„Despre MISA, ştim cu toţii” (I)

39 0

La scurt timp după înfiinţarea Şcolii româneşti de Yoga, ea a devenit un subiect foarte prezent în presă. Mai precis MISA, Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut, asociaţia non-profit care a pus bazele acestei şcoli de yoga în 1990 (prin extensie, din obişnuinţă, toată lumea se referă la întreaga mişcare yoghină şi la grupul practicanţilor yoga din România sub acest nume – MISA), a fost ţinta a nenumărate atacuri în presă. Aceste atacuri au fost sporadice în primii ani, dar ulterior, după 1995, s-au constituit în veritabile campanii de presă, fără echivalent sau termen de comparaţie în peisajul presei româneşti, şi aceasta în ciuda faptului că, deşi este o şcoală de yoga extrem de valoroasă, totuşi ar fi mult să afirmăm că MISA este un subiect de interes public, la scară naţională.

Despre subiectul MISA s-au publicat mii de articole în presa scrisă, s-au difuzat pe diverse posturi TV şi de radio mii de ştiri, reportaje, interviuri, emisiuni. Aproape la unison, acestea au promovat o imagine nefavorabilă, denigratoare atât la adresa yoghinilor, cât şi la adresa MISA, dar cu predilecţie la adresa lui Gregorian Bivolaru, profesorul de yoga care a pus bazele acestei şcoli. Abundenţa de ştiri, în covârşitoarea lor majoritate nefavorabile, conotaţia nefastă a majorităţii declaraţiilor publice ale autorităţilor pe acest subiect, au dus la întipărirea în percepţia colectivă a unei imagini nefaste care în timp nu mai are nevoie de nicio justificare sau explicaţie. A fi yoghin a devenit în percepţia publică o ruşine, a face parte din mişcarea yoghină sau a simpatiza cu aceasta este chiar, în viziunea unor jurnalişti, o greşeală iremediabilă care îl descalifică pe cel în cauză şi de aceea aceşti jurnalişti folosesc cuvântul „yoghin” ca pe o insultă. Unii ziarişti au ajuns chiar să se folosească de subiectul MISA, în anumite ocazii, pentru a lovi prin asociere anumite personalităţi publice[1].

Abundenţa aparentă a informaţiilor pe acest subiect („aparentă”, deoarece în realitate nu sunt difuzate aproape deloc informaţii reale, ci se repetă mereu şi mereu aceleaşi pseudo-ştiri), reluarea obsesivă a unor teme sensibile în corelaţie cu MISA şi repetarea neostenită în presă a unor minciuni dă marii majorităţi a publicului impresia că este suficient (şi corect) informat pe acest subiect. Într-o dezbatere televizată din toamna anului 2005, o persoană care părea educată şi relativ inteligentă a dat o replică altminteri năucitoare, dar care rezumă genial percepţia publică în această direcţie: „Despre alte şcoli de yoga nu pot să mă pronunţ, dar despre MISA ştim cu toţii cum stau lucrurile..…..” Ceea ce „ştim cu toţii” e, pe de o parte, „rău de tot” şi, pe de altă parte, nu are nicio legătură cu ceea ce ştiu cei care participă la activităţile şcolii respective de yoga – prin urmare, nu are nimic în comun cu adevărul.

Una dintre întrebările pe care le adresează această carte este cum anume s-a ajuns aici, la această părere cvasi-unanimă. Aceasta este o întrebare la care putem da un răspuns foarte clar şi precis, deşi explicaţia în sine poate părea unor cititori nerăbdători, lungă. Principiul însă e simplu şi este rezumat de următoarea idee care îi este atribuită lui Goebbels[2], propagandist nazist de mare calibru: „O minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine un adevăr!” [n.n. de fapt, un pseudo-adevăr].

Exemple

Nu vom trece mai departe înainte de a ne argumenta poziţia cu câteva exemple sugestive selectate din campania mediatică împotriva MISA. Desigur că situaţia este mult mai complexă, iar numărul tehnicilor de dezinformare aplicate în această campanie, care durează de peste 20 de ani, este cu mult mai mare decât al celor exemplificate aici. Aceasta este doar o primă serie de exemple, care merg în principal pe modul în care poate fi alterată informaţia în scopul dezinformării. Se remarcă detaşat că, în noianul dezinformărilor la adresa MISA, în toată varietatea temelor şi subiectelor abordate, toate informaţiile eronate introduse sunt întotdeauna numai împotriva MISA. Nu există nimic favorabil, ori, dacă nu ar exista o intenţie clară de dezinformare, ne-am aştepta la o distribuţie uniformă a erorilor în favorabile, defavorabile şi neutre.

