Democraţia – un mit pentru manipularea maselor

de Alexis Sophronias
 
Motto: Definiția nebuniei ar putea fi: Să faci același lucru din nou și din nou și iarăși din nou, și de fiecare dată să te aștepți la un rezultat diferit.
 
Scopul celor scrise mai jos este de a cutremura viguros ideea de sorginte masonică a infailibilității democrației ca modalitate de orânduire socială optimă. Concepția că democrația este superioară altor modalități de guvernare a fost indusă de peste două secole în subconștientul colectiv și până acum a rodit aproape numai monștri. Marele savant Albert Einstein spunea odată, în mod foarte semnificativ, că o prejudecată este mai greu de dezintegrat decât un atom. Poate mulți se vor sesiza cu indignare împotriva celor afirmate de aici și până la final, dar cu toate acestea ne asumăm acest discurs, pentru că timpurile o cer și trebuie să fim pregătiți pentru ce va să vină. Un citat din programele de vacanță tipărite, care poate a fost de multe ori prea lesne trecut cu vederea: SHAMBALA – Tărâmul binecuvântat al înțelepților, focarul spiritual care protejează și ghidează omenirea și planeta Pământ. – Textele profetice ale marilor tradiții spirituale sunt extrem de precise, afirmând că exact această perioadă pe care o trăim noi acum este determinantă pentru evoluția umanității și pentru modul în care se face trecerea către SATYA YUGA (Epoca de Aur). Chiar și mai mult decât atât, există profeții clare care afirmă că țara noastră, România, va deveni în scurt timp focarul spiritual principal la nivel planetar (unde va fi localizată proiecția SHAMBALA-ei pe Pământ). Mai mult decât atât, IISUS va veni în glorie aici, în România. 

Momentul impunerii „democrației“ coincide cu redactarea Protocoalelor Secrete Francmasonice

Deoarece încă de la naștere suntem asaltați de același gen de informație stereotipă cu privire la democrație, o considerăm pe aceasta (democrația) în mod aprioric ca fiind un sui generis status quo al orânduirii sociale moștenite. Să fie oare o simplă coincidență faptul că momentul impunerii „democrației” ca modalitate de organizare statală – mondială, de către oculta masonică, coincide cu redactarea Protocoalelor Secrete Francmasonice? Din clipa în care au fost ticluite aceste protocoale, observăm că ele au și fost puse în lucru decenii după decenii. Cuvântul „democrație” ne este „fluturat” în urechi cu o insistență ce nu poate fi egalată de niciun alt subiect. Industria media a înregimentat o pleiadă de țârcovnici năimiți cu larghețe, ce par a fi întorși cu cheia. Aceștia îngână o neschimbată litanie pe care vor să o dăltuiască în granitul mentalului colectiv: democratizare, proces democratic, alegeri democratice, scrutin, referendum popular, vot, sufragii, alegeri libere, candidat. Până și cea mai neagră tiranie care are viziuni și accente scelerate, cu transfer hegemonic de putere pe baza ascendenței genetice, dacă își atârnă pe pieptarul vestonului cazon (ce este de altfel costumul-uniformă obligatoriu) tinicheaua zdrăngănitoare și lucioasă a democrației, devine astfel un regim aproape de suportat pentru comunitatea internă și internațională, fiind chiar privit din poziție de „drepți” cu reverență de către vecini, mai ales dacă deține în silozuri un cuplu de ogive nucleare.

Procentele de prezență a populațiilor la „hotărârea destinelor cetății” sunt în ultima vreme ridicol de scăzute. Nu este nevoie de o opinie de masterand în științe politice ca să se constate că oamenii sunt efectiv scârbiți de a juca rol de figurație în parodia tristă a mimării scrutinelor democratice. Un sentiment de lehamite transpare vis-a-vis de așa-zisa democrație practicată în zilele noastre, dacă raportăm cei maxim 25-30% care se sinchisesc să meargă la urne la totalul persoanelor cu drept de vot. Se pare că oamenii în sfârșit înțeleg inutilitatea acestei pantomime repetată la patru ani sau la cincinal. Politicienii neliniștiți de faptul că devin nereprezentativi din pricina absenteismului, îmboldesc în fel și chip bazinele electorale funcție de zonele geografice. Astfel constatăm că un vot valorează doi pești și o sticlă de ulei – în România, amenințarea cu pierderea rației zilnice de 200 grame de pâine și diverse sancțiuni pe linie de partid – în Coreea de Nord, un dineu cu merinde de catering, ceva confetti și artificii plus un speach cu notabilități din showbiz în background  – în SUA, o sticlă de vodcă și promisiunea unei încăierări pe cinste cu forțele de ordine sau cu opoziția ori cu ambele – în Rusia, ș.a.m.d.

Aceleași spectacole penibile ce par a fi copiate la indigo – și astfel pot fi prezise cu exactitate – sunt prestate de politicienii eligibili care se zoresc aproape fără excepție, ca la primele ore ale dimineții din ziua de alegeri să fie printre primii care „își exercită dreptul fundamental la autodeterminare și libertate”. Aceștia vor să reprezinte un exemplu de spirit civic și patriotism, alegătorii să fie astfel emulați să vină cu elan însuflețitor cât mai degrabă să-i voteze pe ei cei care au misiunea sacră și menirea istorică să își sacrifice pe altarul „sfintei democrații” ființele lor importante, ce sunt pătrunse cu dragoste de patrie. Împreună cu familiile lor extinse, gătiți cu toții la patru ace, defilează cu rânjete de 07:00 AM prin fața camerelor de luat vederi ce se bulucesc să surprindă solemnitatea momentului privilegiat al introducerii votului în urnă de către candidat. Acesta din urmă rămâne în freeze vreme de zece secunde, astfel încât toate blitzurile să surprindă prestația patriotardă ce trebuie ulterior dată la mestecat maselor ce-și pironesc ochii în tv-uri.

