Directiva europeană care va pune capăt internetului așa cum îl știm
Este implicat George Soros în adoptarea „reformei internetului” de către Parlamentul European?
Parlamentul European a adoptat, pe 26 martie, o directivă privind reforma internetului, prin care sunt limitate drastic posibilităţile de preluare, agregare şi prelucrare a conţinuturilor produse de jurnalişti, autori, alţi producători specializaţi pe platformele online şi pe reţele de socializare.
După cum informează chiar PE:
„Potrivit acordului care include prevederi referitoare la protejarea libertății de expresie, autorii și editorii de presă vor putea negocia drepturile de autor cu giganții internetului.
Eurodeputații au adoptat directiva în sesiunea plenară cu 348 voturi pentru, 274 împotrivă și 36 abțineri. Acest vot marchează finalul procesului legislativ pentru Parlamentul European, început în anul 2016. Statele membre vor trebui acum să aprobe decizia în următoarele săptămâni. Dacă statele membre vor accepta textul propus de Parlament, acesta va intra în vigoare în urma publicării în Jurnalul Oficial, iar statele membre vor avea 2 ani pentru a transpune directiva la nivel național.
Directiva vizează să asigure aplicarea legislației privind drepturile de autor de lungă durată și în cazul mediului digital. YouTube, Facebook și Google News sunt câteva dintre companiile de internet care vor fi cel mai mult afectate de noua legislație.
Directiva dorește, de asemenea, să asigure faptul că internetul va rămâne un spațiu de libertate a expresiei.
Giganții tehnologiei, obligați să împartă veniturile cu artiștii și jurnaliștii
Directiva va consolida șansele deținătorilor de drepturi, în special muzicieni, artiști interpreți și scenariști («creatori»), ca și ale editorilor de presă, de a negocia acorduri mai bune privind plata pentru utilizarea lucrărilor lor atunci când sunt încărcate pe platformele de internet. În practică, platformele de internet devin responsabile în mod direct pentru conținutul încărcat pe site-urile lor, iar editorii de știri vor primi automat dreptul de a negocia înțelegeri în numele jurnaliștilor lor pentru articolele utilizate de către agregatorii de știri.
Garantarea libertății de expresie
Numeroase prevederi sunt create în mod special pentru a asigura faptul că internetul va rămâne un spațiu de libertate a expresiei.
Fragmente din articolele de știri pot fi în continuare partajate ca până acum, întrucât acestea sunt în mod explicit excluse din scopul directivei. Pe de altă parte, directiva conține totuși și prevederi care să prevină abuzurile agregatorilor de știri. «Fragmentul» poate să apară deci în fluxul de informații al Google News, de exemplu, sau atunci când un articol e partajat pe Facebook, cu condiția să fie «foarte scurt».
Încărcarea de lucrări protejate în scopuri precum citarea, critica, recenzia, caricatura, parodierea sau pastișele sunt protejate și mai mult decât până acum, asigurând că meme-urile și GIF-urile vor fi disponibile și pot fi partajate pe platformele de internet.”
Totuşi, militanţii pentru drepturile digitale şi pentru protejarea intimităţii nu sunt deloc convinşi de această directivă. Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet, care prezintă şi modul în care au votat europarlamentarii români, consideră de-a dreptul că instituie cenzura, titrând: „«Felicitări» și bun venit, cenzură digitală! Parlamentul European a adoptat directiva copyright cu celebrul Articol 13.
„Ce ne rezervă viitorul
În acest moment, avem de fapt o reglementare părtinitoare care oferă avantaje unui sector din industrie, în detrimentul intereselor cetățenilor europeni. Dar va dura cel puțin 2 ani până se va implementa și în România.
Să nu uităm însă că aceasta este doar una dintre metodele de reglementare neoportune pe care UE le promovează în această perioadă. Mari semne de întrebare și îngrijorări ridică și propunerea Comisiei Europene de a reglementa conținutul ilegal online, care ar presupune la rândul său introducerea filtrelor de conținut. Noi am răspuns consultării publice a Comisiei, pentru a preveni momentul în care vom fi nevoiți să contracarăm acțiunile de reglementare care îngrădesc libertatea de exprimare. De asemenea, există aspecte sensibile privind filtrele de conținut și în cadrul Directivei privind combaterea terorismului, parțial implementată la nivel național.
