Din alfabetul astrologiei: ideogramele planetelor

 
de Bartha Zoltan

Folosirea ideogramelor sau a simbolurilor, mai ales în cadrul ştiinţelor oculte, este esenţială şi necesară. Legea rezonanţei ne învaţă că tot ce există în acest Univers se află într-o strânsă interdependenţă, chiar dacă acest lucru nu se observă întotdeauna. Tocmai din această cauză este foarte important să înţelegem că orice aspect fizic din manifestare are echivalenţe în diferite forme de exprimare. Un exemplu clar este dat de marile probleme cu care se confruntă  umanitatea în prezent, şi anume, tensiunile dintre diferitele religii, între etnii etc. Toate acestea au la bază înţelegerea şi interpretarea greşită a diferitelor forme de exprimare care, de fapt, simbolizează acelaşi lucru. Un aspect foarte controversat este cel cu privire la diferenţa aparentă între multiplele nume cu care este definită divinitatea. E important să înţelegem că, în acest context, nu contează suprafaţa, nu contează că spunem Dumnezeu, Allah, Iehova, Ishvara, Tengri, Zamolxis, Budha etc., ci contează ceea ce vor să arate aceste cuvinte. Este firesc să nu existe mai mulţi dumnezei, ci doar unul singur care se revelează fiecărei fiinţe pe limbajul şi nivelul său de înţelegere.

În tradiţia ebraică şi sanscrită se vorbeşte despre esenţa cuvântului; tocmai din această cauză cele două limbi au fost denumite sacre. Tot astfel, în cadrul ştiinţelor oculte, pentru a evita diferenţele de limbaj şi interpretare, s-au creat încă din vremuri străvechi anumite simboluri care ocultau marile adevăruri. Aceste simboluri sunt foarte populare în kabala, ocultism, alchimie, astrologie etc.
 
În metafizica antică, elementele grafice fundamentale (linia, cercul, punctul etc.) aveau semnificaţii spirituale profunde (de exemplu liniile drepte reprezintă aspectele raţionale, logice, în timp ce liniile curbe reprezintă aspectele sentimentale, emoţionale). Combinaţiile dintre aceste elemente grafice au ca rezultantă apariţia simbolurilor ce reprezintă diferite chei de acces către aspectele arhetipale ale universului. Fiecare simbol cuprinde o mare gamă de informaţii şi, din această cauză, poate fi interpretat în mai multe moduri, dar adevărata valoare spirituală a simbolurilor este revelată doar celor care au atins un anumit nivel de conştiinţă care le permite să pătrundă şi să dezlege valoarea esenţială a acestor simboluri.

Termenul de simbol vine din limba greacă (symbolon) şi se traduce prin „semn de recunoaştere” sau, odată cu creştinismul el are înţelesul de „semn de recunoaştere iniţiatic, secret”. Simbolurile sunt cuvinte cheie asemănătoare mantrelor, care sunt folosite pentru a desemna anumite forme de energie. În astrologie, simbolurile sunt denumite ideograme şi rolul lor este acela de a ne pune în rezonanţă cu energiile planetare şi zodiacale. Reprezentările simbolice ale zodiilor, planetelor şi ale celorlalte puncte astrologice nu au fost inventate arbitrar. În momentul în care notăm o planetă sau un semn zodiacal cu ideograma corespunzătoare este bine ca acestea să nu fie scrise superficial, ca simple elemente grafice, ci să fie percepută şi înţeleasă ca imagine a unui arhetip şi astfel vom intra în rezonanţă directă cu energia ei arhetipală.
 
În concluzie, observăm că astrologia are un alfabet propriu, fiind o ştiinţă profund sprirituală ce are rolul de a ne ajuta în evoluţia noastră spirituală şi materială.  

SOARELE        
Cercul cu un punct în mijloc reprezintă totul în parte şi partea în tot. Există două viziuni de interpretare ale acestui simbol: una exterioară, în care cercul simbolizează conştiinţa, forţa supremă ce guvernează, ce animă orice se află în acest cerc şi una interioară, în care cercul reprezintă manifestarea punctului central ce  nu este altceva decât cauza a tot ce există. Raportat la fiinţa umană, cercul simbolizează învelişurile corporale – fizic, astral şi cauzal -, iar punctul central este conştiinţa divină, Sinele Suprem Nemuritor. Tot în acest context, cercul reprezintă sufletul, iar punctul central este spiritul.