În continuare prezentăm spicuiri din Protocoalele Secrete Francmasonice; pasajele selectate au rolul de a convinge pe orișicine că această găselniță a democrației a fost cu viclenie resuscitată din negura istoriei și apoi servită caldă în epoca marii decăderi spirituale.

PRIMUL PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC (parțial)

„Libertatea este o idee, un gând, un fapt. Trebuie ştiut cum să se fluture această idee, când este nevoie să fie atras poporul în cursa vicleană a unei idei, în jurul unui anumit partid, mai ales dacă acest partid are de gând sa îl zdrobească pe cel aflat la putere. Problema aceasta devine uşoară dacă adversarul îşi găseşte puterea în ideea de libertate, în ceea ce se numeşte liberalism, şi mai ales dacă îşi jertfeşte ceva din putere pentru această idee. Iată în ce va consta atunci triumful teoriei instituite de noi: frânele slăbite ale puterii sunt luate în mână de către alţii, deoarece forţa oarbă a maselor nu poate rămâne nicio singură zi fără să fie strunită şi pentru că noua putere nu face decât să ia locul celei vechi, deja slăbite prin ideea de liberalism.
Oamenii, fie că fac parte din pătura de jos, fie că nu, sunt cârmuiţi de micile lor patimi, de obiceiurile, de tradiţiile şi de teoriile lor sentimentale. Sunt robi inconştienţi ai împărţirii în partide care se împotrivesc înţelegerii celei mai cuminţi. Orice hotărâre a mulţimii atârnă de o majoritate întâmplătoare şi este mai mereu superficială. Fără a cunoaşte tainele politice, mulţimea ia hotărâri fără rost; şi atunci un fel de anarhie sapă pe dedesubt guvernul.
Numai un individ pregătit încă din copilărie pentru autocraţie poate recunoaşte graiul politicii şi realitatea ei. Un popor lăsat pe seama lui proprie, adică pe seama celor ridicaţi din sânul său, se ruinează prin certurile partidelor aţâţate de setea de putere şi prin dezordinile care se nasc de aici. Este oare cu putinţă ca poporul să judece liniştit, fără duşmănii lăuntrice şi să conducă afacerile ţării, care nu pot fi amestecate cu interesele personale? Se pot ei apăra împotriva duşmanilor din afară? Nu, e cu neputinţă! Un plan împărţit în atâtea capete câte are mulţimea îşi pierde unitatea, devine de neînţeles şi fără putinţa de a fi înfăptuit.
Numai un autocrat (un singur stăpân atotputernic) poate alcătui planuri mari şi limpezi, poate aşeza la locul său fiecare lucru în mecanismul maşinii guvernamentale. Să recunoaştem, deci, că un guvern folositor ţării şi în stare să-şi atingă scopul propus, trebuie să fie condus de un singur individ responsabil. În anarhia absolută, civilizaţia nu poate exista. Ea nu este opera poporului, ci a conducătorului ei, oricare ar fi el. Mulţimea este un barbar ce îşi arată barbaria la orice prilej. Îndată ce poporul apucă în mâini libertatea, ea se transformă foarte repede în anarhie, care e treapta cea mai deplină a barbariei.
Pentru a îndemna pe ambiţioşi să abuzeze de putere, noi am pus faţă în faţă toate forţele, dezvoltând şi amplificând toate înclinaţiile lor liberale către independenţă. În acest scop am încurajat orice acţiune rea, am înarmat toate partidele, am făcut din putere ţinta tuturor ambiţiilor. Am transformat în arene de luptă Statele unde se dezvoltă şi se manifestă astfel de tulburări. Încă puţină vreme şi dezordinea, împreună cu falimentul, vor apare peste tot.
Neobosiţii limbuţi au transformat ședințele Parlamentelor şi adunărilor administrative în sterile lupte oratorice. Ziariştii îndrăzneţi, pamfletari fără ruşine, atacă zilnic personalul administrativ.”

AL V-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC (parțial)

„Noi vom împrumuta fără să ezităm haina tuturor partidelor, ale tuturor tendinţelor şi vom îmbrăca cu ele pe oratorii noştri, care vor vorbi atât de mult, încât toată lumea va fi dezorientată şi obosită să-i mai asculte.
Pentru a dezbina şi a câştiga opinia publică, trebuie să o buimăcim, răspândind din diferite părţi şi vreme îndelungată atâtea păreri care se bat cap în cap, încât creştinii vor sfârşi prin a se pierde în labirintul acesta şi vor sfârşi prin a considera că este mult mai bine să nu ai nicio părere în politică. Vor recunoaşte în final că acestea sunt fapte care nu privesc deloc societatea şi că ele nu sunt menite a fi cunoscute decât de acela care o conduce.”

AL IX-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC (parțial)

„Poporul a început deja să strige că trebuie să se rezolve problema socială cu ajutorul înţelegerii internaţionale. Împărţirea poporului în partide i-a pus pe toţi la dispoziţia noastră deoarece, pentru a susţine o luptă pentru putere, trebuiesc bani, iar banii sunt toţi sub controlul nostru.”

AL X-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC (parțial)

„Din liberalism s-au născut guvernele constituţionale care au înlocuit, pe seama credulităţii creştinilor, autocraţia salvatoare cu Constituţia care, după cum ştiţi, nu este altceva decât o şcoală de discordii, de neînţelegeri, de discuţii, de deosebiri de vederi şi de frământări sterpe ale partidelor. Într-un cuvânt aceasta este şcoala a tot ce face ca un Stat să îşi piardă individualitatea şi personalitatea. Atât tribuna cât şi presa
i-a condamnat pe conducători la inactivitate şi la slăbiciune. Ea a făcut astfel din ei nişte elemente puţin necesare, nefolositoare. Prin aceasta se explică uşurinţa cu care se va realiza răsturnarea lor. Epoca republicană a devenit atunci posibilă, fiindcă am înlocuit pe guvernator cu o caricatură a guvernului, cu un preşedinte luat din mulţime, din mijlocul creaturilor noastre, al sclavilor noştri.”