Materialele de presă care tratează subiecte legate de MISA pot fi, pentru început, clasate în două mari domenii sau categorii de subiecte: cele care sunt centrate efectiv pe Şcoala de Yoga şi cele care sunt legate de acţiunea autorităţilor împotriva MISA. La acestea se adaugă şi subiectele care nu au nicio legătură cu MISA, în cazul cărora se fac conexiuni false cu scop denigrator. Am ales exemple cât mai variate cu putinţă – pentru că analizăm o campanie de presă care conţine mii de articole şi zeci de teme. Din această listă de exemple ne interesează să deducem ce „ştim cu toţii” despre MISA (în comparaţie cu realitatea), dar şi prin ce tehnici de dezinformare am ajuns să ştim aceste aspecte. Aşa cum ne-a explicat sugestiv expertul în domeniu, Vladimir Volkoff[3], un eveniment poate fi ignorat complet, negat, prezentat exact pe dos sau deformat parţial, interpretat, comentat, estompat sau camuflat de multe alte detalii etc. Să le luăm pe rând.

Trecerea sub tăcere a unor evenimente – o primă formă de negare

Este o modalitate aplicată continuu în cazul MISA, alcătuind practic baza pe care s-a putut construi campania mediatică de discreditare a MISA. Căci despre Şcoala de Yoga, aşa cum este ea, şi despre activităţile sale nu s-a scris aproape nimic. Cu excepţia a două-trei articole scăpate în unele reviste de circulaţie restrânsă, şi aceasta în primii ani de după revoluţie, în presă nu s-a scris niciodată ce anume este cu adevărat MISA şi nu s-au prezentat evenimentele de anvergură şi de succes organizate de aceasta. Să presupunem că pe jurnalişti nu i-a interesat yoga şi faptul că la cursurile MISA vin zeci de mii de oameni ca să practice yoga. Chiar şi aşa, conferinţele de deschidere anuale sunt nişte evenimente care şi-ar fi putut găsi locul pe lista de subiecte ale jurnalelor de ştiri în fiecare toamnă, alături de preţul murăturilor sau diverse evenimente mondene de weekend. Aceasta cu atât mai mult cu cât, de obicei, jurnaliştii scriu despre MISA în perioada conferinţelor de deschidere, pentru a descuraja oamenii să vină la cursuri. Să presupunem însă că aceste conferinţe au fost considerate ca nefiind interesante. Dar ce spuneţi de evenimentele cu totul excepţionale organizate de MISA, printre care: Congresul european de yoga din 2005, vizita savantului japonez Masaru Emoto în România, Congresul internaţional de yoga din 2008 şi cel din 2010 etc., Ziua Internaţională Yoga (eveniment anual) – toate acestea nu s-au regăsit deloc în presă, chiar dacă jurnaliştii au fost invitaţi să participe la ele. În concluzie, şi foarte simplu spus, presa refuză cu îndârjire să spună ceva, orice, care să fie bun şi „de bine” despre şcoala de yoga MISA.

Din perspectiva cazului juridic MISA, comportamentul presei a fost deosebit de părtinitor şi ipocrit. Abuzurile şi persecuţiile la care a fost supusă Şcoala de yoga MISA de-a lungul timpului, semnalate nu doar de yoghini, ci şi de diferite organizaţii dedicate respectării drepturilor omului, au fost tratate de presă cu o revoltătoare indiferenţă, iar uneori de-a dreptul batjocoritor. La modul general vorbind, presa a preferat să treacă sub tăcere în proporţie de (estimăm noi) peste 95% toate abuzurile şi nedreptăţile suferite de yoghini din partea autorităţilor în ultimii 20 ani, prin această complicitate făcând posibilă perpetuarea şi chiar escaladarea acestor abuzuri.

De exemplu, referitor la cazul juridic: ancheta, procesele, percheziţiile – presa s-a grăbit să difuzeze informaţii false primite de la procurori, dar nu le-a dezminţit niciodată, chiar dacă nu au apărut probe, ci au apărut fapte care probau contrariul. Chiar demascate de evoluţia ulterioară a evenimentelor, ilegalităţile de acest fel nu au fost „remarcate” de presă.

În toate exemplele care urmează, atunci când nu este menţionată sursa explicit (un articol, o emisiune, un post TV, o publicaţie, o dată) este din motivul că exemplul respectiv se întâlneşte în foarte multe articole, emisiuni etc.

