Dana Budeanu și Șoșoacă – două fețe hâde ale sistemului

Dana Budeanu s-a impus ca voce „antisistem” în pandemie. Pentru mine ea era a sistemului și atunci, s-a dovedit mai târziu că aveam dreptate. La fel și Șoșoacă.

De ce scriu asta?!

Sunt mulți care se livrează publicului ca fiind oameni antisistem credibili prin activitatea de pe rețelele de comunicare virtuală începută în pandemie. Deloc paradoxal pentru mine, mulți dintre aceștia au demonstrat că trag la căruța sistemului în momentele cheie traversate de România.

Tocmai de aceea eu nu am mare încredere în vocile decantate în perioada pandemiei și care au apărut de „nicăieri”.

Printre tehnicile de manipulare consacrate, una este să susții existența vocilor „contra”, să le ajuți să devină credibile pentru cât mai mulți ca, la momentul oportun, aceste voci să dea direcția dorită de sistem. Numeam aceste voci: „undițari”.

Dar lupta împotriva sistemului este mai veche decât „pandemia”. Așadar am avut „undițari” care au apărut în momentul referendumului pentru familie; Adrian Papahagi, spre exemplu. Îmi amintesc foarte exact cum a început să își construiască discursul conservator în acei ani și momentul în care a trecut sub tăcere susținerea federalizării UE.

Dar ce este „sistemul”, dacă tot vorbim de el?! Sistemul este tot aparatul care se pune în mișcare pentru implementarea / susținerea / dezvoltarea în conștiința colectivă a conceptului de „societate deschisă” cu atributele instrumentalizate începând cu anii ’90.

Conceptul de „societate deschisă”, formulat de Karl Popper ca reacție la totalitarismele secolului XX, conține o breșă esențială: „în numele toleranței, trebuie să revendicăm dreptul de a nu-i tolera pe cei intoleranți”. Din acest moment, miza nu mai este libertatea în sine, ci puterea de a-i fixa limitele. Cine definește „intoleranța” definește și ce discurs este legitim (vezi discursul de ură, hatespeech).

Astfel, societatea deschisă poate deveni, și a devenit, nu garanția pluralismului, ci mecanismul prin care acesta este administrat.

Nu se interzice opoziția, ci se filtrează narațiunile. Unele sunt permise, altele sunt scoase din spațiul legitim. Iar vocile „antisistem” care nu lezează fundamentul ideologic dominant devin utile: ele ghidează energia nemulțumirii fără a modifica direcția reală. Așa apar „undițarii” – opoziția compatibilă într-un sistem care decide ce fel de contestare este admisă.

Voi credeți că este o întâmplare că voci apărute în „pandemie”, mari promotoare ale „libertății”, sunt la fel de puternice azi împotriva SUA și împotriva lui Trump?!

Nu, nu este o întâmplare, este o selecție, selecție făcută de sistem a narațiunilor convenabile care merită lăsate „libere”.

Autoare: Mara Nicolescu

Citiți și:
Utilizarea termenului „teorie a conspirației” ca armă
Libertatea de exprimare este la mila „fact cecărilor”. Pentru cenzorii Factual, suferințele românilor din Ardeal, crimele horthyștilor și diferențele de tratament în ceea ce privește istoria contemporană sunt „false”

yogaesoteric
6 martie 2026