De aceea, având în vedere că votul pentru reforma copyright a fost pozitiv, singurele modalități prin care ne mai putem implica este la nivel național, în momentul în care se va realiza transpunerea directivei, în următorii ani. Atunci, este necesar să ne gândim cum anume am putea găsi anumite prerogative naționale care să facă filtrele de conținut să nu contravină limitărilor și excepțiilor de la drepturile de autor și să susțină efectiv libertatea de exprimare.
Nu suntem însă optimiști – a vorbi despre drepturi și libertăți în fața autorităților române pare de multe ori un exercițiu de retorică în practică.
În paralel cu alte eforturi, există și voci care susțin inițierea unor demersuri înaintea Curții de Justiție a Uniunii Europene, care ar presupune ridicarea unor întrebări preliminare având în vedere ambiguitatea și instabilitatea juridică a implementării textului, dar și contradicția cu alte acte normative deja în vigoare la nivelul UE, spre exemplu Directiva E-commerce.
Pe de altă parte, implementarea va putea aduce un haos legislativ – dacă un utilizator român folosește 20 de secunde muzică germană pe un YouTube din Irlanda, ce lege se va aplica? Dar o să mai conteze? O să fie legea YouTube, în care funcțiile de procuror, judecător și executor se vor afla la o firmă. Ăsta da stat de drept!”
Mai pe scurt, pentru că platformele online ca Google sau Facebook vor putea fi trase la răspundere pentru încălcarea drepturilor de autor pentru ceea ce încarcă utilizatorii lor, vor fi introduse „filtre de conţinut” care vor bloca acel conţinut al utilizatorilor bănuit de încălcare a copyright-ului. De asemenea, editorii de presă vor fi plătiţi pentru a putea fi preluate ştirile pe care le produc, altfel decât în forma legală a unor extrase foarte scurte.
Anghel Buturugă găseşte că directiva europeană pare inspirată de războiul declarat de George Soros giganţilor internetului. Preluăm comentariul său pe larg, traducând pasajele cheie din discursul lui Soros:
„Faţă de această lege a existat o reacţie puternică. Peste 200 intelectuali specializaţi în copyright au protestat anume faţă de cele două articole menţionate; s-au creat petiţii cu milioane de semnatari; s-au înaintat proteste, s-a dezbătut, într-un cuvânt, societatea civilă s-a agitat destul de mult pe subiect. Şi, totuşi, Parlamentul European a trecut directiva. La noi, APTI caracterizează astfel decizia:
«„Felicitări” și bun venit, cenzură digitală! Parlamentul European a adoptat directiva copyright cu celebrul Articol 13».
Nu a fost prima oară când internetul s-a aflat sub acest pericol. Îşi mai aduce cineva aminte de ACTA? A fost ceva similar, se referea în special la activitatea de sharing, avea ca pretext tot protejarea drepturilor de autor, şi prevedea, spre deosebire de actualul proiect, o implicare agresivă a providerilor de internet în activităţile online ale utilizatorilor pentru detectarea încălcărilor copyright-ului. Totuşi, atunci, în 2012, în Parlamentul European ACTA a fost respinsă. Şi atunci, ca şi acum, şi giganţii internetului protestau: Google, Facebook, Wikipedia au intrat chiar într-o simbolică grevă pentru a marca momentul.
Ce s-a petrecut din 2012 până în 2018? Altceva în afara faptului că a câştigat Trump alegerile în SUA şi că UK a votat pentru Brexit (well, se pare că oricum degeaba), nu prea s-a petrecut mare lucru, aşa, la scară mare a istoriei.
Dar, mai ştii? Poate chiar au legătură. Pentru că aceste evenimente au fost corelate cu aşa-zisele fake-news şi cu uriaşa capacitate de influenţare a oamenilor prin intermediului platformelor online.
Aşa se face că George Soros a criticat dur Facebook anul trecut, la Davos. Să citim cu atenţie pasajele în care se referă la acestea. Am subliniat acolo unde mi s-a părut a fi semnificativ:
«I want to spend the bulk of my remaining time on another global problem: the rase and monopolistic behavior of the giant IT platform companies. These companies have often played an innovative and liberating role. But as Facebook and Google have grown into ever more powerful monopolies, they have become obstacles to innovation, and they have caused a variety of problems of which we are only now beginning to become aware.