LUNA         
Se folosesc două simboluri principale:
– imaginea „Craiului Nou”, simbolul primei faze a Lunii în creştere, momentul imediat următor fazei de Lună Nouă. Reflectă renaşterea, noua viaţă. Fiind orientat cu colţurile spre stânga arată controlul receptivităţii, a energiilor yin şi simbolizează puterea de creaţie, valorile materne capabile să dea naştere unei noi vieţi.
 

– cercul gol, este simbolul energiei. În analogie cu ideograma Soarelui, conştiinţa – punctul central, simbol al transcendenţei – apare în manifestare în cele trei lumi sub forma energiei creatoare, simbolizată prin imaginea cercului circumscris punctului. Într-un mod separat, cercul simbolizează forţa divină creatoare a Universului, iar punctul, Constiinţa Divină. 

 
 
MERCUR
Ideograma planetei Mercur se formează pe trei nivele:
1. Primul nivel este dat de crucea de la bază, ce reprezintă valorile mentale legate de planul fizic. Dacă vom adăuga câte o săgeată la capetele liniilor din cruce, vom remarca tendinţa de dispersare, de împrăştiere specifică unei forme mentale inferioare. Însă, dacă aceste săgeţi sunt orientate spre interior apare puterea de concentrare, de focalizare a energiilor spre centru, ceea ce va conduce spre punctul central aflat în mijlocul crucii, iar acest punct (ţinând cont de descrierea ideogramelor Soarelui şi a Lunii) va revela cercul ce reprezintă al doilea nivel mercurian.
2. Cercul ne dă percepţia întregului, iar în această situaţie este vorba de o minte controlată, ordonată ce este guvernată de voinţă. Datorită faptului că din acest cerc lipseşte punctul central, mintea la acest nivel încă nu este conştientă. Este inspirată, puternică, fermă, dar bazată totuşi pe principiile raţiunii. Din punct de vedere evolutiv cercul simbolizează o anumită cunoaştere. Deci evoluţia omului se poate simboliza printr-o multitudine de cercuri interconectate, multiplele sale experienţe, acele „cercuri vicioase” pe care le recreează adeseori, repetând greşelile vieţilor precedente până ce, la un moment dat, va conştientiza că nu contează cât ştie, câte informaţii a asimilat, ci cum a folosit aceste informaţii. Atunci va aprecia calitatea şi nu cantitatea, săltând pe un nivel superior de conştiinţă. Îşi va da seama că adevărata cunoaştere se obţine prin deschiderea spre Dumnezeu, devenind releu de manifestare a voinţei şi înţelepciunii Universale. Atunci noul cerc creat nu se va închide, ci va forma un semicerc ce se extinde în sus prin două linii paralele invizibile, ce simbolizează conectarea la o sursă de energie superioară.
3. În momentul în care mintea este oprită, mai bine zis atunci când raţiunea este depaşită apare branşarea la sfera mentală macrocosmică, ceea ce coincide efectiv cu transcenderea valorilor mentale. Dacă la al doilea nivel ne bazăm pe propria noastră voinţă şi gândire, (unde să nu uităm că egoul, chiar mult diminuat, totuşi mai joacă un rol important) la nivelul al treilea devenim relee de manifestare a voinţei divine.
Într-o altă ipostază toate acestea corespund şi celor trei niveluri de concentrare: crucea reprezintă fixarea obiectului concentrării şi studiul fizic, grosier; cercul este etapa în care se analizează reflexia în fiinţa noastră a obiectului cunoaşterii şi astfel apar senzaţii, sentimente, stări specifice interioare; semicercul  reprezentând identificarea, fuzionarea perfectă cu obiectul concentrării.

În tradiţia orientală shivaită această împărţire se realizează în „manas”– sau mentalul inferior, „ahamkara” –  sau egoul şi „buddhi” – sau mentalul superior.

