De ce pașapoartele de vaccinare nu încetinesc răspândirea covid, îi afectează pe cei săraci și pun în pericol etica medicală

Într-o opinie publicată pe site-ul publicației canadiene National Post, Alanna Golden, medic primar și oncolog generalist în Toronto, Gil Nimni, medic de urgență în York Region, Sandra Rao, medic de urgență în Toronto, și Neil Rau, specialist în boli infecțioase și microbiolog medical în Oakville și Toronto, au argumentat, în 6 puncte, de ce introducerea certificatelor de vaccinare este o măsură nefastă, chiar din punctul de vedere al unor susținători ai vaccinării pe scară largă.

Cei patru specialiști din domeniul medical susțin că, în luarea unor astfel de decizii la nivel guvernamental, este important să se stabilească dacă scopul justifică mijloacele. Iată, pe scurt, motivele medicilor contra implementării certificatelor de vaccinare:

  1. Care este intenția și care sunt obiectivele finale?

Certificatele de vaccinare reprezintă o povară majoră pentru populație. Vor exista costuri permanente pentru contribuabili pentru a menține acest sistem, iar întreprinderile vor suporta cheltuieli pentru implementare și supraveghere și pot fi pasibile de amenzi. Nu este clar în ce măsură acestea vor determina o creștere a ratei de vaccinare în rândul persoanelor care încă nu s-au vaccinat sau care nu au imunitate naturală în urma unei infectări anterioare. În plus, nu este clar dacă certificatele de vaccinare vor avea un impact asupra celor care prezintă cel mai mare risc de îmbolnăvire severă, fie direct, prin creșterea ratelor de vaccinare, fie indirect, prin reducerea ratelor de spitalizare și de deces, în special în grupurile greu accesibile.

În graba de a pune în aplicare acest sistem, guvernele nu au oferit lămuriri cu privire la modul în care vor măsura eficacitatea, ceea ce înseamnă că s-ar putea să nu existe un plan clar cu privire la momentul în care se va renunța la ele; aparent, acest program ar putea fi în vigoare ani de zile. Odată stabilit precedentul pentru certificatele de vaccinare, ar putea exista dorința de a include și alte virusuri sezoniere, excluzând segmente tot mai mari ale societății de la serviciile „neesențiale”.

  1. Putem opri transmiterea cu certificate de vaccinare?

Probabil că nu. […] Certificatele de vaccinare pot oferi un fals sentiment de siguranță celor care sunt vaccinați, dacă se crede că nu pot contracta sau transmite virusul. […] Dacă scopul acestui program este de a oferi o protecție suplimentară celor deja vaccinați, atunci se subestimează protecția substanțială deja oferită (potrivit opiniei autorilor – n.n.) și se supraestimează eficacitatea vaccinului în reducerea transmiterii. […]

  1. Care sunt considerentele logistice ale unui astfel de program?

Persoanele complet vaccinate s-ar putea număra printre cei cărora li se refuză accesul dacă nu dețin o imprimantă sau un dispozitiv mobil, sau dacă și-au uitat documentele acasă. Această măsură îi va afecta în special pe cei săraci, pe cei fără adăpost, pe cei cu întârzieri de dezvoltare sau pe cei care suferă de tulburări cognitive. Nou-veniții vor fi supuși unui alt set de vaccinuri dacă cele aprobate în țara de origine nu sunt recunoscute aici.

Întreprinderilor li se va cere să refuze servicii, uneori unor clienți fideli, cu prețul pierderii unor venituri de care au nevoie disperată după luni întregi de închideri forțate. În plus, ne putem aștepta ca volumul de muncă a numeroși furnizori de servicii (de exemplu, medici, lideri religioși) să crească exponențial cu sarcinile suplimentare de a dovedi statutul de vaccinare și, respectiv, de a oferi scutiri. […]

  1. Care sunt consecințele neintenționate?

Să luăm exemplul sălilor de fitness, care au fost considerate „neesențiale”. Unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru formele grave de îmbolnăvire cu noul coronavirus este obezitatea. Multe persoane se bazează pe sălile de fitness, în special în timpul lunilor de iarnă, pentru a avea acces la activitate fizică și pentru a-și menține greutatea trupească ideală. Este posibil ca cei care locuiesc într-un apartament de bloc să nu aibă acces la spații verzi pentru a face exerciții fizice. Astfel, prin interzicerea accesului la sălile de sport, restricționăm activitatea fizică, ceea ce, la rândul său, contribuie la creșterea ratelor de obezitate și la un risc mai mare de a face forme grave ale bolii. […]

  1. De ce sunt oamenii reticenți la vaccinare?

Deși este ușor să îi respingem pe cei nevaccinați ca fiind adepți ai teoriei conspirației și egoiști, această atitudine este prea simplistă și inexactă. […] Poate că cea mai mare omisiune în cazul certificatelor de vaccinare este lipsa recunoașterii imunității naturale. Este posibil ca cei care au fost infectați anterior să nu dorească să se vaccineze. Această convingere este susținută de date recente conform cărora imunitatea naturală este la fel de bună sau mai bună decât imunitatea indusă de vaccin. Dacă aceasta este adevărat, de ce îi excludem din societate pe cei cu protecție durabilă? Mai mult, lipsa recunoașterii protecției prin intermediul imunității naturale poate servi la consolidarea opiniei privind implicarea farmaceutică în elaborarea politicilor.

  1. Sunt certificatele de vaccinare etice?

Unul dintre principiile cele mai sacre în etica medicală este autonomia, ceea ce înseamnă că o persoană are dreptul de a decide ce se petrece cu trupul său. Cei cu afecțiuni de sănătate subiacente se pot teme sincer că vaccinurile le-ar putea înrăutăți starea generală de sănătate. […] Chiar și cea mai bine informată persoană nu poate oferi un consimțământ informat dacă „alegerea” sa este forțată. Certificatele de vaccinare îl pun pe individ într-o situație imposibilă: este obligat să aleagă între vaccinare sau pierderea locului de muncă și excluderea din societate. Această „alegere” imposibilă forțează mâna celor aflați în această situație dificilă și, în cele din urmă, duce la un consimțământ sub constrângere. […]  Cum vom reacționa atunci când persoanele ezitante la vaccinare vor suferi un eveniment advers grav, susținând că nu au „ales” să se vaccineze, în primul rând?

Pierderea încrederii în instituțiile medicale poate duce la rezultate slabe în materie de sănătate, deoarece pacienții pot evita asistența medicală și pot fi mai puțin receptivi la managementul medical.

Măsurile de sănătate publică ar fi necesar să ia în considerare nu numai amenințarea imediată care se află în fața noastră, ci și efectele negative care pot apărea ca urmare a acțiunilor noastre. Introducerea certificatelor de vaccinare amenință autonomia individuală și normele sociale și riscă să izoleze și mai mult grupurile marginalizate, fără a exista un sistem clar de evaluare a eficacității.

Citiți și:
The Telegraph: Cine crede că „certificatul covid” ar fi o măsură temporară se păcălește singur
Sindromul totalitar al pandemiei – cenzura și „certificatul verde”
Certificatul „verde” nu este despre și pentru sănătate. Certificatul verde este pentru a dezbina oamenii

 

yogaesoteric
11 martie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More