De ce ne vor fără cash, ce este necesar să învățăm din lecția șoferilor de tir canadieni și de ce nu suntem cei mai proști din UE

Lupta pentru păstrarea banilor fizici înseamnă lupta pentru siguranță, pentru independență și pentru libertate

Recent niște specialiști ai Băncii Naționale se plângeau că românii au „la saltea” peste 65 de miliarde de lei, după estimările lor, și ziceau supărați ca locul acestor bani ar fi în depozite la bănci. Desigur, băncile și-ar dori ca toate economiile noastre să nu fie păstrate în numerar, ci să fie în depozitele lor, pentru a-și crește profiturile prin utilizarea lor, cât și pentru a ne taxa cu comisioane la cât mai multe tranzacții prin bancă.

Dacă pentru bănci este destul de evident de ce ar vrea să ne scape de majoritatea numerarului, pentru stat și guvernanți motivele sunt mai puțin evidente. Banii fizici, ca și proprietatea privată, înseamnă siguranță, independență, și în ultimă instanță, o garanție a libertății. Ceea ce guvernanții noștri, ca și cei din multe alte state, nu vor deloc să mai încurajeze, ci caută să restrângă, încet, dar sigur, pas cu pas.

Nu degeaba are românul vorba „Ce-i în mână, nu-i minciună”, vorbă care se aplică foarte bine și la bani. Odată ce sunt depuși la bancă, banii tăi fizici devin bani virtuali, și nu mai ai un control total asupra lor. Evident, se pot petrece foarte multe situații în care să-i pierzi, parțial sau total, temporar sau definitiv: falimentul băncii sau al statului, războaie sau calamități care să afecteze alimentarea cu energie electrică, căderi ale rețelei de internet, erori ale sistemelor informatice bancare, atacuri ale hackerilor, popriri pe conturi și multe altele. Să ne amintim numai de marea criză economico-financiară din Grecia din 2015, când cetățenilor li s-au limitat retragerile de numerar la 50 de euro pe zi pentru o lungă perioadă de timp.

Totodată, nu este cazul să uitam ce s-a petrecut în timpul pandemiei și apoi în timpul războiului din Ucraina în niște state așa-zis democratice, precum Canada și Germania. În timpul pandemiei, Canada a introdus măsuri și restricții foarte dure, provocând un protest masiv al șoferilor de tir. Hotărâți să își apere drepturile și libertățile încălcate, mii de șoferi au blocat capitala, iar guvernul Trudeau a decis sa le blocheze conturile bancare tuturor protestatarilor, pentru a-i forța sa renunțe la protestul lor legitim. Dacă această măsură total abuzivă și ilegală s-a putut lua într-o țară fanion al democrației, membră a NATO și frunte a Occidentului, este evident ca s-ar putea ajunge la așa ceva și la noi, în anumite circumstanțe.

Într-o altă situație, după ce a început războiul din Ucraina, unei formatoare de opinie din Germania i s-au blocat abuziv de către stat conturile bancare, doar pentru niște declarații publice considerate „propagandă putinistă”. Deci, se poate ajunge ca, într-un stat democratic, să fii pedepsit prin oprirea accesului la propriii bani pentru un delict de opinie, pentru o părere incorectă politic, exprimată public. Cam abuziv și periculos precedent…….

Pe de altă parte, niște mari specialiști financiari de pe la noi, se plângeau recent că gradul de îndatorare al populației din România este cel mai scăzut din UE, și că acest fapt este cauzat de „lipsa de educație financiară a românilor”. Adică, românii nu prea sunt încântați să se îndatoreze masiv la bănci și să trăiască toată viața pe datorie, pentru că „e mai proști” decât occidentalii? Dimpotrivă, reticența noastră în a ne îndatora la bănci pe sume mari este o dovadă de bun-simț, înțelepciune și intuiție bună, iar nu una de ignoranță și de incultură. Și este bine să rămânem așa, pe ultimul loc în UE, la acest capitol. Lasă, să fie ei campioni.

În concluzie: chiar dacă, pentru moment, guvernul Ciolacu a făcut un pas înapoi în limitarea plăților în numerar, să nu ne culcăm pe-o ureche. Lupta pentru apărarea dreptului nostru de a dispune cum vrem de banii noștri și pentru a ne păstra folosirea cash-ului continuă și este una pe termen lung. Pentru că ai noștri guvernanți au de îndeplinit niște ordine venite „de sus”, și nu se vor opri, ci vor încerca din nou, cu alte tactici și în alte momente.

Să nu uităm: lupta pentru păstrarea banilor fizici înseamnă lupta pentru siguranță, pentru independență și pentru libertate.

Citiți și:
Colonizarea digitală: pericole ale renunțării la banii cash
Fantasma viitorului fără cash. Banii digitali, calul troian al Marii Resetări

 

yogaesoteric
1 decembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More