De ce a picat referendumul pentru familie?
Conform unui sondaj de opinie realizat de grupul de studii socio-comportamentale Avangarde, peste 75% dintre românii cu drept de vot aveau în aprilie 2018 intenția să se prezinte la Referendumul pentru Familie, ceea ce era previzionat a fi un „succes zdrobitor”. Cu toate acestea, la acțiunea civică efectivă desfășurată pe această temă pe 6-7 octombrie 2018, s-au prezentat doar 20% dintre cetățenii României. Ca urmare, în data de 18 octombrie 2018 Curtea Constituțională a declarat nulitatea rezultatului deoarece pragul de validitate trebuia să întrunească o prezență minimă de 30%.
Un alt sondaj de opinie, realizat de IRES și efectuat la aproximativ două săptămâni după referendum a relevat că doar 3% dintre respondenți s-au raportat la chestiunea testată de acțiunea civică propusă. Marea majoritate au asociat referendumul cu factori ce priveau contextul politic. În orice caz, lucrul cel mai important este că intoleranţa a rămas exact la același nivel la care era înainte cu trei ani, măsurată după aceeași metodologie de către IRES la începutul campaniei: majoritatea românilor (82%) nu sunt de acord cu oficierea de căsătorii între persoane de același sex. De altfel, cei aproape patru milioane de cetățeni care au mers totuși la vot, au exprimat în mod copleșitor (91,6%) opoziția față de validarea căsătoriilor homosexuale. Aceasta indică foarte clar că sensul real al referendumului a fost deturnat prin metode propagandistice și în continuare majoritatea românilor nu sunt în favoarea oficierii de căsătorii homosexuale.
Să facem acum, pe scurt, o retrospectivă a principalelor metode folosite pentru deturnarea referendumului, ca să înțelegem mai bine cum au fost manipulați românii.
Reamintim mai întâi că referendumul avea ca obiectiv înlocuirea în Constituție a paragrafului: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți”. În loc de acesta se propunea formularea „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”. Modificarea era specificată pentru a împiedica persoanele de același sex (homosexuali, lesbiene) să se căsătorească legal și apoi să adopte copii. Demersul nu a avut o natură politică, ci a fost inițiat în anul 2013 de Coaliția pentru Familie.
Coaliția a reușit ulterior, în anul 2016, să strângă trei milioane de semnături pentru a trece la începerea concretă a procedurilor necesare organizării referendumului. Să observăm că procesul în sine de organizare și legiferare a inițiativei a fost boicotat încă de la început. Însuși președintele României, Klaus Iohannis, i-a caracterizat pe cei trei milioane de semnatari drept „fanatici religioși”, deși între cei care au semnat mulți au avut în vedere alte considerente decât cele religioase. În anii care au urmat, toate aprobările care trebuiau date au fost tergiversate în felurite moduri, timp de doi ani, chiar dacă în Constituție pașii procedurali erau deja bine stabiliți.
În analiza cauzelor pentru care referendumul nu a reușit este de remarcat mai întâi sabotajul efectuat de aparatul de stat. Autoritățile au intervenit prompt pentru îndepărtarea din spațiile publice a mesajelor pro-familie și pro-creștine. Justificarea administrației centrale (MAI și alte structuri) și administrațiilor locale (primăriile) a fost aceea că susținerea Referendumului ar fi același lucru cu o campanie electorală și că nu pot fi aprobate. Această caracterizare a fost în mod evident falsă și nelegală (vezi Comunicatul de presă al Coaliției pentru Familie, din 30 sept. 2018).
Un alt lucru straniu este că Autoritatea Electorală a operat cu cifra de 18 milioane alegători cu drept de vot, în condițiile în care România are acum în țară doar circa 19 milioane de cetățeni, cu tot cu cei care nu au drept de vot. Pentru cei din afara țării condițiile au rămas total improprii pentru votare, unii dintre cei mai curajoși trebuind să facă mii de kilometri pentru a-și exprima opinia. Or, este știut că la 1 ianuarie 2018 numărul minorilor (persoane fără drept de vot) din România era de peste 4 milioane. Un calcul simplu arată că populația în raport cu care trebuia calculată prezența la vot era de fapt sub 14 milioane.
