Document / Raport final al Comisiei de la Veneția cu privire la anularea alegerilor de către CCR: „Este necesar să fie revizuită!” (I)

Comisia de la Veneția a introdus la cea de-a 142-a Sesiune Plenară un raport urgent privind anularea rezultatelor alegerilor din România.

Comisia desființează, efectiv, punct cu punct, toate argumentele din motivările CCR, de anulare a alegerilor, ori de eliminare a unor candidați. Poate că fraza cheie a raportului este „Consecințele invalidării rezultatelor alegerilor este necesar să fie mai puțin dăunătoare decât acceptarea rezultatelor alegerilor în ciuda deficiențelor lor”. Altfel spus, nu anulezi alegerile decât dacă s-a petrecut ceva cu adevărat epocal, adică exact ce nu au făcut judecătorii CCR.

Vă prezentăm mai jos capitolul referitor la Anularea Alegerilor Prezidențiale din România din Raportul final al Comisiei de la Veneția:

Context și obiectivul raportului

5. Alegerile prezidențiale au avut loc în România pe 24 noiembrie 2024. Un al doilea tur urma să se desfășoare pe 8 decembrie 2024, deoarece niciun candidat nu a obținut majoritatea absolută în primul tur. Pe 27 noiembrie, doi candidați au depus cereri invocând încălcări ale reglementărilor privind finanțarea campaniei și inducerea în eroare a alegătorilor de către alți candidați. Pe 28 noiembrie, Curtea Constituțională a decis că toate buletinele de vot exprimate în primul tur este necesar să fie renumărate, iar pe 2 decembrie a confirmat rezultatele primului tur și a menținut organizarea turului doi pe 8 decembrie. Cu toate acestea, pe 6 decembrie, curtea a anulat rezultatele alegerilor, ca urmare a declasificării și aducerii la cunoștința publicului, pe 4 decembrie 2024, a unor informații furnizate de agențiile de informații ale României.

Curtea a declarat că aceste informații au dezvăluit manipularea alegătorilor și denaturarea egalității de șanse pentru competitorii electorali, prin utilizarea netransparentă a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale (IA) în campania electorală, în contradicție cu legislația electorală, precum și prin finanțarea campaniei electorale din surse nedeclarate, inclusiv online. Curtea a decis că procesul electoral este necesar să fie reluat în întregime, iar Președintele în funcție ar trebui să își exercite mandatul până la depunerea jurământului de către noul Președinte ales.

6. Nu este de competența Comisiei de la Veneția să analizeze faptele cazului sau să examineze decizia Curții Constituționale a României. Întrebarea adresată Comisiei de la Veneția de către Adunarea Parlamentară este de natură generală și se referă la o analiză a dreptului constituțional comparat și a standardelor europene și internaționale. Acesta este fundamentul pe care Comisia de la Veneția va răspunde la această cerere.

7. În același timp, este necesar să fie avut în vedere că anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din România de către Curtea Constituțională a României, deși nu este prima decizie judecătorească de anulare a alegerilor prezidențiale în Europa, este specială din mai multe puncte de vedere. În primul rând, Curtea Constituțională a acționat din oficiu pe baza unei prevederi de competență largă, conform căreia „Curtea Constituțională asigură respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele votului”. În al doilea rând, decizia se bazează pe interferențe prin intermediul rețelelor de comunicare virtuală și pe utilizarea disfuncțională a tehnologiilor digitale și a IA în favoarea unuia dintre candidați. Astfel, deficiența nu este legată direct de procesul electoral în sine, ci mai degrabă de faza pregătitoare a alegerilor și de influența netransparentă asupra alegătorilor. În al treilea rând, deși decizia se bazează pe încălcarea prevederilor legislației electorale, în special a legilor privind finanțarea și, prin urmare, pe lipsa de echitate a alegerilor, se pare că instanța a identificat, de asemenea, un atac asupra suveranității statului român din cauza influenței externe asupra procesului electoral.

8. Solicitată să analizeze sub ce condiții și conform căror standarde poate o curte constituțională să invalideze alegerile, Comisia de la Veneția va examina, prin urmare, și cele trei elemente subliniate mai sus: dreptul de a invalida alegerile din oficiu; utilizarea tehnologiilor digitale și a IA în campaniile electorale; și influența externă a unui alt stat.

9. O altă particularitate a cazului românesc este că decizia Curții Constituționale din 6 decembrie 2024 a fost o revizuire a propriei sale decizii din 2 decembrie 2024, prin care confirmase validitatea generală a alegerilor. Această nouă decizie a Curții Constituționale a fost justificată pe baza unor informații noi, și anume dezvăluirea și publicarea de către serviciile de securitate a unor informații clasificate anterior. Această succesiune de evenimente (adică circumstanțele particulare care au condus la această revizuire a deciziei anterioare de către Curtea Constituțională) nu face, totuși, obiectul raportului Comisiei de la Veneția. Doar baza probatorie pentru astfel de decizii este relevantă în scopul acestui raport.

