Despre DUMNEZEU (IV)

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Citiți partea a treia a acestui articol

În natura sa misterioasă, DUMNEZEU Tatăl este spirit pur. DUMNEZEU este spiritul Absolut, care a adus lumină în întuneric, care a făcut să apară ordine în haos.

Iisus Hristos ne spune: ,,DUMNEZEU Tatăl este spirit şi cine I se închină Lui, trebuie să I se închine în spirit şi în adevăr.“

Există referiri frecvente la natura lui DUMNEZEU, ca spirit pur şi ca spirit divin. În privinţa aceasta, trebuie să facem distincţie între DUMNEZEU şi creaturile sale spirituale. Atunci când spunem că DUMNEZEU este spirit pur, accentuăm faptul că El nu este în parte spirit şi în parte trup aşa cum este omul. Atunci când afirmăm că DUMNEZEU este spirit infinit, noi trecem cu totul dincolo de sfera experienţei noastre.

Atotprezent în şi dincolo de creaţie

Noi suntem limitaţi în timp şi spaţiu, în cunoaştere şi în putere. DUMNEZEU este în esenţă nelimitat şi orice element al naturii Sale este nelimitat. Infinitatea Lui în timp o numim eternitatea Sa. Infinitatea Sa în spaţiu o numim omniprezenţa Sa. Infinitatea Sa în cunoaştere o numim omniscienţa Sa. Iar infinitatea Sa în putere o numim omnipotenţa Sa. Infinitatea lui DUMNEZEU înseamnă că este transcendent faţă de întregul Macrocosmos. Infinitatea Sa pune accentul pe detaşarea Sa de toate creaturile Sale, întrucât El este spirit ce există prin Sine.

El nu este închis în ceea ce noi numim natură, ci este transcendent sau altfel spus înălţat extraordinar de mult deasupra ei.

Transcendenţa şi omnipotenţa lui DUMNEZEU, ca fiinţă exterioară faţă de întregul Macrocosmos, este evidentă. În acelaşi timp infinitatea lui DUMNEZEU subînţelege imanenţa Lui – prezenţa şi puterea Lui nesfârşită care pătrund totul în Macrocosmos, în creaţia Sa. DUMNEZEU nu rămâne separat de lume, de cele trei lumi sau de Macrocosmos. El nu rămâne ca un simplu spectator al operei sale, Macrocosmosul. El pătrunde totul, atât tot ceea ce este însufleţit, cât şi tot ceea ce este neînsufleţit; de la centrul fiecărui atom şi de la resorturile cele mai lăuntrice ale gândirii, vieţii şi ale sentimentelor face să apară o succesiune continuă de cauze şi efecte.

DUMNEZEU a conceput şi apoi a manifestat întregul Macrocosmos şi tot ceea ce există în el. Totodată, DUMNEZEU nu este departe de fiecare dintre noi, căci în El avem fiecare dintre noi viaţa, mişcarea şi fiinţa. În calitatea Sa de înţelepciune Supremă, DUMNEZEU este sursa oricărei inteligenţe şi a oricărei înţelepciuni din întregul Macrocosmos.

Întrucât creaturile înzestrate cu conştiinţă ale lui DUMNEZEU prezintă un caracter ce este independent, DUMNEZEU Tatăl prezintă la rândul Său un caracter care este divin, atât în transcendenţă, cât şi în imanenţa Sa. Nu se poate afirma existenţa anumitor calităţi mintale şi morale ale lui DUMNEZEU, aşa cum facem cu privire la caracterul uman. DUMNEZEU este întotdeauna infinit mai mare decât suma tuturor atributelor Sale. Numele lui DUMNEZEU sunt pentru noi adeseori desemnarea atributelor Lui şi este semnificativ faptul că unele nume ale lui DUMNEZEU sunt date în strânsă legătură cu nevoile poporului său.

Este bine să tratăm fiecare atribut al lui DUMNEZEU ca pe o manifestare a Sa, în situaţia umană care a făcut-o vizibilă. Compasiune în prezenţa nenorocirii, îndelungată răbdare în prezenţa răului, îndurare în prezenţa vinovăţiei, iubire şi ajutor în prezenţa reîntoarcerii pline de iubire către El.

Toate acestea sugerează că atributele lui DUMNEZEU desemnează totodată o relaţie complexă, misterioasă în care El intră cu fiinţele umane care simt că au nevoie de el. Toate acestea exprimă fără îndoială adevărul că DUMNEZEU, în plinătatea totală a naturii Sale, este în fiecare dintre atributele Sale, astfel încât un anumit atribut divin nu este mai mare decât altul. El nu este mai multă iubire decât dreptate sau mai multă compasiune decât neprihănire.
Dacă există vreun atribut al lui DUMNEZEU care poate fi recunoscut ca atotcuprinzător şi atotpătrunzător, acel atribut este sfinţenia Lui, care trebuie să fie afirmată cu privire la atributele lui dumnezeieşti: iubirea divină, compasiunea şi înţelepciunea.

