Doar o mostră din ceea ce scria Ralph Epperson în 1990 despre NOM și viitorul nostru
Ralph Epperson este un istoric, autor și conferențiar care de 50 de ani cercetează viziunea conspirativă a istoriei (opinia conform căreia evenimentele majore din trecut au fost planificate cu ani în avans de către o conspirație centrală). A scris sau a produs patru cărți „best-seller” intitulate The Unseen Hand (Mâna nevăzută), The New World Order (Noua Ordine Mondială), Masonry: Conspiracy Against Christianity (Masoneria: Conspirația împotriva creștinismului), Jesse James, United States Senator (Jesse James, senator al Statelor Unite ale Americii), șase broșuri și 15 DVD-uri.
Este absolvent al Universității din Arizona, dar recunoaște că ceea ce a studiat după absolvire l-a învățat că majoritatea informațiilor pe care le-a studiat în facultate, la istorie și științe politice, pur și simplu nu sunt adevărate. El afirmă cu mândrie că cercetările sale i-au dovedit că a existat o conspirație activă în lume care a planificat cu ani în avans războaie majore, depresiuni și inflații.
Mulți dintre cei care i-au citit materialele și au vizionat DVD-urile sale afirmă că sunt cele mai bune de pe piață pe acest subiect. Dacă doriți să aflați cum a funcționat această conspirație în lume de la unul dintre cei mai buni profesori și scriitori despre acest subiect, veți dori să vă procurați o parte sau toate materialele sale.
Una dintre cărțile sale, Noua Ordine Mondială, scrisă în 1989 și publicată în ianuarie 1990, a fost tradusă și în limba română.
Ralph Epperson a petrecut ani de zile cercetând istoria celor două fețe ale Marelui Sigiliu și a descoperit că cei care le-au proiectat au angajat America în ceea ce a fost numit „un destin secret”. Acest plan pentru viitor este atât de neplăcut, încât cei care doreau schimbarea pe care o implică au fost nevoiți să ascundă acest adevăr în simboluri.
Epperson scrie că:
„Noua Ordine Mondială va include schimbări în ceea ce privește:
- Familia: căsătoriile homosexuale vor fi legalizate; părinții nu vor fi lăsați să își crească copiii (statul o va face); toate femeile vor fi angajate de stat și nu li se va permite să fie „gospodine”; divorțul va deveni extrem de ușor, iar căsătoria monogamă va fi eliminată treptat;
- Locul de muncă: guvernul va deveni proprietarul tuturor factorilor de producție; dreptul de proprietate privată va fi eliminat;
- Religia: religia va fi scoasă în afara legii, iar credincioșii vor fi fie eliminați, fie întemnițați; va exista o nouă religie: venerarea omului și a rațiunii sale; toți vor crede în noua religie;
Statele Unite vor juca un rol major în implementarea acesteia în lume.”
Așa-i că astăzi vi se par foarte cunoscute toate acestea? Că nu mai pare a fi doar o teorie a conspirației?
Citiți și:
Promovarea avorturilor, căsătoriile homosexuale și dreptul la copiii altora
Papa Francisc face public clipul cu rugăciunea «Toate religiile sunt la fel»…
yogaesoteric
29 iulie 2023