Dilema Colectiv şi noua lume

 

Încă din momentul în care incendiul de la Colectiv a scos primele cadavre în stradă am spus că e o făcătură ocultă. Era o lucrătură cât se poate de limpede, cu o reţetă atent studiată.

Incendii în cluburi s-au petrecut cam peste tot în lume. Ba un dement pune benzină şi blochează ieşirea (New York, 1990), ba altul îşi aprinde ţigara cu un ziar pe care-l aruncă, în flăcări, sub propria-i canapea (Fuxin, 1994) etc. Există însă un incendiu tras la indigo cu cel de la Colectiv. La Station Warwick din Rhode Island, în 2003, artificiile au aprins spuma inflamabilă din interiorul clubului provocând moartea a 100 de persoane şi rănirea altor 200. E o reţetă identică celei de la Colectiv.

Nebunia care-a urmat tragediei de la noi a fost una care-a devoalat cât se poate de limpede scopul incendiului: răfuiala politică. Ponta trebuia să plece pentru a face loc „guvernului meu”, având ca scopuri precise reîntronarea lui Kovesi, aducerea uneltei Lazăr la Parchetul General (ambele acţiuni au avut loc în aprilie 2016).

Dar nu a fost numai asta. S-a profitat de tragedie pentru a se desfiinţa secţiile de arşi din ţară, pentru blocarea oricăror iniţiative în domeniul sănătăţii şi, eventual, transferul bolnavilor la spitale externe unde preţurile erau de până la zece ori mai mari. S-a blocat accesul la fondurile europene, s-a întârziat nejustificat acordarea subvenţiilor în agricultură, s-au introdus ordonanţe care au dus la înfiinţarea echipelor mixte procuror-securist ș.a.m.d. Să nu uităm că tot atunci guvernul Cioloş a înaintat celebra „Lege Offshore” care permitea exploatarea hidrocarburilor din Marea Neagră aproape gratuit. Într-o perioadă record, România s-a transformat într-un stat mega-securist, în care adversarii politici erau eliminaţi în execuţii sumare, unde „completele morţii” asigurau condamnarea pe repede-înainte a nefericitului. O dictatură în toată regula susţinută de „partenerii euro-atlantici”.

Nu-ţi trebuie multă minte ca să înţelegi că lucrurile care s-au petrecut la Colectiv miros urât de tot. Anchetatorii n-au făcut altceva decât să evite firul principal. Astfel, în loc să se cerceteze corect cauzele, au mers pe calea „prescrisă” care a dus la picajul unor victime colaterale intens mediatizate, gen Cristian Popescu Piedone. Lumea Justiţiei a găsit o coincidenţă dubioasă. Anchetatorul de la Colectiv este acelaşi care a anchetat şi evenimentele de la restaurantul Beirut din Constanţa. Acolo, trei fete au fost omorâte într-un incendiu cu cântec. Procurorul, bazându-se, ca şi în cazul Colectiv, pe expertiza INSEMEX (instituţie semnatară a unui protocol cu SRI) conchide că fetele au murit în urma incendiului, fără să explice cum nişte dansatoare profesioniste având vârste cam de 20 de ani (deci extrem de capabile din punct de vedere al formei fizice) n-au schiţat niciun gest pentru a ieşi din camera despre care se spune că era deschisă. Mai mult, nu s-a dat atenţie faptului că una dintre fete avea gâtul rupt, iar alta fusese clar lovită cu obiecte contondente.

În cazul Colectiv expertiza INSEMEX ne spune că atât buretele cu care a fost insonorizat spaţiul, cât şi adezivul folosit pentru lipire ar fi fost inflamabile. Cei de la Lumea Justiţiei au refăcut în mod independent expertiza. Au constatat că buretele acela pur şi simplu nu ia foc (de la flacăra unei torţe, nu de la o scânteie a unei artificii) şi că adezivul (nemţesc!) nu este inflamabil. Asta conform fişei de produs şi a testelor.

Este cât se poate de clar că s-a dorit o anchetă superficială în care să se găsească „acari Păun” şi care să se stingă discret, odată cu trecerea timpului. În fapt nu se doreşte decât o muşamalizare a faptului că la Colectiv a avut loc o operaţiune teroristă, executată după o reţetă luată de la manual.

Aşa cum #rezist-ul românesc e o copie a #resist SUA, aşa cum aprinderea telefoanelor la manifestaţia de protest e o copie a acţiunii similare petrecută în Ucraina la lovitura de stat care a spulberat de la putere regimul democratic ales al lui Viktor Ianucovici, tot la fel şi incendiul de la Colectiv e un eveniment „de manual”. O tragedie deturnată apoi politic pentru instaurarea unui guvern marionetă.

Ceea ce-a făcut acel guvern marionetă ştim bine. Ceea ce trebuie însă să înţelegem e că modalitatea de acţiune din timpul acelor evenimente va deveni un mod standard de operare în perioada care urmează. Aşa cum media a scos miile de îndobitociţi după incendiu pentru a protesta absolut aberant împotriva corupţiei, la fel, îndobitociţii au fost ţinuţi în case pentru a boicota referendumul pentru familie. La fel cum s-au luat deciziile antinaţionale pe şest, la fel se iau şi-acum şi la fel se vor lua de-acum înainte.

Dacă aţi vrut o ţară ca afară, o aveţi. La fel de „ocultă”, la fel de tiranică, abuzivă şi la fel de vândută. Răul care trebuia făcut s-a făcut. Chiar dacă voi, cei care citiţi aceste rânduri, faceţi parte dintre cei care mai sunt capabili să înţeleagă ceea ce li se petrece, dintre cei care încă mai pot face un raţionament logic, înţelegeţi că sunteţi o minoritate. O minoritate care se va subţia din ce în ce mai mult în cele ce urmează. Malaxorul „Noii Lumi” a fost pus în funcţiune, iar vouă vi s-a rezervat doar rolul de victime colaterale. Din păcate asta e realitatea.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:

Cutremurător. Teorie cumplită despre Colectiv și Hexi Pharma! Ce a ajuns oficial la instanță!

Invitat la România TV, actorul Dan Puric a comentat evenimentele care s-au petrecut în România după incendiul din clubul Colectiv

DIICOT anchetează finanţarea #Rezist. 15 milioane de dolari suspecți și eternul George Soros…

yogaesoteric
2 aprilie 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More