Dan Diaconu: Cum eșuează Imperiul?

În timp ce suntem bombardați cu tot felul de declarații bombastice, în zonele în care treburile ar fi cazul să meargă, apar fracturi dezastruoase. Dar lumea nu are timp de aspecte mărunte, precum dinamica datoriei americane, ci alege chestiunile bombastice, precum bursele de valori ajunse la dimensiuni care nu mai pot fi justificate nici măcar de logica basmelor. Am spus-o de mai multe ori, nu o să mă apuc să o repet. Oamenii se uită la prăjitura apetisantă din vitrină, chiar dacă aceasta este făcută din carton și ornată cu lipici și cremă de ghete. Imaginea contează.

Doar că realitatea are prostul obicei de a-și urma imperturbabilă calea, asemeni unui vapor de mare tonaj, în timp ce fantasmele amplificate de buzz-ul mediatic seamănă mai mult cu rudimentarele bărci cu vâsle, care nu pot face față nu vaporului, ci nici măcar siajului acestuia. Chiar dacă participanților drogați li se vinde iluzia că întreaga bâțâială este doar o legănare plăcută și normală, elementele pe care le vom vedea în continuare vor atârna extrem de urât odată cu trecerea timpului, influențându-ne din ce în ce mai radical viețile. Dar să nu mai batem pasul pe loc și să trecem la datele brute.

În al doilea trimestru al anului curent, Trezoreria americană a eșuat lamentabil în plasarea datoriei statului. Deraierea a fost de 100 miliarde de dolari dintr-un total planificat de 350 miliarde. Asta înseamnă aproape o treime! Dezechilibrul de lichidități al statului american devine astfel flagrant. Ne putem întreba logic, cum va reuși Trezoreria să se descurce trimestrul viitor în condițiile în care are o sumă planificată de … 557 miliarde de dolari, cu următoarea structură: 416 mld. $ certificate de tezaur, 124 mld. obligațiuni și 17 mld. TIPS și FRN.

Structura plasamentelor este importantă și o să înțelegeți imediat de ce: după cum observați, cea mai mare parte a datoriei care se dorește plasată este în certificate de tezaur. În trimestrul doi, întreg eșecul de finanțare s-a consumat pe această componentă, care are scadențe între 1 și 10 ani. Sunt două elemente care rezultă de aici. Pe de o parte, dată fiind dimensiunea covârșitoare a acestei componente a datoriei de plasat, nu se găsesc fizic investitorii care să o achiziționeze. Doar că mai e ceva. În timp ce restul segmentelor datoriei americane sunt dominate de investitorii instituționali, acest segment este unul ‒ să-i spunem ‒ popular. Problemele de aici semnalizează ‒ dincolo de incapacitatea de acoperire ‒ grave probleme de încredere în statul american și în capacitatea sa de a-și plăti datoriile.

Într-un fel, e cât se poarte de logică percepția. Foamea de bani a statului este imensă, în timp ce capacitatea de absorbție a pieței e limitată. Ținând cont de indicatorii specifici, rezultă o capacitate de finanțare a statului american de aproximativ 300 mld. $, cărora li s-ar putea adăuga, în cel mai bun caz, aproximativ 120 mld. $, sume ale nerezidenților. Acestea însă sunt în scădere masivă din cauza politicii de utilizare a dolarului pe post de armă de exterminare financiară a dușmanilor SUA. Acum înțelegeți exact de ce Janet Yellen s-a dus cu „sărut-mâna” în China? Efectele refuzului chinezilor s-au văzut limpede în deficitul trimestrului doi.

Doar că socoteala nu rămâne așa. Statul american nu este unul care-și achită datoriile făcute până acum, ci face și alte datorii noi ca efect al politicilor sale dezastruoase de gestionare a banului public. Fiind o societate coruptă până-n măduva oaselor, e cât se poate de limpede că se confruntă cu probleme masive în gestionarea propriului buget. Și, tot ca efect al corupției endemice, SUA este patria celor mai bogați oameni ai planetei în condițiile în care profilul statului seamănă, pe zi ce trece, cu cel al unui cerșetor.

Partea interesantă vine abia acum. Cea mai mare cheltuială a statului american este cea cu serviciul datoriei care, în scurt timp, va fi dublu față de bugetul apărării. Pe moment serviciul datoriei este cu aproximativ 11% mai mare decât bugetul apărării. Tendința de accelerare vine pe fondul a ceea ce cunoaștem a fi „spirala îndatorării”. Pe moment, specialiștii estimează o creștere a datoriei cu 1 trilion de dolari pe an, doar că această creștere nu este liniară, ci începe să aibă o tendință exponențială. De altfel, „tendința exponențială” am văzut-o spre sfârșitul anului trecut, când, în doar trei luni, datoria a crescut cu 1 trilion. Cel mai probabil, la sfârșitul anului curent, vom constata că plusul de datorie americană va fi nu de 1 trilion, așa cum se așteaptă toată lumea, ci de 3 trilioane! Vă rog mult să rețineți această proiecție deoarece, pe moment, sunt singurul care o face, dar pe măsură se ce se vor accelera tendințele de creștere, vor apărea și „esperții”, precum ciupercile după ploaie.

