Disperare, dispreţ, dezinformare, dezbinare. Democraţie?
Înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale scrisesem un text în care căutam să analizez contextul internațional în care urma să se desfășoare procesul electoral din România. Ca atare, nu m-am întins pe acest subiect dincolo de câteva rânduri scurte la final, urmând să-i dedic un articol ulterior.
Numai că ceea ce s-a petrecut în ultimele două săptămâni în România întrece orice închipuire!
Rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale au constituit un şoc pentru clasa politică aflată la putere. Fapt care m-a făcut să adaug la textul deja scris un scurt postscriptum, în care exprimam anumite rezerve asupra autenticităţii naţionalismului şi creştinismului profesat de Călin Georgescu, care ar putea fi (sau ar fi putut fi) reprezentantul României într-o nouă paradigmă la nivel internaţional. E vorba de un val „suveranist” a cărui origine ar fi capitala Statelor Unite odată cu revenirea preşedintelui Trump la Casa Albă şi care ar putea să măture precum un efect de domino şi ţările europene care, una după alta, tind să se alinieze acestei noi ordini mondiale.
Era o apreciere instinctivă, bazată însă şi pe detaliile cunoscute până acum din biografia lui Călin Georgescu. Evoluţia lui e încă de urmărit, pentru că de-acum el nu se mai reprezintă doar pe sine, ci mai ales pe milioanele de români care l-au votat. Despre ei e vorba aici în primul rând.
Înainte de acest postscriptum adăugat la cald, scrisesem însă următoarele (încă înainte de primul tur): „În tot acest context internaţional complicat, românii vor decide cine va învinge la urne, asta în caz că rezultatele nu vor fi «ajustate» la indicaţiile unor interese subterane. Miza lor poate fi rezumată printr-o singură întrebare, anume cine, sau mai bine zis ce vor fi cei care îi vor conduce pe români în următorii ani: marionete ale sistemului sau marionete ale destinului?”
Nu am pretenţia că ar fi vorba de clarviziune sau de însuşiri „paranormale”, ci pur şi simplu de o neîncredere instinctivă în reprezentanţii unui sistem care consideră că se identifică cu „democraţia” şi pe care îi vedeam capabili de a călca în picioare orice principii, numai pentru a se putea menţine la putere.
Astfel, după rezultatul-şoc al primului tur al prezidenţialelor, evoluţia evenimentelor a fost una halucinantă!
Mai întâi doi candidaţi cu scoruri insignifiante au depus contestaţii la Curtea Constituţională, din care una a fost admisă spre analizare, cea a traseistului politic cu identitate incertă Cristian Terheş. El sesiza însă incorectitudini în manipularea procesului electoral din diaspora, prin campanie electorală pentru candidata USR Elena Lasconi, clasată pe locul doi, şi chiar manipulări de voturi în favoarea ei în timpul procesului de numărare. Se solicita repetarea primului tur în aceeaşi configuraţie. Însă, în loc să analizeze obiecţiile punctuale ale lui Terheş, Curtea Constituţională a decis, absolut surprinzător, renumărarea tuturor voturilor, atât din ţară, cât şi din diaspora! Un proces care, evident, necesita timp, neputând fi finalizat înaintea alegerilor parlamentare din duminica următoare.
S-a speculat că a fost o manevră de tragere de timp, pentru a aştepta întâi rezultatul parlamentarelor, pentru a vedea în funcţie de acesta ce decizie urma să fie luată. Deja mirosea a viitoare decizie oportunistă, dictată de anumite interese şi nu de principiile de drept.
Rezultatul final al parlamentarelor credeam totuşi că e de natură să liniştească spiritele. Niciuna din forţele politice implicate nu a debordat de euforie, dar partidele păreau mulţumite de scorul obţinut. Asta în ciuda faptului că suveraniştii, care au crescut semnificativ în opţiunile electoratului, s-ar fi aşteptat poate la un scor mai bun, iar partidele sistemului au răsuflat uşurate că nu a ieşit mai rău pentru ele, reuşind să-şi păstreze o majoritate parlamentară. Cert este că în urma acestui rezultat, românii nu mai aveau de ce să se teamă că un preşedinte excentric ar putea scoate ţara din NATO şi UE.