Să intrăm în detalii mai precise: ignorarea faptelor

Profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a scris peste 60 de cărţi foarte interesante. Ziariştii nu menţionează această informaţie biografică semnificativă (desigur, actualizată pentru momentul respectiv) atunci când se referă la persoana sa[4].
Unul dintre volumele scrise de Gregorian Bivolaru şi traduse în limba engleză a beneficiat de o fastuoasă lansare de carte, la Londra. Presa din România nu a scris nimic. Ulterior însă, au existat comentarii legate de faptul că lucrarea ar fi „pornografică”, deşi cartea nici măcar nu aduce în discuţie aspecte de natură erotică sau sexuală (cu toate că este vorba de o carte dedicată cuplurilor, aceasta este focalizată pe aspecte care ţin de iubire, comunicare, înţelegere, transformare spirituală şi nu abordează tema sexualităţii).
Procesele de calomnie câştigate de-a lungul timpului de yoghini, inclusiv de Gregorian Bivolaru, nu au fost niciodată menţionate de presă. Era de aşteptat, având în vedere că ziariştii au o puternică solidaritate de breaslă.
În 1995-1997, MISA a fost adeseori asociată în presă cu secta japoneză AUM[5]. Asocierea nu avea nicio bază reală, principalul argument adus fiind că unii yoghini au la maşină numere cu „AUM”. Au fost publicate articole precum: „Focar AUM la Durău”, „Bivolaru pentru noi este Asahara doi” (Asahara fiind liderul sectei AUM din Japonia). Într-o emisiune difuzată la TVR2, un reprezentat al SRI a clarificat faptul că MISA nu are nicio legătură cu secta AUM, conform investigaţiilor făcute atât de SRI, cât şi de alte „instituţii” de spionaj. Niciun alt post TV şi nicio publicaţie nu a reluat această dezminţire oficială.
În 2006, Gabriel Andreescu a dezvăluit într-un editorial Ziua suma cheltuită de autorităţi în acţiunile împotriva MISA până la momentul respectiv, estimată de el la 2 milioane de euro. Ştirea nu a fost comentată sau menţionată ulterior de niciun jurnalist.
Un raport independent asupra justiţiei din România elaborat în anul 2006 de asociaţia independentă Societatea pentru justiţie (SoJust) examinează şi cazul MISA şi semnalizează pertinent abuzurile autorităţilor la percheziţiile din 2004. Raportul a fost comentat de presă, ignorând însă referirile la cazul MISA.
La conferinţa OSCE de la Varşovia din luna octombrie 2007 au existat cinci interpelări diferite la adresa autorităţilor române, solicitând explicaţii despre încălcarea drepturilor cetăţeneşti fundamentale în cazul MISA. Ziarele româneşti nu au scris nimic despre asta.
În anul 2010, avocatul Dumitru Niţurad a dat în judecată MISA pretinzând daune imense. O avalanşă de articole, în diverse publicaţii, au dezvoltat cu lux de amănunte subiectul. Doi ani mai târziu, Niţurad a renunţat la proces, deoarece nu a putut proba niciuna dintre acuzaţiile formulate anterior. Nu a apărut nicio ştire despre faptul că Niţurad a renunţat la proces, ceea ce este foarte semnificativ în contextul în care s-a vorbit atât de mult despre proces.
În timpul întâlnirii din luna iulie 2012 dintre liderul Comisiei Europene José Manuel Barroso şi premierul român Victor Ponta, cu privire la îngrijorările UE faţă de situaţia din România, s-a dezbătut de asemenea cazul MISA, din moment ce acest caz prezintă serioase violări ale drepturilor omului, într-o ţară membră a UE. Aflăm ştirea dintr-un ziar danez, căci presa românească nu a scris nimic despre aceasta.
În 2012, în cadrul procesului lui Gregorian Bivolaru, au ieşit la iveală mandate de interceptare telefonică ilegale. Este vorba de mandate de urmărire date pentru a proba infracţiuni legate de punerea în pericol a siguranţei naţionale. Transcrierile convorbirilor telefonice au fost folosite ulterior pentru a proba infracţiunea de act sexual cu o minoră[6]. Deşi subiectul putea deveni o veritabilă bombă de presă, fiind vorba de mandate de interceptare ilegale şi folosirea lor abuzivă, a fost ignorat în totalitate de presă.
Un studiu realizat de sociologul Carmen Mărcuş, publicat în Revista de Cercetări Sociale nr.3/1997, confirmă efectele benefice ale practicii yoga din cadrul Şcolii de yoga MISA. Deşi a fost pus în repetate rânduri la dispoziţia presei, niciodată nu a fost pomenit în vreun articol.
Nu doar presa se face vinovată de trecerea sub tăcere a unor fapte. În 2004, trei istorici au publicat o carte despre Meditaţia Transcendentală – volumul a fost aclamat şi intens mediatizat. Această carte trece în mod surprinzător sub tăcere faptul că Gregorian Bivolaru era considerat de către Securitate una dintre cele două persoane „cele mai periculoase” pentru regimul comunist în corelaţie cu acest dosar[7].
Patru ani mai târziu, Gabriel Andreescu publică un alt studiu care aduce noi detalii despre „afacerea meditaţiei transcendentale”, pe baza unor documente din arhivele Securităţii. Acest studiu probează persecuţia politică a lui Gregorian Bivolaru, pe baza unor documente din arhivele Securităţii. Cu excepţia a două recenzii şi a unui interviu într-o revistă culturală ieşeană, presa nu a scris despre acest volum extrem de interesant[8]. Această listă ar putea continua cu sute de alte exemple grăitoare.

