De ce păpușarii au promovat darwinismul (evoluționismul)?

Robert Thomas Malthus (14 februarie 1766 – 23 decembrie 1834), cleric și teoretician economic englez, este fondatorul unei teorii care îi poartă numele, conform căreia populația crește în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistență cresc în progresie aritmetică. Una dintre afirmaţiile pentru care a devenit faimos este şi aceea că un colaps al producţiei în masă a hranei ar fi de ajutor, deoarece ar curăţa lumea de gloată. (Mai multe informaţii pot fi găsite în articolul: „Știința constipată de idei sub tratament (I): Teoria lui Malthus sau teoretizarea nimicirii populației pentru a salva resursele”.) 

 
Robert Thomas Malthus

Charles Darwin (12 februarie 1809 – 19 aprilie 1882), un admirator al Modelului Catastrofic Malthusian, a dezvoltat teoria evoluţiei, având ca idee primordială supravieţuirea celui mai adaptat. Cu ajutorul lui T.H. Huxley (4 mai 1825 – 29 iunie 1895), un biolog britanic, reprezentant al agnosticismului, cunoscut ca „Bulldog-ul lui Darwin”, teoriile acestuia au fost propulsate şi acceptate la scară largă printre cercurile ştiinţifice cheie de pe tot cuprinsul Angliei şi apoi în lume.

Vărul lui Darwin, Francis Galton (16 februarie 1822 – 17 ianuarie 1911), un polimat victorian englez, socotit ca fiind tatăl eugeniei (teorie socială care susține îmbunătățirea geneticii umane prin diferite mijloace de intervenție), a văzut o oportunitate în a face omenirea să „progreseze”, dezvoltând „darwinismul social”, prin aplicarea regurilor din Teoria Evoluţiei principiilor sociale. Aşadar, cei care consideră că iniţiatorii eugeniei au fost naziştii, sunt în mare eroare. Sir Francis Galton a avut la rândul sau numeroşi adepţi: Aldous Leonard Huxley, Charles Benedict Davenport, Clarence J. Gamble, Émile Zola, Ernst Rüdin, Garrett James Hardin, George Bernard Shaw, Harry Hamilton Laughlin, Joseph Fletcher, Julian Huxley, Madison Grant, General Frederick Henry Osborn, Margaret Higgins Sanger, Ted Turner, Thomas Henry Huxley PC, Will Keith Kellogg. Şi mari finanţatori, între care se detaşează prin investiţiile uriașe pe care le-au făcut, familiile Rockefeller şi Harriman. Toate acestea trei sunt, aşadar, strâns legate între ele.

De ce credeţi că păpuşarii au promovat darwinismul? În primul rând deoarece, pentru a putea construi Noua Ordine Mondială, era necesar ca oamenii să se îndepărteze de Dumnezeu. Și atunci au promovat tot soiul de teorii, aşa cum sunt cele menţionate mai sus.

Un alt motiv pentru care au promovat evoluţionismul este acela ca masele să fie făcute să creadă că şi ceea ce se petrece în jurul lor este un proces firesc, evolutiv. Economia, sistemul politic, sistemul bancar, politica despre homosexualitate şi avort, instaurarea guvernului mondial etc., ar fi prin urmare un proces evolutiv al umanităţii şi nu o făcătură a elitelor. (Pentru aprofundarea acestor idei merită să vizionaţi şi acest video.)

Iată și ce scria Mugur Vasiliu (9 martie 1965 – 29 mai 2017),  etnolog, editor și scriitor creștin, în lucrarea Moda evoluţiei generalizate. Raportul orbului XV:

 
Mugur Vasiliu

„La fiecare pas ne-am dori să începem un alt drum. Vrem altceva, un nou început. Ne-am cam săturat de vechiul drum şi, cum avem în faţă perspectiva cronică a transformării, vrem altceva, altceva nou – în toate planurile. Nou este sinonim şi cu modern şi are în cuprinsul înţelesului său, desigur, şi ideea de dinamism, de alungarea plictiselii – boală cunoscută şi recunoscută a aparţine omului modern. Transformarea, atât de dorita transformare, se justifică în fel şi chip, însă cea mai la îndemână justificare este evoluţia noastră, evoluţia societăţii, evoluţia întregii planete – en gross şi en detaille. Mai este nevoie să fie precizat şi că transformarea mai are o mare calitate: musteşte de speranţă.

Aşadar, evoluţia duce la transformare, care înseamnă înlocuirea vechiului cu noul, cu modernul. În acest fel, nici nu mai suntem plictisiţi, iar viaţa universului capătă rost şi se defineşte prin acea caracteristică vitală pentru evoluţionism: dinamismul – cu varianta dialecticii şamd.

Expresii ca «nu mai e ca pe vremea noastră», «e altă lume acum», «s-a schimbat lumea», cu formula inextricabilă «nu mai putem să trăim ca în evul mediu», şi multe altele ca acestea sunt la ordinea zilei şi definesc o stare considerată a fi realitatea. Şi aici nu-i vorba despre arhitectură sau despre modă sau despre tehnologie, ci despre tot: şi despre trăsăturile morale, şi despre credinţă, şi despre structura sufletului. Cu alte cuvinte, ar fi nevoie să înţelegem, de la realitate, că astăzi toate sunt altfel şi altceva, noi înşine fiind altfel şi altceva, faţă de tot ce a fost înaintea noastră.

E ca şi cum, din timp în timp, ne modificăm cu totul – fără măcar să observăm că această piesă s-a mai jucat. Generic, se poate spune că noi devenim alţii, cu mult mai evoluaţi şi de-a dreptul moderni; din altă perspectivă, că astfel încetăm de a mai fi vechi, înapoiaţi, depăşiţi, revoluţi etc.