Deşi, reamintesc ce am spus mai sus, nu atât asta era problema, cât aceea că dacă la nivel mondial am putea asista la o înnoire de paradigmă, iar direcţia către care ne îndreptăm este inevitabil aceasta, indiferent câte obstacole vor mai apărea în calea ei, actualele organizaţii internaţionale s-ar putea reconfigura, devenind altceva decât sunt în momentul de faţă ca urmare a acaparării lor de ideologia progresistă, ale cărei zile sunt numărate. Oricât ar fugi unii de realitate, aceasta îi va ajunge inevitabil din urmă…….
În paralel cu analiza de către Curtea Constituţională a contestaţiei depuse, sistemul a reacţionat şi pe un alt plan. Pe 28 noiembrie s-a convocat CSAT pentru a evalua posibilitatea ingerinţei în alegeri a unor factori de influenţă străini, care ar fi manipulat algoritmii reţelei TikTok care l-a propulsat pe Călin Georgescu la un nivel de popularitate în lumea virtuală incomparabil mai mare decât al contracandidaţilor săi. În comunicatul său final dat atunci, CSAT, care nu are posibilitatea unei implicări directe, a sesizat alte instanţe pentru a ancheta cele semnalate. Până aici totul se încadrează în regulile statului de drept. Ne amintim şi de faptul că la alegerile SUA din 2016 a fost acuzat de asemenea un amestec al Rusiei în procesul electoral în favoarea lui Trump, cel care avea să fie ales pentru primul său mandat prezidenţial. Ce s-a petrecut mai apoi în SUA? Trump a fost instalat la Casa Albă, ancheta autorităţilor şi-a urmat cursul, căci e un demers care necesită timp, iar în cele din urmă cazul s-a închis, acuzaţiile fiind considerate ca nefondate.
Revenim la cursul evenimentelor din România, care părea că se îndreaptă spre normalitate, cel puţin din punct de vedere instituţional. După aflarea rezultatelor alegerilor parlamentare, Curtea Constituţională a decis chiar a doua zi, pe 2 decembrie, să oprească procesul de renumărare al voturilor şi să valideze primul tur de scrutin. Peste câteva zile, în duminica de 8 decembrie, urmau să se înfrunte în turul al doilea Călin Georgescu şi Elena Lasconi.
Vorbeam de normalitate doar din punct de vedere instituţional, pentru că odată cu confirmarea lui drept câştigător al primului tur de scrutin, asupra lui Călin Georgescu s-a practicat un linşaj mediatic fără precedent. A fost făcut pro-rus, putinist, fascist, legionar, ins cu aere mesianice, caz psihiatric. S-a folosit tot arsenalul de calomnii din partea stângii progresiste, rostogolite până la saţietate de mediile mainstream. S-a pus lupa şi s-au luat la bani mărunţi până şi mai micile sau mai marile deviaţii teologice ale lui Călin Georgescu de la dogma ortodoxă, afirmaţiile sale cu iz new-age din ultimii ani. Toate venind din partea unor jurnalişti, influenceri şi intelectuali care de fapt nu au nicio tangenţă cu aceste aspecte. Cum se raportează alţi candidaţi la ele, nu îi deranjează. Doar Georgescu e pentru ei „suspect” şi „disecat” ca pe masa de operaţie.
