Despre șobolani……. și oameni

Șobolanului îi sunt de ajuns doar 50 milisecunde pentru a înțelege de unde vine mirosul. Șobolanul nostru are nevoie de și mai puțin pentru a înțelege de unde vine puterea și banul. Un șobolan consumă aproximativ 12 kilograme de produse, dar asta nu se compară cu cantitatea de produse pe care el le distruge.

Un șobolan poate trăi fără apă mai mult decât o cămilă, și în general mai mult decât orice alt mamifer, ceea ce șobolanul nostru urmează să învețe. Sau din contră a evoluat, depășindu-l pe confratele lui mai mic. O familie de șobolani conturează clar linia sferei de habitat, pe o suprafață de aproximativ 150 metri, tot așa cum clanurile noastre de șobolani și-au împărțit clar sferele de influență, pe care de obicei le respectă, până la momentul în care începe marele război al șobolanilor.

În sfârșit, oamenii de știință au prezentat o versiune prin care se crede că șobolanii ar fi cauzat dispariția dinozaurilor, deoarece sunt amatori de ouă și au consumat în masă ouăle dinozaurilor, ducând astfel la dispariția lor. Dar cel mai important, atunci când sunt într-un spațiu închis, lipsit de libertate și posibilități de a devora, șobolanii purced la autodevorare. Adică se mănâncă între ei. E de-ajuns unul din ei să sângereze și se-ncepe marele măcel, în care este devorat cel rănit, apoi cel murdar de sânge de la cel rănit și tot așa mai departe.

S-a mai demonstrat că șobolanii se ajută între ei în schimbul favorurilor. Parcă și în găști găsim acest comportament…….

În încheiere, mai punctăm că atunci când simt că se scufundă barca, primii care părăsesc terenul sunt șobolanii.

Citiți și:
Satrapul Iohannis consideră încălcarea Constituției ca fiind legitimă
Biden și-a găsit interlocutorul potrivit: Acum corespondează cu Elmo din Sesame Street

 

yogaesoteric
17 februarie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More