VENUS        
Ideograma lui Venus este compusă din două simboluri, crucea şi cercul, care în această situaţie reprezintă cele două expresii ale iubirii: iubirea fizică – exprimată de cruce şi iubirea spirituală exprimată de cerc. Aici nu există trei nivele ca în cazul lui Mercur, deoarece în iubire totul se concretizează (din punct de vedere uman) fie în iubirea faţă de valori materiale, fizice, fie în iubirea de dincolo de fizic. Bineînţeles că în esenţă iubirea nu poate fi împărţită în forme, căci există o singură iubire, iubirea divină. Însă din prisma condiţiei umane, în această epocă a umanităţii, putem vorbi despre aceste două forme de iubire.

Dacă privim în ansamblu ideograma observăm asemănarea cu o oglindă, care simbolizează oglinda zeiţei Venus. Nu întâmplător este proverbul „frumuseţea este în ochii privitorului”, deoarece oglinda venusiană reflectă tot ceea ce există în noi, fie frumuseţe, fie lucruri mai urâte. Aici se regăsesc toate dorinţele şi plăcerile noastre conştiente şi subconştiente.

MARTE        
Ideograma simbolizează capacitatea de a exprima prin acţiune o stare de conştiinţă, o trăire, o dorinţă. Cercul reprezintă voinţa interioară, energia potenţială ce există în noi, aşteptând să fie trezit şi manifestat. Săgeata orientată la 45oînspre în sus semnifică forţa de manifestare a energiei volitive care oscilează astfel între valorile orizontale – reprezentate de energiile fizice, potenţialul vital şi sexual şi valorile verticale – reprezentate de aspiraţia spirituală. Astfel, ideograma lui Marte ne revelează calea luptătorului care îmbină într-un mod armonios cele două valori şi găseşte o cale de mijloc ce conduce la realizarea scopurilor sale. Nu întâmplător ideograma se aseamănă cu imaginea scutului şi suliţei, sau a sabiei luptătorului. Într-o altă formă Marte ştiind că reprezintă dorinţele, mai ales cele de natură erotică, ideograma poate fi asemănată cu imaginea falusului gata de penetrare.

JUPITER

Ideograma se compune din doua părţi: o semilună şi o cruce. Ştim că semiluna este în legătură cu energiile feminine, iar în acest context, fiind deasupra crucii, redă aspectul de vărsare, de dăruire a energiei. Crucea, simbolul materialităţii, fiind legată de un semicerc arată spiritualizarea materiei. Acest proces este în asociaţie cu acţiunea de urcare şi acţiunea de expansiune a energiilor. Dacă vom privi crucea ca pe o hartă şi vom desena şi direcţiile cardinale, observăm că semicercul se înalţă tocmai din linia vestică, ceea ce arată apusul sau transformarea planului material. Pentru a întelege mai bine, vom analiza ideograma lui Jupiter în paralel cu ideograma lui Saturn, deoarece cele două sunt complementare.

SATURN      

Dacă la Jupiter apare spiritualizarea materiei prin transmutarea, sublimarea şi apoi expansiunea energiilor, la Saturn apare un proces invers de coborâre şi contracţie a energiilor. La nivelul lui Jupiter este aspiraţia şi dorinţa fiinţei de a se înălţa şi a se realiza, de unde şi atributele acestei planete: legile, dreptatea, bunătatea, adevărul, căutarea maestrului şi a unei căi spirituale. Omul căutându-şi menirea exprimă tot ce este în sufletul său în exterior, căutând armonia cu ceilalţi şi bazându-se pe integrarea socială şi spirituală. În cazul lui Saturn fiinţa se centrează în ea însăşi pentru a căuta în adâncurile sale dezvăluirea misterului inefabil al creaţiei. Aici graţia divină este percepută nu prin căutare în exterior, ci prin autocentrare. Graţia coboară şi se ocultează în materie pentru a o spiritualiza.

Semiluna aflată la baza crucii, în partea sudică a acesteia, simbolizează centrarea energiilor lunare.