Întrebarea formulată pe buletinul de vot a fost extrem de ambiguă: „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?”. Mai ales în mediul rural, dacă primăriile nu s-au preocupat să explice oamenilor ce înseamnă această întrebare, efectul a fost previzibil: neprezentare la vot. Întrebarea ambiguă a dat naștere și la speculația că „nu se știe exact care va fi modificarea din Constituție” și că de fapt totul ar putea fi o șmecherie pentru a păcăli populația. Să ținem cont că în mediul rural populația se agregă numai prin mobilizare. Iar organizațiile de partid nu s-au pus în funcțiune. În ultimele săptămâni dinaintea votului partidele s-au desolidarizat în unanimitate de tema civică propusă, inclusiv PSD-ul, apreciat de mulți ca principalul susținător.
Dar cel mai puternic factor al demobilizării a fost mass-media. Strategiile de manipulare și spectacolul fake-news au realizat un adevărat dezmăţ al minciunii în campaniile de comunicare. Zeci de propagandiști ai opoziţiei au inventariat nenumărate motive pentru care nu trebuie mers la vot cu niciun chip. În primul rând referendumul a fost politizat: tema acțiunii civice a fost conexată cu „războiul sfânt” împotriva corupţiei, adică împotriva lui Liviu Dragnea, actualul „inamic public nr. 1”. Leit-motivul a fost că este „referendumul lui Dragnea”. În realitate, inițiativa de a clarifica definirea familiei în România nu avea nimic politic, fiind inițiată de Coaliția pentru Familie în anul 2013, așa cum am arătat mai sus.
Presa cu vizibilitate a inundat spațiul informațional cu mesaje anti-familie și anti-Referendum, cu etichetări negative. Una dintre ideile care a demobilizat populația a fost cea a „costurilor” comportate de referendum (circa 35,5 milioane euro), ca și când propaganda anti-căsătorie între bărbat și femeie ar fi gratuită și fără legătură cu banii publici!
Jurnaliștii care au boicotat inițiativa au mai spus că guvernul caută să ascundă epidemia de pestă porcină, că „iubirea nu se votează”, că familiile monoparentale vor fi excluse de la drepturile și politicile sociale de care beneficiau până atunci, sau că referendumul este o „manipulare cu iz rusesc”.
În mediul virtual a existat o mobilizare masivă anti-referendum din partea unor grupuri ca Rezist sau Declic, despre care s-a dovedit deja că sunt finanțate de exponenții unor interese politice, inclusiv din afara țării. Agenția de publicitate Papaya Advertising a mers până acolo încât a sugerat, printr-un videoclip intensiv difuzat, că cei care vor vota pro-familia tradițională încurajează un regim cu tendințe inchizitoriale. Ei au conceput un scenariu ce se desfășoară în faţa Casei Poporului unde mai multe femei ar fi arse pe rug. Mesajul clipului era: „Depinde de noi ce viitor le pregătim. Dacă vă pasă, staţi acasă.”.
Jurnaliști precum Cristian Tudor Popescu, Rareș Bogdan sau Stelian Tănase au lansat sistematic retorici patetice și aparent legitime, prin care inoculau îndoiala și dez-informarea în opinia publică. Iată o mostră din argumentele lui Rareș Bogdan: „Ce naiba mai inventează Ciuma Roșie ca să-și acopere prostia în arta guvernării? Este încă o temă care să îi dezbine pe români.”.
Factorii de „corectitudine politică” din afara țării au creat un mediu de puternică ostilitate față de ideea referendumului pentru familia tradițională. Cotidianul Politico, o portavoce a propagandei Uniunii Europene, a postat cu câteva zile înainte de data votului un articol cu titlul „Referendumul din România, un exercițiu nerușinat de oportunism politic”, afirmând că totul nu ar fi altceva decât „o încercare de a-i face pe votanți să uite eșecurile guvernării”.
În țară o armată de intelectuali „progresiști” au subliniat că România trebuie să iasă din „marasmul dogmatismului tradițional”, să îmbrățișeze multiculturalismul și să sprijine „iubirea” homosexuală. Printre aceștia s-au numărat Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu și Vladimir Tismăneanu.
