Descântecul românesc și fizica cuantică. O perspectivă surprinzătoare…

 

O lungă perioadă de timp, descântecul a fost considerat de către știința materialistă doar o superstiție băbească. Cercetătorii români nici acum nu-l socot demn de studiat în profunzime.

Fizica clasică, bazată pe teoriile lui René Descartes și ale lui Newton, consideră că elementele lumii sunt izolate, iar universul este văzut ca o mașină. Omul este situat în afara acestui univers. Newton și Descartes „au scos inima și sufletul din univers, lăsând în urmă un șir de componente lipsite de viață, care se sincronizau între ele”. Între aceste componente ar exista un spațiu gol pe care fizicienii de tip newtonian l-au numit vid cosmic.

Această viziune asupra lumii „ca o colecție de aspecte izolate” a fost spulberată atunci când cercetătorii, în cadrul așa-numitei fizici de frontieră, au început să studieze particulele subatomice. Ei au constatat ceva uimitor: la nivel fundamental, materia nu poate fi divizată în unități care să existe independent. Ceea ce fizicienii de tip newtonian numeau spațiu gol „este în realitate un cazan de energii clocotitoare”. El este generat „de curgerea nesfârșită a energiei, înainte și înapoi, între toate particulele subatomice”.

Aceste particule sunt „mici pachete de energie vibratorie” ce își dau în permanență energie una alteia, dând naștere acestui ocean de energie inimaginabil de mare, pe care savanții l-au numit Câmpul Punctului Zero. „Informațiile despre toate aspectele vieții, de la comunicarea celulară la gama vastă de comenzi ale ADN-ului, s-ar baza pe schimbul de informații la nivel cuantic”. Chiar gândirea și simțirea noastră se datorează interacțiunii dintre particulele subatomice din creierele noastre și oceanul de energie cuantică.

Pe de altă parte, s-a constatat că la nivelul cel mai profund al materiei, lumea și relațiile din cadrul ei se află în starea potențialității pure și a infinitei posibilități. În lumea subatomică există un fenomen numit „nonlocalizare”. O entitate cuantică, cum ar fi un electron, poate influența instantaneu o altă particulă cuantică, la orice distanță. Însă „elementul esențial al acestui univers interconectat este conștiința vie care îl observă”. Între observator și fenomenele observate există o relație participativă. „În clipa în care ne uităm la un electron sau îi facem o măsurătoare, îl ajutăm să își determine starea finală.”

Așadar, conștiința noastră este mai mult decât un rezultat al activității biochimice a creierului. Este o substanță din afara trupului nostru – o energie ordonată, care are capacitatea de a modifica materia fizică.

Întrebarea este: Cum se realizează aceasta? Prin ce mecanism?

„Știința a început de curând să dovedească ceea ce miturile și religiile străvechi au susținut dintotdeauna: că s-ar putea să existe o forță vitală.” Această forță vitală a fost numită în diverse feluri: conștiință colectivă, Sfântul Duh. Pentru fizica de frontieră este Energia Câmpului Zero. În ultimă instanță, această forță determină dacă suntem sănătoși sau bolnavi și la ea este necesar să ne conectăm pentru a ne vindeca.

Prin magia cuvântului și a intenției direcționate, descântătorii populari tocmai asta fac: ne conectează la forța vitală a câmpului cuantic.

Cum fizica cuantică de frontieră a dovedit că „noi suntem în legătură unii cu alții și cu lumea în profunzimea ființei noastre” și chiar și mințile noastre „funcționează conform proceselor cuantice”, este clar de ce medicina alternativă, și în cazul nostru, descântecele sunt eficiente.

Iugoslavul Vlatko Vedral este de părere că magia interconectării cuantice ar putea foarte bine să fie cheia vieții însăși.

În concluzie, am putea spune că magia descântecului se bazează pe magia interconectării cuantice, iar efectul lui se explică prin natura cuantică a gândurilor și intențiilor noastre. Astfel, fizica cuantică îi dă dreptate geto-dacului Zamolxes, care susținea, în cadrul medicinii sale holistice, că nu poți trata trupul fără să tratezi mai întâi sufletul. „La nivelul nostru cel mai de bază, conştiinţa și trupul omenesc nu sunt distincte și separate de mediul lor, ci constituie un «pachet» de putere pulsatorie care interacționează constant cu această vastă mare de energie.” La nivelul ei infinitezimal, lumea pare a fi „o uriașă rețea de informare cuantică, în care toate părțile componente vorbesc mereu la telefon una cu alta”.

