Dietrich Bonhoeffer despre prostie

Prostia este un dușman al binelui mai periculos decât răutatea. Se poate protesta împotriva răului, poate fi expus și, dacă este necesar, prevenit prin folosirea forței. Răul poartă întotdeauna în sine germenul propriei subversiuni, în sensul că le lasă în urmă ființelor umane cel puțin un sentiment de neliniște.

Împotriva prostiei suntem însă fără apărare. Nici protestele, nici folosirea forței nu realizează nimic aici; motivele cad în urechi surde; faptele care contrazic prejudecățile cuiva pur și simplu nu sunt crezute – în astfel de momente, persoana proastă chiar devine critică – și atunci când faptele sunt de necontestat, ele sunt doar lăsate deoparte ca nesemnificative, ca întâmplătoare.

Prostul, spre deosebire de cel rău intenționat, este cu totul mulțumit de sine și, fiind ușor iritat, devine periculos mergând la atac. Din acest motiv, se impune o mai mare prudență decât la unul rău intenționat. Niciodată nu este indicat să urmărim să-l convingem pe prost folosind motive întemeiate, pentru că este lipsit de sens și periculos.

Dacă vrem să știm cum să învingem prostia, este necesar mai întâi să căutăm să înțelegem natura ei. Este cert că în esență nu este un defect intelectual, ci unul uman. Există ființe umane care au un intelect remarcabil de agil, dar sunt totuși proaste, și altele care sunt destul de insuficiente din punct de vedere intelectual, dar care sunt orice altceva decât proaste. Descoperim aceasta spre surprinderea noastră în situații particulare. Impresia pe care o dobândim nu este atât că prostia este un defect congenital, ci că, în anumite circumstanțe, oamenii sunt proști deoarece permit aceasta pur și simplu.

Mai observăm că persoanele care s-au izolat de ceilalți sau care trăiesc în singurătate manifestă mai des acest defect decât persoanele sau grupurile de oameni înclinați către comunicare cu ceilalți.

Prin urmare, s-ar părea că prostia este poate mai puțin o problemă psihologică cât una sociologică. Este o formă particulară a impactului circumstanțelor istorice asupra ființelor umane, o concomitență psihologică a anumitor condiții externe.

La o observare mai atentă, devine evident că fiecare ascensiune puternică a puterii în sfera publică, fie ea de natură politică sau religioasă, infectează o mare parte a omenirii cu prostie. S-ar părea chiar că aceasta este practic o lege sociologico-psihologică. Puterea unuia are nevoie de prostia celuilalt.

Procesul care intervine aici nu este că anumite capacități umane, cum ar fi, de exemplu, intelectul, se atrofiază sau eșuează brusc. În schimb, se pare că, sub impactul copleșitor al creșterii puterii, oamenii sunt lipsiți de independența lor interioară și, mai mult sau mai puțin conștient, renunță la stabilirea unei poziții autonome față de circumstanțele emergente.

Faptul că prostul este adesea încăpățânat nu înseamnă că el este independent. În conversația cu el, se simte practic că nu avem de-a face cu o persoană, ci cu sloganuri, propagande și altele asemenea care au pus stăpânire pe el. El este vrăjit, orbit, folosit greșit și abuzat chiar în ființa lui. Devenind astfel un instrument fără inteligență, prostul va fi capabil de orice rău și, în același timp, incapabil să vadă că este rău. Aici pândește pericolul abuzului diabolic, pentru că acesta este cel care poate distruge odată pentru totdeauna ființele umane.

Totuși chiar în acest moment devine destul de clar că doar un act de ELIBERARE, nu de instruire, poate învinge prostia. Aici este necesar să înțelegem faptul că, în cele mai multe cazuri, o eliberare internă autentică devine posibilă numai atunci când eliberarea externă a precedat-o. Până atunci este indicat să renunțăm la toate tentativele de a-l convinge pe prost. Această stare de fapt explică de ce, în astfel de circumstanțe, strădaniile noastre de a ști ce cred „oamenii” cu adevărat sunt zadarnice și de ce, în aceste circumstanțe, această întrebare este atât de irelevantă pentru persoana care gândește și acționează în mod responsabil.

Cuvântul Bibliei care afirmă că „frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii” declară că eliberarea interioară a ființelor umane pentru a trăi o viață responsabilă în fața lui Dumnezeu este singura modalitate autentică de a învinge prostia.

Dar aceste gânduri despre prostie oferă și consolare prin faptul că ne interzic cu desăvârșire să considerăm că majoritatea oamenilor sunt proști în orice circumstanță.

Într-adevăr, este foarte important dacă cei de la putere fac apel mai mult la prostia oamenilor decât la independența și înțelepciunea lor interioară.

Dietrich Bonhoeffer a fost spânzurat de Adolf Hitler în 1945.

Citiți și:
Invazia de prostie și aroganță este copleșitoare
Două stări, în felul lor extreme, despre care se vorbește adeseori pe calea spirituală: starea de ÎNȚELEPCIUNE și starea de PROSTIE (I)

yogaesoteric
23 februarie 2022