Decathlon România a introdus tehnologia RFID. Un nou pas spre cipuirea ulterioară a populaţiei

 

Decathlon România a introdus de curând la produsele pe care le comercializează etichete cu tehnologia RFID cu cip, fiind printre primele companii de care ştim că folosesc tehnologia RFID (dispozitiv de identificare prin intermediul undelor radio) în România. Etichetele RFID înlocuiesc vechile etichete cu cod de bare care trebuie „piuite” individual.

Dacă mergeți la Decathlon și vă cumpărați câte ceva, veți constata cu surprindere că la casă, produsele nu mai sunt scanate unul câte unul, ca de obicei, ci sunt puse toate laolaltă într-un anume loc și imediat ele apar automat pe ecranul casei de marcat. Tehnologia RFID cu cip permite „citirea” etichetelor de la o anumită distanţă (deocamdată probabil o distanţă mică de 10-20-30 cm), fără a mai fi nevoie de scanarea individuală ca până acum.

Decathlon România aplică programul stabilit de Decathlon la nivel internaţional cu privire la tehnologia RFID

Compania Checkpoint a realizat un parteneriat cu Decathlon, al doilea mare vânzător la nivel mondial de bunuri sportive şi de agrement, pentru a introduce modalitatea de identificare prin frecvențe radio (RFID) în mai mult de 400 de magazine din întreaga lume și pentru a extinde în continuare programul de marcare prin RFID pentru milioane de produse în toate magazinele Decathlon. Introducerea sistemului RFID în cele peste 400 de magazine a vizat 19 țări: Franța, Portugalia, Spania, Marea Britanie, Germania, Belgia, Suedia, Italia, Polonia, Republica Cehă, Ungaria, România, Rusia, Bulgaria, Turcia, China, Taiwan, Slovacia, Maroc.

De ce face Decathlon „jocul diavolului” prin tehnologia RFID?

Despre pericolele cipurilor şi tehnologia RFID s-a scris enorm pe internet, pe site-urile de informare alternativă, însă în mass-media principală subiectul este ocolit sistematic. Cei interesaţi de adevăr sunt invitați să caute și să studieze cu atenție, căci informații pertinente există din plin.

Actele cu cip au scos în stradă acum câţiva ani maici şi călugări din mănăstiri, care au protestat împotriva introducerii lor, spre ruşinea celor mai mulţi români care habar n-aveau (şi nici acum habar n-au) de pericolele acestora. Vrem doar să subliniem un lucru foarte important. Tehnologia RFID introdusă şi la noi în ţară de Decathlon România este un alt pas spre scopul final al celor care susţin astfel de măsuri la nivel mondial: cipuirea populaţiei şi controlul total al omenirii (şi) prin intermediul acestor tehnologii. Cipul RFID destinat oamenilor stochează orice informaţie detaliată despre fiinţa noastră. Iar informaţiile vor fi la îndemâna celor care deţin astăzi controlul statelor la nivel mondial, dar şi a celor care vor avea acces la „cititoare de cipuri” performante. Decathlon România pune o cărămidă la exploatarea românilor prin tehnologia RFID.

Etapele spre cipuirea populaţiei cu tehnologia RFID sunt deja clar conturate: 

­Banii lichizi (tipăriţi/palpabili) devin din ce în ce mai mult bani virtuali/electronici. Până şi unii pensionari din România își iau pensia pe card; salariile se dau din ce în ce mai mult pe card şi mai puţin în mână. Totul devine cât mai legat de bănci – instrumente în mâna mafiei. Dispariţia banilor lichizi va însemna sclavie totală.

­Introducerea actelor electronice în loc de acte din hârtie/plastic – vor spune că este spre binele nostru, e mai sigur, mai eficient, mai rapid, nu mai stai la cozi (vedem la permis auto, paşapoarte, card de sănătate etc.);

­Introducerea sistemelor electronice cu tehnologie contactless (fără atingere) – apropii cardul/telefonul mobil şi gata, ai făcut plata, ai trecut de bariere etc. Oamenii sunt prostiți să accepte cu lozinci de genul: „e mai rapid”, „nu mai pierzi timpul”, „nu mai stai la cozi”.

­Prostirea populaţiei cu privire la această tehnologie prin propagandă continuă prin mass­media aservită – prezentarea exclusivă a avantajelor minore și omiterea menționării pericolelor grave pe care le prezintă. Obişnuirea gradată a populaţiei cu această tehnologie, pentru a nu apare un refuz.

­Prelevarea amprentelor de la întreaga populație (precum infractorilor) pentru eliberarea paşaportului sau a altor acte.

­Introducerea tehnologiei RFID cu cip în comerţ – oamenii vor fi prostiți prin intermediul mass-media cu „eficienţa economică”, „nu mai stai la cozi”, „e rapid”, „ultraeficient pentru companii care comercializează orice produse”, „e mai sigur”.