Deci punctul de plecare la Jupiter este cunoaşterea, bunătatea, adevărul, discernământul spiritual, iar la  Saturn aplicarea practică, disciplina, consecvenţa, răbdarea.

URANUS  

La acest nivel s-a ajuns deja la o maturitate suficient de mare pentru ca fiinţa să nu mai depindă de instincte. Există o mare forţă mentală obţinută prin cunoaşterea inspirată. Privind linia octavelor inteligenţa mercuriană obtinută prin raţiune şi logică se transformă în inspiraţie, proces în urma căruia fiinţa devine un releu de manifestare de multe ori conştientă, a diferitelor vibraţii spirituale macrocosmice.
 
Dacă ideograma lui Mercur o vom reflecta într-o oglindă, sau pur şi simplu vom continua desenarea ei prin completarea semicercului superior, vom obţine reflexia acesteia într-un plan superior, cu o octavă mai sus. Astfel, se naşte ideograma lui Uranus. Cercul de la baza ideogramei reprezintă cel de al treilea nivel mercurian, care la un nivel superior, fiind punctul de plecare, baza ideogramei, se simbolizează complet printr-un cerc. Este cercul inspiraţiei, al intuiţiei, este imaginaţia creatoare, genialitatea. Să ne amintim că la Mercur, crucea a condus la formarea cercului, adică materialul, concretul a condus la spiritual. În cazul lui Uranus cercul conştiinţei, al spiritualului face ca materia cu care va intra în contact să fie sacralizată, iar în acest context ne arată că inspiraţiile şi genialitatea vor fi puncte de plecare pentru materializarea unor valori superioare faţă de ceea ce a existat. Într-o altă ordine de idei cercul reprezintă intuiţia ce este inspirată din străfundurile conştiinţei şi crucea – valorificarea acestei intuiţii. Cele două semicercuri ataşate pe de parte şi de alta a crucii, în stânga şi în dreapta acesteia, reprezintă un simbol al deschiderii, al dăruirii. Chiar putem să ne imaginăm un om cu braţele larg deschise. Dar datorită faptului că aceste două semicercuri se deschid pe orizontală, spre stânga şi dreapta, acest aspect reprezintă limitarea în cunoaştere prin cele două tendinţe: înţelegerea superioară şi dăruirea necondiţionată, dacă nu există o direcţie clară, un ideal spiritual.

În concluzie, cercul reprezintă inspiraţia divină, crucea arată orientarea (aplicarea) acestei inspiraţii înspre planul material, iar cele două semicercuri simbolizează libertatea deplină a fiinţei umane de a folosi această cunoaştere.

NEPTUN
Ideograma lui Neptun este o ideogramă mai specială. Chiar dacă în aparenţă pare să trateze doar valoarea binecunoscută a tridentului, pe care îl regăsim în toate tradiţiile spirituale autentice, aceasta ideogramă se compune din două părţi distincte.

Deja în urma experienţei saturniene, crucea a ajuns deasupra celorlalte simboluri ceea ce a reprezentat sacralizarea, spiritualizarea materiei. Din aceasta cauză crucea neptuniană simbolizează folosirea valorilor materiale pentru a ajunge la desăvârşirea spirituală, iar continuarea ei înspre în sus semnifică necesitatea existenţei unui ideal pentru a orienta energiile din planul material spre planul spiritual. Idealismul este principiul motor al acestui simbol. Acest ideal izvoreşte tocmai din centrul crucii, loc în care se află esenţa ascunsă a materiei.

