Despre DUMNEZEU (I)
de profesor de yoga Gregorian Bivolaru
Dacă a existat un subiect care să suscite o mulţime de întrebări oricărui om normal, într-o zi sau într-o etapă a existenţei sale, şi asta încă din noaptea timpului, este subiectul care se referă la DUMNEZEU. Concept care a evoluat considerabil şi a implicat o mulţime de aspecte şi nuanţe încă de la începuturile umanităţii.
Dacă privim cu atenţie în jur constatăm că acest concept îi face să reacţioneze intens atât pe cei credincioşi, cât şi pe cei necredincioşi. Rare sunt subiectele care să-i mobilizeze atât de puternic pe cei care afirmă cu înverşunare că nu sunt interesaţi de el, ori îl consideră absurd ori îl privesc ca pe un factor de intoleranţă, pe cei care nu admit să credem în DUMNEZEU, să ne rugăm la El sau să adoptăm practici religioase. Există, de asemenea, şi cei care nu admit să credem în DUMNEZEU, să ne rugăm Lui sau să avem anumite practici religioase, dacă sunt diferite de cele pe care ei le cunosc şi le aplică. E lesne de observat că această temă este şi rămâne întotdeauna de actualitate.
În veşnicie Unul, fără de al doilea
Potrivit statisticilor, se pare că la o populaţie a planetei de aproximativ şapte miliarde de oameni, există între 900.000 şi 1.100.000.000 de agnostici, atei şi necredincioşi. Prin urmare, s-ar putea spune că la ora actuală conceptul de DUMNEZEU interesează în felurite moduri şi în diferite grade de profunzime aproape şase miliarde de fiinţe umane.
A îmbrăţişa o anumită religie nu este neapărat semnul unui demers interior şi al unei veritabile interogări asupra existenţei sau non-existenţei lui DUMNEZEU. Adeseori se limitează la o simplă moştenire familială sau culturală. Cu toate acestea, pentru mulţi, a fi credincios este destul de greu de separat de o apartenenţă religioasă.
Atunci când sunt analizate global, toate aceste aspecte reprezintă cel mai adesea un vector esenţial de transformare şi de evoluţie a conştiinţelor. Atunci când sunt asociate cu existenţa marilor civilizaţii, aceste aspecte reprezintă martorii unui progres ce a condus fiinţa umană de la un sui-generis amalgam între divin şi elementele tainice ale naturii, la o noţiune din ce în ce mai eterată, mai complexă, de la politeism la revelarea unui DUMNEZEU unic, despre care a vorbit cu mult timp în urmă Akhenaton şi apoi au ajuns să vorbească aproape la unison marile religii actuale. Împreună cu ele au evoluat sensul valorilor şi relaţiile între oameni, dar tot împreună cu ele a crescut în unele situaţii dogmatismul şi s-a instalat, pe ici pe colo, sfârşitul provizoriu al dreptului de a şti şi de a înţelege în profunzime, care le este asociat.
Trebuie să subliniem însă că în viziunea marilor înţelepţi, cuvântul DUMNEZEU nu poate fi înţeles decât în indivizibila Sa unitate, deoarece El există dincolo de diferitele modalităţi care pot să servească pentru reprezentarea Sa în strânsă legătură cu necesităţile temporale ale manifestării.
Atunci când discutăm despre DUMNEZEU, a vorbi la plural, despre nişte Dumnezei, este un non-sens, chiar dacă abordăm conceptul din punct de vedere hindus. Aceeaşi viziune este unică atât pentru iudaism, cât şi pentru creştinism şi islamism.
În esenţa sa adâncă şi din punct de vedere substanţial, DUMNEZEU este în veşnicie Unul, Cel Unic, fără al doilea. Chiar dacă apare adeseori în manifestare în ipostaza unuia dintre cele trei aspecte principale ale sale, BRAHMA, VISHNU şi SHIVA, care potrivit tradiţiei vedice reprezintă TRIMURTI sau tripla manifestare, DUMNEZEU nu-şi păstrează mai puţin natura sa primordială, indivizibilă, cea neschimbată, mereu aceeaşi, căci acea natură este de-a pururi imuabilă, este eternă.
Atunci când DUMNEZEU este cunoscut de marii yoghini în ipostaza de ISHVARA, în strânsă legătură cu calificările sale distincte, această aparentă individualizare sau mai exact această aparentă formalizare nu afectează principiul său absolut, care rămâne în afara oricărei determinări. Aşa-zisa personalitate divină reprezintă în mod efectiv o determinare, în întregime relativă, dar care în acelaşi timp caracterizează principiul absolut, ce se manifestă sub o anumită formă. Această formă nu trebuie niciodată identificată cu autentica şi indivizibila esenţă supremă a lui DUMNEZEU.