­Creşterea gradată a distanţei de citire a cipurilor RFID de la câţiva cm la câţiva metri, astfel încât la cumpărături vei putea pune produsele direct în sacoşe şi nu va mai trebui să le arăţi la casă. Atunci când şi cardurile vor fi cu tehnologie contactless cu distanța de citire de câţiva metri, la supermarket nu vor mai exista case. Te duci, iei produsele, treci printre nişte bare cu scannere şi automat s-au înregistrat produsele şi automat s-a făcut plata de pe cardul cu cip pe care îl ai la tine. Sau după cipul din tine dacă, într-o primă fază, ai ales să fii cobaiul lor și să ţi-l implantezi, sau dacă deja s-a ajuns ca toată populația să fie cipată.

­Răspândirea tehnologiei RFID cu cip în tot mai multe aspecte ale vieţii curente – acte, card de sănătate cu informaţii private despre starea medicală, legitimaţii de serviciu, echipamente de salvare, uniforme, animale în ferme, animale de companie, autoturisme etc. – cu aceleaşi argumente care vor păcăli naivii: „e mai sigur”, „e mai comod”, „e mai rapid”, „e mai eficient” etc.

­Uniformizarea actelor/cardurilor – vor spune că ce rost are să avem mai multe acte, când putem avea doar unul electronic cu cip, care să facă de toate (etape premergătoare la noi: cardul activ cu tehnologie contactless pentru transport în comun în Bucureşti – a unit pentru o perioadă accesul la Metrou şi RATB, utilizarea telefonului mobil pentru plăti la supermarket, acces la metrou etc.).

­De la un singur „mega card” cu cip RFID care ne va permite să facem totul – plăţi, acces în clădiri, transport, cumpărături, date de sănătate, şcoală etc. – şi fără de care nu vom putea face toate aceste lucruri mai e un singur pas până la cipuire. „De ce să îţi mai faci griji că îţi fură cardul infractorii, sau că îl pierzi pe undeva? Vrei să pui în pericol toată viaţa ta (care acum este dependentă de acest card)? Renunţă la card! Implantează-ţi cipul în mână! Ai aceleaşi avantaje, doar că totul este mult mai simplu şi nu trebuie să-ţi mai faci vreodată griji că îl vei pierde.”

Chiar şi pentru cel mai mare ateu, toate lucrurile acestea seamănă izbitor cu ce ni s-a prevestit în Biblie, în textul Apocalipsei: „Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul.”

Tehnologia RFID de tipul celei folosite la Decathlon România poate citi cipuri RFID de la zeci de metri distanţă

 Conform site-ului unui producător de etichete cu tehnologie RFID folosită de Decathlon, informaţia stocată în cipul de pe aceste etichete poate fi accesată şi de la zeci de metri distanţă, dacă antenele corelate cu cipul sunt calibrate în acest scop. „Intervalul de lucru al cititorului trebuie potrivit cu antena adecvată, ceea ce va determina distanța la care pot fi efectiv citite tag-urile. (tag = eticheta sau marcajul electronic de tip RFID care se află pe produs). În general sunt patru moduri de citire: pe o rază apropiată de acţiune, de la 10 până la 25 cm, pe o rază medie de acţiune de până la un metru, pe o rază lungă de acţiune, de la 1 la 9 metri, şi pe o rază foarte lungă de acţiune, de până la câteva zeci de metri”. Deci tehnologia RFID de astăzi permite ca cipurile să poată fi citite de la distanţă. De la mare distanţă!

Acum gândiţi-vă, dragi români, cum vi se pare ca toate informaţiile despre voi să fie stocate într-un singur card cu cip care poate fi citit de la zeci de metri distanţă? Este vorba despre date bancare, date despre sănătate – inclusiv asigurări de sănătate şi intervenţii medicale suferite sau probleme medicale actuale şi trecute, inclusiv compatibilităţi medicale (bun venit vânătorilor de organe!), date profesionale – unde lucrezi, ce faci, informaţii despre familie, ce filme urmăreşti la cinema, pe unde şi cu ce te deplasezi (transport în comun, benzinării etc.), unde te afli în orice moment, ce cumperi, cât cumperi, când şi de unde etc. Etc. etc. Toate aceste informaţii într-un singur cip dintr-un singur card care poate fi citit de la distanţă, de cine are „cititor” special.

Acum imaginaţi-vă că acel cip este implantat în trupul vostru şi voi puteţi fi astfel supravegheaţi şi monitorizaţi NON STOP, orice aţi face. Acesta este viitorul pe care lumea în care trăim ni-l rezervă, dacă lucrurile continuă în această manieră. Cipuirea umană există deja în ţări precum SUA şi în Occident. Vine cu paşi repezi şi spre noi. Un nou pas a fost făcut de Decathlon România cu tehnologia RFID. Să se noteze însă că ce face Decathlon România în privinţa tehnologiei RFID n-are nicio legătură cu voinţa angajaţilor români din Decathlon. Lucrurile acestea se decid la vârf, adică de străini.

Citiţi şi:

UE ne impune cipurile RFID

Este uluitor, dar este adevărat: companiile din occident au început să implanteze microcipuri în trupurile angajaților lor

Implanturile cu microcipuri cauzează tumori maligne cu dezvoltare rapidă


 

yogaesoteric
13 iulie 2016

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More