Pe aceeași linie, dar mult mai „cool”, unele dintre cele mai în vogă „vedete” ale show-biz-ului au fost date ca exemple ale emancipării, toleranței și progresismului. Andreea Bălan, Tudor Chirilă sau Alexandra Stan au modelat cu mult sârg opiniile tinerilor îndemnându-i să nu meargă la „referendumul urii”.
Bineînțeles, politicienii au avut un rol marcant. Președintele României, Klaus Iohannis, a făcut de fiecare dată bășcălie de familie, a etichetat negativ demersurile Coaliției pentru Familie (pe care a învinuit-o de „fanatism religios”) și a venit la vot de ochii lumii, în ultimul moment, fără soție, și fără să facă nicio declarație. Cel mai înverșunat oponent al familiei tradiționale a fost partidul USR. Un exemplu: senatorul USR Vlad Alexandrescu a urmărit să creeze impresia că cine votează pro-familia tradițională este împotriva progresului, împotriva Uniunii Europene și pro-Rusia (care interzice căsătoriile homosexuale). El a afirmat public următoarele: „Sper din toată inima, împreună cu partidul din care fac parte, că acest referendum nu va avea loc și nu va polariza societatea pro sau contra minorităților sexuale. Această idee, această orientare pe care ne-o propune domnul Dragnea ne apropie foarte tare de Rusia, de acele țări din UE care au adoptat o cotitură antieuropeană și care își afirmă din ce în ce mai mult orientarea către Rusia”.
Și Victor Ponta, fost premier, se lăuda încă din mai 2018 că el este „cel mai mare adversar al referendumului pentru familie”, asta deși în campania sa electorală pentru funcția de președinte, în 2016, se prefăcea că e un autentic tradiționalist.
Interesant este că la doar o zi după referendum, pe 8 octombrie 2018, a urmat o adevărată ofensivă, susținută de toate partidele, cu trei legi scoase rapid de la sertar privind parteneriatul civil. Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a anunţat că „Proiectul este deja completat, este complet, a fost discutat cu partenerii din societatea civilă, cu actorii sociali, cu formaţiunile politice”. Proiectele fuseseră așadar pregătite dinainte, iar ne-prezentarea la vot a populației a fost speculată de politicieni ca o încuviințare, un pas înainte spre aprobarea căsătoriile persoanelor de același sex.
De partea cealaltă, susținătorii familiei tradiționale susțin că este necesar să vedem partea bună a lucrurilor. În România încă mai există un nucleu puternic de spirit tradițional, care a rămas neclintit în fața uriașei campanii de manipulare. Coaliția pentru familie cuprinde 44 de organizații neguvernamentale, fundații și asociații și patru federații românești. Printre susținătorii cei mai cunoscuți se numără Mihai Gheorghiu (Director general adjunct al Muzeului Țăranului Român, fost Secretar de stat în ministerul Afacerilor Externe), Pavel Chirilă (profesor universitar specialist în bioetică, promovează conceptul de medicină creștină), Leon Dănăilă (medic neurochirurg, membru a zeci de renumite academii și societăți științifice din lume), Paul Negruț (doctor al universității Brunel din Londra, doctor în Științe Politice la SNSPA București, rector al Universităţii „Emanuel” din Oradea), Constantin Necula (doctor în teologie, conferențiar universitar la Facultatea de Teologie „Sf. Andrei Șaguna” din Sibiu).
Președintele Coaliției, Mihai Gheorghiu, a declarat că referendumul rămâne în istoria acestei națiuni, chiar dacă nu a avut succes. Gheorghiu a subliniat că „Ne-am confruntat cu o imensă mașină propagandistică, anti-referendum, pro-boicot, de manipulare și dezinformare a acestui popor. Ne-am confruntat și cu un fenomen neașteptat și anume boicotul generalizat al partidelor politice”. Mihai Gheorghiu rămâne însă optimist: „A fost doar o primă bătălie, vor mai urma și altele pe care sigur le vom câștiga”.
Citiți și:
Ideologia drepturilor copiilor – instrument de distrugere a familiei
Europa urmăreşte să distrugă familia tradiţională şi identitatea sexuală
Revoluţia Queer şi agenda gay în România. Minciunile activiştilor anti-referendum pentru căsătorie
yogaesoteric
4 decembrie 2018