Doamne, Tu știi?
E de necezut ce nebunii ni se propun la început de secol. Că mă întreb (după ce exclam ca Virgil Rațiu: „Doamne, Tu măcar ai aflat de toate astea?”), ce mai e de făcut. Să urli să se oprească el, secolul, ca să cobori din el sau să stărui, urmărind să ordonezi ceva în acest haos, în opinia mea voit organizat, ticluit „eficient și sigur”, ca vaccinul?
„Dezastrul – aproapele nostru”, formulează Eugenia Țarălungă. „Ni se cere să ne uităm chiorâș la icoane”, îmi scrie Eugen D. Popin, din îndepărtata lui „Teutonie”. Mihai Miron comentează „mizeria zdrelinscoidă față de români”: „Românii sunt singurii adevărați băștinași din Ucraina”, afirmă Viorica Moisuc, de pe baricada istoriei ca știință (sau a istoriei care se vrea știință, nu colaj de ficțiuni). Marian Popa se teme să nu devenim iarăși „meteci psihici” ca-n stalinism, străini, în propria țară, de țară, de neam, de istorie proprie, de limbă proprie. Vladimir Udrescu e îngrijorat de cei care „se străduiesc să străbată cu pluguri cartagineze civilizația și cultura românească”. Da, repet că este necesar: îmi simt libertatea de opinie din ce în ce mai amenințată. Nu, n-am scăpat, cum am avut naivitatea să cred, de gândire captivă, de învățământ ideologic, de unanimitatea gândirii comunist-socialiste. Limba de lemn n-o murit, doar un pic s-o hodinit. Sovietolatrii au fii europeniza(n)ți, lucrativi în euro. Ni se induc idei corect politice, fără argumente solide. Replici? Puține. Slobozește destule replici doar pământul.
Este important să ne aliniem la alte standarde, potrivnice nouă, suntem îndemnați să ne adaptăm la noua ordine, adaptarea fiind, după o publicistă self-expatriată, „semn de vitalitate”. Iar noi ne lăsăm din nou dirijați de spaima etichetărilor funeste: tradiționalist, conservator, pășunist, expirat; am fi, după Neagu Djuvara, „național-periferici”. Ba chiar, à la fois, naționalist-fasciști. Fazciști, cum pronunța Ion Iliescu, lăsat printre noi la 90 și încă 3, să privească dezastrul produs de oamenii președintelui, în frunte cu Brucan. Iliescu a scos din adormire cominternismul prin Silviu Brucan, așa-zis disident, reversibil ca un impermeabil, spijinit și de Moscova, și de Washington. Malta a unit mâna lui Bush cu mâna lui Gorby. Zice Theodor Codreanu că Scânteia lui Brucan a fost mai parșivă decât reeducarea lui Țurcanu și nu pot să nu-i dau dreptate: reeducarea actuală numită re-startare are aceleași ținte ca ale experimentului Pitești: Biserica, familia, istoria, limba, valorile culturii, ca națiunea să rămână fără contraforți. După Cassirer, firele care-l leagă pe Homo sapiens sunt limba, mitul, arta, religia. Și tocmai firele astea le vizează antiromânismul actual, care a preluat de la propagandiștii anilor 50 atentatele la limba română și la credința creștină. Iar internaționaliștii-globaliști dețin think-tankuri împotriva cărților mesager ale etnicului, încercând să le pună iarăși la index. Modificrea anunțată de Iliescu din balcon a dus la afectarea formelor rezistente naturale și istorice ale etnicului.
