De la statul clientelar la statul paralel al noii securități (II)

 

Citiți prima parte a articolului


Chris Terhes (Facebook):

Am citit interviul lui Coldea şi nu mă mir că România a ajuns în halul în care e având un astfel de caracter la cârma operativă a SRI-ului. Pe de o parte Coldea recunoaşte ca SRI e băgat în toate segmentele societăţii considerate cu probleme pentru „siguranţa naţională”. Păi după Strategia Naţională de Securitate, absolut toate segmentele din societate sunt fie ameninţări, fie riscuri sau vulnerabilităţi pentru securitatea naţională. Deci admite, indirect, că sunt băgaţi peste tot.

Cu toate că sunt în tot și’n toate, când e întrebat de chestii concrete spune că „nu ştie”. Despre Hexipharma nu ştia, despre ce fac procurorii în dosare nu ştie (hahahaha).
Spune apoi că serviciile se bat cu „mafia” din România. Asta a spus şi Kovesi.
Când România a intrat în UE în 2007, avea corupţie, dar nu avea mafie. Acum, după ce SRI e băgat în anticorupţie din 2005, nu doar că România are corupţie endemică, dar are şi mafie.

Coldea justifica, apoi, toate acţiunile pe care le-a făcut SRI sub el cu „partenerii strategici”. Dovada că a şi fost decorat de CIA. Coldea, de fapt, confirma că toate abuzurile făcute în România de SRI s-au făcut cu „binecuvântarea” americanilor. Asta va da apă la moară sentimentului anti-american.

Nu în ultimul rând, explicaţiile pe care le oferă despre sclavii din presă care îi vizitau biroul sunt de vis. Aceia nu sunt acoperiţi, deoarece cu „acoperiţii” nu te întâlneşti în sediul unităţii. Coldea recunoaşte, însă, că acei jurnalişti erau de fapt informatori. Adică dacă aţi vorbit cu Dan Tapalagă ori cu Dan Turturică, de exemplu, aţi vorbit implicit cu Coldea.

Din întregul interviu transpare dispreţul lui Coldea şi al SRI-ului pentru oameni, care nu sunt decât „surse”, obiective, ţinte. Că se întâlnesc cu tine, care eşti om la locul lui, ori că se întâlnesc cu un infractor, pentru ei este tot una. Aviz amatorilor care vor să se bage slugă la servicii, crezând că ce mare lucru fac. Vor fi doar folosiţi, iar când nu mai au nevoie de ei vor fi aruncaţi ca o măsea stricată.
Ăştia nu au nici loialitate şi nici onoare, ci numai interese. Cineva cu onoare şi loialitate nu ar fi adus România în halul acesta.

Vă daţi seama câtă ură, cât venin, otravă şi dezbinare au semănat serviciile, prin sclavii lor din presă, în inimile şi minţile românilor? Priviţi în jurul vostru, că nu mai găsiţi trei români care să se înţeleagă unii cu alţii. Toată societatea românească e fărâmiţată, nimic nu funcţionează, totul e praf şi pulbere. Milioane de romani au luat calea pribegiei pentru că nu au mai putut rezista într-un stat disfuncţional, controlat de servicii, care s-a întors împotriva propriilor cetăţeni.

Clasa politică românească post-decembristă – cu bunele şi relele ei –, a fost decimată de servicii prin procuratura neo-stalinistă, în timp ce sclavii serviciilor din presă şi societatea în civil trâmbiţau că avem nevoie de o „nouă clasă politică”. Vă place noua clasă politică românească promovată de servicii? Vă simţiţi reprezentați de ea?

Politicieni au fost înlocuiţi de servicii cu oameni după „chipul şi asemănarea lor”. Oameni cu experienţă, profesionişti, de prin ministere şi administraţie au fost înlocuiţi tot cu oameni de-ai lor.

Rezultatul este că la 10 ani după integrarea României în UE, România e tot INCAPABILĂ să absoarbă TOŢI banii care îi sunt alocaţi de la UE. Ce exemplu mai mare de incompetenţă doriţi? Când Polonia şi Ungaria s-au integrat în UE, din prima zi au ştiut cum să şi aplice pentru fonduri. România n-a învăţat nici după 10 ani.