Negarea evenimentelor

Oricât ar fi de greu de crezut, există şi jurnalişti care au scris că la cursurile MISA nu se face yoga. Cu atât mai penibil cu cât zeci de mii de oameni au urmat aceste cursuri şi le urmează chiar şi în prezent. Dar cele mai edificatoare exemple de negare a faptelor sunt legate de evenimentele din 2004 şi de abuzurile autorităţilor.

Deşi percheziţiile violente din martie 2004 au fost prezentate pe toate posturile TV, autorităţile au negat ulterior că acestea s-ar fi desfăşurat în mod violent.
Un caz şocant, dar şi ridicol este un articol publicat de Gardianul în august 2005, care afirmă că Gregorian Bivolaru nu a primit azil politic în Suedia. Articolul a apărut în timp ce procesul era în derulare, deci el poate fi interpretat nu doar ca o negare a evenimentelor, ci ca o minciună sfruntată.
Nu atât presa, cât autorităţile deţin însă recordul în acest domeniu. Exemplul cel mai elocvent este raportul CSM din 2006, care neagă toate abuzurile de la percheziţiile din 2004 şi dă explicaţii absolut hilare pentru tot ceea ce s-a petrecut atunci: nu este adevărat că s-au comis ilegalităţi la percheziţii, nu este adevărat că procurorii au dat imagini presei, nu este adevărat ca au fost furate bunuri personale, nu este adevărat că s-a folosit nejustificat forţa, yoghinii au înscenat abuzurile autorităţilor realizând un film de amatori etc. etc.
Un exemplu recent: în 2012, doi yoghini din Germania au câştigat un proces de calomnie intentat unei persoane care este foarte activă în a denigra MISA pe forumurile de internet, dar şi în presă (numele acestei persoane care a fost condamnată pentru calomnie este Cecilia Tiz). Presa românească nu a preluat informaţia, oferită printr-un comunicat, dar în schimb unele publicaţii au scris că „nu este adevărat că Cecilia Tiz a fost condamnată pentru calomnie”, ceea ce a fost de-a dreptul ridicol în contextul în care nu au publicat ştirea iniţială.

Inversarea faptelor

Se referă la prezentarea faptelor……. exact pe dos. Exemple avem nenumărate, în campania anti-MISA.

