Declarația anului: Emil Constantinescu despre pandemie, globalism multipolar, manipulare
„Nu se poate renunța la sistemul financiar actual în lipsa unui concept alternativ funcțional, dar poate fi îngrădită lăcomia băncilor, nu se poate renunța la sistemul de securitate, dar pot fi limitate abuzurile lui.”
În deschiderea recentei reuniuni „Cum va arăta lumea după pandemie?”, organizată de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului și de Rețeaua Universităților de la Marea Neagră (video-conferință), fostul președinte al României, Emil Constantinescu a susținut un discurs de excepție.
De fapt, este una dintre cele mai interesante și complexe analize ale situației create pe plan mondial – „Criza sanitară mondială” – și a urmărilor acestei premiere pentru lumea modernă. Inclusiv urmări în plan subtil.
Președintele Constantinescu pune în evidență „șansa istorică pentru un nou proiect politic global” și, atenție, „cu accent pe responsabilitatea mediului academic”.
Este un discurs amplu, care merită vizionat (înregistrarea la finalul articolului) sau citit integral. În cele ce urmează vom reproduce doar câteva pasaje.
În primul rând, președintele pornește de la premisa că, dacă vrem să înțelegem cum va arăta lumea după pandemie „ar fi necesar mai întâi să înțelegem prezentul pe care-l trăim și să învățăm din lecțiile trecutului apropiat”.
Astfel, în paralel cu evidențierea responsabilității personale a oamenilor „s-a putut vedea mediocritatea liderilor politici, ineficiența sistemului economico-financiar bazat pe obținerea profitului, în rezolvarea problemelor de sănătate publică, limitele științelor medicale, ale științei în general, precum și riscurile unor tehnologii scăpate de sub control”.
O critică inedită, clară și curajoasă, a SISTEMULUI
Pe de altă parte, Emil Constantinescu subliniază că după ambele crize premergătoare – a „globalizării terorismului, începând cu 11 septembrie 2001” și criza financiară din 2004-2009 – s-a spus, cum se spune și în actuala criză, că „lumea nu va mai fi la fel”.
„Dar experiența postcriză a arătat că lumea a rămas aceeași, iar, în timp, situaţia chiar s-a înrăutățit”, spune președintele, formulând o critică directă asupra strategiei (NATO și SUA, n.n.): „Acțiunile represive după atentatul din 11 septembrie nu au pus capăt terorismului; din contră, mișcările teroriste s-au intensificat, pentru că soluțiile s-au rezumat la intervenții militare externe și la intensificarea măsurilor de securitate pe plan intern și nu la un efort general pentru crearea unei culturi a păcii”.
De asemenea, Emil Constantinescu pune cu mult curaj verdictul și în cazul crizei financiare: „Efectele dezastruoase ale crizei economice din 2004-2009, provocată de politicile bancare nesăbuite nu au fost suportate de bănci și de sistemul financiar bancar care a jucat un rol esențial în propagarea sa”.
„Agențiile de rating nu au fost decredibilizate și învinuite iar sistemul existent a continuat neperturbat, creând astfel premisele unor crize similare în viitor – cetățenii trădați de administrație au fost cei care au avut de suferit, fiind obligați să suporte costurile crizei”, spune președintele.
Iar o primă concluzie extrem de curajoasă, mai ales în contextul atitudinii din spațiul politic românesc este: „Complexul militar-industrial, leadershipul politic, sistemul financiar s-au dovedit incapabile de a face față acestor crize. Nu ne putem aștepta să o poată face astăzi”.
Extrapolând o reflecție a lui Albert Einstein – „o criză nu poate fi soluționată de către cei care au cauzat-o”, președintele Constantinescu spune:
„Sunt convins că atât timp cât politica și administrația sunt dominate de mediocritate și populism, iar mediul economic este axat strict pe maximizarea profitului, îi revine mediului academic obligația de a formula o strategie care să protejeze omenirea, cetățenii și democrația deopotrivă și să controleze cum progresul tehnologic și cercetarea biomedicală pot asigura binele limitând efectele negative”.
Deci, Emil Constantinescu, propune o implicare reală, decisă și o responsabilizare a mediului academic!
„Guvernele actuale, obsedate de respectarea reglementărilor de prevenire a răspândirii virusului și de restricțiile bugetare, văd copacii, dar nu mai văd Pădurea – a venit vremea ca mediul academic și oamenii de știință să se angreneze într-o dezbatere asupra viitorului societății umane”, spune președintele.
De asemenea, Emil Constantinescu spune că „într-o lume a globalizării, când principalii actori sociali sunt interesați doar de atingerea unor țeluri care corespund propriilor interese”, singura voce critică poate fi cea „a mediului academic, care poate fundamenta o analiză capabilă să abordeze problemele economice, sociale, culturale, educaționale, morale în conexiunea lor”.
„Criza sanitară mondială și măştile ei”
Acum, iată câteva idei principale – pentru că, așa cum menționam, discursul merită vizionat sau citit integral.
– „În contextul actual al manipulării opiniei publice de grupuri financiare, vizibile sau oculte, și degradării climatului social, reprezentanții de vârf ai mediului academic contemporan nu pot fi jucători, dar sunt chemați să fie antrenori și arbitri ai jocului politic”.
– „… imaginarea unor proiecte politice, economice și sociale pentru care nu există studii serioase de impact și cu care sunt însărcinați să le realizeze alții din afara lui”.