Comentariu

Protocoalele secrete declară că tot ce scrie astăzi presa din toata lumea despre libertate, despre democraţie, despre o mai justă repartiţie a bunurilor pământești, despre votul universal, despre aproape toate eforturile ce se fac pentru a aduce fericirea reală și bunăstarea celor mulţi şi nevoiaşi, toate acestea sunt bune pentru „brutele de creştini” care nu înţeleg mai nimic din ceea ce este real şi care, datorită naivităţii şi prostiei lor, trebuie mai mereu să fie ameţite cu făgăduieli deşarte. Ei mărturisesc însă că toate aceste vorbe goale vor trebui să dispară din lume în momentul în care vor ajunge ei la putere.

Pentru a ajunge să stăpânească şi mai abil lumea, francmasonii spun că vor face să fie aleşi preşedinţii de republică de către Camerele Deputaţilor, însă acestor Camere li se va ridica, cu timpul, dreptul de a propune sau de a schimba legile, acest drept trecând după aceea numai asupra preşedinţilor de Republică. În felul acesta, guvernele vor atrage aproape toate atacurile, iar pentru a fi scăpate de o răspundere efectivă, se va introduce peste tot apelul la popor, adică REFERENDUMUL. Poporul care va hotărî soarta preşedinţilor şi a guvernelor lor va fi atunci servitorul lor orb şi aproape niciodată nu va hotărî altfel decât cum vor vrea francmasonii.

Privire generală asupra democraţiei în societate

O privire retrospectivă până în antichitate determină cu exactitate momentul inventării democrației. Unele orașe-stat ale Greciei au ales să se guverneze politic-administrativ în acest mod, dar numai pe vreme de pace. Pe timp de război au gândit (cu înțelepciune de altfel) ca puterea să treacă în totalitate în mâinile unui tyran, pentru că aceasta era singura posibilitate de a face față vitregiilor cotropitorilor. Practica democrației a durat numai în zone restrânse și doar vreo două sute de ani, după care, dovedindu-se falimentară, a fost abandonată. Nu ne putem abține să nu ne întrebăm cum au reușit toate civilizațiile până la orașele-stat grecești și apoi toate civilizațiile de după aceea, până în anul 1800 să existe și să prospere? Triburi, neamuri, state și imperii – azteci, mayași, incași, tolteci, zapoteci, vikingi, saxoni, fenicieni, egipteni, mesopotamieni, huni, vizigoți, ostrogoți, romani, perși, traci, daci, inzi, niponi, mongoli, otomani, leși, tătari, ruși, arabi și mulți-mulți alții – cum au reușit să se dezvolte uluitor de mult (chiar și în comparație cu societatea actuală), din toate punctele de vedere – economic, social, arhitectural, monetar, artistic, cultural, științific și în primul rând spiritual – fără ajutorul atât de „prețios și luminat” al democrației?

Încă de la început trebuie să ne fie clar că „democrația” este subterfugiul ideal pentru ca o mână de oameni (după unele aproximări pertinente aproximativ 200-300 la număr) să poată să strunească frâiele la aproape toate aspectele care contează pe această planetă, fără să fie nevoie ca aceștia – cei puțini și nealeși – să iasă în „luminile rampei” vreodată. Pe de altă parte, pentru politicieni, democrația este paravanul perfect pentru ca cei mai răi și mai josnici dintre oameni să poată parveni în orice fotoliu de conducere, păpușeriți fiind de „super-elită” și îndeplinind astfel, fără crâcnire, programa trasată fiecăruia. Destituirea din post este rarisimă, așa că sunt foarte puține exemple de acest fel, dezvăluirile de la vârful ierarhiilor soldându-se, aproape fără excepții, cu execuții exemplificative, cu defăimări și terfeliri prin tribunale, cu internări la ospicii etc.

 

Alții care s-au cutremurat în fața unei morți iminente și a justiției divine implacabile, au ales să dea în vileag cu câteva zile înainte de trecerea în lumea de dincolo o parte dintre matrapazlâcurile și trădarea la care au fost actanți sau martori.

Dacă într-adevăr „omul este măsura tuturor lucrurilor”, așa cum spunea filozoful grec Protagora, haideți să vedem câtă democrație este sub om, câtă este în om și câtă este deasupra omului. În regnul mineral, vegetal și animal nu am reușit să găsim nicio fărâmă de democrație, este imperiul forței brute, al lui care-pe-care. Cerbii nu votează parcelele de pășunat și drepturile de împerechere cu ciurdele de ciute. Tigrii nu tranșează gazelele în mod egal și democratic, câinii nu împart totul frățește, ci împart totul câinește. Albinele nu își aleg matca prin referendum și furnicile nu își selectează regina la urne. Apoi este de înțeles, întrucât se acceptă că animalele și insectele nu au prea multă minte. Dar în lumile de dincolo, unde există rațiune și simțire superioară? În astralul inferior și în astralul superior sau în sfera cauzală – este democrație? În astralul inferior și intermediar nu este nicio cuantă de democrație, ba chiar de la un anumit nivel în jos nici măcar uzul liberului arbitru nu mai este cu putință. Acolo este numai tirania întunericului și a entropiei. În astralul superior nu vom găsi nicio urmă de democrație. Fiecare ființează pe palierul său exact acolo unde se necesită să fie, fără să trebuiască să fie ales de obște, ci numai în concordanță cu propriul nivel de lumină și adevăr care îl străbate. Sfântul Dionisie Areopagitul dezvăluie o sui generis scară, o ierarhie divină a cerurilor, dar nu ne spune nimic despre scrutinuri și alegeri locale, totul se desfășoară conform cu necesitatea și voința lui DUMNEZEU TATĂL.