Cu o asemenea dinamică a datoriei în față, ne vin brusc două întrebări: „de unde?” și „cu ce?”. Prima: DE UNDE BANI? Așa cum am văzut, limita de acoperire din partea pieței e de mult depășită, iar eșecul de 100 miliarde din trimestrul doi semnalizează un dezastru mult mai mare în trimestrul trei. Ce faci când nu are cine să te împrumute? Cu toate că veți zâmbi, soluția există și tot subsemnatul v-a povestit-o cu ceva timp în urmă: trezoreria se va transforma din debitor și în creditor de ultimă instanță, acoperind „eșecurile de finanțare”. Cei care nu-și amintesc știrea pe care am dezvoltat-o într-un articol de anul trecut, vor face ochii cât cepele. „Păi cum vine aia ca tu, care ai nevoie de bani, să te împrumuți singur? De unde bani pentru a te împrumuta?”. Când îți pui asemenea întrebări, judeci ca un om normal, dar oare a judeca normal într-o societate anormală mai e ceva viabil? În mod evident este o extensie dusă la absurd a noțiunii de ban, trezoreria transformându-se, alături de FED, în „fântână de leac”. Tradus ar suna cam așa: o singură tiparniță (FED-ul) nu mai face față, astfel încât se introduce o tiparniță separată (Trezoreria) pentru datoria statului.

Doar că vine a doua întrebare, anume „cu ce se va plăti această datorie?”. Omul simplu are impresia că dacă ai tiparnița banului poți tipări cât vrei de mult. Socoteala însă e alta: dacă doar tipărești, banul tău devine hârtie igienică (efectul Mugabe). Funcționalitatea mașinii de făcut bani este dată de capacitatea de plată a datoriilor emise. Principiul subliniat mai devreme spune că o valută e viabilă în măsura în care economia din spatele său este capabilă să achite nota de plată reprezentată de datoriile emise. Pe șleau, hardughia ar putea funcționa dacă statul își poate plăti datoriile. Cum? Aici e marea provocare: ori printr-o sublimă creștere economică, ori prin confiscări extinse de la membrii societății sub forma taxelor și impozitelor. Este posibil? Răspunsul scurt este NU. De ce? Pentru că la bază societatea americană este una eșuată, astfel încât nu mai ai ce impozite să le mai bagi boschetarilor care trăiesc cu ajutoare de hrană. La vârf însă nici nu se pune problema de introducere a unei impozitări suplimentare întrucât aici sunt marii mahări, vârful corupției care și-a asigurat impozite mici și tot soiul de scheme de scăpare pentru propriul profit. Așadar, nici vorbă ca cineva de aici să-și taie creanga de sub fund! Și-atunci?

Există un plan de afaceri, o carte unică pe care mizează SUA: Ucraina. Singurul business pentru a scăpa din cleștele în care se află are acest nume. Prin Ucraina SUA speră să doboare Rusia și s-o valorifice „la bucată” pentru a-și salva gravele dezechilibre. Este posibil? N-o să dau un răspuns ferm. O să vă spun că dacă situația se rezolvă în favoarea lor, decimarea Rusiei le va mai prelungi agonia maxim un deceniu deoarece amploarea datoriilor acumulate, alături de „monștrii din scripte”, vor fi extrem de stringente, rămânând doar câteva firimituri care se vor stinge rapid. Dar dacă nu le va ieși planul? De altfel, situația din teren ne sugerează asta. SUA, înnebunite de perspectiva eșecului, au depășit orice limită a bunului simț pentru un război proxy. Din disperare s-au apucat să elibereze muniție din rezerva strategică. Muniție care, în mare, odată intrată pe teritoriul Ucrainei, e distrusă de rachetele rusești ori în depozite, ori în drum spre depozite. Desigur, mai rămân câteva pentru a da lovituri grosolane de imagine. În ritmul acesta, credeți-mă că nu e departe momentul în care SUA vor furniza F-35 Ucrainei!

Întrebarea care se pune este însă alta: dacă distrugerea Rusiei de către SUA ar reuși să peticească bugetul SUA, ce-ar însemna pentru Rusia dacă va înfrânge SUA în haosul ucrainean? Gândiți-vă bine la perspectiva asta și veți înțelege de ce un front de peste 1000 km e ținut doar cu împunsături de albină, abil gândite pentru ca monstrul ucrainean să rămână într-o stare de semi-amorțeală, fără să facă septicemie.

V-am pus toate datele pe masă. Treceți-le prin filtrul propriei judecăți și trageți concluziile care pot fi trase.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Dan Diaconu: Anticamera dezastrului
Dan Diaconu: Când sancțiunile funcționează ceas

yogaesoteric
13 iulie 2024