De la bioetică la auto-etică prin medicinile naturale. Medicina tradiţională indiană, Ayurveda, între tradiţie şi ştiinţă (V)

de Alina Antonia
 

Citiţi partea a patra a acestui articol
  
Aşa cum am arătat până acum, este fapt dovedit că medicina ştiinţifică şi-a descoperit anumite limite în soluţionarea unor probleme bioetice, mai ales atunci când intră pe tărâmul subiectivismului uman. Revenim aşadar la întrebarea: Ar putea reprezenta medicinile naturale nişte posibile surse de inspiraţie şi complementaritate în acest sens? Medicina ştiinţifică nu va putea răspunde niciodată acestei întrebări, în mod onest şi imparţial, atâta timp cât nu va avea deschiderea să accepte provocarea experienţei directe propuse de acestea şi înţelegerea profundă a esenţei lor. În loc să le reproşeze că ar folosi metode simpliste şi periculoase pentru sănătatea pacientului, prin aşa-zisa lipsă de rigurozitate şi prin subiectivismul lor, medicina ştiinţifică actuală ar trebui să-şi dorească cu adevărat o abordare serioasă a anumitor modalităţi ale medicinilor tradiţionale, dar nu obligându-le să-şi convertească propriile metode la metodele ştiinţifice occidentale, ci îndrăznind ea însăşi să pătrundă în lumea cunoaşterii pe care medicinile naturale tradiţionale o oferă. Această cunoaştere, afirmam anterior, este susceptibilă de a dezvălui o nouă paradigmă a sănătăţii şi îngrijirilor medicale, diferită de cea cu care ne-a obişnuit ştiinţa modernă, mereu dornică să ordoneze, să aranjeze, să regularizeze totul din exterior, dintr-un punct de vedere aşa-numit „obiectiv”.

Legile şi mecanismele de funcţionare ale medicinilor naturale tradiţionale autentice sunt, dimpotrivă, abordate dinspre interior, în sensul unei autodescoperiri şi autocunoaşteri profunde a fiinţei, mergând apoi către cunoaşterea exteriorului, a Macrocosmosului, a universului şi a conexiunilor inefabile ale acestuia cu microcosmosul fiinţei umane. Pentru ca această perspectivă să devină accesibilă şi medicinei convenţionale, ea ar trebui să-şi modifice în primul rând imaginea pe care o conferă corpului uman de câteva secole încoace, aceea de simplă colecţie de organe, cu una integratoare, holistică, a omului aflat într-o legătură simbiotică, pe toate planurile, cu întregul Macrocosmos, cu universul. 

Am ales pentru analiza noastră sistemul tradiţional medical indian, Ayurveda, tocmai pentru că el reprezintă un sistem de sănătate care este organizat şi funcţionează după nişte legi la fel de riguroase ca şi cele ale ştiinţelor moderne, dar care au o bază de plecare diferită. Dacă medicina ştiinţifică evită subiectivismul fiinţei umane, Ayurveda pune tocmai acest subiectivism pe primul loc în demersul său de diagnosticare şi vindecare a bolilor. Ea urmăreşte însă circumscrierea lui în anumite concepte şi legi de funcţionare, care se extind de la planul fizic până la planuri din ce în ce mai subtile şi ale căror conexiuni pot fi verificate din orice direcţie, confirmând, tocmai prin aceasta, caracterul lor riguros ştiinţific.

Deoarece multe dintre noţiunile fundamentale ale acestui sistem se regăsesc şi în filosofia tradiţională indiană, s-a crezut că Ayurveda nu este decât o ramură a filosofiei, astfel încât s-a considerat că ea reprezintă un sistem medical total diferit de cel al medicinii occidentale. Astfel se poate explica lipsa unui limbaj comun, a cărui imperioasă necesitate, în vederea stabilirii unor raporturi de complementare reciprocă, începe să fie recunoscută tot mai mult în ultimul timp, chiar în mediile academice occidentale.

