Dereglarea comportamentală pe care o prezintă unul din cinci şefi
Unul din cinci şefi ai marilor companii are comportamente psihopatoide, sugerează un nou studiu al psihologilor de la Universitatea Bond din Australia. Această proporţie este similară cu cea existentă în cazul deţinuţilor, potrivit The Independent.
Cercetarea a fost condusă de psihologul criminalist Nathan Brooks de la Universitatea Bond, iar rezultatele sale arată că 21% dintre cei 261 de şefi de corporaţii incluşi în acest studiu au comportamente psihopatoide. Ei nu sunt, de cele mai multe ori, capabili să empatizeze, sunt superficiali şi mincinoşi, toate acestea fiind caracteristici asociate acestei tulburări.
Cercetătorii susţin că angajatorii ar trebui să testeze angajaţii și din punctul de vedere al trăsăturilor comportamentale decât doar în ceea ce priveşte abilităţile lor. Foarte mulţi sunt angajaţi în poziţii de top în cadrul companiilor din cauza modului de selecţie greşit pe care îl practică aceste companii.
Psihopatia poate predispune o persoană la atingerea succesului pe termen scurt, datorită comportamentului şarmant şi expansiv al acelei persoane, însă pe termen lung, acea persoană se va dovedi a fi alegerea greşită.
În jur de 1% din populaţia lumii este încadrată în această categorie de oameni cu tulburări mintale. Un psihopat este o persoană care nu prezintă empatie, mustrări de conştiinţă, are un comportament lipsit de inhibiţii, este deseori carismatică, narcisistă şi va face orice ca să îşi ducă la îndeplinire un plan.
Potrivit datelor existente, cei mai mulţi psihopaţi ocupă funcţii în domenii precum politică, afaceri sau sporturi cu risc ridicat.
Citiți și:
Tipologiile liderului armonios
Prof. dr. Aurel Romila: «90% din oamenii cu care intru în contact sunt profund nefericiţi. Şi-au pierdut valorile de bine, frumos, adevăr şi dreptate»
yogaesoteric
17 ianuarie 2017