De ce vor Trump şi echipa sa să distrugă UE

Administraţia Trump nu doar că manifestă aversiune faţă de UE, dar a pornit să o distrugă. Deplasarea făcută de secretarul de stat american Mike Pompeo în Europa a fost episodul trei al măcelului menit a folosi diviziunile Est-Vest din interiorul UE, comentează The Guardian.

Donald Trump

Episodul unu a fost discursul ţinut de Donald Trump la Varşovia, în 2017, îmbibat de naţionalism nativist. Episodul doi a fost reprezentat de acţiunile întreprinse, în 2018, de Trump în domeniul tarifelor şi denunţarea unor acorduri cruciale, precum Acordul nuclear cu Iranul şi Tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF). La care ar trebui adăugate încurajările sale făţişe, adresate adepţilor Brexit, şi decizia lui de retragere din Siria. Toate acestea afectează interesele europene (inclusiv cele britanice) în mod foarte concret, spre deosebire de simplele tweet-uri şi insulte aruncate aliaţilor.

Europa încearcă să înjghebe o rezistenţă. Angela Merkel, ținta politică favorită a lui Trump în UE, a fost ovaționată în picioare la conferința anuală pe teme de securitate de la Munchen, pentru discursul ei despre virtuțile multilateralismului. Dar poate că încă nu am înțeles cu ce se confruntă UE în această nouă epocă Trump. Cel care acum îi șoptește la ureche lui Trump este John Bolton, consilierul lui pentru securitate națională. Brandul lui de ideologie anti-UE a fost pe deplin vizibil în cursul turneului făcut de Pompeo la Budapesta, Bratislava și Varșovia.

Pompeo a făcut două lucruri relevante. Primul, și-a însușit efectiv festivitățile dedicate celei de-a 30-a aniversări a căderii comunismului în Europa de Est, invocând liric apropierea SUA de țările care s-au luptat pentru libertatea lor – totul în timp ce acordă credit guvernelor populiste de dreapta, avertizate de UE pentru regresul lor democratic.
Al doilea, prin alegerea destinațiilor sale, Pompeo a amplificat diviziunile dintre țările aflate anterior în spatele Cortinei de fier și cele de dincolo. Această tactică folosește cu cinism sensibilitățile manipulate de demagogi, care au afectat capacitatea de unitate a UE în ultimii ani.

O parte din aceasta s-a pierdut în 2003 când, înaintea invaziei din Irak, secretarul american al apărării, Donald Rumsfeld, a consacrat termenii „vechea Europăˮ (rea) şi „noua Europăˮ (bună). Dar una dintre marile diferenţe ale situaţiei de astăzi este că proiectul european cu greu reuşeşte să rămână pe linia de plutire; pe atunci, optimiştii credeau că acest curent va „conduce secolul 21ˮ.

Un articol semnat de Bolton în anul 2000 ajută la o mai atentă observare a strategiei lui Trump. Intitulat „Ar trebui oare să luăm în serios guvernanţa globală?ˮ, articolul poate fi lecturat astăzi ca o foaie de parcurs a intenţiei administraţiei Trump de a distruge UE. În acesta, Bolton se dezlănţuie împotriva „globaliştilorˮ, care încearcă să lege statele-naţiune într-o reţea de norme şi acorduri internaţionale care restrâng suveranitatea. El spune că un mandat realmente democratic nu poate exista decât la nivel naţional. Pe parcurs, loveşte în ONG-uri şi societatea civilă („care se consideră mai presus decât politica naţionalăˮ), precum şi în diversitatea „nelimitatăˮ de instituţii multi- sau supra-naţionale. UE, spune el, este „principala sursă de politici globaliste substanţialeˮ.

John Bolton

Bolton merge mai departe: el identifică UE cu o ameninţare la adresa intereselor SUA (anul trecut Trump a calificat-o drept „un duşmanˮ) – „elitele europene nu se mulţumesc doar să-şi transfere propria suveranitate naţională la Bruxelles, ci de fapt au hotărât inclusiv să-i transfere unele din instituţiile şi normele noastre internaţionale, transformând astfel UE într-un precursor în miniatură al guvernanţei globaleˮ. Şi portretizează UE ca fiind „atinsă de un antiamericanism vizibilˮ.

