Diplomați occidentali cer negocieri „imediate” SUA-Rusia pentru pace în Ucraina. Zelenski deschide pentru prima oară uşa unor negocieri
Ziarul britanic Financial Times a publicat o scrisoare deschisă din partea unor academicieni și diplomați occidentali prin care aceștia cer pacea în Ucraina. Autorii apelului consideră că Statele Unite ar fi necesar să înceapă imediat negocierile cu Rusia pentru a ajunge la o înțelegere.
Apelul a fost emis sub titlul „Profitați de pacea în Ucraina înainte de a fi prea târziu”. Printre semnatari: Lord Robert Skidelsky, profesor onorific al Universității din Warwick (Marea Britanie), Anthony Brenton, ambasador britanic în Rusia (2004-2008), Jack Matlock, ambasador al SUA în URSS (1987-1991), Richard Sakwa, profesor onorific al Universității din Kent (Marea Britanie) și alții.
Autorii apelului notează că ultimele realizări militare ale Rusiei în regiunea Donețk (din 5 iulie) întăresc argumentele în favoarea rezolvării situației din Ucraina prin negocieri.
Potrivit autorilor săi, aceasta indică dezirabilitatea și chiar urgența negocierilor de pace, „nu în ultimul rând de dragul Ucrainei însăși”.
Zelenski deschide pentru prima oară uşa unor negocieri de pace cu Rusia: Moscova ar fi necesar să participe la al doilea summit
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deschis pentru prima oară uşa unor negocieri de pace cu Rusia şi a anunţat că este de acord cu prezenţa Rusiei la un viitor summit al păcii, relatează News.ro, cu referire la AFP.
Un prim summit al păcii în Ucraina a fost organizat la jumătatea lui iunie în Elveţia, la care au luat parte câteva zeci de ţări, însă Rusia nu a fost invitată, iar China, aliata Moscovei şi cu greutate diplomatică, a decis să nu participe.
De atunci, Volodimir Zelenski spune că vrea să prezinte – în noiembrie – un „plan” în vederea „unei păci drepte”, după aproape doi ani şi jumătate de război soldat cu sute de mii de victime de o parte şi de alta.
„Am stabilit ca obiectiv ca în noiembrie să avem un plan întru totul pregătit”, pentru a putea organiza un summit, a anunţat el luni, 15 iulie, într-o conferinţă de presă la Kiev.
Însă, pentru prima oară, el a dat asigurări că vrea ca Moscova să fie prezentă.
„Cred că reprezentanţi ruşi ar fi necesar să participe la acest al doilea summit”, a anunţat el.
Preşedintele ucrainean nu a evocat o oprire a ostilităţilor, ci stabilirea „unui plan” cu privire la trei subiecte – securitatea energetică a Ucrainei, a cărei infrastructură a fost devastată de bombardamente ruseşti, libera navigaţie la Marea Neagră, un subiect-cheie în exporturile ucrainene, şi schimburi de prizonieri.
Rusia ocupă în continuare aproximativ 20% din teritoriul ucrainean, iar perspectivele unui armistiţiu, ale unei eventuale păci de durată între Kiev şi Moscova rămân minime în acest stadiu.
Este pentru prima oară când Volodimir Zelenski emite ideea unor negocieri cu Rusia – fără o retragere prealabilă a armatei ruse de pe teritoriul ucrainean.
În trecut, el a jurat că nu vrea să discute cu Moscova atât timp cât Vladimir Putin se află la putere şi a semnat un decret care scoate în afara legii negocieri cu Moscova.
Citiți și:
Viktor Orban, politicianul momentului. După vizitele din Kiev și Moscova, premierul ungar a mers să caute pace la Xi Jinping
Zelenski către Trump: Dacă aveți un plan pentru a pune capăt războiului, spuneți-ne acum, să ne pregătim
yogaesoteric
16 iulie 2024