România a plătit peste un 1 miliard de euro (!!!) pentru aparatura de interceptare a SRI, sub pretextul că SRI îi apără pe români de terorişti. Asta în contextul în care în România, an de an, mor peste 60.000 de români ca urmare a aşa numitelor „morţi evitabile”. Adică e ca şi cum, an de an, ar exploda în România o bombă atomică de genul celei de la Nagasaki.
Acestea sunt doar „morţi evitabile” din spitale. Nu mai pun la socoteală morţii din accidente, ca urmare a lipsei autostrăzilor. Nu se nasc anual oameni în România câţi mor.

Au distrus afacerile româneşti, încât azi România exportă grâu şi importă biscuiţi, ca să dau numai un exemplu.
Iar toate acestea s-au făcut în „aplauzele” sclavilor serviciilor din presă, care prin articolele lor vă spuneau că e bine ce se petrece.

Acum, că puteţi privi înapoi, vă place ce s-a petrecut? Și ce se petrece? Asta e România dorită de servicii. Dar asta e România pe care voi o doriţi?



Cris Terheș (Facebook): Din „câmpul tactic” al justiţiei neo-staliniste din România: un român a fost condamnat la închisoare cu executare de 1 an, 2 luni şi 10 zile pentru 72 de lei „evaziune fiscală”

Un român „de bine” l-a denunţat – cum altfel – pe un alt român la ANAF că nu a declarat că şi-a dat garsoniera în chirie. A venit ANAF-ul peste el şi a descoperit că respectivul infractor a păgubit statul cu 72 de lei, taxa pe care trebuia să o fi plătit pentru o lună cât şi-a dat garsoniera în chirie. Organele statului, care gândesc cu bastonul şi nu cu creierul, i-au făcut dosar penal respectivului şi l-au trimis în judecată. Între timp omul a plătit paguba. Alte organe, în robă de data asta, l-au condamnat însă. Omul mai avusese o condamnare cu suspendare, aşa că după ce l-au condamnat şi acum pentru 72 de lei, i s-a dat să execute 1 an, 2 luni şi 10 zile de închisoare.

Să ştiţi că nu este o glumă. Dosarul are nr. 487/113/2017, la Tribunalul Brăila. Apelul se judecă acum la Curtea de Apel Galaţi. Nici nu mai contează dacă respectivul va fi condamnat, pentru că deja statul a ieşit pe minus.
Luaţi o foaie de hârtie şi notaţi:
– cât costă salariile acelor organe cu bastoane şi cătuşe dar fără creier care l-au urmărit şi anchetat pe respectivul;
– cât costă salariile judecătorilor care, chipurile, l-au judecat şi condamnat;
– cât costă statul o zi de detenţie;
– la acestea puneţi cheltuieli aferente pentru stat: transportul condamnatului, tratament medical, persoana asta nu mai produce pentru familie aşa că familia va primi ajutor de la stat;
– la asta adăugaţi costul pentru stat ca să-l reinsereze social pe respectivul sau să îi plătească ajutor social, dacă respectivul nu-şi găsește de lucru;
– mai puneţi apoi despăgubiri pe care statul i le va plăti respectivului pentru că-l va ţine în detenţie în condiţii inumane.

Procurorul şef din Brăila, însă, poate să bifeze pe raportul de activitate că parchetul său a mai prins un evazionist fiscal. Dacă guvernul tot caută bani şi în piatră seacă, acum i-a adus Lazăr 72 de lei. Dar cât a cheltuit statul cu toată „ancheta” asta? No, asta înseamnă să ai un stat pur şi simplu cretin. Aşa fac organele şi cu afacerile, pe care le blochează pentru câteva mii de lei, închizând firme care ar putea produce milioane de lei în taxe pentru stat.

Dar când gândeşti numai cu bastonul şi cătuşele aici ajungi. Sclavii noii Securităţi din presă pot aplauda: statul a recuperat imensul prejudiciu de 72 de lei. https://www.bugetul.ro/caz-uluitor-un-roman-va-sta-dupa-gratii-pentru-doar-72-de-lei-cine-este-el/


LUJU.RO: ATENTAT LA INSPECŢIA JUDICIARĂ 
S-a pornit planul de inculpare a inspectorului şef Gheorghe Stan, care a demascat presiunile făcute la DNA asupra inspectoarei Mihaela Focica. După ce s-a plâns lui Stan că a fost paralizată de frică, Focica s-a întors împotriva şefilor ei, cărora le-a formulat plângere penală la Procurorul General Augustin Lazăr. Plângerea a fost declinată imediat la DNA. Astfel, din controlată de Inspecţie, DNA ajunge să-i „facă” pe cei de la Inspecţie