Nu contează că există dovezi că Trump a făcut mai mult pentru a impulsiona sentimentele antiamericane din Europa ca oricare alt lider american. Aceasta evidenţiază că explicaţiile convenţionale, deseori date pentru atacurile lui Trump la adresa UE, sunt doar o parte din tablou. Furia lui Trump împotriva UE ca bloc comercial, tacticile sale de impulsionare a exportului de arme americane pe continent, precum şi aversiunea sa personală faţă de Merkel nu sunt decât transpunerea unei bătălii ideologice mai ample, care ţine de guvernanţa globală.

Feriţi-vă să apreciaţi că scrierile lui Bolton din anul 2000 ar fi depăşite. Vi se va părea aşa doar dacă credeţi că administraţia Trump nu are niciun fel de ideologie, doar interese comerciale. Este adevărat că este puţin cam mult să considerăm că Europa este astăzi capabilă să conteste SUA pe scena mondială: prin comparaţie, este un pigmeu militar şi a trecut printr-un deceniu de crize. Dar întruchipează un lucru pe care Trump şi Bolton îl detestă. Iar unele dintre statele sale membre mai mari încearcă acum să reziste prin modalităţi care în mod clar irită echipa Trump – cum este cazul noului mecanism de eludare a sancţiunilor impuse Iranului.

Între timp, deşi poate că central-europenii liberali ar spera la un angajament pozitiv al SUA în regiune – în genul promisiunii lui Pompeo de sprijin pentru o „presă independentăˮ şi desfăşurările NATO în faţa Rusiei –, se trece cu vederea ceea ce autoarea articolului descrie drept un „nou discursˮ. Cuvinte ca „libertateˮ şi „independenţăˮ au curs din gura lui Pompeo în omagiul adus de el celor care s-au dezis de dictatura comunistă. Dar nu a existat nicio referire la ajutorul dat de UE în ancorarea democraţiei. Dimensiunea valorică a UE este în mod argumentabil mai puternică decât cea a NATO – alianţă care ani la rând a inclus autoritarişti (gândiţi-vă la regimul Salazar din Portugalia şi la coloneii greci aflaţi la putere în anii 1960) şi care face acelaşi lucru încă o dată, în privinţa preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

Vorbele lui Pompeo despre libertate au evocat în primul rând gândirea lui Bolton. „Toţi americanii sărbătoresc propriile lor libertăţi individuale şi îşi doresc mai puţin ca şi alţii din lumea întreagă să se bucure de aceleaşi libertăţiˮ, remarca Bolton în 2000. Totuşi, atacând UE, el a adăugat că „rubrica drepturilor omului a fost extinsă asupra unei diversităţi de dimensiuni, pentru a deveni o componentă importantă a efortului globaliştilor de a constrânge şi stânjeni exerciţiul independent al autorităţii judiciare şi politice a statelor-naţiuneˮ. Astăzi, această concepţie se potriveşte perfect populiştilor de dreapta de la Varşovia şi Budapesta, care se plâng de răspunsul UE la măsurile luate de ei, pentru a restrânge independenţa magistraţilor şi a presei.

Când mai erau ceva mai puțin de 100 de zile până la alegerile parlamentare europene, Pompeo a participat la un dineu în Ungaria cu premierul acesteia, Viktor Orban, care vrea să reconfigureze harta politică a Europei, pentru a se conforma viziunii sale de „democraţie iliberalăˮ. Este posibil ca ei să nu fi căzut de acord în privinţa Rusiei şi este adevărat că Pompeo s-a întâlnit şi cu reprezentanţi ai ONG-urilor la Budapesta, dar au fost puţine indicii că ar fi avut divergenţe cu Orban în privinţa valorilor. Este adevărat că Pompeo a făcut o vizită în Slovacia, al cărei guvern se consideră un membru constructiv al UE, nu un factor perturbator. Dar este posibil ca asta să fi avut drept scop atragerea Slovaciei mai mult în grupul iliberalilor europeni, nu invers. Vizita lui Pompeo a fost un imbold dat inamicilor Uniunii Europene bazate pe valori şi încă un atac la adresa însăşi existenţei UE.

Europa postbelică a reuşit să se construiască sub forma unui proiect colectiv, graţie protecţiei şi sprijinului financiar al SUA. Astăzi, UE este ţinta unor ofensive politice multivectoriale atât din partea Washingtonului, cât şi a Moscovei, nu doar din cauza a ceea ce face, ci pentru ceea ce este. Cu cât înţeleg mai repede europenii acest aspect, cu atât mai bine.

Citiţi şi:

Proiectul «Uniunea Europeană» a fost finanţat de CIA

Aventura europeană la o răspântie crucială

SUA și UE urmăresc distrugerea totală a României!


 

yogaesoteric
7 mai 2019