În ipostaza de sursă şi principiu absolut al manifestării universale, ne este revelată într-un mod sensibil aşa-zisa persoană a lui DUMNEZEU, ISHVARA. Cu toate acestea, dacă aspirăm să oglindim, să înţelegem şi să ne apropiem de adevărata Sa natură, El trebuie să fie în mod imperativ gândit şi intuit numai într-un mod analogic şi apofatic.
Cunoaşterea de sine duce la cunoaşterea Lui
Principiul absolut primordial (DUMNEZEU) este universalul informal ce cuprinde în sine Însuşi, în acelaşi timp, atât nemanifestatul, cât şi manifestatul. El există dincolo de orice concept şi de orice imagine, fără nicio dualitate. El este primul, unicul, supremul PARABRAHMAN, fără al doilea, al cărui mod nesuprem (APARABRAHMAN, cum este numit) nu se distinge decât într-un mod în totalitate iluzoriu, căci efectul nu este ceva ce ar putea fi cu adevărat şi în esenţa sa diferit de cauză.
În infinitatea sa, DUMNEZEU este absolut inaccesibil, neafectat şi totdeauna necunoscut şi misterios, căci El nu poate fi în totalitate un obiect al cunoaşterii pentru un altul decât El însuşi. Aceasta se explică prin faptul că, în afara Lui, nimeni nu este capabil să-L cunoască şi să-L îmbrăţişeze în totalitate. Atunci când este privită din acest punct de vedere, orice cunoaştere, chiar relativă, nu este decât o participare la cunoaşterea tainică, atotcuprinzătoare şi absolută, totodată supremă. Anumite scrieri tradiţionale indiene, îl numesc pe DUMNEZEU – Cel ce este dincolo de tot ceea ce nu este cunoscut.
Totuşi, mai mult decât toate, trebuie să nu pierdem nicio clipă din vedere că fiecare fiinţă umană este în realitate un sui-generis microcosmos plămădit la origini după chipul şi asemănarea lui DUMNEZEU Tatăl. De aceea este cu putinţă fiecăruia dintre noi să descopere în propriul univers lăuntric punctele focar de corespondenţă cu El.
Odată trezite şi dinamizate, acestea fac posibile nu numai o cunoaştere extraordinară şi foarte profundă de sine, ci totodată cunoaşterea directă şi nemijlocită a tuturor acestor aspecte, ipostaze care au existat şi există sau vor exista în întregul macrocosmos şi în fiinţa infinită, plină de taine a lui DUMNEZEU TATĂL.
Prin urmare, oricât ni s-ar părea de misterioase, vaste, complexe sau uluitoare aceste aspecte, ipostaze şi energii existente în DUMNEZEU TATĂL, trebuie să fim absolut siguri că este cu putinţă să le trezim, să le descoperim şi să le experimentăm cu întreaga lor bogăţie în propriul nostru microcosmos. Să fim absolut siguri că avem acces la toate aceste mistere, în veşnicie prezente sau manifestate, atât în esenţa supremă a lui DUMNEZEU TATĂL, cât şi în întreaga Creaţie, în întregul Macrocosmos.
Macrocosmosul cuprinde cele trei universuri, respectiv: universul fizic material, universul astral (supergigantic în comparaţie cu universul fizic) şi universul cauzal (uluitor de supergigantic în comparaţie cu universul astral). Apoi, dincolo de cele trei universuri, care alcătuiesc ceea ce numim Macrocosmos, există realitatea infinită, misterioasă, eternă a lui DUMNEZEU TATĂL, care cuprinde, în realitatea sa transcendentă, întreaga manifestare.
Aşadar, tocmai datorită faptului că fiecare fiinţă umană a fost concepută şi creată la origini după chipul şi asemănarea Tatălui Ceresc, DUMNEZEU, este posibil ca prin cunoaşterea profundă, deplină a propriului nostru microcosmos să cunoaştem şi să trezim în noi tot ceea ce este trezit şi activ fără încetare în Macrocosmos. De aceea marii înţelepţi au subliniat adeseori cât este de importantă cunoaşterea reală de sine. Această cunoaştere nu numai că face cu putinţă să cunoaştem întregul Macrocosmos şi chiar cele trei universuri, dar totodată face cu putinţă să-L descoperim şi să-L cunoaştem într-un mod direct, profund şi inefabil pe DUMNEZEU TATĂL, ascuns în străfundurile universului nostru lăuntric sub forma sau, mai bine zis, sub realitatea esenţială a Sinelui Suprem Nemuritor, ATMAN.
Creaţia e darul suprem
Ce este DUMNEZEU? Mulţi mistici şi filosofi au căutat răspunsul şi au formulat diferite variante. Iată acum o modestă tentativă de definire, parţială şi oarecum schematică a lui DUMNEZEU.