DUMNEZEU este fără încetare suveran, aceasta înseamnă că la un moment dat El întocmeşte planurile Sale, manifestă intenţiile Sale şi tot El le duce la îndeplinire la timpul hotărât de El şi în modul hotărât de El. Aceasta este o expresie a înţelepciunii şi a puterii Sale supreme. Aceasta înseamnă totodată că voinţa lui DUMNEZEU Tatăl nu este arbitrară, ci acţionează în deplină armonie cu înţelepciunea Sa. Este manifestarea puterii, iubirii şi bunătăţii Lui şi de aceea este ţelul suprem al oricărei existenţe.

Te cheamă la sfinţenia şi înţelepciunea Sa

Marii înţelepţi consideră că există o anumită distincţie între voia lui DUMNEZEU care indică ce ar trebui să facem şi voia Lui care determină apoi ce vom face. Am putea spune că există o distincţie între voinţa hotărâtoare al lui DUMNEZEU, prin care El decretează ceea ce urmează să se petreacă şi voinţa Sa povăţuitoare prin intermediul căreia El indică creaturilor îndatoririle care le revin. Voinţa hotărâtoare este împlinită întotdeauna, în timp ce voinţa povăţuitoare este nesocotită adeseori de fiinţele umane.

Atunci când ne gândim la domnia suverană a voinţei divine, ca fiind temeiul final pentru tot ceea ce se petrece, fie prin generare activă, fie prin permisiune pasivă, recunoaştem în felul acesta distincţia ce există între voinţa activă a lui DUMNEZEU şi voinţa Sa care permite.

Intrarea greşelilor sau a păcatelor în lumea fizică trebuie să fie atribuită voinţei permisive a lui DUMNEZEU, întrucât greşeala sau păcatul este o contrazicere a sfinţeniei, a purităţii şi a bunătăţii Lui. Prin urmare, există un domeniu în care voinţa lui DUMNEZEU de a acţiona este dominantă şi există un domeniu în care, datorită libertăţii ce i se acordă omului, i se oferă totodată permisiunea să acţioneze aşa cum vrea.

Iată ce ne revelează despre DUMNEZEU unul dintre prooroci: ,,DUMNEZEU face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii Pământului şi nimeni nu poate să stea împotriva voinţei Lui, nici să-I zică ce să facă.“

În Biblie există un exemplu impresionant de voinţă divină căreia i se opune încăpăţânarea şi necredinţa umană, atunci când Iisus a rostit strigătul Său sfâşietor cu privire la Ierusalim: ,,De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi, tot aşa precum îşi strânge găina puii sub aripă, şi voi nu aţi vrut.“

Cu toate acestea, suveranitatea lui DUMNEZEU garantează că orice acţiune va fi adusă sub stăpânire pentru a sluji scopul Său etern şi cererea: ,,Facă-se Voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ“ va primi în cele din urmă răspuns.

Dacă ar trebui să facem o sinteză, am putea spune că DUMNEZEU este unic. El este viu pentru că în veşnicie este izvorul oricărei vieţi. În timp ce în ciclul vremurilor totul începe şi totul se sfârşeşte, doar El este etern în imuabila Sa perfecţiune. El nu există doar în cele mai înalte locuri şi doar în templul Său, ci este prezent pretutindeni. El nu acţionează doar ca o entitate difuză. DUMNEZEU este şi se manifestă totodată ca o misterioasă fiinţă personală, aspect despre care mărturisesc dialogurile Sale, poruncile pe care le dă, alianţele în care se angajează, iubirea pe care o cere şi rugile pe care El le ascultă. Puterea Sa este fără limită asupra a tot ce există, care de fapt nu există decât prin intermediul Lui. Invizibil, deoarece este imaterial şi totuşi manifestat adeseori, prin semnele ce sunt accesibile simţurilor sau prin intermediul unor viziuni inefabile, locuind în mijlocul oamenilor în timp şi existând totodată în afara timpului, El este, de asemeni, DUMNEZEUL cel sfânt, cel separat de orice impuritate care, prin infinita Sa perfecţiune, invită toţi oamenii să participe la propria Sa sfinţenie şi înţelepciune.

Articol preluat de pe www.yogamagazin.ro

Citiți și:

Iubirea, eterna poveste

Fiorul mistic al transcendenţei divine (I)

Simţul tainic al sacralităţii – al şaptelea simţ?

yogaesoteric
5 decembrie 2013

Also available in: English