După această frugală trecere în revistă a susului și a josului, să vedem la nivelul omului ce gen de democrație vom găsi. Vom face o împărțire cam reducționistă ce-i drept, dar întrucâtva tradițională a tipologiilor umane pe caste, plecând de la tradiția hindusă și făcând o extrapolare la nivelul tuturor tradițiilor lumii, împărțire care ne va permite să urmărim, mai degrabă în diminuendo decât în extenso, prezența democrației în societate, întrucât acest articol trebuie să aibă limitele sale de spațiu:

BRAHMANII – casta preoților și a îndrumătorilor spirituali,
KSHATRIYA – casta războinicilor, a celor ce au meseria armelor,
VAISHYA – casta negustorilor, a comercianților și a meșteșugarilor,
SHUDRA – casta servitorilor.

Casta preoților

Una din condițiile ca clerul să funcționeze este prezența ierarhiilor și a ascultării necondiționate de către cei inferiori a celor superiori. Nu am auzit până acum ca să se voteze dacă preoții vor face serviciul religios al utreniei sau al vecerniei. Nu se votează dacă Biblia, Coranul sau Torah vor fi folosite sau nu în mandatul ce va urma. Duhovnicii, preoții și stareții nu sunt aleși de către obște niciodată, ei sunt întotdeauna numiți. Alegeri prin vot au totuși loc în religia creștină catolică atunci când este ales noul papă. Pentru exemplu vă rog să urmăriți primele două episoade din totalul de zece ale serialului The Borgias (http://www.imdb.com/title/tt1582457/). Și în biserica ortodoxă română au loc alegeri atunci când trebuie ales noul patriarh, dar cum anume au loc aceste alegeri puteți vedea aici.
 

Casta războinicilor

Una din condițiile ca o forță armată să funcționeze, este lipsa democrației. În armată nu există democrație și nu există puncte de vedere comune, fiecare are dreptul doar la punctul lui de vedere pe care și-l poate susține individual. Există o ierarhie strictă a gradelor, ordinele se execută întocmai și la timp, și nu se discută. Pe vreme de război neexecutarea ordinelor se sancţionează cu pedeapsa capitală. Comandanții militari nu sunt aleși niciodată prin vot de către o majoritate. Militarii nu aleg să apere sau să nu apere patria, nu votează dacă să execute cutare ordin sau să-l ignore.

Casta negustorilor și a meșteșugarilor

În nicio societate comercială (S.A. sau S.R.L.), firmă sau corporație care este înregistrată și produce profit nu există democrație. Angajații nu-și aleg niciodată prin scrutin șefii sau patronii. Angajații nu-și aleg produsele pe care le vor manufactura, nu votează politicile salariale sau strategiile de marketing ce vor fi implementate. În firme și corporații există ierarhii, patroni, administratori, directori de tot felul, care nu sunt aleși de către angajați. Nu am cunoștință despre nicio societate comercială care să aibă un management democratic, în care angajații să decidă dacă să vină la serviciu sau nu, dacă să fie salariile primite și care să fie atribuțiile pe care au sau nu chef să le îndeplinească zilnic. O astfel de firmă ar da faliment într-o singură zi.

Casta servitorilor

Aici chingile relațiilor de supunere ierarhică sunt și mai strânse decât în casta imediat superioară. Drept concluzie, reiese că în orice domeniu al naturalului sau al supranaturalului, în nu contează ce aranjament care se vrea funcțional, este prezentă ordonarea ierarhică. Informația vine de sus și structurează optim domeniile subordonate. Pot exista și feedback-uri de jos în sus, însă acestea au doar rol informativ sau de reglaj și nu vor determina implacabil ansamblul de coordonare.

Așadar, dacă peste tot unde există funcționalitate nu este prezentă democrația, cum de putem să credem că doar în nișa strâmtă a organizării statale această orânduire este sine qua non – un apogeu al civilizației avansate și superioare în care avem iluzia că trăim? Nu putem să nu ne întrebăm de ce această fantomă a democrației a apărut și a înflorit la sfârșit de KALI YUGA, atunci când arbitrariul și entropia sunt la maximum? Este foarte simplu: democrația este o mare păcăleală, o minciună, o gogoașă umplută cu anestezic, singura care ar fi permis și permite ascensiunea răului în toate domeniile vieții, fără ca acesta (răul) să poată fi tras la răspundere și stopat, pentru că întotdeauna se va putea servi replica: „Dar voi ne-ați ales și voi ne-aţi votat! Noi (politicienii) facem numai și numai voința majorității, spre binele vostru comun!”. Au fost vremuri în care un despot și-ar fi odihnit capul într-o țeapă, fie doar și pentru 1% din ceea ce fac azi tiranii și uzurpatorii contemporani. În zilele noastre, vânzarea unei țări, trădarea națională, înalta trădare, subminarea economiei naționale se „pedepsește” cu o pensie nesimțită și o vilă de protocol cu drept de uz viager. Pruncii deicizi ai democrației ne-au amorțit conștiința civică în asemenea hal, încât credem că dacă punem o ștampilă pe o țidulă o dată la cinci ani, apoi nu mai avem decât să înghițim pe nemestecate toate ce ni le vor servi ei: sărăcie, austeritate, lipsuri, inflație, dobânzi, otravă, boală, bătrânețe și moarte prematură. Și toate acestea petrecându-se în timp ce noi suntem în genunchi și cu capul plecat, resemnați pentru că iarăși, printr-o toană a sorții, am ales eronat partidul politic și candidatul pe care l-am creditat, în inocența noastră, pentru bunele lui intenții și l-am votat fiind păcăliți de platforma electorală și programul de guvernare (sau, culmea, de cele mai multe ori pentru că e băiat chipeș).

