Despre dor și cântec

Există trei elemente reprezentative pentru spiritualitatea românească, fără echivalenţă în cultura altor popoare: colinda, doina şi dorul.

Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai gândirea cu plăcere la fiinţa iubită, dar depărtată; nu e numai simţirea unei necesităţi de a fi cu ea; nu e nici numai transfigurarea chipului ei, datorită distanţei şi trebuinţei de ea. Ci în dor e prezentă într-un fel propriu şi în grad foarte intens o duioşie, un sentiment indescriptibil, în care inima se topeşte de dragul fiinţei iubite.

Dorul e apropiat de tandreţe, dar are un caracter mai spiritual decât aceasta.
Dorul e duioşia distanţei, frânată de meditaţie.
Dorul e mărturia comuniunii adânci, duioase şi lucide, în care trăieşte poporul român.

„Cântecul de dor şi jale” e cântat de român când e singur. Cântarea lui în cor e pentru spectacol, nu din pornirea spontană de a da glas dorului real.

Neamţul nu cântă când e singur. Pentru el, cântarea e un lucru organizat, un cor, o chestiune ritmic-estetică şi de distracţie. El cântă solo, în cor, pentru acelaşi efect armonic estetic. Rusul cântă şi singur, cântă şi în cor, cu toţi, sau solo. Când cântă în cor, cu toţi, sau solo, urmăreşte efectul armoniei şi al puterii care depăşeşte persoana. Căci solo-ul lui e depersonalizat prin încadrarea precisă în ordinea armoniei. Grecul şi reprezentanţii popoarelor mediteraneene cântă când sunt singuri, dar cântecele acestea n-au în ele nostalgia dureroasă a dorului, ci sunt prea declamatorice ca să exprime acea nostalgie.

În cor, românul nu cântă solo, ci cântă cu toţii, dar într-un mod că se aude vocea fiecăruia fără să se piardă armonia. Românii cântă pe rând, când cântă împreună, dar nu solo, adică acompaniat de cor. Cântă împreună pentru bucuria de a fi împreună, fără să se piardă într-o armonie impersonală. Umanul e mai mult decât armonia impersonală. Sau cântă pe rând pentru a se remarca fiecare, modulând fiecare într-un chip propriu o cântare comună. Românul e personal în cântecul dorului şi în cântecul executat în comun, sau pe rând, dar persoana este legată de celelalte persoane.

Dorul românesc stă în legătură cu personalismul comunitar al poporului nostru, şi poate cu al popoarelor din Estul şi Sud-estul Europei, părtaşe la aceeaşi spiritualitate traco şi slavo-bizantină.

Extras din lucrarea Reflecţii despre spiritualitatea poporului român, de părintele Dumitru Stăniloae

Citiți și:

Renaşterea României

Bunătatea la români

«Sunteți cei mai sufletiști oameni din Europa. Comoara voastră națională este satul românesc. Nimeni în Europa nu are ce are România.» 

yogaesoteric
1 decembrie 2015