O nouă operaţiune a statului mafiot se află în progres. Surse judiciare avizate ne-au mărturisit că în laboratoarele DNA s-a luat decizia inculpării inspectorului şef adjunct al Inspecţiei Judiciare Gheorghe Stan (foto) cel care a redactat nota către Plenul CSM privind ameninţările exercitate în sediul DNA asupra inspectoarei Mihaela Focica, după ce aceasta i s-a plâns în data de 4 iulie 2017 că a fost chemată de şefa DNA, în biroul ei, în timpul controlului de la DNA, şi că i s-a cerut să iasă din control, solicitări care au paralizat-o de frică. Cei din DNA îl bănuiesc pe Gheorghe Stan că ar fi făcut înregistrarea discuţiei sale cu Focica, demascând-o astfel pe şefa DNA în cel mai grav scandal judiciar în care a fost vreodată implicată Kovesi.

Surprinzător, din victima ameninţărilor – care au făcut-o să se plângă şefului ei că îi tremurau picioarele de teamă că poate să i se însceneze un dosar ca să fie suspendată din funcţie şi să-i rămână copilul muritor de foame – inspectoarea Mihaela Focica a ales să se situeze de partea DNA şi să nege împotriva evidențelor întreaga tărăşenie. Ea pretinde azi că nu s-au făcut presiuni asupra ei din DNA şi, culmea, că nu a avut nicio discuţie cu inspectorul şef adjunct Gheorghe Stan de genul celei din înregistrare.

Opinia redacţiei Lumeajustitiei.ro este că inspectoarea Mihaela Focica a fost speriată la maniera cea mai teribilă cu putinţă, astfel încât aceasta a întors armele împotriva şefilor ei, fără să conştientizeze consecinţele acestui gest.

Potrivit surselor judiciare avizate, în cursul zilei de marţi [19 septembrie 2017, n.n.] Mihaela Focica s-a dus personal la Procurorul General al României Augustin Lazăr cu o plângere penală formulată împotriva şefilor Inspecţiei Judiciare, judecătorul Lucian Netejoru şi Gheorghe Stan. Focica s-a plâns de şantaj şi de faptul că s-au livrat presei informaţii compromiţătoare despre activitatea ei de control la DNA. Plângerea penală depusă la cabinetul Procurorului General a fost imediat declinată la DNA, şi s-a formulat dosar penal împotriva conducerii Inspecţiei Judiciare.

Practic, prin această manevră urât mirositoare, parchetul anticorupţie controlat în prezent de Inspecţia Judiciară pentru activitatea din ultimii 10 ani, a ajuns să deschidă dosar penal şefilor Inspecţiei Judiciare, care coordonează controlul. Practic, cei controlaţi ajung să îi inculpe pe cei care îi controlează după cum vor. Conflictul de interese este evident, dar în Republica Procurorilor totul este posibil.

Mai departe, avem informaţii că se va încerca inculparea, reţinerea şi obţinerea arestării lui Lucian Netejoru şi Gheorghe Stan, pentru ca întregul scandal extrem de prejudiciant pentru imaginea şefei DNA, Laura Kovesi, să fie deturnat în direcţia conducerii Inspecţiei Judiciare.

Problema cea mare e că în cazul judecătorului Lucian Netejoru, şeful Inspecţiei, nu se va putea obţine avizul de reţinere şi arestare, întrucât Secţia de judecători a CSM nu va vota o asemenea mizerie. În cazul procurorului Gheorghe Stan însă lucrurile sunt considerate mai simple, întrucât avizul în cazul acestuia se dă de Secţia de procurori a CSM, iar în această secţie toţi membrii ei sunt complicii şi protectorii DNA, fiind dovedit în timp că la această secţie au existat grave încălcări ale legii, sesizate inclusiv de şase membri ai CSM printr-o scrisoare comună.

Procurorul General Augustin Lazăr a confirmat în Plenul CSM că Focica a formulat o plângere penală de şantaj împotriva şefilor Inspecţiei.
Puţini ştiu însă că înainte de a formula plângerea penală, Focica i-a mai trimis Procurorului General Augustin Lazăr în data de 4 septembrie 2017 o Notă prin care s-a victimizat că este supusă presiunilor din interiorul Inspecţiei, recunoscând însă că la data de 1 septembrie 2017 inspectorul şef adjunct Stan Gheorghe „a întocmit o sesizare împotriva mea, a coordonatorului echipei de control Rădescu Elena şi a inspectorului Prisacariu Cornelia în legătură cu modalitatea de control la DNA”, şi ca urmare a acestei sesizări, inspectorul şef Lucian Netejoru a exclus-o din lucrarea privind controlul efectuat la DNA.