După 30 de ani, unitatea conștiinței de origine, de neam, de cultură, de limbă e fisurată ca barajele hidrocentralelor, lăsate neîngrijite de oamenii de apă ai inginerului hidrolog din Oltenița, hagiografiat de foștii propagandiști PCR. Se numesc acum nu activiști, ci formatori de opinie, influencers. Și-i greu să nu subscriu la ce nota Th. Codreanu, în „Polemici incorecte politic”: nu-i facem culpabili pe fii pentru erorile (și ororile!) părinților, o facem numai când le continuă moștenirea. Și le-o continuă. Cine îi apără pe români de băieții ascultători de părinți, ca Florian jr. (I.N.S.H.R. „E.W.”), care-și dorește obstinant ca „Tribunalul poporului” să-i fi condamnat pe vecie pe martirii pușcăriilor comuniste, martirul absolut fiind Mircea Vulcănescu? Torționarul Drăghici a scăpat peste granița lăsată liberă de același Iliescu, pe care îl citez: „România nu mai are granițe”; dar Vulcănescu e încă, în ochi florieni, „criminal de război”. Pe Gyr și pe Crainic, fiul marxistologului Radu Florian, i-ar vrea extrași din cultură.
La procesul de „deșertificare” declarată prin anii ’80 de I.P. Culianu, cu varianta „siberizare”, contribuie, umăr la umăr, Ghiță de la Craiova (care i-ar vrea scoși din istoria literaturii pe Hasdeu, Lovinescu, Rebreanu, Camil Petrescu, Ion Barbu, Nichita Stănescu, Sorescu, Preda, prioritar, Călinescu) și Andrei Caramitru, pe care îl „căpiază Sadoveanu” (ceea ce se și vede), dar și alți detractori cu voci sonore. Se aud până departe. Pe Bulai nu-l mai citez, despre (im)postura lui de a răspunde în Parlament de cultură (cult-ură, poate) nu mai zic nimic. Devine plictisitor s-o fac. Cei care au crezut, ca Vasile Posteucă, în „destinul imperial al românilor”, primesc lovituri de stânga. Ca Eliade, ca Iorga, ca Vintilă Horia, ca Noica. Se dorește să fie marginalizați până la uitare. Numai că opera lui Mircea Eliade n-a riscat nimic prin atacul lui Norman Manea, nici Iorga prin atacul lui Peltz, nici Noica prin „despărțirea” lui Al. Paleologu. Tare aș fi vrut ca Paleologu să se abțină a declara că „patriotismul e o strângere de buci”.
Nobelizabilul nostru Mircea Cărtărescu spune că literatura română predată în școală e „moartea pasiunii”, că literatura noastră ar fi doar „vestigii și ruine”, „opere prăfuite”, „lovite de nulitate”. Nume nu dă. Dau eu: din catalogul Bac, s-au scos T. Maiorescu, Lovinescu, Preda, Sorescu, Nichita Stănescu. Bine c-au (mai) rămas Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Bacovia, Blaga, Arghezi, Ion Barbu, Blaga, Sadoveanu, Rebreanu, toți controversați, dinspre Craiova, de domnul prof. univ. Habilitat Ghiță. Or, se știe: anticultura e agresivă.
Bine. Da. Out. Dar cu cine îl înlocuim pe Nichita Stănescu? Pe cine punem în loc? Pe Bobe? Ar fi ca și cum l-am compara pe Mălăele cu Bobonete și pe Ștefan Iordache cu „Americanu’”.
Cu cât uităm istoria, cu atât devenim mai occidentali, ne sfătuiește un fost bun gazetar. Bietul CTP! Tare mai devenim dilematici când e vorba de istoria națiunii. Capii demitizării: Boia și Patapievici. Istoria nu mai e magistra vitae? În vremi rău așezate ca ale noastre (Z. Cârlugea le spune „vremi neașezate”), nu, nu mai este, dacă tema martirilor din munți e interzisă de același Florian jr., șef de Institut. Lucian Boia n-are nevoie de „istorie eroică”. Pentru el, mormintele nu vorbesc, așa cum vorbesc pentru Iorga. Îl bântuie, în schimb, Fantomarx (mulțumesc, Al. Cistelecan!), Fantolenin, Fantostalin. Iar H.-R. Patapievici vrea să-și elibereze sufletul de „cărțile în care poporul român era exaltat”, adică cele scrise de Eminescu, Hașdeu, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Rădulescu-Motru, Blaga, Crainic, Bernea……. Câte feluri de sindrom încap pe cap de intello! Mai e și pericolul „spirochetei românești”, care „face inima piftie, iar creierul un amestec apos”. Edițiile repetate ale volumului „Politice” arată că nu-i e rușine de ce-a scris, dar „aproape continuu îmi e rușine că sunt român”. Adică unul dintre cei cu „o inimă ca un cur” și cu „o limbă de latrină”? Și, generalizat: „românul e o canalie de facto”.
