De vorbă cu Ali Harb, scriitor şi filozof libanez
Care este legătura între islam şi terorismul care loveşte acum pretutindeni în lume? După atentatele din 11 septembrie 2001, această întrebare se află de multe ori pe prima pagină a ziarelor şi provoacă polemici. Unii spun că terorismul este o aberaţie care nu are nimic de-a face cu islamul ca atare şi sunt consideraţi orbi. Alţii cred că această religie este în mod fundamental violentă şi sunt catalogaţi drept islamofobi.
Cele două tabere se referă la unul sau altul din versetele Coranului, sperând că prin asta pot demonstra barbaria islamului sau natura sa tolerantă.
Întoarcerea la textele fondatoare este refuzată de Ali Harb. Acest scriitor şi filozof libanez spune că o simplă lectură a Coranului arată că această carte spune orice. Trebuie să adoptăm prin urmare o metodă diferită, să abordăm islamul din alt unghi; ca o doctrină escatologică, ca un sistem de gândire care, la fel ca iudaismul sau creştinismul, dar ca şi fascismul şi comunismul, pretinde că deţine adevărul absolut.
Această abordare revelează un potenţial terorist foarte real al islamului, o idee pe care Harb o dezvoltă în ultima sa carte, Terorismul şi creatorii săi: predicatorul, tiranul şi intelectualul.
– Se pare că definiţia implicită a terorismului care reiese din cartea dvs. este atât de largă, încât se aplică atât actelor violente, cât şi sistemelor de gândire…
– De fapt, cred că terorismul este înainte de toate o atitudine intelectuală, aceea a omului care se crede singurul deţinător al adevărului absolut, singurul care are voie să vorbească în numele acestui adevăr. Acest adevăr poate să ţină de domeniul religios, politic, social, moral, poate să-l privească pe Dumnezeu, naţiunea, socialismul, libertatea sau umanismul.
Terorismul este şi un mod de acţiune; cel care se crede unic posesor al adevărului se comportă cu alţii, cu cei diferiţi de el, recurgând la o logică a excluderii, fie că e la nivel simbolic – tafkir sau excomunicarea, declararea unuia ca trădător de ţară, fie la nivel fizic – moartea. Deviza teroristului: „Gândeşte întotdeauna ca mine, căci altfel te acuz şi te condamn”. În acest sens, terorismul este practicat de predicatorul care are un proiect religios, de tiranul care are un proiect politic sau de intelectualul care promovează un proiect revoluţionar, pentru a-l transforma în realitate. Predicatorul excomunică, tiranul condamnă şi declară pe cineva drept trădător, intelectualul teoretizează şi militantul sau jihadistul acţionează şi ucide.
– Terorismul islamist a suferit influenţa acestor regimuri totalitare?
– Promotorii noilor proiecte religioase au fost fără îndoială influenţaţi de exemplele lui Franco, Hitler, Mussolini, de felul lor de a guverna şi de tacticile lor de a controla oamenii, de a-i mobiliza şi a-i remodela, pentru a-i transforma într-o turmă care scandează acelaşi slogan. Acest dualism al conducătorului divinizat şi al gloatei care îl adoră este o creaţie destul de recentă. Dar, pe de altă parte, regimurile totalitare, în ciuda modernităţii şi a laicităţii din proiectele lor, sunt o reminiscenţă a gândirii religioase, martori ai sacralizării doctrinelor lor şi a conducătorului unic.
– În ce măsură un musulman moderat, aşa cum spuneţi, este ceva inexistent?
– Orice religie monoteistă este, prin definiţie, un rezervor inepuizabil de practici violente. Este un potenţial mereu prezent, un soi de virus ascuns în sânul acestor culturi. Atât timp cât religia este fundamentată pe excluderea celuilalt, pe dualismul credinciosului şi al necredinciosului, al fidelului şi al apostatului, este imposibil să fie înţeleasă altfel.
În islam, violenţa este sporită de un dualism suplimentar, cel al purităţii şi impurităţii. Această idee a gândirii religioase islamice: non-musulmanul este impur – este una dintre cele mai vechi forme de violenţă simbolică. De aici vine afirmaţia mea că nu există musulman fidel dogmelor şi practicilor religiei sale care să fie moderat sau tolerant, cu excepţia cazului în care este ignorant sau ipocrit.
Exemplul cel mai flagrant este relaţia dintre sunniţi şi şiiţi. Deschiderea unul faţă de altul a acestor două grupuri nu s-a făcut, după secole de conflicte şi ostilitate, datorită unor pretinse valori ale moderaţiei şi toleranţei care să fi fost intrinseci doctrinelor lor, ci datorită integrării lor în instituţiile societăţii moderne: şcoala, universitatea, piaţa economică, afacerile…
– Spuneţi că religiile nu devin tolerante decât după ce sunt înfrânte. Singura soluţie pentru societăţile noastre ar fi să învingem islamul aşa cum Europa a învins creştinismul în Secolul Luminilor? Sau islamul ar putea fi reformat?
