Declarația privind viitorul internetului
Declarația care stabilește viziunea europeană privind viitorul internetului a fost publicată pe 28 aprilie 2022. Propunerea este semnată și de parteneri ai Uniunii Europene precum Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Viziunea de bază promovată este a unui internet global, liber, deschis, interoperabil, sigur, pe care te poți baza, în care protejarea și respectarea drepturilor omului online și în relație cu mediul digital să fie asigurate.
Declarația privind viitorul internetului are peste 60 de state semnatare. Pe lângă cele amintite, include țări precum Canada, Japonia, Australia, Columbia, dar și din vecinătatea noastră: Moldova, Serbia, Ucraina.
Declarația privind viitorul internetului își propune să stabilească viziunea ce va fi implementată prin diferite măsuri privind ceea ce va însemna internetul în viitor, mai ales că în prezent acest sistem se află în fața unei crize globale.
„Suntem uniți de credința în potențialul tehnologiilor digitale de a promova conectivitatea, democrația, pacea, statul de drept, dezvoltarea sustenabilă, și bucuria drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Lucrăm, comunicăm, ne conectăm, interacționăm, învățăm și petrecem timpul liber din ce în ce mai mult folosind tehnologiile digitale, astfel încrederea noastră se bazează pe un internet sigur, de nădejde, interoperabil, global, liber și deschis care va continua să crească. Cu toate acestea, suntem conștienți de faptul că există riscuri inerente acestui temei și provocărilor pe care le întâlnim.”
Semnatarii acestei declarații se angajează și să „lucreze pentru crearea unui mediu care consolidează sistemele noastre democratice și promovează participarea activă a fiecărui cetățean în procesele democratice, securizează și protejează confidențialitatea datelor personale, menține o conectivitate sigură, pe care te poți baza, rezistă la eforturile de fracturare a internetului global, și promovează o economie globală competitivă și liberă”.
Este amintită viziunea pe care și-o asumă comunitatea internațională democrată asupra internetului și principiile care stau la baza acesteia: 1) protejarea drepturilor omului și libertăților fundamentale; 2) un internet global; 3) asigurarea unui acces inclusiv și abordabil la internet; 4) încrederea în ecosistemul digital; 5) o guvernanță a internetului multipartită.
Declarația privind viitorul internetului și lista semnatarilor sunt disponibile aici.
Citiți și:
Web3, chiar viitorul internetului?
Omul care a inventat web-ul construiește un nou internet, în care toate datele vor fi sub controlul utilizatorului. Când încep primele teste
yogaesoteric
24 iulie 2022