Doamna consilier prezidențial Sandra Pralong ne spune că suntem resentimentari și răi dacă ne apărăm memoria. Interzisă e și tema eroilor de la Cotul Donului. La Varnița, în 1-2 aprilie 1941, au fost împușcați 8.000 de români, vrând să scape din/de URSS. Am fost atentă să văd dacă se mai comemorează evenimentul tragic. Nu. De ce? Pentru că Varnița e azi în Ucraina și Doamne ferește de eticheta de putinist. Să terminăm odată cu secolul al XV-lea, ținta fiind Stefan Magnus, moldoveanul cu mamă munteancă. Dar de ce să nu ne mândrim cu secolul al XV-lea, al sfinților? Și cum să pomenești (o face cu aplomb Mircea Popa) de cei cincizeci de ani de teroare (1867-1918) în Ardeal? În cadrul unui interviu pentru Formula AS, cineva l-a întrebat pe prof. Ioan Sabău de la Universitatea „Petru Maior” din Tg. Mureș: „Aveți o problemă cu maghiarii?” Răspuns: „Eu nu am o problemă cu maghiarii. Am o problemă cu dreptatea”. Să uităm că în 1848-49 au murit 40.000 de români pentru a anula unirea Transilvaniei cu Ungaria? Au luptat pentru Austria, dar Împăratul, în pofida acestui fapt, a impus anexarea la Ungaria. De ce este necesar să uităm? Ca să nu supărăm UDMR și să iasă de la guvernarea României? Ce afirma profesorul Ioan Sabău, membru al Curții Internaționale de Arbitraj Comercial? Că Transilvania e jefuită ilegal, abuziv, bucată cu bucată, că se produce un jaf al proprietăților românești.
„Statul român a plătit ceea ce se retrocedează azi”. Urmașii optanților au mereu câștig de cauză, deși au primit ca despăgubiri sume imense. Sunt înhățate de urmașii latifundiarilor clădiri istorice sau particulare, păduri, sate întregi, ca Nădaș. Le-au luat țăranilor și cimitirul, și pământul de sub biserică, și casele. Au vrut 8.760 de hectare, deși satul are doar 8.400. Se calcă în picioare tratate internaționale; e contestat N. Titulescu în favoarea contelui Apponiy. Grofii au plecat în Ungaria cu cărți funciare cu tot, iar țăranii români săraci, mulți fără știință de carte, n-au acte pe pământul lor, redistribuit de Brătianu. S-au verificat documentele din arhive? Nu. S-au fabricat acte din ignoranță, dar mai ales din corupție: cazul Arcuș, retrocedare cerută din……. Africa, de un ins care voia 11 milioane de euro. Dar câți români n-au putut recupera nimic din averea naționalizată? Parlamentarii dorm, guvernul nu intervine. Iohannis face ce știe: tace. Și prăduiala țării e continuă. Iată ce se întâmplă petrece când risipim arhivele și rămânem fără documente, când nu ne apărăm patrimoniul. Arhivele ni le poate păstra Ungaria, cum ne-a păstrat Rusia tezaurul. Iar fără arhive, fără toponimie îi poți contesta pe românii din Ardeal. Zice un parlamentar ungur: „Autonomia Transilvaniei e porunca lui Dumnezeu”.