– Islamul nu poate fi reformat. Tentativele de reformare care s-au succedat în ultimul secol, fie că au fost ele în Pakistan, în Egipt sau în altă parte, au eşuat toate şi nu au dat naştere decât la modele teroriste. De aceea nu contez pe reînnoirea discursului religios, aşa cum o fac unii musulmani sau anumiţi laici. Singura soluţie este înfrângerea proiectului religios aşa cum îl încarnează instituţiile şi puterile islamice cu ideile lor mumificate şi cu metodele lor sterile. De altfel, sunt foarte critic cu privire la conceptul „toleranţei”, una dintre ideile scandaloase ale gândirii religioase în general, pentru că implică un fel de indulgenţă de partea credinciosului faţă de cel diferit de el, considerând în forul lui interior că acesta din urmă este un păcătos, un apostat, un renegat sau chiar o ameninţare pentru umanitate.
Astfel, toleranţa anulează orice posibilitate de dialog; doar recunoaşterea celorlalţi permite cuiva să treacă peste narcisismul său şi să dialogheze cu alţii.
– Recrudescenţa actuală a terorismului poate fi văzută ca un semn al dinamismului şi vitalităţii islamului?
– A vorbi de vitalitatea fenomenului religios ne duce la o zicere celebră a lui Malraux privind „reîntoarcerea religiei”. Religia este un eveniment al reîntoarcerii, însă o reîntoarcere terifiantă care a transformat jihadistul într-un monstru. Nu trebuie să ne lăsăm vrăjiţi de cuvinte precum „reîntoarcere” sau „vitalitate”. Orice fenomen sau activitate are două aspecte: iniţial benefic şi apoi poate degenera şi poate produce efecte nocive, dacă nu reuşim să-l modificăm, pentru a-l face să evolueze.
Asta se petrece acum în Franţa: modelul ei social şi economic – cel mai bun din Europa – s-a uzat şi are nevoie de reînnoire, ceea ce Franţa pare incapabilă să facă.
Din aceste motive spun că proiectul religios al islamului, aşa cum a fost reformulat acum mai bine de un secol, nu exprimă nici vitalitate, nici creativitate; se reduce la o simplă regresiune către trecut, o reacţie motivată de o dorinţă de răzbunare împotriva Occidentului, care a trezit din somn civilizaţia islamică.
Spun în egală măsură că acest proiect al islamului contemporan a eşuat peste tot unde islamiştii au ajuns la putere şi că organizaţiile teroriste precum Daesh şi altele lucrează la propria lor distrugere şi la distrugerea proiectului religios în general. Cred că societăţile arabe ar trebui să treacă prin toate aceste nenorociri, aceste catastrofe, aceste masacre şi aceste războaie civile, pentru a se convinge că islamul nu mai este valabil pentru a construi o civilizaţie dezvoltată şi modernă. Nu este posibilă reconcilierea între islam şi modernitate sau Occident.
– De ce spuneţi că elitele intelectuale au contribuit la ascensiunea violenţei religioase?
– Au contribuit în două moduri. În primul rând, prin eşecul proiectelor lor de modernizare şi reformă. Atitudinea lor era utopică. S-au comportat într-un mod simplist cu ideile pe care le-au propus, luându-le drept adevăruri absolute, drept modele prestabilite care nu au nevoie de o modificare, pentru a se aplica în realitate. Pentru că o idee care trece de la o societate la alta trebuie să suporte o transformare creativă, pentru a putea fi implementată eficient într-un domeniu sau altul.
În al doilea rând, anumiţi intelectuali au susţinut regimurile despotice, în cele două versiuni – laice şi teocratice, sub pretextul că acestea luptă împotriva hegemoniei Statelor Unite. Unul dintre cei mai cunoscuţi care au susţinut această poziţie este probabil Noam Chomsky, care consideră că credibilitatea intelectualului se măsoară în funcţie de opoziţia sa faţă de politica americană. El a deschis calea multor intelectuali arabi care s-au aruncat în braţele tiranilor.
Citiţi şi:
Cine a relansat, de fapt, terorismul pe piaţa mondială? – Dezvăluiri ale unor foşti oficiali americani
La ce mai foloseşte suplimentar Daesh. Director FBI ameninţă companiile hi-tech cerând desfiinţarea soluţiilor de criptare totală
Franţa, ţară bolnavă, stare de urgenţă
yogaesoteric
25 mai 2016