Alegerile „democratice” – aproape de fiecare dată sunt o imensă fraudă. Există chiar și manuale de fraudare a alegerilor ce pot fi downloadate de pe net cu un singur click. Cred că oricine este în temă cu scandalurile implicite ce urmează de fiecare dată alegerilor „democratice” și a acuzelor de fraudă electorală masivă. Aici puteți citi și vă cruci, cât respect pentru democrație au „aleșii” noștri.

În realitate nu există democraţie

În concluzie, nu există democrație, tot teatrul cu alegerile fiind o parodie penibilă. Acum poate apare întrebarea: și dacă nu trăim în democrație, care este de fapt orânduirea socială în care ne aflăm? Momentan această planetă este condusă de o oligarhie a plutocrației, care la rândul său este ghidonată de un tiran, nimeni altul decât vrăjmașul lui DUMNEZEU, încă de la facerea Lumii. Responsabilii organizaţiilor care exercită puterea reală nu sunt aleşi în mod democratic şi publicul nu e informat în ceea ce priveşte deciziile lor. Raza de acţiune a statelor este din ce în ce mai redusă datorită existenţei unor acorduri economice internaţionale în privinţa cărora cetăţenii n-au fost nici consultaţi, nici informaţi. S-a decis menţinerea unei democraţii de faţadă şi o deplasare a puterii reale către alte focare de putere. Cetăţenii continuă să voteze, dar votul lor a fost golit de orice conţinut. Ei votează pentru alegerea unor responsabili care nu mai deţin, practic, adevărata putere. Tot astfel, deoarece nu mai este nimic de hotărât, programele politice de „dreapta” şi de „stânga” au ajuns să se asemene extrem de mult în toate ţările occidentale. Pentru a rezuma, nu putem alege felul de mâncare, dar putem alege sosul. Mâncarea pe care suntem forţaţi să o consumăm se numeşte „noul sclavagism”, asezonat cu sos picant-sărat (de dreapta) sau dulce-acrişor (de stânga).

În continuare prezentăm transcrierea unei emisiuni televizate „Marius Tucă Show”, de acum mai bine de zece ani. Într-o seară de acum circa zece ani, această emisiune l-a avut ca invitat pe marele nostru economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, care s-a stins din viaţa de curând, din păcate… Emisiunea de pe Antena 1 din acea seară avea să devină, pentru toţi cei care am urmărit-o, absolut memorabilă.

Sub Ceauşescu, Anghel Rugină a fugit din ţară, trecând Dunărea înot la sârbi. A fost rănit la picior de un grănicer român, dar a reuşit în cele din urmă să ajungă în Statele Unite, unde a devenit membru corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi consilier în diferite guverne americane. Pentru cine doreşte să se edifice mai pe larg despre personalitatea acestui român de excepţie, recomand prezentarea de pe Wikipedia şi din alte surse online.

La un moment dat, cu toată experienţa sa, Marius Tucă a scăpat invitatul de sub control. Personajul „de mare calibru” din acea seară, a pus treptat stăpânire pe emisiune, toată pregătirea acesteia ducându-se „pe apa Sâmbetei”, deoarece răspunsurile sale la întrebările moderatorului depăşeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul în care erau documentate şi mai ales prin consecinţele lor!… Erau răspunsuri care impuneau de la sine alte întrebări şi tot aşa… Ca un bulgăre de zăpadă lăsat să se rostogolească pe o pantă proaspăt ninsă!… Dar să vedem ce s-a întâmplat, concret!

Domnul Rugină a afirmat la un moment dat, că a fost invitat acasă la George Bush! La „CASA ALBĂ”, bineînţeles. Fiica domniei sale era prietenă şi colegă de facultate cu gemenele preşedintelui american, iar acesta a vrut să îl cunoască personal, aşa că l-a invitat la o cină în cel mai bine păzit obiectiv al planetei. Şi când Marius Tucă l-a întrebat cum e de fapt preşedintele american „în privat”, au început dezvăluirile: „George Bush este un texan simpatic, cinstit şi foarte de treabă, dar nu face ce vrea el!..”„Cum, adică, nu face ce vrea el? Păi nu este el cel mai puternic om de pe planetă? Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?, a întrebat, Tucă. „Păi, nu prea…”, a răspuns domnul profesor. „Se vede treaba că trebuie să fac unele precizări”, a mai spus domnia sa, „ca să se ştie şi ca să puteţi înţelege mai bine”!…

Apoi a continuat: Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc „ca în sânul lui Avraam”! Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei. Acestea le indică personajele politice cele mai „potrivite” pentru a „câştiga alegerile”, în mod „democratic” în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică. Practic, toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt „aleşi” cu „binecuvântarea” acestui „GRUP” şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică „directivele” trasate de acesta…

Întrebare telefonică de la un telespectator: Domnule Anghel Rugină, face şi România parte dintre ţările vizate de GRUP?

Anghel Rugină: Da. Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită „privată” în Statele Unite, iar la două săptămâni de la câştigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaşi lucru. Au fost amândoi să-şi ia „foaia de drum”…

Telespectator: Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pe preşedintele nostru ni l-au ales americanii?

Anghel Rugină: Nu o spun eu! Aşa este. Numai că nu americanii, ci GRUPUL care conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor.