Nu mă voi opri prea mult asupra acestei adevărate isterii mediatice. Din criticile care i-au fost aduse, înţeleg că cei care au rostogolit asupra lui toate acuzaţiile posibile nu văd în Călin Georgescu un autentic „mesia” al românilor. De acord, nici eu nu văd asta. Dar ce ar spune aceşti intelectuali „democraţi” în faţa unui viitor (virtual) candidat care, spre deosebire de Călin Georgescu, ar da dovadă de un naţionalism autentic, sincer şi luminat, manifestat în timp îndelungat, nu doar de câţiva ani, ca atare previzibil şi totodată consecvent? Cum s-ar raporta ei la un om fără trecut dubios prin organizaţii globaliste, cu un creştinism ortodox lipsit de fisură, trăitor profund în duhul şi în dogma Bisericii, apărător al valorilor naţionale şi creştine, care să-i reprezinte pe români demn şi drept, fără să facă plecăciuni nici spre răsărit, dar nici spre apus? Adică cineva asupra căruia nu s-ar putea arunca toate aceste acuzaţii pe care le vedem acum? Cineva care s-ar apropia de perfecţiunea umană, de sfinţenie chiar, însuşiri de care Călin Georgescu e, evident, foarte departe……. Să înţeleg aşadar că aceşti critici de acum ar susţine cu entuziasm un asemenea candidat? Ar fi prea frumos, numai că instinctul îmi spune că l-ar răstigni şi pe acela, căci pretexte pot fi găsite destule. Oamenii care aruncă acum cu pietre sunt alcătuiţi dintr-un aluat similar cu cei care au fost în stare să-L condamne la moarte până şi pe Hristos, împotriva Căruia au putut arunca calomniile cele mai mârşave.
Românii nu mai au însă răbdare să-şi aştepte acel lider care să atingă măsura perfecţiunii. Pentru majoritatea, Călin Georgescu nu e decât măciuca prin care ei se pot răzbuna pe o clasă politică expirată, în care şi-au pierdut încrederea. Pentru sistem atmosfera devenea din ce în ce mai încordată, căci se prefigura o palmă zdravănă din partea românilor care în semn de protest ar vota contra acestuia, propulsându-l la conducerea ţării pe candidatul nedorit. Tot noroiul aruncat asupra lui şi căutarea cu microscopul a unor defecte reale sau închipuite nu au făcut probabil altceva decât să-i sporească popularitatea şi să-i îndârjească tot mai mult pe românii care s-au săturat de sistem.
Realizând inevitabilitatea unui deznodământ catastrofal, acţiunile întreprinse de acesta începând cu data de 5 decembrie au trecut la un alt nivel. La unul care nu mai are nimic de-a face cu democraţia şi cu statul de drept, ci cu termenii pe care i-am pus în titlul acestui text. Mai întâi e vorba de disperarea că le fuge pământul de sub picioare. În al doilea rând, dispreţul faţă de voinţa milioanelor de români, care ar dori să aleagă altceva decât oferta venită din partea sistemului. În al treilea rând, pentru a-şi camufla acţiunile sub o aparenţă de legalitate, presa aliniată a lansat o perdea de dezinformare în susţinerea unor măsuri abuzive. Puţine au fost vocile din media de mare audienţă care le-au criticat ca fiind contrare unei democraţii autentice. Şi nu în ultimul rând, aceste măsuri menite să perpetueze sistemul la putere au efectul colateral de a-i dezbina pe români, de a-i învrăjbi unii împotriva altora, în loc să se instituie o cultură a dialogului, de a şti să te confrunţi în mod civilizat şi cu opiniile cu care nu eşti de acord şi să accepţi rezultatul unui proces electoral democratic, chiar dacă acesta nu îţi convine.
Să derulăm evenimentele pe rând.
Primul pas a fost desecretizarea pe 5 decembrie a documentelor aduse de serviciile secrete în acea şedinţă CSAT. Scopul evident a fost acela de a le folosi ca armă politică, atunci când simplele calomnii s-au dovedit fără efect, şi de a pregăti paşii următori printr-o susţinută campanie mediatică. Am amintit deja mai devreme care ar fi fost cursul firesc al evenimentelor, după modelul alegerilor americane din 2016. Rezultatul lor nu a fost anulat, ancheta s-a desfăşurat pe o perioadă îndelungată, iar în final dosarul a fost clasat.
