Dan Diaconu: Dacă așteptați sânge pe străzi, aveți grijă să nu cumva să fie al vostru!

Mă mai trezesc tras de mânecă de unul și altul pe tema postărilor mele. E normal, fiecare om reacționează. Doar că, uneori, mă deranjează. Așa s-a petrecut și în cazul știrii pe care am evidențiat-o de curând, cea cu epidemia de HMPV. Oamenii sunt nedumeriți din mai multe puncte de vedere, dar, cumva, acestea converg spre aceeași schemă. De exemplu, unii îmi spun că vorbesc prostii deoarece un corespondent român al Radio China Internațional a infirmat epidemia din China, deci clar, eu bat câmpii. Alții îmi spun că oricum e o simplă răceală sau că sunt dus cu pluta dacă mai cred acum că mai poate fi pusă în scenă o farsă similară cu cea de la covid. Hmm!

Am obiceiul de a fi atent. De aceea selectez doar o mână de știri din imensul ocean produs zilnic de așa-zisele medii de informare. De ce am ales povestea cu pandemia? Pentru că seamănă și se dezvoltă similar cu cea a covid-ului. Vă mai amintiți etapele? Să le luăm „pas cu pas”.

Inițial China a negat, ba i-a mai și băgat în pârnaie pe cei care răspândeau „zvonuri false”, cu toate că între ei era chiar un om de știință de la laboratorul-focar. Iată de ce nu cred ceea ce spune acel corespondent al Radio China, asta în ciuda faptului că îl consider în regulă ca om. Îmi rezerv dreptul la o mică paranoia în cazul în care se dovedește că bănuielile mele au fost neîntemeiate.

După ce China nu a mai putut nega povestea, în Europa s-a răspândit vestea că „e o simplă răceală”. Vă mai amintiți, inclusiv Plăvanul v-a spus-o. Într-adevăr, așa era, o simplă răceală, doar că sistemul nostru imunitar n-o putea identifica și pentru anumite persoane se putea dovedi fatală. Este foarte adevărat că pentru acele persoane simpla gripă comună poate fi fatală, dar în cazul virușilor cunoscuți există un „scut social” care-i protejează pe cei fragili. Atâta vreme cât organismele noastre sunt obișnuite cu un anumit virus, sunt foarte puțini cei afectați. Când însă pătrunde o tulpină nouă, „scutul social” nu mai e folositor. Personal consider că momentul „e o simplă răceală” a făcut parte dintr-un scenariu complex, în care fusese gândită „întoarcerea la 180 de grade”, exact cum s-a petrecut și în cazul măștii (de la „nu este necesar să fie purtată decât de către cei bolnavi” la „toată lumea este necesar să poarte mască”). Iată motivul pentru care momentul actual în care se spune „e o simplă răceală și nu avem de ce să ne îngrijorăm” mi se pare extrem de îngrijorător. De aici oricând ne putem întoarce din nou la episodul „virusul ucigaș”.

Ce mai rămâne din toată afacerea? Ah, era să uit, anume chestia cu „nu mai prostesc ăștia pe nimeni”. Zău, chiar așa credeți? Hai să facem un tur de orizont. Revoluțiile din 1989 au avut toate o rețetă identică. Vi se pare că n-au fost eficiente? „Primăvara arabă” a fost copiată după același scenariu. „I-au prostit” sau nu? Mereu vă spun: faceți o comparație între Libia lui Gaddafi și cea de azi! La fel și cu Siria, veți tot avea exemple. Să trecem mai departe. Maidanul de la Kiev. L-ați uitat? Ați uitat și cum a fost copiat la noi atât pe vremea lui băsescu, dar, mai ales, pe vremea Plăvanului? Vi s-a părut ineficient? Ia uitați-vă la golănia din Georgia. Aceeași rețetă. Vi se pare că „nu mai prostesc pe nimeni”?

Văd că, treptat, se readuc în prim-plan discuțiile despre vaccinuri. La „Guiță TV” lumea era îngrijorată că nu se mai vaccinează oamenii. Iar tovarășii din studio clamau mândri că ei toți sunt vaccinați cu trei doze și, uite, sunt verzi! Au, inimioara mea, aproape că mă apucă tremuriciul! Chiar așa?