DUMNEZEU TATĂL este în veşnicie atât conştiinţa supremă, atotcuprinzătoare, unică, misterioasă, cât şi totalitatea infinită ce îmbrăţişează şi totodată transcende fără încetare totul, în Macrocosmosul în care sunt cuprinse, cele trei universuri (fizic material, astral şi cauzal).
DUMNEZEU este o sferă infinită şi enigmatică, al cărei centru etern şi misterios există în simultaneitate pretutindeni şi ale cărei margini nu pot fi atinse niciodată, pentru că nu există nicăieri.
Această tentativă palidă de definire a realităţii infinite şi misterioase a lui DUMNEZEU TATĂL nu are pretenţia că reuşeşte să fie exhaustivă. Este însă o umilă tentativă, fără îndoială mai mult decât nimic, deoarece vizează să sugereze măcar întrucâtva grandoarea, complexitatea, măreţia, misterul care există fără încetare în realitatea enigmatică a lui DUMNEZEU TATĂL.
Mulţi dintre voi vă întrebaţi pe bună dreptate: de ce există Creaţia? De ce există această Manifestare grandioasă? De ce există cele trei universuri? De ce există pe această planetă fiinţele umane? De ce DUMNEZEU a ales totuşi, ca în loc să nu existe nimic în afara Lui, să manifeste şi să facă să apară ceea ce am putea numi Ceva? De ce în loc să nu existe niciodată nimic în afara realităţii Sale misterioase, infinite, DUMNEZEU a ales şi alege, clipă de clipă, să existe acest Ceva, în care sunt cuprinse cele trei universuri? De ce pe această planetă din acest univers fizic material (care la ora actuală ni se pare gigantic), există făpturi vii, care au conştiinţă?
Iată un răspuns plin de înţelepciune, real, la care merită să reflectaţi de acum încolo: dacă nu ar fi existat ceva în locul nimicului, al inexistenţei manifestării, implicit DUMNEZEU ar fi fost şi ar fi rămas în veşnicie absolut singur. Prin urmare, merită să meditaţi la această stare de singurătate absolută şi eternă a lui DUMNEZEU Tatăl, dacă El nu ar fi decis să existe Ceva în locul nimicului.
Vă rog să vă închipuiţi fiecare după posibilităţile imaginaţiei voastre creatoare, ce ar fi însemnat pentru DUMNEZEU să nu existe niciodată nimic altceva în afara Sa. Urmăriţi să vă imaginaţi ce ar fi însemnat ca în această manifestare, care este rodul Său, intenţia Sa, voinţa Sa, să nu fi existat nicio făptură înzestrată cu conştiinţă, pentru a fi astfel capabilă să-L descopere pe DUMNEZEU, să-L oglindească, să se minuneze că există şi să fie copleşită de misterul Său. În felul acesta veţi reuşi să intuiţi într-o anumită măsură de ce a fost, de ce este şi de ce întotdeauna manifestarea, Creaţia, va fi necesară pentru DUMNEZEU TATĂL.
Totodată vă veţi da seama de ce este necesară şi importantă pentru DUMNEZEU creatura înzestrată cu conştiinţă – fiinţa umană, în mod potenţial înzestrată, structurată şi pregătită încă de la începuturi să-L cunoască, să descopere că El există cu adevărat, să-L iubească şi să primească totodată iubirea Sa, să dialogheze cu El, să-I descopere intenţiile şi apoi să coopereze într-un mod conştient.
Să acţioneze divin integrat pentru a face ca planurile Sale, intenţiile Sale să devină propriile ei planuri şi intenţii pe măsură ce ea, creatura, se îndumnezeieşte şi îşi trezeşte în universul lăuntric punctul dumnezeiesc de vedere, identic cu atingerea stării de înţelepciune practică, numită de cei înţelepţi SOPHROSYN.
Bineînţeles că aceste taine profund tulburătoare se vor dezvălui ca atare şi pentru voi, în măsura în care veţi reuşi să Îl descoperiţi şi să-L simţiţi din ce în ce mai mult pe DUMNEZEU TATĂL în propriul vostru univers lăuntric. Abia atunci aceste revelaţii vor căpăta pentru voi o valoare extraordinară şi, transmiţându-vă toate acestea, pot să adaug că tot ceea ce v-am împărtăşit aici izvorăşte dintr-o tainică şi indescriptibilă experienţă lăuntrică la care mulţi dintre voi veţi avea acces, cei care deja sunteţi printre cei chemaţi şi veţi creşte din treaptă în treaptă pentru ca la un moment dat unii dintre voi să ajungeţi printre cei puţini şi aleşi.
Citiţi aici continuarea acestui articol.
Articol preluat de pe www.yogamagazin.ro
Citiți și:
Menirea ultimă a omului este înţelepciunea (I)
Cum putem dialoga, în intimitatea fiinţei noastre, cu DUMNEZEU (I)
yogaesoteric
25 octombrie 2013