Este necesar să fie spus că acele documente ale serviciilor nu fac decât să prezinte nişte evaluări, să enunţe nişte posibilităţi (atunci când nu conţin erori flagrante, ca menţionarea acelor aşa-zise conturi de TikTok înfiinţate chipurile încă din 2016, în vreme ce aplicaţia s-a lansat pe plan mondial sub acest nume abia în anul următor) dar ele nu aduc probe concrete care să fie valabile sub aspect juridic. Sunt stări de fapt descrise la un mod superficial, nefiind clar care din aceste elemente ar fi ilegale, şi nici nu e de competenţa serviciilor să decidă asta. Cursul firesc ar fi fost ca instituţiile abilitate ale statului să ancheteze aceste sesizări într-un mod temeinic, să adune dovezi în favoarea lor, dacă vor găsi, şi să prezinte apoi rezultatele acestei cercetări. Dar un asemenea proces ar fi unul de durată iar deznodământul ar fi putut fi unul similar cu cel din SUA.
În consecinţă, pe 6 decembrie 2024, de Sfântul Nicolae, exact la 75 de ani de la debutul înfiorătorului „experiment Piteşti”, în România s-a declanşat un alt experiment. El vine tot din partea reprezentanţilor moderni ai ideologiilor stângii şi are loc tot pe seama românilor care refuză alinierea la canoanele corectitudinii politice a vremii.
Deşi între timp nu apăruseră date noi, turul 1 al alegerilor prezidenţiale fiind validat de CCR în urmă cu câteva zile, iar votarea pentru turul al doilea era deja începută în secţiile de vot din diaspora, are loc o lovitură de ……. teatru (sau de stat, dacă doriţi)! Curtea Constituţională revine subit asupra propriei decizii, anulează complet turul 1, care va fi reluat de la zero, sine die, cu depunerea de noi candidaturi! Rămânând cu un semn de întrebare dacă nu cumva Călin Georgescu va fi eliminat din cursă pe seama precedentului Şoşoacă, şi acela discutabil şi contestat de mai toţi specialiştii în drept, indiferent de simpatiile lor politice.
A ieşit şi preşedintele Iohannis la o conferinţă de presă, în care ne-a anunţat că s-a hotărât să rămână la Cotroceni până când viitorul preşedinte va depune jurământul. Dar nu cumva CCR era necesar să decidă mai întâi asta, dincolo de hotărârea personală a lui Iohannis? În orice caz, în urgenţa momentului se pare că pentru unii nu a mai contat ordinea declaraţiilor făcute asupra acestei hotărâri, deşi ea trădează involuntar direcţia pe care ea a circulat. O măsură nemaiîntâlnită, care are o acoperire discutabilă în Constituţie, paragrafele care se referă la o asemenea situaţie fiind contradictorii: pe de-o parte mandatul prezidenţial e limitat la 5 ani, pe de alta, el se încheie la depunerea jurământului de către preşedintele nou ales. Perioada de 5 ani putând fi prelungită doar în caz de război sau de catastrofă. Dar probabil că ne încadrăm la o „catastrofă” pentru sistem, încât decizia are totuşi o acoperire constituţională…….
Am asistat în aceste zile la un gest extrem din partea puterii, care denotă disperare şi totodată dispreţ la adresa legilor şi a poporului. Unul care induce o dezbinare nemaiîntâlnită între români. Mai putem oare vorbi de democraţie, de stat de drept? Iar în tot acest context s-au aruncat o serie de perdele de fum, dezinformări menite să sporească isteria românilor, pe acelaşi calapod folosit de Ion Iliescu în perioada Pieţei Universităţii din 1990: agitarea sperietorii „legionare”. S-au produs astfel şi unele „victime colaterale”, participanţi la comemorarea legionară de la Tâncăbeşti, care au fost înfieraţi public în presa sistemului ca pe vremea Scânteii şi care au avut parte de percheziţii ale Poliţiei şi de dosare penale. Legăturile acestei comemorări cu Călin Georgescu sunt inexistente, dar autorităţile de anchetă au fost iarăşi activate la comandă politică, pentru a crea diversiune şi panică în rândurile românilor, pentru a induce aparenţa unei legături acolo unde e de fapt o simplă coincidenţă temporală.