Dacă ar fi să încadrăm medicina tradiţională Ayurveda într-unul din modele propuse de Laplantine în cartea sa, La médecine populaire des campagnes françaises aujourd’hui, aceasta ar putea fi plasată în cadrul celui de-al doilea model, cel în care practicianul, sau medicul ayurvedist, nu se opune bolii, ci îl asistă pe pacient în procesul de vindecare. Ayurveda consideră că boala reprezintă de fapt o îndepărtare a fiinţei de sine însăşi, ca urmare a ignorării propriei sale naturi profunde. Bolnavul nu mai este el însuşi, nu se mai recunoaşte, îşi este sieşi străin. Această îndepărtare de cunoaşterea propriei fiinţe are, în concepţia ayurvedică, mai multe grade de profunzime. Cu cât fiinţa se îndepărtează mai mult de esenţa sa, cu atât devine mai vulnerabilă faţă de bolile severe şi dificil de vindecat. În consecinţă, adevărata prevenţie şi vindecare a bolilor presupune, în această viziune, regăsirea, printr-o cunoaştere adecvată, a echilibrului caracteristic propriei naturi, esenţiale, a fiinţei. De altfel, acesta este şi motivul pentru care, pentru a fi cu adevărat şi rapid eficiente, tratamentele ayurvedice necesită un demers de conştientizare, o asumare a procesului de vindecare din partea pacientului, astfel încât vindecarea să fie profundă şi completă, la toate nivelurile. Astfel, pacientul va trebui să se obiectiveze, începând de la atitudini, sentimente, emoţii, până la mecanisme foarte subtile ale fiinţei sale, toate acestea jucând un rol extrem de important în menţinerea stării de echilibru şi sănătate. De exemplu, mânia, încrâncenarea, aroganţa, timiditatea, complacerea, refularea, frica etc. constituie, la un nivel foarte profund, cauze subtile ale bolilor, materializate prin dezechilibre energetice care pot lua diverse forme, în oricare dintre structurile fiinţei: psihic, emoţional, vital etc. În cele din urmă, acestea se manifestă la nivel fizic sub forma diverselor maladii: tulburări circulatorii, inflamaţii, degenerescenţe de tot felul etc. 

„Este o iluzie să considerăm că prin simpla administrare a unui remediu sau a altuia putem elimina cu adevărat o suferinţă. Niciun rezultat durabil nu va putea fi obţinut atâta timp cât pacientul nu se va transforma interior, în sensul corecţiei, al eliminării atitudinilor, sentimentelor, gândurilor, trăirilor, în general al erorilor generatoare de boli.”
Dr. Dorin Dragoş, biochim. Mirela M. Bratu, dr. Adrian Cicortaş  Plante pentru vindecarea sufletului, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2002, p.10.

Ayurveda este o formă cultă, moştenitoare a sistemelor medicale străvechi, bazate pe tradiţii scrise. În sanscrită, AYUS înseamnă viaţă şi VEDA înseamnă cunoaştere. Deci Ayurveda înseamnă cunoaşterea vieţii sau ştiinţa vieţii. Abordarea ei este considerată a fi una ştiinţifică şi recunoscută ca atare în India, unde este predată în sistemul de învăţământ oficial. În ultimele decenii această ştiinţă a început să pătrundă, de asemenea şi în diverse medii ştiinţifice şi de învătământ din Occident.

„Ea oferă un sistem de interpretări elementare, dar raţionale, ale anatomiei corpului uman, care înglobează toate manifestările somatice şi psihice.” 
Guy Mazaras, Medicina tradiţională indiană. Istorie şi actualitate, ed. Corint, Bucureşti, 2003, p.5.
 
Tradiţional, se consideră că Ayurveda este o ramură (UPAVEDA) a uneia dintre cele patru Vede, Atharva-Veda. Dar, dată fiind valoarea sa specială, ea a fost considerată de către înţelepţi ca reprezentând o a cincea veda. Fiecare modalitate de vindecare a fost minuţios studiată şi experimentată, ceea ce a dus, de-a lungul secolelor, la dezvoltarea specializată a opt ramuri ale sale (ASHTANGA), conform tratatului Ashtanga Hridaya, aparţinând înţeleptului Vagbhata:
- Medicină generală (KAYACIKITSA);
- Chirurgie generală (SHALYATANTRA) ;
- Oto-rino-laringologie (SHAKKYATANTRA);
- Toxicologie (AGADATATANTRA);
- Pshiatrie (BUTHAVIDYA);
- Pediatrie (KANMARABHRITYA);
- Medicină  de întreţinere (RASAYANA) ;
- Medicina afrodisiacelor (VAJIKARANA).
 
Modalitatea în care tradiţia medicală a dat naştere gradat acestei ştiinţe medicale, Ayurveda, este consemnată în anumite paragrafe din Atharva-Veda. Cunoaşterea medicală dobândită în perioada de început a dezvoltării medicinii ayurvedice a fost verificată practic, în mod sistematic şi organizată în diverse compendii. Cel mai cunoscut dintre ele este Charaka-Samhita, care menţionează că această ştiinţă sacră a fost revelată de către însuşi BRAHMA, în ipostaza sa creator al universului (zeu al trinităţii hinduse a Creaţiei Brahma-Vishnu-Shiva ce manifestă funcţiile de creare, menţinere şi distrugere a universului).
Un alt tratat ayurvedic celebru este Sushruta-Samhita, care susţine, de asemenea, că această ştiinţă sacră a vindecării s-a născut o dată cu naşterea universului.  