Companies earn their profits by exploiting their environment. Mining and oil companies exploit the physical environment; social media companies exploit the social environment. This is particularly nefarious because social media companies influence how people think and behave without them even being aware of it. This has far-reaching adverse consequences on the functioning of democracy, particularly on the integrity of elections.
The distinguishing feature of internet platform companies is that they are networks and they enjoy rising marginal returns; that accounts for their phenomenal growth. The network effect is truly unprecedented and transformative, but it is also unsustainable. It took Facebook eight and a half years to reach a billion users and half that time to reach the second billion. At this rate, Facebook will run out of people to convert in less than 3 years.
Facebook and Google effectively control over half of all internet advertising revenue. To maintain their dominance, they need to expand their networks and increase their share of users’ attention. Currently they do this by providing users with a convenient platform. The more time users spend on the platform, the more valuable they become to the companies.
Content providers also contribute to the profitability of social media companies because they cannot avoid using the platforms and they have to accept whatever terms they are offered.
The exceptional profitability of these companies is largely a function of their avoiding responsibility for—and avoiding paying for—the content on their platforms.
[Facebook şi Google controlează efectiv jumătate din venitul din advertising de pe întregul internet. Pentru a-şi menţine dominarea, au nevoie să-şi extindă reţelele şi să crească marja de atenţie de care beneficiază din partea utilizatorilor. În prezent, fac aceasta oferind utilizatorilor platforme convenabile. Cu cât se petrece mai mult timp pe platforme, cu atât ele devin mai valoroase pentru companii.
Furnizorii de conţinut, de asemenea, contribuie la profitabilitatea companiilor social-media pentru că nu pot evita folosirea platformelor şi este necesar să accepte termenii pe care acestea le oferă. Excepţionala profitabilitate a acestor companii este în mare o funcţie a evitării responsabilităţii pentru şi evitării plătirii pentru conţinutul de pe platformele lor. – trd.n.]
They claim they are merely distributing information. But the fact that they are near-monopoly distributors makes them public utilities and should subject them to more stringent regulations, aimed at preserving competition, innovation, and fair and open universal access.
The business model of social media companies is based on advertising. Their true customers are the advertisers. But gradually a new business model is emerging, based not only on advertising but on selling products and services directly to users. They exploit the data they control, bundle the services they offer and use discriminatory pricing to keep for themselves more of the benefits that otherwise they would have to share with consumers. This enhances their profitability even further—but the bundling of services and discriminatory pricing undermine the efficiency of the market economy.
Social media companies deceive their users by manipulating their attention and directing it towards their own commercial purposes. They deliberately engineer addiction to the services they provide. This can be very harmful, particularly for adolescents. There is a similarity between internet platforms and gambling companies. Casinos have developed techniques to hook gamblers to the point where they gamble away all their money, even money they don’t have.
Something very harmful and maybe irreversible is happening to human attention in our digital age. Not just distraction or addiction; social media companies are inducing people to give up their autonomy. The power to shape people’s attention is increasingly concentrated in the hands of a few companies. It takes a real effort to assert and defend what John Stuart Mill called “the freedom of mind.” There is a possibility that once lost, people who grow up in the digital age will have difficulty in regaining it. This may have far-reaching political consequences. People without the freedom of mind can be easily manipulated. This danger does not loom only in the future; it already played an important role in the 2016 US presidential elections.
But there is an even more alarming prospect on the horizon. There could be an alliance between authoritarian states and these large, data-rich IT monopolies that would bring together nascent systems of corporate surveillance with an already developed system of state-sponsored surveillance. This may well result in a web of totalitarian control the likes of which not even Aldous Huxley or George Orwell could have imagined.
The countries in which such unholy marriages are likely to occur first are Russia and China. The Chinese IT companies in particular are fully equal to the American ones. They also enjoy the full support and protection of the Xi Jingping regime. The government of China is strong enough to protect its national champions, at least within its borders.
US-based IT monopolies are already tempted to compromise themselves in order to gain entrance to these vast and fast growing markets. The dictatorial leaders in these countries may be only too happy to collaborate with them since they want to improve their methods of control over their own populations and expand their power and influence in the United States and the rest of the world.