De asemenea, în această Notă, inspectoarea Focica a mai recunoscut faptul că împotriva ei s-a formulat o notă întocmită de ceilalţi membri din echipa de control de la DNA, Sanda Mateș, Mihaela Hitruc şi Monica Pleşea, „în care sunt acuzată că am furnizat date din lucrarea nr. 1704/IJ/319/DIP/2017 procurorilor cercetaţi” – (n.red. – este vorba de procurorii DNA care au instrumentat abuzivul dosar penal privind OUG 13/2017).

Citiţi aici Nota inspectoarei Mihaela Focica, în care aceasta neagă, contrar înregistrării audio, că s-ar fi făcut presiuni asupra ei la DNA.

LUJU.RO:

ZEIŢA SUB ANCHETĂ – UNJR şi AMR cer CSM să verifice dezvăluirile privind presiunile pe care şefa DNA le-ar fi făcut asupra inspectoarei Mihaela Focica

„Imixtiunea gravă devoalată de procurorul inspector Mihaela Focica necesită o reacţie pe măsură… Dacă faptele menţionate în acea înregistrare se confirmă, acestea reprezintă încălcări extrem de grave ale independenţei justiţiei, prin imixtiuni şi presiuni ale procurorului-șef DNA Laura Codruța Kovesi.”

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România şi Asociaţia Magistraţilor din România solicită CSM să declanşeze de urgenţă o anchetă după ce Lumeajustitiei.ro a publicat înregistrarea audio în care inspectoarea Mihaela Focica, trimisă în control la DNA, i se plângea adjunctului Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan, că şefa parchetului anticorupţie ar fi făcut presiuni asupra ei, că a fost chemată în biroul acesteia şi că discuţiile purtate cu Laura Kovesi i-au provocat o stare de temere atât de mare încât îi „tremurau picioarele”.

În scrisoarea trimisă către Consiliu, UNJR şi AMR subliniază că dacă faptele menţionate în respectiva înregistrare sunt reale, ele reprezintă încălcări extrem de grave ale independenţei justiţiei din partea şefei DNA Laura Kovesi, prin imixtiuni şi presiuni în activitatea Inspecţiei Judiciare, încălcându-se nu doar independența acestui procuror inspector, dar şi independența sistemului judiciar în ansamblul său. Cele două asociaţii arată că imixtiunea gravă devoalată de procurorul inspector Mihaela Focica necesită o reacţie pe măsură a CSM.

Iată solicitarea UNJR şi AMR:

„CĂTRE CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ca, în baza art. 30 din Legea 317/2004, să se sesizeze de îndată în vederea apărării independenţei întregului sistem judiciar faţă de pretinsele presiuni pe care procurorul-sef DNA Laura Codruța Kovesi le-ar fi făcut asupra procurorului inspector Mihaela Focica, desemnată să cerceteze eventuale abateri disciplinare ale unor procurori DNA.

În fapt, pe data de 19.09.2017 presa a publicat o înregistrare ambientală a unui dialog dintre procurorul Gheorghe Stan, inspector-șef adjunct al Inspecţiei Judiciare, şi procuroarea Mihaela Focica, procuror inspector care a făcut verificări la DNA.

Din spusele procuroarei Mihaela Focica, aşa cum rezultă din respectiva înregistrare, procurorul-șef DNA Laura Codruța Kovesi ar fi făcut presiuni asupra ei în lucrarea care îi era desemnată şi în care cerceta trei procurori DNA cu privire la eventuala săvârşire de către aceştia a unor abateri disciplinare.

De asemenea, din cadrul aceluiaşi dialog, reiese şi că procurorul Codruţ Olaru, membru CSM, ar fi exercitat presiuni asupra procurorului inspector Mihaela Focica.

Amintim faptul că, în conformitate cu art. 65 alin. 3 din Legea 317/2004, «Inspecția Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate».

Dacă faptele menţionate în acea înregistrare se confirmă, acestea reprezintă încălcări extrem de grave ale independenţei justiţiei, prin imixtiuni şi presiuni ale procurorului-șef DNA Laura Codruța Kovesi în activitatea Inspecţiei Judiciare, prin care se încalcă nu doar independența acestui procuror inspector, dar şi independența sistemului judiciar în ansamblul său.

