Desfigurarea inadmisibilă a politicii

Nivelul politicii a scăzut în multe locuri din lume, ca efect al neoliberalismului, ce însoțește globalizarea. Obiective de larg interes public sunt dizolvate, în cazul bun, în chestiuni procedurale, care destramă răspunderea. Oamenii de stat sunt rari, fiind înlocuiți de gestionari mai mult sau mai puțin capabili.

Pe acest fundal, la noi se face însă pasul mai mare – spre desfigurarea politicii. Ce s-a întâmplat, în fond, dincolo de o pălăvrăgeală în care se încurcă vorbe cu fapte, efecte cu cauze și idei cu cuvinte? S-a schimbat un guvern. Faptul nu este luat însă ca ceva normal în democrație. Persistă, pare-se, nostalgia „guvernului puternic“, care a înlocuit aspirația „guvernului competent“, ce se poate schimba, de ce nu, de câte ori se impune.

Până la urmă, problema nu este pălăvrăgeala, căci fiecare trăiește evenimentele cum crede. Dar se recurge iarăși la deturnarea atenției spre laturi secundare, în care forțe obscure par antrenate (nu cumva dintre „specializările“ din Tratatul de la Varșovia a rămas vie cea în diversiune?). Problema este ocolirea organizată a adevărului, care a instalat România la coada Europei și o ține acolo.

Să revenim la fapte. În 2014, electoratul s-a aflat din nou în fața unei alternative nefericite. Trebuia evitată intrarea țării pe mâinile unor aventurieri și a câștigat promisiunea „României lucrului bine făcut“, fie și în lipsa premiselor. Numai că, în locul așteptatei deschideri spre libertăți, competiție, meritocrație, s-a mers invers. Sub o sfătuire mediocră, s-a preferat instrumentarea instituțiilor de forță – procuratura, șefii justiției, serviciile secrete – în detrimentul democrației și al punerii în mișcare a societății. A rezultat ceea ce se vede cu ochiul liber: o Românie a lucrurilor rău făcute, mereu surprinsă de lumea în schimbare a zilelor noastre.

Iar aceasta se vede în politica internă, unde nu s-a făcut mai nimic – nici cu diletantul „guvern al meu“ din 2014 și nici cu alte două guverne securiste la care au fost constrânși oponenții. În schimb, s-a instalat o vânătoare fără precedent cu ajutorul „justiției“, concomitent cu o degradare a instituțiilor publice. Noroc că cei ajunși să guverneze în 2016 au căutat un alt motor al economiei și au mărit veniturile angajaților, în situația în care influxul de capital rămâne în suferință. Altfel, ultimii ani nu ar avea nicio realizare!

Băltire este și în politica externă. Întâlnirile fără idei și reflecțiile banale, fără a se imagina vreo inițiativă nouă de poziționare profitabilă a țării, sunt nota. Politica externă de excursii și de ceremonii sterpe a devenit linia, iar contactele au rămas vizibil nepregătite. Doar că s-a extins blamarea țării de către reprezentanții ei, iar la trimiterea acesteia la colț unii lucrează cu sârg, în țară și în afară!

Nu se poate semnala vreo realizare proprie – afară de reluarea „statului mafiot“ și eventuala lui preschimbare în „statul disciplinar“. În locul democratizării care să-i pună în mișcare energiile considerabile, România este ținută în chingile unor vederi sumare și anacronice și ale unei agitații sterile. Mai grav, nu există vreun proiect și, încă și mai grav, nu există capacitatea de a-l elabora. Mă tem că dacă s-ar da un extemporal, responsabilii nu ar completa două file cu ce este de făcut!

După rătăcirile unui regim funest, care și-a lăsat urmele până și în simțire, în România actuală ne aflăm, de fapt, în fața unei desfigurări perceptibile. Lipsindu-le capacitatea de a iniția și concepe dezvoltări, unii au apucat vârtos tema justiției. Fiind vorba de dreptate și emancipare, este normal ca aceasta să preocupe societatea. Nu este însă o temă cu care să te poți împroprietări și, apoi, în numele ei, să împarți cetățenii în buni și răi, cum se face de mai bine de un deceniu, în cabinete, iar, mai nou, sub încurajarea acestora, și în stradă. Nu-ți dă nimeni și nimic această justificare! Nu numai că este ilegal să privezi pe cineva de drepturi, dar nu te poți bizui pe deciziile unei justiții carente (procurori care nu știu că trebuie să apere inclusiv drepturile cetățenilor, judecători care aplică ordine, legi prost formulate, proceduri abuzive, șefi numiți arbitrar). Și dacă justiția ar fi în ordine, instrumentarea ei ar fi ilegitimă!