În căutarea şi aspiraţia lui, omul se intersectează, sau mai bine zis întâlneşte pe calea evoluţiei sale diferite şanse spirituale care îi pot revela noi şi noi faţete, din ce în ce mai profunde, ale misterului creaţiei. Acestea sunt momentele de graţie, momente care sunt simbolizate şi de conjuncturile astrologice care apar în anumite perioade. Dacă el recunoaşte această graţie ce se revarsă asupra lui, în mod spontan va recunoaşte că aceasta este identică cu propria lui natură şi în consecinţă este ceva firesc şi natural să urmeze calea deschisă prin această revelaţie. El va trăi conştient că nu este doar un simplu corp fizic, ci un spirit divin încătuşat în materie. Astfel, linia ce continuă să urce înspre în sus este însăşi linia destinului său, este dorinţa sufletului de a-şi câştiga deplina libertate (să ne amintim că libertatea se obţine deja la nivelul uranian, însă folosirea acestei libertăţi într-un mod evolutiv devine cu putinţă doar prin implicarea energiei ideatice a lui Neptun). Aceste momente de graţie şi de trezire spirituală sunt simbolizate prin semicercul ce întretaie linia ce se înalţă din centrul crucii. Faptul că semicercul este orientat înspre în sus, coboară de sus, intersectează linia ascendentală şi se reîntoarce în direcţia de unde a venit, arată că este o energie spirituală ce are rolul de a sacraliza, de a diviniza. Sub o formă mai concretă, semicercul este credinţa noastră fermă în Dumnezeu, este ceea ce dă viaţă şi formă clară idealului nostru.

Privit în ansamblu, tridentul este un simbol al trinităţii, al celor trei forţe divine: de creaţie, de menţinere şi de distrugere sau resorbţie. În tradiţia creştină este simbolul cristic, crucea mântuirii care ne înalţă spre Dumnezeu şi care conţine imaginea ascunsă a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. În tradiţia orientală este simbolul lui Shiva în care se ocultează cele trei energii fundamentale: energia voinţei, energia cunoaşterii şi energia acţiunii. În tradiţia greacă se asociază cu tridentul lui Neptun, zeul mărilor.

PLUTON        
Este singura ideograma planetară ce se compune din două părţi distincte şi care nu au nici o legătură între ele. Plecând de la explicaţia ideogramei lui Neptun, observăm că pe cruce se află un semicerc orientat înspre în sus şi nu lateral cum este în cazul lui Uranus. Semicercul direct pe cruce simbolizează transformarea instantanee a tot ce este material în spiritual. Trebuie să înţelegem că semicercul taie crucea, ceea ce semnifică  o trecere bruscă la un nivel superior de conştiinţă. Este simbolul iluminării, al revelării tainelor acestui Univers. Să ne reamintim că la Neptun semicercul întretăia crucea care totuşi se continua înspre în sus, de unde şi semnificaţia momentelor de graţie. Etapa plutoniană se poate asocia cu procesul de sfinţire, cu transmutarea şi sublimarea energiilor, cu transfigurarea, dar cea mai importantă semnificaţie este în legatură cu voinţa  divină. Pentru a deveni posibilă această transformare spontană este nevoie să fim perfect constienţi că Dumnezeu acţionează prin noi, trebuie să devenim relee de manifestare a voinţei divine. În momentul în care individualitatea noastră se spulberă în contact cu puterea de fascinaţie a misterului creaţiei, al vieţii şi al morţii, ni se revelează vidul transcendent a lui Dumnezeu. Vidul este ceea ce uneşte totul în parte şi partea în tot, este ceea ce conţine atât începutul cât şi sfârşitul, este alfa şi omega şi tocmai din această cauză se simbolizează printr-un cerc înscris în semicercul ce se înalţă din cruce. Este ultima etapă a evoluţiei deoarece acest cerc este rupt de restul ideogramei, iar aici ne întoarcem la simbolul Soarelui. Faptul că este înscris într-un semicerc arată că acest vid există în materie, doar că este ocultat, revelându-se numai celor care asemenea semicercului, cu toată fiinţa lor aspiră spre în sus. La fiinţa umană semicercul mai simbolizează cupa ce conţine apa vieţii, pe care dacă ştim cum să o bem ni se revelează esenţa ultimă a fiinţei, Sinele Suprem Individual. 

Privind în ansamblu observăm că plecând de la Soare, din centru, ajungem la periferie unde se revelează din nou Soarele prin cercul lui Pluton, dar aici nu îl mai percepem ca cerc şi punct în mijloc – simbol al unităţii, ci ca un simplu cerc – simbol al totalităţii divine.

 
yogaesoteric
octombrie 2007

Also available in: Français