Inspectorii judiciari sunt cei care verifică nu doar actele întocmite de procurori şi judecători, ci şi conduita acestora în exercitarea funcţiei sau în afara acesteia. Inspectorii judiciari sunt singurii abilitaţi să facă astfel de verificări, cu excepţia cazului în care magistraţii sunt acuzaţi de săvârşirea unor fapte penale.

Din acest motiv, am susţinut şi susţinem în continuare că este absolut necesar ca inspectorii judiciari să acţioneze în deplină libertate şi independentă, orice presiuni făcute asupra lor răsfrângându-se asupra întregului sistem judiciar. Afirmaţiile noastre sunt fundamentate pe dispoziţii legale, în condiţiile în care, prin art. 69 alin. 2 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, se prevede că «Inspectorul-șef al Inspecţiei Judiciare nu solicită şi nu primeşte instrucţiuni de la nicio autoritate, instituţie sau persoană în realizarea atribuţiilor sale referitoare la declanşarea, desfăşurarea şi valorificarea controalelor, cu excepţia situaţiilor prevăzute de prezenţa lege». De asemenea, legiuitorul a stabilit, prin art. 72 alin. 1, că «inspectorii judiciari îşi desfăşoară activitatea în mod independent şi imparțial».

Pe de altă parte, inspectorii judiciari trebuie să îşi folosească independența conferită de lege pentru a cerceta toate plângerile cu care sunt sesizaţi, în mod obiectiv, eficient şi efectiv, indiferent din partea cui provin şi pe cine vizează.

Imixtiunea gravă devoalată de procurorul inspector Mihaela Focica necesită o reacţie pe măsură a CSM, garantul independenţei justiţiei.
De altfel, imixtiunea este recunoscută şi definită ca atare chiar de către procurorul Gheorghe Stan, inspector-șef adjunct al Inspecţiei Judiciare, care, în cursul conversaţiei, se arată revoltat de cele întâmplate şi spune că «Asta înseamnă imixtiune! Clasică!».

CSM a amendat ferm, în anii trecuţi, declaraţiile unor politicieni, jurnalişti ori funcţionari publici prin care respectivii criticau punctual acţiuni ale procurorilor DNA, iar CSM a apreciat că astfel de declaraţii sunt acte care au afectat independența sistemului judiciar în ansamblul său. CSM trebuie, cu atât mai mult acum, să acţioneze pentru verificarea acţiunii procurorului-șef DNA care, dacă se confirmă, afectează grav independența, imparţialitatea procurorului inspector şi, prin aceasta, independența sistemului judiciar în ansamblul său.

Astfel de presiuni extrem de grave nu pot fi ignorate, nici trecute cu vederea, fiind absolut necesar a fi verificate cu toată seriozitatea de către CSM, în calitatea pe care o are de garant al independenţei justiţiei.

Solicităm efectuarea unei anchete efective, audierea în şedinţă publică a Plenului CSM a tuturor persoanelor implicate şi întocmirea unui raport asumat de CSM în care să se clarifice toate aspectele menţionate în acea înregistrare.

Independenţa justiţiei nu este un privilegiu al magistratului, ci un drept al cetăţeanului, tocmai de aceea CSM are obligaţia să acţioneze şi să dovedească opiniei publice că îşi îndeplineşte fără întârziere obligaţia prevăzută de art. 133 din Constituţie de a fi «garantul independenţei justiției».

În concluzie, solicităm CSM-ului să se sesizeze de îndată şi să verifice cu celeritate toate aspectele relatate în respectiva înregistrare şi să ia toate măsurile care se impun în scopul apărării independenţei sistemului de justiţie în ansamblul său împotriva presiunilor reclamate de un procuror inspector ca fiind exercitate de către procurorul-șef al DNA.

Judecător Dana Gârbovan
Preşedinte UNJR
Judecător dr. Andreea Ciucă
Preşedinte interimar AMR”

Citiți partea a treia a articolului

Citiți și:
DNA a fost confiscat de fosta conducere a SRI. Cine este «noul jupân în locul lui Coldea?» şi rolul lui Iohannis
DNA face o anchetă halucinantă după înregistrările cu Kovesi. Procurorii îi caută pe colegii care au turnat
Kovesi aruncă sistemul în aer: dezvăluiri despre șeful Inspecției Judiciare

 

yogaesoteric
9 iulie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More