Telespectator: Să vă fie ruşine domnule, Rugină… Să vă fie ruşine că aţi ajuns la vârsta pe care o aveţi, cu capul plin de păr alb, ca şi mine şi că ne minţiţi în halul ăsta… Nu ştiu ce interes aveţi să o faceţi, dar vreau să vă spun că pe preşedintele nostru l-am ales noi, cu toţii, prin votul nostru, că aşa am vrut noi! Să vă fie clar: aşa am vrut noi! Şi apoi, cum să ni-l aleagă alţii când este o comisie de votare care verifică vot cu vot, de la toate partidele… Sunteţi un mincinos! Domnule Marius Tucă, nu mai chemaţi, domnule, din ăştia… Bună seara!…

Anghel Rugină: Dragă domnule, te felicit!… Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai capul plin de păr alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere! Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţeleagă!…
În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile! Astăzi, cu voturile centralizate electronic, treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă…
Îmi spui că nu ştii ce interes am… Am interesul ca POPORUL MEU SĂ AFLE… Să afle şi SĂ ÎNŢELEAGĂ!… Să înţeleagă că la nivel global „cărţile sunt făcute”! Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!…

Alt telespectator: Dar cine sunt oamenii ăştia? Este vorba de Francmasonerie?

Anghel Rugină: Sunt şi masoni în grup, dar nu sunt majoritari!

Telespectator: Atunci, despre cine este vorba? E sultanul Bruneiului? Bill Gates? Sau cine altcineva?

Anghel Rugină: Mai, băieţi… Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni… Adică nimeni dintre „muritorii de rând”! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Ăştia sunt mici copii, pe lângă cei din GRUP! Trebuie să înţelegeţi că adevăraţii bogaţi ai lumii nu apar în niciun top, al niciunei reviste… Se bucură de anonimat, pentru ca astfel să aibă libertate deplină de mişcare. Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane „alese”, cunosc pe altele, şi tot aşa. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună… Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!…

Telespectator: „Atunci sunt evreii?”

Anghel Rugină: Sunt şi evrei, dar nu sunt majoritari!

Telespectator: Arabii? Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol…

Anghel Rugină: Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul GRUPULUI, deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest GRUP se moşteneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să intre fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens…

Telespectator: Bun, şi cam de când se întâmplă chestiile astea?

Anghel Rugină: Se zice că acest GRUP a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluţii din Europa anilor 1848. Apoi GRUPUL a încercat preluarea puterii pe tot globul, prin intermediul ideologiei comuniste.

Telespectator: Cum adică, să preia puterea în lume cu ajutorul comunismului? Păi comunismul nu zice că totul este al tuturor? Nu înţeleg. Puteţi să ne explicaţi?

Anghel Rugină: Să raţionăm un pic… Deci ideologia comunistă spune că totul este al tuturor, este adevărat, dar şi că nimeni nu poate dezlipi niciun strop din bunurile în comun pentru folosul său personal. Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui. Şi chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi „administrate” de cineva. Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un GRUP de administratori la nivel mondial de, să zicem,… 250-300 de persoane!…
Toate mişcările de rezonanţă mondială de după 1848 s-ar fi produs cu acceptul acestui GRUP. Totul bine studiat. Totul cu un scop precis. Bineînţeles că au apărut şi evenimente neprevăzute. La un moment dat, liderii comunişti, supuşi unei propagande deşănţate cu scopul creării cultului personalităţii, pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte ZEI în viaţă, aşa că au scăpat de sub control. Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul, şi anume fascismul. Şi aşa a pornit cel de-al doilea război mondial… Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială, şi pentru că nu fusese înfrânt comunismul „independent”, a fost nevoie de un „război rece”, care s-a încheiat aşa cum ştim cu toţii, cu victoria GRUPULUI asupra copilului rebel – comunismul!

Acum suntem în faza în care GRUPUL se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume GLOBALIZAREA. Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondială, BERD, Comunitatea Europeană, etc…
Trebuie să recunoaştem că acest GRUP a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot, e drept, dar încă se mai lucrează la asta prin intermediul organismelor mondiale controlate de GRUP. De asemenea, nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens.

„Drepturile omului” sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului. În general se impune o nouă ordine mondială care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar… V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente.
E drept, uneori sunt mai răi câinii, ca stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe!…

Marius Tucă: Domnule Anghel Rugină, m-aţi uimit! De unde ştiţi toate astea?

Anghel Rugină: În cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul ăsta!

Marius Tucă: Şi nu vă este frică să dezvăluiţi aceste lucruri?

Anghel Rugină: În primul rând, am o vârstă. Mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul. Şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!..

În loc de concluzii

Cum de s-a ajuns într-o asemenea situație și cum putem să ieșim din ea?
O societate rațională s-ar fi îngrijit de tineretul ei, astfel încât acesta să priceapă încă din copilărie care sunt drepturile și îndatoririle fiecărui individ și care sunt pârghiile de putere în orânduirea statală în care s-a născut. Fiecare copil ar trebui să învețe în primul rând limba țării în care trăiește (scris-citit), în al doilea rând operațiile aritmetice și în al treilea rând felul în care este organizată societatea. Orice alt gen de programă școlară este făcută pentru a crea roboței setați să consume și să producă. De multe ori mi-am pus întrebarea – de ce doar prin clasa a XIX-a de liceu se face un curs de Economie Politică (un curs foarte anemic de altfel), exact atunci când elevii se pregătesc pentru facultate, când alte materii de studiu sunt aprofundate. Se consideră că este prematur să li se umple mintea copiilor cu chestii complicate, care oricum nu-i privesc pe ei. Adolescenții trebuie să se preocupe de a „trage tare” ca să intre la o facultate bună, studenții sunt avertizați că piața muncii este neiertătoare și dacă nu performează suficient, nu vor putea face nimic cu diploma lor. Apoi, ca adult vin problemele inerente vieții reale – rate, chirii, mașină, leasing, job, pub, nevastă, copii, pamperși, concedii, mâncare, băutură, amantă etc. Acesta este momentul când individul este informat că politica este o treabă complicată sau extraordinar de complicată, că această treabă trebuie să fie lăsată pe mâna celor puțini, a celor care o pricep cel mai bine, că politica este ceva cu care nu e bine să te încurci, că este mai înțelept să ai doar câteva viziuni politice leșinate, care să nu se reverse din matca strâmtă a „realității” pe care am fost programați să o credem ca fiind cea mai bună lume posibilă.