The owners of the platform giants consider themselves the masters of the universe, but in fact they are slaves to preserving their dominant position. It is only a matter of time before the global dominance of the US IT monopolies is broken. Davos is a good place to announce that their days are numbered. Regulation and taxation will be their undoing and EU Competition Commissioner Vestager will be their nemesis.
[Deținătorii giganţilor platformelor se consideră stăpânii universului, dar, de fapt, sunt sclavii scopului lor de a-şi păstra poziţia dominantă. Este doar o chestiune de timp până când dominarea globală a monopolurilor IT din SUA va fi frântă. Davos este un bun loc pentru a anunţa că zilele lor sunt numărate. Reglementarea şi taxarea lor vor fi cele care vor face aceasta, iar Comisarul pentru Competiţie al UE Vestager va fi nemesis-ul lor. – trd.n.]
There is also a growing recognition of a connection between the dominance of the platform monopolies and the rising level of inequality. The concentration of share ownership in the hands of a few private individuals plays some role but the peculiar position occupied by the IT giants is even more important. They have achieved monopoly power but at the same time they are also competing against each other. They are big enough to swallow start-ups that could develop into competitors, but only the giants have the resources to invade each other’s territory. They are poised to dominate the new growth areas that artificial intelligence is opening up, like driverless cars.
The impact of innovations on unemployment depends on government policies. The European Union and particularly the Nordic countries are much more farsighted in their social policies than the United States. They protect the workers, not the jobs. They are willing to pay for re-training or retiring displaced workers. This gives workers in Nordic countries a greater sense of security and makes them more supportive of technological innovations than workers in the US.
The internet monopolies have neither the will nor the inclination to protect society against the consequences of their actions. That turns them into a menace and it falls to the regulatory authorities to protect society against them. In the US, the regulators are not strong enough to stand up against their political influence. The European Union is better situated because it doesn’t have any platform giants of its own.
The European Union uses a different definition of monopoly power from the United States. US law enforcement focuses primarily on monopolies created by acquisitions, whereas EU law prohibits the abuse of monopoly power irrespective of how it is achieved.
Europe has much stronger privacy and data protection laws than America. Moreover, US law has adopted a strange doctrine: it measures harm as an increase in the price paid by customers for services received—and that is almost impossible to prove when most services are provided for free. This leaves out of consideration the valuable data platform companies collect from their users.
Commissioner Vestager is the champion of the European approach. It took the EU seven years to build a case against Google, but as a result of her success the process has been greatly accelerated. Due to her proselytizing, the European approach has begun to affect attitudes in the United States as well.»
Aşadar, pe scurt: G. Soros acuză platformele online de puterea disproporţionată pe care o au atât asupra utilizatorilor obişnuiţi, cât şi asupra celor care produc conţinut ce este, apoi, distribuit pe aceste platforme. Spune explicit (am subliniat cu underline) că aceşti producători de conţinut sunt la mâna marilor companii şi că acestea fac profit pe seama lor, fără a putea fi trase la răspundere. De asemenea, Soros apreciază ca UE abordează diferit problematica şi că semnalul începutului declinului marilor companii de internet a fost dat la Davos şi va fi pus în aplicare de UE. Totuşi, el continuă discursul cu acuzaţii despre cum folosesc marile companii datele personale ale utilizatorilor (perfect adevărat, de altfel tot discursul e foarte interesant şi aproape că ai subscrie în totalitate, dacă nu ai vedea şi cum este aplicat). Or UE, prin această directivă, nu protejează în niciun fel utilizatorul, ci doar loveşte, într-adevăr, în platformele marilor companii.
Faptul că Soros a vorbit serios s-a văzut şi din faptul că Facebook a angajat o companie de PR pentru a-l ataca pe miliardar.
De ce s-a rupt povestea de iubire între Silicon Valley şi Soros este un subiect aparte. Aici am observat doar o suprapunere de viziuni între directiva votată de Parlamentul European şi concepţiile lui Soros despre internet. Precum şi o stranie diferenţă, care nu poate ţine de compoziţia politică, între modul în care s-a raporat PE la ACTA şi cum s-a raportat la această directivă, în ciuda viilor proteste civice şi academice, după ce semnalul a fost dat, după cum a spus chiar Soros, la Davos.”