Momentul prin care trecem acum ar putea fi unul istoric, de o anvergură similară cu cel de acum 35 de ani, din decembrie 1989. De atunci încoace, politica românească conţine puţine borne memorabile. Cu foarte puţine excepţii ea a fost un carusel permanent între partidele de extracţie neocomunistă, alcătuite din membrii ai eşaloanelor doi şi trei ale PCR, din urmaşii acestora, din urmaşii securiştilor şi ai generalilor. Un sistem care s-a perpetuat pe cale dinastică, de care nici Călin Georgescu nu e străin. Trecutul său în cadrul carierei sale din statul român îl indică ca făcând parte, cel puţin la începuturile ei, din acest sistem şi din masonerie. Să nu uităm aceste aspecte, chiar dacă el susţine că a trecut acum de partea poporului. Dovada va veni în timp, nu doar prin unele declaraţii de conjunctură. Rezervele personale mi le păstrez, până la proba contrară, deşi ele nu se suprapun cu acuzaţiile isterice lansate de trompetele sistemului, ci vin dintr-o direcţie exact opusă.
Cei 35 de ani scurşi de la căderea comunismului au fost o epocă ternă, fără evenimente majore, deşi unii ar susţine poate că aderarea României la NATO sau UE s-ar încadra în această categorie. Nici vorbă, căci e un parcurs comun, inevitabil, al tuturor statelor est-europene, care s-au scuturat de jugul comunist. În manualele de istorie ale viitorului aceste elemente, precum şi politica internă a ţării, pot fi descrise în câteva rânduri. Eu mă refer aici la zguduiri, la cataclisme politice şi istorice, ale căror subterane este necesar să fie desluşite. Dacă nu acum, atunci de către cercetătorii viitorului. Iar astfel de evenimente au fost instaurarea şi căderea comunismului, precum şi frământările la care asistăm acum. Într-o bună zi, adevărul va ieşi la iveală. Atunci când se vor desecretiza nu doar rapoartele serviciilor secrete, ca acum, cât şi discuţiile duse în CSAT pe marginea acestora. De asemenea, când se va cunoaşte conţinutul dezbaterilor din şedinţa CCR în care s-a hotărât anularea alegerilor. Sau când se vor publica memoriile diferiţilor oameni politici sau din aparatul de stat implicaţi în aceste evenimente extraordinare. Indiferent ce spun unii acum, ele vor fi supuse judecăţii istoriei şi a conştiinţei poporului român.
Mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieşi la iveală. Atât în ceea ce priveşte măsurile extreme luate acum de sistem pentru a se menţine la putere, cât şi în privinţa adevăratelor intenţii şi a adevăratului aluat din care este alcătuit Călin Georgescu. Deocamdată el reprezintă, fără îndoial㸠cel pe care în acest moment majoritatea românilor l-ar alege drept preşedinte al ţării. Dacă va ajunge într-un final acolo, rămâne să vedem. Evenimentele sunt în curs de desfăşurare. Vom asista la o revoluţie avortată, sau la una împlinită? Răspunsul îl vom afla în săptămânile sau lunile următoare.
Autor: Bogdan Munteanu
Citiți și:
Cele două Românii și teroriștii de la Cotroceni
Analiză spectaculoasă despre Călin Georgescu publicată în SUA, de prestigiosul „The American Spectator”!
yogaesoteric
16 decembrie 2024