De ce filantropii de la Davos vor în continuare război
Să ne punem puțin în pielea globaliștilor de la Davos. Oare cum ar gestiona situația geopolitică în 2024, în vederea atingerii obiectivului principal? Vorbim, desigur, despre guvernul mondial.
Am putea reduce totul la resurse și la bani, pe termen mediu și scurt. Da, are sens să câștigi enorm de pe urma războaielor și să-ți menții influența politico-economică în cât mai multe puncte de pe glob. Doar că cei aflați în spatele cortinei, care se coordonează perfect de zeci de ani, au o miză mult mai mare decât miliardele în plus din conturile personale. Aici este punctul de pornire atunci când analizăm cine și ce câștigă.
Vedem cât de ușor funcționează treaba atunci când puterea se concentrează într-un singur punct de comandă. Un teritoriu imens, cu jumătate de miliard de oameni și cu bogății impresionante, a ajuns să fie dirijat de un singur politician. Hulită de o bună parte dintre europeni, Ursula von der Leyen nu diferă cu nimic de așa-zișii autocrați din Rusia, Ungaria sau China. De sub masca democrației, șefa Comisiei Europene reușește să-și impună dictatorial punctele de vedere, acuzând ipocrit tirania și lipsa dezbaterii publice în alte părți ale lumii.
Filantropii miliardari asta caută. Persoane care să răspundă prompt la telefon și să implementeze politici publice izvorâte din interese private, fără să pună prea multe întrebări. Din acest punct de vedere, Europa funcționează ireproșabil. Are atât conducerea potrivită la Bruxelles, cât și rotițele din teritoriu angrenate într-o coordonare perfectă.
Imaginați-vă planeta ca o Europă de câteva ori mai mare, cu o populație de 16 ori mai numeroasă. Și cu o marionetă ca Ursula von der Leyen aflată la butoane. Este coșmarul oricărui cetățean cu capul pe umeri, care încă gândește independent de ce spun băieții de la CNN, Reuters sau Digi24. Iată planul globaliștilor fără niciun Dumnezeu, pe termen lung.
Principalul obstacol în calea atingerii obiectivului rămâne alinierea statelor aflate în afara sferei de influență a Casei Albe și a Occidentului colectiv. Dacă ne uităm pe hartă, acestea ar putea fi tocmai cele grupate în jurul BRICS.
China și în special Rusia nu pot fi înfrânte militar fără ca planeta să dispară. Este axiomatic. Mesajul contrar din presă și de pe rețelele de comunicare virtuală reprezintă propagandă pură (și criminală). Plecând de la acest adevăr incontestabil, interesul globaliștilor în 2024 este ca polarizarea dintre cele două mari grupări antagonice, G7 și BRICS, să continue în forță. Iar principalul motor în vederea îndeplinirii obiectivului rămâne războiul.
Conflictul militar (fie din Ucraina sau Gaza) desparte puternic apele și coalizează națiunile în jurul polilor amintiți. De aceea nimeni din Occident nu este interesat, deocamdată, de negocieri. Dolarul american pierde deja din influență (potrivit predicțiilor lui Soros), însă doar atât cât să permită apariția unei monede alternative în polul BRICS – probabil în jurul yuanului.
Războaiele se vor termina când cele două blocuri vor fi bine delimitate, bine închegate, pregătite pentru o viitoare contopire.
Până atunci, cetățenii sunt manipulați să creadă că „luptă” pentru o cauză dreaptă, că invazia rusă devine iminentă și că toată lumea e necesar să participe la efortul de înarmare. Chiar dacă toate acestea se traduc prin scăderea abruptă a nivelului de trai, diminuarea libertăților fundamentale și terorizarea constantă a populației.
Citiți și:
Davos 2024. Lumea se destramă, dar spectacolul continuă
Prognoza SUA pentru 2024: haos total, război civil, colaps economic (I)
yogaesoteric
13 februarie 2024