Televizorul împrăștie fake-news-uri, provocând derută, când ascultăm, preț de 5 minute, nu istorie, ci povești de adormit cetățenii în defect de corectitudine politică.
Nu se distrug pădurile numai la propriu, dar și rădăcinile identitare. De treizeci de ani încoace, ni se induce ideea că specificul românesc nu există (de unde și ura pe cei care l-au analizat, iar dacă mai există se vrea să fie anihilat. Profil spiritual românesc? S-o creadă Noica. Iar Noica primește mereu „copita măgarului” pentru „tâmpeniile” lui cu românească în final, cum se delimita un fost discipol care își însușise cu grăbire noile comandamente.
Să-l distrugă pe țăran n-a reușit Ceaușescu atâta cât au reușit postsocialiștii. Petru Ursache a scris, cu mulți ani în urmă, Ființa etnică în bătaia puștii și n-a greșit. „Defectologii” au pus la cale un adevărat război imagologic contra satului, ca trib sălbatic. Și asta pentru că e mai greu să faci din el sat global, fără câini. Și atunci repeți ad nauseam că e minciună eroismul țăranului, cum a făcut Roller în anii ’50. Ce continuitate, ce latinitate, ce Unire? De asta au dat voie să se vândă pământul? Ca să nu se mai vorbească de spațiul românesc de la Nistru pân’ la Tisa, de râurile prescurtate? Scria Eminescu în 17 februarie/31 decembrie 1880, în Timpul (Opere, XI, Publicistică, Ed. Academiei, 1984): „Numai în România înalta trădare e un merit, numai la noi e cu putință ca valeții slugarnici ai străinătății să fie miniștri, deputați, oameni mari”.
Vă sună cunoscut? Trădare a fost subminarea statului-națiune de corporații transnaționale, ajutate de cozi de topor interne. Adaptarea imorală la interese străine ne costă și ne va costa scump.
Pentru ca batjocura să fie întreagă, ICR-New York, sub girul ambasadorului Muraru, a organizat „un spectacol de poezie și muzică, cu tobe și chiuituri tribale”, prezentîndu-l pe Eminescu drept „totemic author”, totem al tribului primitiv. Știrea a apărut în 5 ianuarie, semnată de Robert Horvath Deva, artist cineast. Nimeni nu le-a tăiat cheful organizatorilor. „The National Culture Day” din 15 ianuarie li s-a părut cea mai potrivită zi pentru un Spectacol Percussionist Total, pe versuri de Eminescu. ICR a bătut, cu acest Tribal Show, scandalul poneiului roz, cu svastica pe crupă. Iar lista aberațiilor e lungă. Și-a dat cineva demisia, a fost sancționat cineva? Cine a spus că ICR poate fi numit Institutul Cultural Antiromân n-a fost departe de adevăr. Dacă bagi bani mulți în turneele Ninei Cassian, căreia Nicholas Catanoy i-a spus Kațian, e o dovadă că inside ICR crește și-nflorește curentul neomarxist. Rezultatul dorit e clar: să căpătăm complexul istoriei noastre, rescrisă cu mult negru, pe urmele lui Roller-Controller (academicianul comunist semi-analfabet). O nouă istorie, zice Goma, „dublu rollerizată” prin școala Boia, ca să nu mai fim cumva mândri de origine, de cultură, de limbă. Se dorea ca românii să se vadă pe ei înșiși lași, bețivi, leneși, chiar anticreștini. Și proști, cei mai proști din Europa, conform unui test realizat la Universitatea Ulster de prof. Richard Lynn. Cui prodest? Celor care nu înghit locul nostru pe harta Europei, deși locul României acolo este.
„Doamne, Tu măcar ai aflat de toate astea?”
Cu siguranță, da.
Autor: Magda Ursache
Citiți și:
Interviu exploziv cu Mihai Șerban, autorul cărții «Manifest. Cartea neagră a României» (I)
Mircea Vulcănescu, martirul, filosoful, românul
yogaesoteric
20 iulie 2023