Cel mai mare expert din Europa în materie de secte, Karl-Eric Nylund, a constatat în urma unui studiu că MISA nu este o sectă. Raportul nu doar că a fost ignorat în totalitate de presa din România, dar în continuare, cu obstinaţie, MISA este numită în mod deopotrivă impropriu, dar şi nedrept şi insultător, sectă.
În 1994, Gregorian Bivolaru a fost agresat în camera sa de hotel de la Costineşti de nişte body-guarzi de la discoteca Vox Maris. Ziarele au scris că yoghinii au sărit la bătaie din senin şi au lovit mai multe persoane.
În 1995, la sugestia lui Gregorian Bivolaru, doi medici de la cursurile de yoga au constituit un grup în cadrul căruia urmăreau să ajute 10 copii bolnavi de SIDA prin intermediul unor tratamente naturiste. Cu stupoare am citit articole de presă în care se afirmă, exact în ideea contrară, că în ashram-urile MISA s-ar afla copii care au fost intenţionat infectaţi cu SIDA[9].
În februarie 1995, Gregorian Bivolaru a fost victima unui atentat, confirmat de o expertiză oficială a pompierilor militari. Explozia de proporţii (datorată tăierii conductei de gaz) a distrus aproape complet apartamentul lui Gregorian Bivolaru – acesta nu era, din fericire, acasă. Deşi s-a confirmat faptul că explozia a fost declanşată de o mână criminală şi cel vizat era Gregorian Bivolaru, Evenimentul zilei titrează: „Yoghinul Gregorian Bivolaru a avariat grav imobilul în care locuia”.
Gregorian Bivolaru în particular, dar şi ceilalţi instructori de yoga, au combătut întotdeauna satanismul şi au avertizat asupra pericolelor acestuia. Există însă o mulţime de articole care asociază MISA cu satanismul şi spun că la cursurile de yoga s-ar practica satanismul.
Generalul Costică Voicu, destituit în 1996 de la şefia IGP, a făcut într-o emisiune la TVR2 nişte declaraţii surprinzătoare. Întrebat dacă nu cumva lipsa de eficienţă a poliţiei în combaterea „fenomenului MISA” ar fi fost motivul destituirii sale, având în vedere numărul mare de reclamaţii existente împotriva yoghinilor din partea unor „părinţi disperaţi” că şi-au pierdut copiii, Costică Voicu exclamă exasperat: „Care copii, domnule, că sunt oameni de peste 40 de ani!” Presa nu a comentat, evident, dar ulterior a scris că, la polul opus, „generalul Costică Voicu a prevenit Parlamentul despre amploarea «fenomenului Bivolaru»”.
Am pomenit anterior de raportul CSM din 2006. De exemplu, acesta nu doar că neagă că autorităţile ar fi furnizat informaţii presei, ci inversează faptele, cum că yoghinii ar fi dat informaţiile presei (informaţii compromiţătoare pentru ei înşişi!).

(va urma)

Note:

1) Titluri precum: „Vicepreşedinte al PNL Gorj, sectant al mişcării MISA” într-o campanie de presă din 2007. Totuşi, cel mai notoriu caz este acela al Monicăi Macovei, care a fost „acuzată” (sic!) că ar face parte din mişcarea yoghină în numeroase articole publicate în reviste precum România mare şi Tricolorul.

2) Joseph Goebbels (1897-1945) a fost un lider proeminent al Partidului Nazist, în perioada celui de-al treilea Reich. Numit de Hiter ministru al Instruirii publice şi Propagandei, funcţie pe care a ocupat-o între 1933-1945. Ca şi alte regimuri totalitare, regimul nazist se baza foarte mult pe propagandă. Ceea ce însă este ieşit din comun este faptul că exista un minister destinat explicit acesteia.

3) Vezi articolul „Cum se practică dezinformarea, în viziunea anecdotică a unui expert în domeniu”

4) Am întâlnit însă referiri la volume……. inventate de jurnalişti! De ex., în revista Playboy s-a scris că „opera de căpătâi a lui Bivolaru a fost manualul de sex în grup”.

5) Gruparea japoneză AUM al cărei lider era Shoko Asahara, cunoscută în presă ca „secta AUM” este considerată a fi responsabilă de un atentat criminal în metroul din Tokyo. Asahara a fost condamnat la moarte.

6) Autenticitatea acestor transcrieri este discutabilă.

7) Ne referim la volumul Afacerea Meditaţiei Transcendentale, de Jela Doina, Cătălin Stran şi Mihai Albu, publicat la editura Humanitas în anul 2004.

8) Reprimarea mişcării yoga în anii ’80, de Gabriel Andreescu, editura Polirom 2008.

9) Printre diverse acţiuni ale şcolii de yoga care nu au convenit autorităţilor şi au contribuit probabil la escaladarea ostilităţii împotriva MISA este şi dezvăluirea modului criminal în care au fost infectaţi cu virusul HIV copii români care au fost vaccinaţi în campania „umanitară” finanţată de clubul Rotary în anul 1992. Doi profesori de yoga de la această şcoală au scris o carte despre acest subiect. Ideile din această carte – şi, de altfel, nici existenţa sa – nu şi-au găsit deloc loc în presă.

Citiți și:
Twisted TV: Cum a denaturat un documentar adevărul. 1. MISA în România
Studiu semnificativ de caz: campania mediatică şi de dezinformare ce a fost declanşată împotriva Şcolii de yoga MISA (1)
Minciunile mass-media în cazul MISA merg de la inexactități și informații false la fantasmagorii elaborate

yogaesoteric
2 aprilie 2026