Alții, care au totuși opinii politice, eretice sau ortodoxe, sunt canalizați în dezbateri fulminante cu limbaj de jargon în spațiul virtual al internetului. Flame-uri împletite cu perorații sunt schimbate între useri care, pe sute de forumuri și mii de topicuri umplu de părerile lor moderate sau incisive hard-disk-urile serverelor. Însă toate acestea au ca rezultat aproape întotdeauna un mare ZERO. Aceste accese de voință politică sunt permise doar în spațiul virtual, unde în fața unei tastaturi care nu ripostează, sute de „eroi” răsar și pier la fiece secundă. Și cu aceasta, joaca de-a politica ia sfârșit în fața unei beri la lumina de led a ecranului. Rechinii bipezi ai adevăratului eșichier politic care sunt și deținătorii de facto ai serverelor ce găzduiesc tot acest moloz ideologic plimbat din calculatoare în creiere și viceversa, râd sardonic frecându-și palmele pentru că i-au mai păcălit încă o dată pe useri. Acest gen de scurt-circuitare a voluntarismului politic apare de fiecare dată pentru a nu permite ca defulările politico-ideologice să se reverse în stradă și astfel în lumea reală, unde de altfel ar putea să producă surprize neplăcute pentru conducătorii-uzurpatori.

Un înțelept a afirmat odată că de la Mahatma Ghandi și până în zilele noastre, nu a mai existat niciun mare politician cu o ținută morală verticală și impecabilă. Foarte tristă această afirmație, mai ales că este și adevărată.

Concluzie: de peste 70 de ani nu a mai existat niciun mare politician care să vrea binele și prosperitatea poporului său. Păi cum așa? Ce urmăresc toți politicienii din toate partidele? Așa cum pomul se cunoaște după roade și omul după fapte, să încetăm preț de o clipă să ne mai uităm în gura politicienilor aleși „democratic” și să ne uităm la faptele lor! În 200 de ani de ocârmuire „luminată” democratică au avut loc cele mai mari atrocități ce i-au fost dat acestei planete să vadă. Războaie în regim de non-stop, 2 războaie mondiale, 30.000.000 de victime civile pe timp de „pace” într-o singură țară sub regimul lui Stalin (conducător ales democratic), 50.000.000 de morți civili pe timp de „pace” în China lui Mao (Republica Populară Chineză – republică și populară, dacă vă spune ceva…), genociduri și suferințe demne de sfârșit de KALI YUGA, pe care nu le mai enumer aici întrucât sunt foarte multe. Vă mărturisesc că înțeleg această adulație cvasi-religioasă pe care politicienii o manifestă față de democrație. „Cultul” democrației este unica „rampă de lansare” pentru ei și cei asemenea lor. Din păcate suntem o umanitate tembelizată, cu mari complexe de culpabilitate pentru că și-a votat iarăși în mod nefericit „aleșii”, și-a înălțat eșafodul și și-a înnodat ștreangul. O umanitate defetistă și resemnată pentru că este făcută să se creadă singura vinovată de situația actuală ce nu poate fi schimbată, întrucât acesta este unicul „joc” admis și posibil. Culmea civilizației pământene, strălucitoarea și măreața democrație – aceasta este lumea în care trăim în prezent.

Dar oare cu adevărat vor oamenii să fie ei cei care să-și aleagă conducătorii? Și mai mult decât atât, din momentul apariției pluripartismului, chiar am căpătat cu toții mentalitate de jucători de casino? Pentru că de fapt „culorile” eșichierului politic de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga, seamănă leit cu o masă de ruletă, unde de fiecare dată, fără excepție, casa iese pe plus! În evanescența zorilor, cu privirea mahmură, jucătorii gârboviți de datorii pleacă de la casino pe șapte cărări la domiciliile unde stau cu chirie. Le-a mai rămas în suflet o scânteie de speranță că vor mai trăi încă patru ani, să vină din nou să-și încerce șansele la următoarele alegeri. Patru ani – timp din belșug pentru cartofori să-și urce sacii în căruțe, timp suficient pentru crupieri de a măslui o altă ruletă potrivită pentru următoarea cacialma – alegerile viitoare! Regulile rămân aceleași, ce rost are să schimbi rețeta la Coca~Cola (a se citi democrație) atunci când este produsul numărul unu vândut pe plan mondial? Dar este otrăvitor, este făcut din prafuri și din chimicale! Da, dar fraierii îl cumpără și oficiul pentru protecția lor este în buzunarul de la spate al „elitei conducătoare”! Sclavii dacă vor să zbiere, să o facă democratic și organizat, acolo unde nu-i bagă nimeni în seamă și unde nu-i aude nimeni.

Democrația își arată fața hâdă

De exemplu, dacă plutocrația de pe Wall Street a lăsat faliți zeci de milioane de naivi americani și nu numai, aceștia nu mai au voie să protesteze pe Wall Street, ci doar în locuri desemnate, special alese pentru a protesta, cum ar fi în fața unui gard de tablă ruginită la câteva mile de Wall Street. Dacă vor vrea să protesteze împotriva politicienilor de la White House, probabil vor primi ca zonă desemnată pentru mitinguri un loc în deșertul Nevada, înconjurat cu sârmă ghimpată. Dar nu este nevoie să privim peste mări și țări la democrațiile altora, este suficient să vedem ce-i în curtea noastră, cu propria „democrație originală”. Dacă vrei să protestezi împotriva guvernului, în fața sediului guvernului României din Piața Victoriei, vei primi ca zonă de miting trotuarul aflat la 200-250 de metri de clădirea guvernului. Nu au dreptul să vină decât un număr maxim admis de n persoane. Aceștia se vor manifesta într-o îngrăditură metalică și numai acolo, fiind păziți de jandarmi. Dacă vor veni prea mulți sau vor vrea să se deplaseze așa cum este firesc la sediul guvernului, vor fi arestați, băgați în dube și amendați pentru tulburarea ordinii și a liniștii publice. Adică publicul tulbură liniștea publică. Curat democrație!