Știți în cât timp vi se poate schimba radical viața? Într-o secundă! Dacă acum se ia decizia că trebuie pornit scenariul pandemic, instantaneu se reactivează toate jivinele. Dacă se ia decizia că trebuie să se intre în scenariul războiului, automat te trezești cu tancul la ușă. Și dacă se dă ordin pentru scenariul protestelor te trezești cu legebetiștii inundând străzile, după care toți copiii de trupă ai corporațiilor sunt împinși în vârtej „la susținere și isterizare”. Totul, dragii mei, ține de o decizie, o singură decizie.

Îmi place când văd oameni hotărâți, care-mi dau lecții despre cum poate și cum nu poate fi prostită mulțimea. Asta arată cât de mare e naivitatea celui care emite o asemenea nerozenie. Dragii mei, 90% din populația lumii e condusă prin telecomandă. Inclusiv deștepții ăștia ca mine, care bravează, se trezesc la un moment-dat într-o mulțime și doar când își pun întrebarea „dar de ce-am ajuns eu aici?” își dau seama c-au fost trași pe sfoară. E o prostie imensă să crezi că repetarea unui scenariu duce la eșec. De fapt e fix invers: noul scenariu se aplică mai bine întrucât s-a înțeles unde anume s-a greșit la anterioara implementare.

Revoluția Bolșevică a fost pusă în aplicare cu manualul Revoluției Franceze. Vi se pare că n-a fost eficientă? Din contră, a reușit să îngenuncheze jumătate din lume pentru aproape un secol. Sunt oameni care s-au născut și au murit în comunism, fără să înțeleagă ce e cu lumea asta.

Cel mai mult îmi plac cei care așteaptă data de 20. „Ia Trump puterea și-o să se transforme tot!”. Mor când aud formularea asta. Ce-aveți, fraților, v-au bătut proștii cu polonicul în cap? Cum puteți emite asemenea idioțenii? L-ați transformat pe Trump în „cavalerul pe cal alb”? […….]

Mai e un element extrem de important, anume rezistența. Încă de la jumătatea anului trecut, statul subteran american a lucrat la organizarea rezistenței împotriva lui Trump. Cum acum, pentru a-i face mandatul imposibil nu mai merge fake-ul cu justiția ‒ unde, probabil, Trump va intra cu crampoanele la înaintare ‒ s-a organizat o rezistență multi-stratificată. În SUA sunt pregătite prăbușiri ale burselor, mișcări de nesupunere civică, iar în statele aflate sub ocupație, pionii de la putere au instrucțiuni clare. De aceea, de exemplu, în cazul Ucrainei ,orice ar face Trump nu se va opri războiul întrucât sunt planuri deja intrate în aplicare pentru ca inițiativa să fie preluată de europeni. Într-o oarecare măsură, oamenii lui Trump s-au prins de asta și de aceea forțează demisii în colonii. Doar că, pe tipicul mârșăviei de la noi cu anularea alegerilor, ceva mă face să presimt că scenariul se va repeta. Nu exclud inclusiv pornirea unor acțiuni menite a răspândi ceața, iar la acest capitol o pandemie ar fi ideală deoarece ar securiza scaunele jigodiilor globaliste. Este foarte posibil ca siguranța bandiților de la noi întronizați la putere prin anularea alegerilor să fie dată de faptul că știu că urmează unul dintre scenariile anterior discutate. Ceea ce vreau să înțelegeți este că, inclusiv în cazul în care Trump și-ar propune să facă o revoluție, treburile sunt foarte bine aranjate pentru o rezistență eficientă care să-i facă praf mandatul.

De aceea vă rog să vă gândiți bine atunci când vreți ceva și, mai ales, reflectați la ceea ce v-am spus în titlu!

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Dan Diaconu: Trump nu te va salva!
Dan Diaconu: Analiza de aur

 

yogaesoteric
12 ianuarie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More