de Mihail Şomănescu
Mă alătur şi eu celorlalte voci din România care nu pot fi de acord nici cu crima, dar nici cu extremismul din limbajul ce este deghizat în caricatură.
Este absolut revoltător, din punctul meu de vedere, să susţii că insulta gratuită este o valoare, şi nu una oarecare, ci una care trebuie apărată. Je ne suis pas Charlie. De ce aş dori să mă identific cu nişte oameni care şi-au propus să arunce cu noroi în tot ce au mai important diferite comunităţi? Şi aici nu vorbesc doar de religie, ci şi de oameni. Să nu uităm că Charlie Hebdo a apărut după ce fondatorii au fost daţi afară pentru că şi-au bătut joc de generalul de Gaulle, chiar cu ocazia morţii marelui erou francez. Eu nu pot şi nu voi batjocori alţi oameni pentru credinţele, ideile sau etnia lor. Să insulţi pe cineva într-un moment de sărbătoare a respectivului nu e libertate, e proastă-creştere şi frustrare.
Punerea semnului egal între ceea ce face Charlie Hebdo şi libertate e o mistificare grosolană a termenului de „libertate”. Domnii de la Charlie Hebdo aveau libertatea să batjocorească orice, mai puţin anumite concepte, idei sau persoane. Spre exemplu: când a fost tratată homosexualitatea precum creştinismul pe coperta revistei? Păi, niciodată. De ce? Simplu: politica editorială a publicaţiei „reflectă toate componentele pluralismului de stânga”, după cum afirma chiar Stéphane Charbonnier, una din victimele atentatului.
Iată, deci ,care sunt „Dumnezeii” celor de la Charlie Hebdo: ideile de stânga. Să ne înţelegem: a transforma Charlie Hebdo într-un simbol al libertăţii e ca şi cum am spune că procesele-spectacol din perioada comunistă reprezintă ideea de justiţie. Asta nu înseamnă însă că putem justifica o tentativă de rezolvare a situaţiei printr-o crimă. Niciodată.
Pe de altă parte, Occidentul şi Franţa nu fac decât să evite cauzele problemei, concentrându-se asupra efectelor. Politica agresivă de excludere a religiei din spaţiul public, precum şi ignorarea diferenţelor fireşti dintre oameni, comunităţi, au ajuns să creeze adevărate monstruozităţi.
Spre exemplu, căutând despre Charlie Hebdo, am dat peste un link al unei asociaţii creştine care se pronunţase, la momentul respectiv, împotriva caricaturilor considerate blasfemiatoare de către musulmani. Aceştia afirmau că „deşi nu suntem de acord cu învăţăturile şi credinţa islamică, suntem, de asemenea, împotriva provocărilor şi bătăii de joc a religiozităţii comunităţilor musulmane”. Mai mult, cei de la AGRIF (Alianţa Generală contra Rasismului şi pentru respectarea Identităţii Franceze şi Creştine) se plasează şi împotriva Frontului Naţional, care „opune în mod greşit islamul creştinismului”. O poziţie conciliatoare, firească, nu? Ei bine, nu aşa consideră şi americanii de la Blue Coat, producătorii softului K9 protection alert, care iniţial mi-au blocat accesul, siteul AGRIF intrând în categoria „Violence, Hate, Racism” („Violenţă, Ură, Rasism”)!
Nu este greu de bănuit de ce: probabil că printre poziţiile asociaţiei au fost şi cele contra „căsătoriilor” homosexuale, ceea ce imediat l-a pus în categoria „Hate” şi „Violence”. Cam aşa arată „libertatea” celor de la Charlie Hebdo: batjocoreşte în voie valorile altora, dar tu nu poţi pune nici măcar la îndoială „dogmele” noastre. „Dumnezeii” lor, cum ar veni. Cum procedează în România cei de la vice.com, care se dau deontologi şi underground, dar de fapt sunt corporaţie în toată regula, cu reguli stricte. Inutil să mai precizez că pentru Charlie Hebdo nu există nicio restricţie, K9 considerând că acest site este perfect inofensiv pentru copilul meu.
Avea dreptate arhimandritul Placide Deseille: „Era mai uşor să fii creştin în România comunistă decât în Franţa de azi”. În nod normal, o astfel de constatare ar trebui să-i pună pe gânduri pe francezi şi pe oricine doreşte să trăiască într-un stat cu adevărat democratic, dar nu e cazul. Crimele de la Paris vor servi doar ca pretext pentru întărirea statului totalitar, de tip „Big Brother”. E simplu de intuit cine vor fi „duşmanii poporului”. Şi nu doar în Franţa.
De asemenea, se vor folosi de moartea oamenilor pentru a-i eticheta la grămadă pe toţi musulmanii. Şi îi vor radicaliza. Şi probabil vor porni alte războaie împotriva lor şi în numele „libertăţii”. Să nu cădem în această capcană. Să nu uităm că în România, în Dobrogea, creştinii şi musulmanii au trăit şi trăiesc în pace, cu moschei lângă biserici. Nu toţi francezii sunt Charlie Hebdo şi nici toţi musulmanii nu sunt terorişti.
Din păcate, acest tragic eveniment este folosit pentru dezlănţuirea unui nou val de ipocrizie: fanaticii care apără extremismul în limbaj al celor de la Charlie Hebdo sunt tot aceiaşi care condamnă şi acuză creştinismul că „sperie copiii” vorbindu-le despre iad, draci şi… Ei spun că toate religiile sunt la fel, dar se bucură de viaţă într-o ţară clădită pe valori creştine, tolerante, care le permite să insulte chiar pe fondatorii ei, fără teama că vor fi căutaţi pe-acasă de indivizi cu AKM-uri la piept.
„Liber-cugetătorilor”, ideologilor, seculariştilor, liberalilor etc. care se împăunează cu eticheta „Je suis Charlie” le-aş aduce aminte de vorbele unui ateu, „puţin” mai celebru decât caricaturiştii de la Hebdo: „Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt”. Sau măcar vechea vorbă românească, „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”.
Sursa: activenews.ro
Citiţi şi:
Enigmele atentatului terorist asupra publicației Charlie Hebdo. Răzbunare sau conspirație?
Atacurile de la Charlie Hebdo – pretext pentru noi legi de supraveghere a populaţiei
yogaesoteric
11 august 2015