Principiul machiavelic divide et impera care a fost enunțat de către Iulius Cezar și-a făcut cuib în societatea noastră. Însăși definiția cuvântului partid arată că acesta este o parte. O parte care este obligatoriu și în permanență împotriva unei alte părți. Pluripartismul este noua religie. Așa cum ceea ce se înalță, converge – analogic și ceea ce coboară, diverge. Cu cât o națiune este mai împărțită, mai fărâmițată în partide, reiese că, cu atât mai mult este mai departe de principiul unicului. Nu ar fi oare posibil ca popoarele să renunțe la această nebunie a schizei în partide? De ce nu ar fi oamenii uniți pentru atingerea unui scop bun, oricare ar fi el – prosperitate, pace, fericire? Acum ei sunt despărțiți în partide, cică pentru idealurile prosperității, libertății, păcii, fericirii etc., idealuri care nu sunt atinse nicicând! Acest pluripartism care se crede că este „cheia și lăcata” prezentului și viitorului omenirii își exhibă impotența în certurile fără de sfârșit din senaturi și din camerele deputaților, în scandaluri perpetue între opoziție și putere, iar peste patru ani între noua putere (vechea opoziție) și noua opoziție (vechea putere). Din ceartă și scandal cum ar putea să iasă vreodată ceva bun și frumos, mai ales când acestea (zavistia și gâlceava) sunt continue la vârful unei națiuni? 

Politicienii în angajamentul lor feroce față de „cuceririle și valorile democrației” au avut grijă să stipuleze în constituție că adeziunea pentru alte orânduiri sociale decât democrația sunt interzise. Păi, eu dacă mă trezesc într-o zi că vreau să militez pentru monarhia absolutistă mă plasez automat în afara legii. Să înțelegem că de fapt ne aflăm în tirania „democrației“. Luate rând pe rând, toate organizările sociale își divulgă treptat tirania… într-un final. Dacă vom considera ca fiind adevărată sintagma NIHIL SINE DEO (Nimic fără DUMNEZEU), atunci orice orânduire care nu-i oferă lui DUMNEZEU primul loc se dovedește a fi o tiranie, nu contează a cui, a unuia singur, a celor puțini, a celor mulți sau chiar a tuturor. Putem să privim cu atenție la tradițiile spirituale ale omenirii, putem să scrutăm cu exegeză scrierile din Biblie despre orânduirea Dumnezeiască, putem să ne inspirăm de aici – aproape de noi – din regatul tainic al SHAMBALA-ei, pentru a învăța și a ne documenta despre cum este și ar trebui să fie o orânduire care-și dorește propășirea spirituală și materială a membrilor săi. O societate care să-l aibă în centru pe DUMNEZEU, o societate în care cei care manifestă virtuțile divine sunt conducători, o astfel de societate merită toate eforturile noastre. Acest gen de orânduiri au mai fost pe acest Pământ și vor mai fi și în noua eră ce sosește. Fără doar și poate, numai acesta poate fi viitorul, dar probabil că sunt și unii deficienți care cred că IISUS ar putea participa la alegeri ca și candidat. Tirania democrației va muri, dacă nu a și murit deja. Să ne pregătim inimile pentru ceva infinit mai bun, pentru ceva drept și just. Să ne pregătim mințile și sufletele pentru ca DUMNEZEU TATĂL să fie și să rămână conducătorul nostru, chiar din lumea aceasta.

Glosar de termeni

Forme de orânduire socială: Conducerea unuia singur (tiranie), conducerea unei minorități (oligarhie), conducerea majorității (democrație), conducerea tuturor/nimănui (anarhie) și conducerea lui DUMNEZEU (prin aleșii săi) (teocrație). Esențializat, pentru că sunt și variații ale acestora, combinații de x luate câte y.

TIRANÍE 1) Formă de conducere politică în care puterea de stat se afla în mâinile unui tiran; despotism. 2) Guvernare bazată pe puterea nelimitată a unei persoane despotice. 3) Atitudine sau comportare de tiran.

OLIGARHÍE 1) Formă de conducere a statului, în care puterea politică și economică este deținută de un număr restrâns de persoane. ♦ Grup de persoane care exercită puterea într-o astfel de formă de guvernământ. 2. (În sintagma) Oligarhie financiară = grup restrâns de mari posesori ai capitalului financiar, care domină viața economică a unui stat.

DEMOCRAȚÍE 1) Formă de organizare și de conducere politică a societății, care proclamă suveranitatea poporului. 2) Formă de guvernare a statului, bazată pe separația puterilor și pe votul universal. 3) Stat căruia îi este proprie o astfel de organizare. 4) Metodă de conducere a unui colectiv, care asigură participarea tuturor membrilor la luarea deciziilor importante.

ANARHÍE  Dezordine, dezorganizare, lipsă a oricărei organizări și conduceri, haos; indisciplină, nesupunere a individului față de o colectivitate organizată.

TEOCRAȚÍE Formă de guvernământ în care autoritatea, fiind considerată ca emanând de la DUMNEZEU, este exercitată de cler; stat care are o astfel de formă de guvernământ.

Citiţi şi:

Reeditarea mărturiei cutremurătoarea a lui Albert Vigneau

Serviciile secrete, loviturile de stat şi atentatele

yogaesoteric
20 ianuarie 2012