Deşi aceste gânduri şi idei au pătruns pe neobservate în conştiinţele oamenilor moderni, este fascinant să observăm că avem de-a face cu un proces incontrolabil şi nelimitat, care conturează – fără rest – portretul fiului lui Lucifer, şi care merge cu mult mai departe chiar de schimbarea identităţii – pe care noi ne-o dorim, fără să ştim ce ne dorim, căci identitatea proprie nu este ceva ce să ne preocupe – şi ajunge, fapt demonstrat, până la a ne substitui lui Dumnezeu.

Dar, de ce ne dorim atât de mult modificarea, noutatea, modernitatea? În primul rând, fiindcă modificarea duce la o noutate neprecizată, neclară şi tocmai din acest motiv plină de speranţe – printr-un efort neglijabil, prin negare. Apoi, nu este tocmai uşor să fii contemporan cu ține însuţi, fiindcă ai, în această postură, un statut care implică cunoaşterea aspectelor şi faptelor dinaintea ta – mai exact, cunoaşterea tradiţiei neamului tău, înţelegerea rostului tău pe pământ, ca parte a unui neam, în cazul nostru foarte bine precizat. Concept care implică şi credinţa şi cultura – istoria şi limba. Iată un demers destul de anevoios, pentru omul de acum! Şi atunci, apare scăparea: nu contează ce a fost înaintea ta; iar de acum începe ceva nou, altceva, ceva modern; şi dintr-odată, istoria sucombă: istoria începe odată cu tine – până la tine nu există! Mai scurt, n-ai niciun fel de nevoie de tradiţie – de credinţă şi cultură, de la altcineva dintr-un timp pe care îl consideri, fără apel, revolut. Nu ai nevoie de alea vechi – ca urmare nu are niciun rost să-ţi pierzi vremea cu ele. Totul este la îndemâna ta – doar eşti şi homo faber. Fiindcă – acesta este un al treilea rând – tu eşti cel mai evoluat, eşti cel mai sus pe scara umanităţii, de la începutul lumii şi până astăzi; deci tu eşti cel chemat să creezi totul… Acestea sunt doar câteva motive pentru care suntem aşa cum suntem.

În cele din urmă, ce înseamnă, în realitate, această modificare, această înnoire, această modernizare? Şi, după cum mă întreabă, din când în când, un vecin – e de bine, sau e de rău? Ce evoluează, care vechi se modifică, cu ce anume se înnoieşte şi cum anume se modernizează omul în sine – această fiinţă creată de Dumnezeu cu un scop precis, care este mântuirea?

Evoluţia, înnoirea, schimbarea sau modernizarea n-au niciun sens în ele însele, niciun sens care să ne privească pe noi, în această discuţie. Putem să înlocuim un copil cu altul şi să spunem că l-am modernizat? Sau poate să ne înlocuim părinţii şi să spunem că ne-am înnoit? Sau să renunţăm la Hristos şi la mântuire şi să spunem că am evoluat? Să renunţăm la neamul nostru şi să pretindem că am urcat pe scară evoluţiei? Acesta este sensul în care ni se livrează conceptele de mai sus, sensul dezumanizării.

Într-adevăr, putem vorbi despre evoluţie, dacă ne gândim la creştere – din copii noi creştem oameni maturi, cum din rugăciuni ne îmbunătăţim, cu alte cuvinte creştem spiritual. Am evoluat, în această situaţie? Dacă da, atunci iată evoluţia; deşi propaganda ştiinţifico-atee ne povesteşte că am fost şi broaşte şi maimuţe şi că am evoluat, noi ştim bine că nu există şi nici n-a existat niciun argument real pentru această bazaconie. Ne transformăm, desigur, dar nu cu alt fel de fiinţe, iar vestea proastă pentru unii este că nici nu vom deveni miriapode sau bicefali – ne putem transforma lăsându-ne proastele obiceiuri la o parte, ne putem transforma prin educaţie, în acest fel apropiindu-ne şi înţelegând care ne este rostul real şi cum avem de valorificat timpul pe care noi ne-am învăţat să-l numim viaţă, pentru a ne mântui.

Cât despre modernitate, invariabil se confundă modernitatea cu moda – vestimentară şi de oricare alt fel. Astfel, conceptul de modă se extinde asupra trăsăturilor fundamentale ale existenţei noastre pe pământ. Trucul este foarte facil – surpriză este că face carieră de vreo două veacuri.

Noi ne întrebăm: ce poate fi mai nou decât Învierea lui Hristos, decât şansa pe care am primit-o odată cu credinţa iubirii, şansa de a ne mântui – chiar dacă suntem atât de piperniciţi existenţial; chiar dacă greşim şi păcătuim, putem să ne salvăm. Ce poate exista mai nou? Istoria însăşi şi-a transformat tot cursul de la venirea Mântuitorului – ceea ce trăim de două mii de ani ar fi necesar să fie numit istoria modernă a omenirii.

Sau, poate vreţi să spuneţi că nu mai este la modă Hristos? Atunci e mult mai simplu, măcar ştim cine sunt practicanţii evoluţiei, ai «noutăţii», ai modernităţii etc. De altfel, nici măcar poziţia aceasta anticreştină nu este una nouă, are şi ea vreo două mii de ani. Ceea ce este oarecum nou este moda evoluţiei generalizate.”

Citiţi şi:

Evoluționismul: filosofie pe post de știință, propagandă pe post de educație

O excepțională profeție! «Cugetările unei inimi smerite» – text scris în secolul al XV-lea de monahul Vasile şi păstrat în Biblioteca Vaticanului

Prin intermediul unei evoluţii spirituale conştiente omenirea poate ieşi de sub condiţionarea genetică (I)

yogaesoteric
15 aprilie 2020