– „Cercetarea științifică nu se subordonează corectitudinii politice, adevărul științific nu este certificat de numărul de linkuri sau de voturi (…) trebuie remediate compromisurile pe care cercetarea științifică și cercetarea superioară le-au acceptat în numele finanțării sau vizibilității”.
– „Epoca descoperirilor digitale amenință să nulifice componenta umană, ducând la automatizarea societății.”
– Progresele este necesar să fie abordate „dintr-o perspectivă etică și morală”.
– „Criza sanitară mondială și măştile ei” – „Actuala criză sanitară mondială este necesar să fie examinată sub toate măştile ei: economică, politică, socială, morală”. „Sensul pe care mass media i-l dă în mod curent este cel al unui cataclism sau dezastru. În vechea cultură chineză, ideograma pentru criză semnifica, în acelaşi timp şi pericol şi şansă.”
– „Şansa unei schimbări (…) a sistemului politic şi economic actual. În ce măsură este posibilă? Pentru moment înțelegem că nu se poate renunța la sistemul financiar actual în lipsa unui concept alternativ funcțional, dar poate fi îngrădită lăcomia băncilor, nu se poate renunța la sistemul de securitate, dar pot fi limitate abuzurile lui.”
– „Asta nu înseamnă că o schimbare nu este necesar să fie pregătită, pentru că recenta criză sanitară a lăsat să se vadă ceva mai profund: ruptura dintre actualul sistem politic şi economic globalizat şi modelul cultural care l-a definit la începuturile sale.”
„Trecerea la o lume multipolară”
– „Grav este că ruptura dintre economia reală şi cea speculativă, pe de o parte, şi dintre administraţia birocratizată şi cetăţeni, pe de altă parte, a afectat un element esenţial atât pentru democraţie, cât şi pentru economia de piaţă: încrederea cetăţenilor.”
– „Există riscul ca nemulțumirea populară, blocată în perioada pandemiei, să alimenteze mișcările fără ideologie, fără lideri, ale unor persoane fără identitate, mobilizate pe rețele de socializare, care, profitând de anomia creată, să genereze o protestocrație care să amenințe democrația reprezentativă creând premisele derapajului spre un regim autoritar.”
– „Actuala criză sanitară mondială ne distrage atenţia de la un fapt evident pe care obsesia globalizării l-a estompat: trecerea de la o lume unipolară – care a înlocuit la sfârşitul Războiului Rece lumea bipolară, marcată de confruntarea est-vest – la o lume multipolară.”
– „Această lume multipolară deschide mai multe direcţii și niciun model nu mai poate pretinde a fi o soluţie unică.”
– „O examinare critică a proiectului globalizării, care nu poate fi împiedicată, a proiectului globalizării în lungul drum către solidaritatea mondială.”
– „Lungul drum către o solidaritate mondială este necesar să înceapă din interiorul fiecărei naţiuni, comunităţi locale sau chiar familii. Acolo, de multe ori putem regăsi multe din contradicţiile pe care le descriem ca fiind tipice discrepanţelor dintre Nord şi Sud sau Vest şi Est pe plan mondial, dar unde putem identifica şi liantul identitar al unui ethos comun. Astfel vom putea înţelege mai bine lumea în care trăim.”
Sistemele vor „să elimine incertitudinea generală prin dictatul ideologiilor, religiilor sau al banilor?”
– „Actuala Pandemie a adus cu ea o situație unică în istoria omenirii, acceptarea de către miliarde de oameni a izolării la domiciliu pe o perioadă îndelungată. Aceasta nu poate rămâne fără urmări în plan psihic.”
– „Confruntarea cu virusul și cu consecințele în plan economic și social au afectat sentimentul de certitudine inoculat atât de regimurile autoritare cât și de «statul bunăstării» al democrațiilor postbelice. Sentimentul de incertitudine care tinde să se generalizeze în prezent are rădăcini mai vechi.”
– „Politica, aşa cum este ea concepută şi practicată în prezent, nu este încă pregătită să gestioneze enormele sfidări ce stau în faţa noastră în noul secol şi mileniu și recursul la experiența Ştiinței ne poate ajuta.”
– „Politica – în sensul ei nobil, slujirea interesului public – este necesar să-şi asume incertitudinile viitorului, depăşind deriva populistă care degradează şi epuizează resursele proiectelor pe termen lung, și să-l înfrunte cu un proiect politic superior.”
– „Diferenţa esenţială între sistemele politice este dată de modul în care acestea gestionează incertitudinea. Îşi asumă ele incertitudinea urmărind să găsească soluţii prin dialog? Sau încearcă să elimine incertitudinea prin dictatul ideologiilor, religiilor sau al banilor?”
– „Politica în societatea cunoaşterii şi în lumea globalizată a viitorului este necesar să fie construită ca o viziune complexă asupra viitorului, bazată pe un nou dialog asupra valorilor umane.”
– „Actuala criză sanitară mondială, care a adus în prim-plan nu averea noastră, ci viaţa noastră, ne impune cu brutalitate să optăm între a avea sau a fi.”
– „Este nevoie de crearea unui nou arbitraj între putere şi cunoaştere, care să reconfigureze un cadru în care fiecare persoană să poată nu numai să fie, ci şi să devină.”
Citiţi şi:
Filosoful italian Giorgio Agambem despre contagiune și normalizarea stării de urgență
Dictatura binelui colectiv
Pandemismul, ultimul stadiu al globalismului (I)
yogaesoteric
22 iunie 2020