De-a lungul timpului Ayurveda a dezvoltat diverse subsisteme, care studiază şi analizează foarte pe larg anumiţi centri energetici ai fiinţei umane, denumiţi în limba sanscrită MARMAS, situaţi la suprafaţa sau chiar în interiorul corpului şi aflaţi într-o strânsă legătură cu organele şi cu funcţionarea acestora, printr-un sistem invizibil de canale energetice.

Alte abordări iau în considerare cele şapte CHAKRA-e, centri energetici consideraţi a fi guvernatorii a tot ceea ce înseamnă viaţă, la diferitele niveluri ale fiinţei umane; aceste niveluri sunt din ce în ce mai subtile şi se află  într-o corespondenţă axiologică inefabilă unele cu altele, dar şi cu toate organele şi funcţiile lor. Totodată, primele cinci CHAKRA-e sunt în legătură cu cele cinci elemente ale Naturii (PRAKRITI): pământul, apa, focul, aerul şi eterul care formează, în concepţia ayurvedică, lumea manifestată perceptibilă. În tabelul de mai jos putem urmări aceste corespondenţe:

Aceste CHAKRA-e sunt, în viziunea sistemului Ayurveda, sisteme rezonatorii cu frecvenţe de vibraţie din ce în ce mai rafinate, dinspre MULADHARA către SAHASHRARA.

Cunoaşterea corespondenţelor pe care le propune Ayurveda poate deveni posibilă, afirmă vedele, doar în mod practic şi specific, adică prin experimentarea individuală, directă şi progresivă, în universul interior al subiectului cunoscător, a tuturor acestor realităţi. De asemenea, acest sistem energetic complex al fiinţei umane se găseşte, în concepţia Ayurvedei, într-o legătură inefabilă cu focarele energetice gigantice din univers, în virtutea unei legi universale primordiale, numită legea rezonanţei. Astfel, la nivelul microcosmic al fiinţei umane, aceste CHAKRA-e pot vibra pe frecvenţele specifice focarelor analogice aflate în univers, în Macrocosmos. Prin intermediul practicilor speciale şi sistematice de purificare şi de dinamizare, pe care Ayurveda le pune la dispoziţie, practicantul poate deveni capabil să activeze această legătură şi să beneficieze în acest fel de energia gigantică provenită din aceste surse infinite de energie din Univers, la toate nivelurile fiinţei sale, în virtutea legii rezonanţei care permite atunci schimbul energetic dintre cele două sisteme.
 
Citiţi partea a şasea a acestui articol 
 

Bibliografie:

Chopra Deepak, Santé parfaite. Guérir, rajeunir et vivre heureux avec la médecine indienne, Presses du Châtelet, 2005;
Dragoş Dorin, Mirela M. Bratu, Adrian Cicortaş Plante pentru vindecarea sufletului, Tritonic, Bucureşti, 2002;
Dufresne Jacques, DUMONT Fernrd, MARTIN Yves (dir.), Traité d’anthropologie médicale. L’institution de la santé et de la maladie, PU Québec, PU Lyon, 1985;
Hammel Pascal, Médecins du bien-être, in « L’Express International », Nº2977, 24-30 juillet 2008;
Laplantine Françoise, La médecine populaire des campagnes françaises aujourd’hui, J.-P., Paris, 1978;
Laplantine François, Anthropologie de la maladie, Payot, 1986;
Leonard Jacques, La France médicale au XIX-ème siècle, Paris, Gallimard, 1978;
Lenoir Frederic, Le temps de la responsabilité, Fayard, 1991;
Mazars Guy, Medicina tradiţională indiană. Istorie şi actualitate, Corint, Bucureşti, 2003;
Oppel Lloyd et alii, Introducing Medical students to CAM, in “Canadian Family Physician”, vol. 50: November, 2004;
Verhoef Marja et alii, Complementary and alternative medecine in undergratuate medical education. Associate dean’s perspectives, in “Canadian Family Physician”, vol. 50: November, 2004.

Citiţi şi:

Introducere în Ayurveda

Ayurveda-ştiinţa şi arta vindecării

yogaesoteric
4 iulie 2012