Apropo de reacţia intelectualilor din sfera academică a copyright-ului, este interesant de remarcat că s-au referit la un anume conflict ideologizat:
„Elaborarea politicilor s-a mutat de la «pași legislativi către o Unică Piaţă Digitală conectată» la sprijinirea unor interese sectoriale înguste. În timpul unui mandat parlamentar întreg, această nouă formă de politica industrială s-a transformat într-o bătălie ideologică între cultura Europeană şi aşa-zisa GAFA (Google, Facebook, Amazon), complexul multinaţional industrial dominat de firme americane.”
Aşadar, autorii atrag atenţia asupra faptului că de la momentului iniţial (2016), directiva şi dezbaterea din jurul ei şi-au schimbat caracterul şi s-au transformat într-o răfuială ideologică cu giganţii internetului.
Între timp, giganţii internetului sunt departe de a constitui oaze ale libertăţii de exprimare. Multe din criticile aduse de Soros sunt perfect justificate. Doar că soluţia nu este impunerea filtrelor de conţinut, strategie pe care o practică, de altfel, şi marile companii, în altă manieră, ci revenirea la un internet liber, axat în primul rând pe protejarea utilizatorului – ceva în maniera preconizată de Tim Berners Lee, cel supranumit inventatorul internetului, deloc fericit de cum arată acesta astăzi.
Pentru modul în care aceste platforme exclud voci incorecte politic, s-a inventat şi un termen: deplatforming. Iată un material pe larg despre acest fenomen de pe Reacţionarii:
„Mulți dintre activiști și dintre realizatorii de podcasturi își adună banii prin platforme de finanțare, de tip Patreon – care, de asemenea, a interzis mai multe personalități cu vederi de dreapta. În decembrie, Patreon l-a alungat pe comentatorul antifeminist Carl Benjamin, cunoscut în general ca «Sargon of Akkad», pentru că acesta ar fi atentat la regulile platformei în ce privește discursul urii. Retragerea platformei a provocat furia a doi comentatori sociali din online, Jordan Peterson și Dave Rubin, provocându-i să ia inițiativa construirii unei platforme alternative, «impermeabilă la vreo cenzură arbitrară».
Retragerea unei platforme se poate petrece foarte rapid. Nu există dubiu asupra eficienței sale: este extrem de eficace și probabil că va deveni și mai și, pe măsură ce noi înșine devenim mai dependenți de serviciile online. Deja ne aflăm în lumea unde comunicațiile și tranzacțiile au loc în mediul digital; ne îndreptăm spre viitorul unde proprietatea este din ce în ce mai digitalizată și mai abstractă. Cum spunea personajul lui Justin Timberlake din filmul Rețeaua de socializare: «Am trăit în ferme, am trăit în orașe, acum trăim în online». Cu toate acestea, orice companie din online – și nu doar cele din social media – poate închide sau suspenda un cont, așa, cât ai bate din palme. De exemplu, după ce a scris la adresa islamului o serie de comentarii considerate inacceptabile, activista Laura Loomer a primit interdicții din partea firmelor Uber și Lyft.
Evident, internetul poate fi controlat. Și, în secolul 21, acea putere de a controla înseamnă puterea de a-i face oricui viața un haos absolut. Deci, ce s-a petrecut? Cum reușesc cei puternici să controleze internetul? Cum a ajuns tot jeleul ăsta să fie prins în cuie de perete?
Cheia e în tocmai acel citat din Rețeaua de socializare: «Am trăit în ferme, am trăit în orașe, acum trăim în online». Prin fiecare tranziție, societatea a devenit mai concentrată, mai controlată.”
Un aspect este cert: că va fi instituit de o structură supranaţională, că va fi pus în aplicare de giganţii internetului, controlul politic al internetului se petrece deja. Este doar o chestiune de timp până când va deveni efectiv şi total.
Citiți și:
SUA a abrogat neutralitatea internetului, ce este un principiu fondator al său. Cum este afectat restul lumii
5G și rețeaua de control a IA. Prima parte
Adio internet liber: cei «Cinci ochi» se întâlnesc pentru a pune lesa pe internet
yogaesoteric
20 mai 2019