De ce Nicolae Ciucă

Vă întrebați de ce tocmai Nicolae Ciucă a fost numele cu care a venit Heather Papowitz la Klaus Iohannis, să desfacă nodul gordian al majorității? Alegerea pleacă dintr-o tradiție a mentalității vestice. Occidentalii văd țările din lumea a treia ca natural conduse de o juntă militară. Atât când e vorba de generali ostili, pe care se luptă să-i dea jos, cât și când sunt generali de operetă, marionete instalate să controleze cu mână forte colonia. Asta a fost experiența lor colonială de sute de ani, că băștinașii nu fac politică. Trebuie ținuți din frâu cu biciul (mitraliera) și sunt impresionați de mărgele colorate, epoleți, trese, steluțe de tinichea aurită.

Acolo unde occidentalii au evaluat că indigenii sunt pregătiți să facă saltul de la gloată la zoon politikon, au investit în fantoșe ale unei pretinse societăți civile. Cum ar fi rețeaua Soros, „Fundația Adenauer”, „Clubul Rotary”, „Institutul Aspen” etc.

Au creat O.N.G.-uri, activiști civici, jurnaliști, bloggeri, partide. Unde nu, n-avea sens. În lumea musulmană, care amenința să scape din mână prin conduceri autoritare necontrolate și eficiente, în loc de oengiști s-a pompat în mișcări religioase radicale de opoziție. În timp ce în lumea creștină secularismul a fost una din dogmele de bază ale oengismului. (Asta pleacă de la altă idee fixă a mentalității occidentale, pentru care societățile primitive trebuie smulse de sub controlul clerului. Obsesie transferată și lumii ortodoxe, care n-avea deloc tradițiile catolice și protestante ale unei mari implicări sociale.)

Din această tradiție a decurs că unele țări importante geostrategic s-au ales cu un stat paralel militarizat. Acolo era adevărata putere, acolo curgeau resursele interne și externe, acolo se înghesuiau ambițioșii. A fost cazul emblematic al Turciei post-Ataturk, în care armata a ținut loc de garant al ordinii constituționale, până când Erdogan a trecut linia roșie și a țintit acel nucleu de putere. Ceea ce a dus la planul B, mutarea cu Fatullah Gulen, o combinație de Soros și ayatollah taliban al turcilor, care-și coordona rețeaua din exil american.

Un caz extrem ar fi Pakistanul, despre care a devenit proverbial să se spună că „nu e o țară care are o armată, ci o armată care are o țară”. În grade diferite, de-a lungul timpului, a fost cazul și pentru Japonia, Coreea de Sud, Taiwan (mai ales în anii de după război), Egipt, inclusiv recent. Dar cele mai multe exemple au fost date de continentul vecin Marelui Licurici, care a și încetățenit sintagma de „dictatură sud-americană”. Uniforma era un accesoriu atât de popular, încât a fost păstrată și pentru regimul ultra-liberal al colonelului Augusto Pinochet. Nu mai vorbim de puzderia de exemple de generali-marionetă sau simpli șefi de trib din Africa.

România e un caz care încurcă puțin stereotipurile din capetele americanilor. În toate sondajele, armata apare ca instituția cea mai credibilă pentru popor. Dar armata română are o lungă tradiție post-război de neimplicare politică. (Un atribut al emancipării însușit încă din comunism.) La noi statul paralel nu poartă uniformă, e dominat de serviciile secrete, moștenitoare ale Securității. Controlul pe care acestea îl exercită în societate e deplin. Și americanii știu bine toate acestea, după cum s-a văzut din „perfecta colaborare” cu binomul judiciar din vremurile de glorie ale DNA și din simbioza, dacă nu chiar fuziunea produsă între rețeaua Soros, alte rețele mai mici coordonate de ambasade și rețeaua bugetară a noii Securități.

Desigur, portul unei uniforme de camuflaj nu exclude afilierea și la altfel de structuri cu dublă comandă. Dar analizând situația după aparență, putem trage concluzia că alegerea unui militar reprezintă o degradare a țării noastre. Pe vremuri se zicea: țări în curs de dezvoltare și țări din lumea a treia. E clar că în aprecierea lor am decăzut la țară bananieră de tip sud-american sau african. Iar asta s-a produs în urma rămânerii în urmă, vizibilă față de plutonul european. Trupașul român și bulgar au rupt rândurile. Băteau același pas de voie cu bielorusul, ucraineanul, bosniacul, iar asta deja e o problemă geopolitică, nu medicală.

De ce n-au fost avansați colonelul Valeriu Gheorghiță sau „mareșalul” Raed Arafat? Pentru că tocmai ei au fost evaluați ca nesatisfăcători, prea moi în strunirea poporului. Dar n-au fost nici înlăturați, pentru că s-a evaluat că loialitatea lor e deplină, eșecul n-a venit că au „trădat cauza”, ci pentru că poporul e îndărătnic.

Așa că a fost avansat un mercenar pur sânge, trecut pe la scorpionii roșii din Afganistan. La urma urmei, armata lui Ciucă a și defilat pe sub Arcul de Triumf la întoarcerea din Afganistan, pe când americanii au făcut din retragere cel mai mare fiasco de la Vietnam încoace. A fost o situație unică în care hegemonul pierde războiul, dar unul din aliații mai mici își convinge poporul că s-a acoperit de glorie în același război. Talentatul domn Ciucă merita o șansă, dacă e capabil de așa izbânzi pe teren propagandistic.

Desigur, când vorbim de O.M.S. și Heather Papowitz, situația nu este ceea ce pare. Vorbim de rețele de putere și instaurare a ordinii globaliste, nu de medicină. Doamna a fost detașată în epicentrul experimentului în primul val, la Andrew Cuomo, în New York, unde se murea pe capete în azilurile de bătrâni și la ventilator. Și n-a venit doar să aducă o listă de măsuri în plic, ci să se asigure că se și aplică.

Dar ăsta ne este statutul. În timp ce la noi a venit o funcționară, la Londra Boris Johnson se întreținea cu Bill Gates. Este alt nivel, politică în civil. Deja au discutat următoarea operațiune: ce-i de făcut cu clima, că-i schimbătoare rău în Anglia și ar cam fi necesar să fie luate măsuri.

Citiți și:
Românii nu mai au conștiință naţională
Draciada „guvernului meu”

yogaesoteric
30 martie 2022