Nici acum, când este evident că „justiția scârțâie din toate încheieturile“, cum observa ministrul de resort, nu se înțelege că nu se ajunge la democratizare fără percepții, gândire și efort propriu, oricine te-ar sprijini. Și că simpla exaltare a justiției nu pune capăt nedreptăților. Nu se observă nici măcar la ceas târziu că optica internațională s-a schimbat de ani buni. Apărarea democrației, dar și o critică continuă a exercitării ei, dinăuntru, sunt deopotrivă necesare (Dorothea Gädeke, Politik der Beherschung. Eine kritische Theorie externer Demokratieforderung, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2017). Justiția este hotărâtoare într-o societate democratică, dar regulile de drept trebuie privite mereu în legătură cu felul aplicării lor. Nu numai statul de drept, ci și critica înfăptuirii dreptății țin de cultura Europei (Daniel Loick, Juridismus. Konturen einer kritischen Theorie des Rechts, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2017). Numai însoțite de conștiința critică a situației din societatea respectivă, democrația și justiția nu se vor opri la a consacra noi profitori și chiar stăpâni.

În joc este, și în România actuală, înțelegerea politicii. Doar că aceasta a ajuns aici de-a dreptul primitivă.

Politica înseamnă, în societățile lumii civilizate, a realiza anumite scopuri în interes public: o organizare a comunității în consecința unor opțiuni morale (Aristotel), garantarea de valori civice (Hobbes), o dezbatere cu cetățenii (Vico), o căutare a conviețuirii civilizate (Kant, Mendelssohn), o acțiune în serviciul istoriei (Hegel), o luptă pentru asigurarea fericirii (Jefferson), o acțiune pentru promovarea intereselor naționale (Max Weber), o comunicare pentru a găsi soluția mai bună (Habermas), de exemplu. Politica include scopuri în interes public, capacitate de concepere și realizare, pricepere de organizare, luate împreună.

Înțelegerea dătătoare de ton a politicii la noi, în momentul de față, nu numai că nu are de a face cu așa ceva, ci merge împotrivă: politica nu are alt scop decât ocuparea de funcții sau, chiar mai meschin, împiedicarea în orice chip a altora să ocupe funcții. Acum politica este înțeleasă ca luptă pentru funcții ca scop în sine – fără considerație pentru cetățeni (afară de calculul electoral) și pentru urmări (afară de propria perpetuare). Este de fapt o luptă darwiniană, fără idei și fără valori. Este urmărirea cu orice mijloc a funcțiilor, în loc să fie, totuși, cultură a realizărilor în interes obștesc prin competiție de propuneri, idei și proiecte.

Se pot invoca mulți indicatori ai acestei înțelegeri primitive a politicii. Aducem în discuție aici doar unul, pentru a arăta unde se ajunge când nu este nici proiect, nici concepere și nici pricepere, iar ideologia bătăușului își spune cuvântul.

Nu este plăcut de observat, dar liberalismul românesc trăiește cel mai negru moment al său după 1989. În loc să se ocupe de libertăți, drepturi, democratizare, liberalii actuali (dacă cumva mai există liberali în acel partid!) se ocupă de distribuirea de cătușe. Ei iau „justiția“ în brațe, sperând ca aceasta să le slăbească rivalii, dar ignoră temele liberalizării. Ei fac ținte din persoane, uitând că societatea însăși are nevoie de transformări bine chibzuite și de contribuția oricărui cetățean.

Efectele desfigurării politicii sunt imediate. Țara are nu doar cea mai mare emigrare a cetățenilor în condiții de pace și cel mai mare abandon școlar. Ea are, proporțional, mai mulți generali decât țări care determină ordinea lumii, servicii secrete mai ample decât oriunde. Prea mulți dintre exponenții ei trăiesc din flatări. România remunerează munci și performanțe îndoielnice mai disproporționat decât orice țară din Europa. Lipsind inițiative pentru oameni, se plătesc păzitori de către cei care nu-și pot apăra altfel funcțiile. „Patriotismul plătit“ tinde să ia proporțiile unei stranii epidemii. Nu ar fi de preferat patriotismul sănătos al unei democrații meritocratice?

Citiți și:

Prof. dr. Constantin Ciutacu: «Clasa politică apare ca un veritabil detaşament al legiunii străine»

Roger Stone, consilierul lui Donald Trump, despre România: Serviciile secrete au scăpat de sub control, sunt în cârdășie cu Soros

Iurie Roșca: «Statul Român ca vârf de lance al imperialismului american»

 

yogaesoteric
19 martie 2018