Pe de altă parte, majoritatea descântecelor se fac cu ajutorul apei. Cercetătorul japonez Masaru Emoto, care a studiat apa, a observat că aceasta preia și poartă informații, modificându-și calitatea în funcție de natura acestora. Mai mult: apa înțelege cuvintele. Emoto lipea pe sticlă bilețele cu diverse informații apoi îngheța apa și studia cristalele. A observat că apa pe care lipise o etichetă cu cuvintele „fericire”, „mulțumesc”, „înger”, „pace” forma cristale frumoase. Dimpotrivă, când i se transmiteau cuvinte cu înțeles nefast („nefericire”, „prostule”, „război”), cristalele erau dezechilibrate sau nu existau deloc.

 
Așadar, conștiința noastră are puterea de a modifica apa. Aceasta, la rândul ei, are capacitatea de a transmite mesajele noastre. Cu ajutorul apei ne putem transforma noi înșine sau îi putem transforma pe alții. Cum are loc acest fapt? Savantul a descoperit că apa este sensibilă la acea formă subtilă de energie din Univers pe care el o numește hado. Toate obiectele au vibrații, sau hado, inclusiv particulele subatomice. Conştiinţa și trupul nostru sunt afectate de vibrațiile cu care rezonăm.

Bazându-se pe acest fenomen, precum și pe credința japoneză care afirmă: „cuvintele sufletului există într-un spirit numit kotodama, sau spiritul cuvintelor, iar acțiunea de a rosti cuvinte are puterea de a transforma lumea”, Masaru Emoto a conceput medicina hado. Măsurând vibrațiile persoanei cu ajutorul unui dispozitiv, el pregătea apa hado, în care transfera informația necesară pentru corectarea acestora. Esența trupului ființelor pământene o reprezintă apa, trupul nostru fiind alcătuit aproximativ 70% din apă. Prin urmare, prin intermediul apei putem genera modificări în structura unei ființe. Pătrunzând în particulele subatomice ale trupului, apa oprește efectul vibrațiilor nefaste.

Cam același mecanism stă și la baza descântecelor populare românești. Cuvintele sunt o formă de vibrație. „Deși cuvintele diferitelor limbi au înfățișare sonoră sau grafică diferită, ele sunt toate formate în conformitate cu principiile naturii.”

Este vorba de cuvintele vechi, fundamentale ale unei limbi. „Cunoașterea faptului că toate cuvintele provin din vibrațiile universului ar fi necesar să ne ajute să vedem că noi toți suntem unul și același.” Inițiatul geto-dac Zamolxes cunoștea acest aspect, pe care medicina sa holistică se baza întru totul.

Descântătoarea de la țară, deși nu are idee de „pachete de energie”, „vibrație” și „interconectare cuantică”, acționează din vremuri imemoriale în spiritul acestora. Ea ține ulcica în mână și descântă apa. În acel moment comunică apei, cu ajutorul cuvintelor, adică al vibrațiilor, un mesaj binefăcător de însănătoșire. După care i se dă bolnavului să bea din apă ori este stropit cu ea.

Masaru Emoto a emis chiar o teorie proprie, bazată pe vibrația cuvintelor și cristalelor formate de apă: „Fenomenele dezastruoase sunt rezultatul dezechilibrelor apărute în energia iubirii și a recunoștinței.” Se pare că baba Ileana, cu puterea cuvintelor vechi, restabilește echilibrul dintre aceste energii, care, după părerea cercetătorului nipon, „constituie forțele esențiale în viața noastră”, iar când sunt șoptite apei, aceasta formează cele mai frumoase cristale.

Când nu este folosită apa, se folosește intenția sau gândul direcționat. Descântătoarea recită o formulă magică moștenită de la strămoașa sa din neolitic. Restul este fizică cuantică, mici pachete de energie vibratorie și capacitatea lor de a se influența reciproc de la orice distanță. „Noile modele de conștiință descriu intenția ca pe o entitate capabilă să depășească granițe fizice de orice fel. Intenția pare să fie ceva asemănător cu un diapazon, care face diapazoanele altor structuri din univers să rezoneze pe aceeași frecvență.”

Cunoscând toate acestea, nu ne mai mirăm că bătrâna Ileana Vaman din satul Frumosu, ultima descântătoare de nevăstuici din Bucovina, își rostea descântecul deasupra vasului cu apă neîncepută lângă vatra propriei case, iar calul se însănătoșea în alt capăt de sat, în grajdul stăpânului său.

Fragment din cartea Credințe magice geto dacice, autor Iulia Brânză Mihăileanu

Citiți și:
Despre cunoştinţele esoterice medicale ale dacilor
Descoperirea extraordinară a lui Masaru Emoto: apa ne înregistrează gândurile
xUndele cuantice – punte de legătură între ştiinţă şi spiritualitate

 

yogaesoteric
26 octombrie 2019