10. În acest raport, termenii „invalidare a alegerilor”, „anulare a alegerilor” și „anulare a rezultatelor alegerilor” sunt utilizați sinonim. Invalidarea alegerilor este înțeleasă prin referire la Codul de bune practici în materie electorală, care prevede: „Organismul de apel este necesar să aibă autoritatea de a anula alegerile acolo unde neregulile ar fi putut afecta rezultatul. Este necesar să fie posibilă anularea întregii alegeri sau doar a rezultatelor pentru o circumscripție sau o secție de votare. În cazul anulării, este necesar să fie convocată o nouă alegere în zona afectată.” Acest raport se va concentra pe anularea alegerilor în acest sens restrâns și nu va detalia confirmarea rezultatelor alegerilor de către curțile constituționale, nici alte sarcini legate de supravegherea alegerilor.

11. În sfârșit, deși întrebarea adresată Comisiei de la Veneția de către Adunarea Parlamentară se concentrează pe curțile constituționale, este necesar să fie remarcat, dintr-o perspectivă comparativă, că menținerea condițiilor echitabile și a legalității procedurii și garanțiile pentru anularea rezultatelor alegerilor nu sunt o sarcină exclusivă a curților constituționale. Există o mare varietate de sisteme de soluționare a disputelor electorale în sistemele electorale ale statelor membre ale Consiliului Europei. Nu toate țările cu o curte constituțională acordă acestui organism puterea de a judeca validitatea alegerilor. Dacă ultimul cuvânt privind validitatea alegerilor revine unei curți constituționale sau unui alt organism judiciar nu ar trebui să fie decisiv pentru condițiile și garanțiile aferente acelei decizii. În țările fără o curte constituțională, aceleași condiții și garanții ar trebui să se aplice organismului public, care ar trebui să fie, în principiu, un organism judiciar, investit cu puterea finală de a anula rezultatele alegerilor.

III. Analiză

12. Analiza prezentă constă într-o scurtă prezentare generală a celor mai relevante standarde internaționale și europene și a unor principii de bază care guvernează anularea rezultatelor alegerilor, precum și a următoarelor capitole mai specifice: competența curții constituționale și chestiuni procedurale; condiții substanțiale pentru anularea rezultatelor alegerilor; și domeniul de aplicare și consecințele deciziilor de anulare.

A. Standarde internaționale și europene și principii de bază care guvernează anularea rezultatelor alegerilor

13. Comisia de la Veneția a dezvoltat patrimoniul electoral european timp de peste două decenii, în special prin Codul de bune practici în materie electorală, documentul de referință al Consiliului Europei în domeniu, și printr-o serie de rapoarte. Cele mai relevante în contextul actual sunt Raportul din 2009 privind anularea rezultatelor alegerilor și Raportul din 2020 privind soluționarea disputelor electorale.

14. Standardele internaționale și jurisprudența sunt enumerate, printre altele, în Raportul Comisiei de la Veneția privind soluționarea disputelor electorale. Cele mai relevante norme în contextul actual sunt următoarele:

• Regulile generale ale dreptului internațional privind dreptul la alegeri libere, și anume Articolul 21.3 din Declarația Universală a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite, Articolul 25 (b) din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice (ICCPR) și – la nivel european – Articolul 3 din Protocolul Adițional I al Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Pentru interpretarea ICCPR, Comentariul General nr. 25 afirmă că „ar fi necesar să existe o supraveghere independentă a procesului de vot și de numărare și acces la revizuirea judiciară sau la un alt proces echivalent, astfel încât alegătorii să aibă încredere în securitatea votului și în numărarea voturilor.” Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) nu a aplicat Articolul 3 din Protocolul nr. 1 al CEDO alegerilor prezidențiale. Această constatare nu împiedică, totuși, Comisia de la Veneția să ia în considerare jurisprudența Curții privind Articolul 3 din Protocolul nr. 1 în măsura în care este relevantă pentru înțelegerea „dreptului de a organiza alegeri libere”.
• Codul de bune practici în materie electorală include principiile sufragiului universal, egal, liber, secret și direct și condițiile pentru implementarea acestor principii, inclusiv un sistem eficient de apel; afirmă, în special, că „organismul de apel trebuie să aibă autoritatea de a anula alegerile acolo unde neregulile ar fi putut afecta rezultatul. Trebuie să fie posibilă anularea întregii alegeri sau doar a rezultatelor pentru o circumscripție sau o secție de votare. În cazul anulării, trebuie convocată o nouă alegere în zona afectată.”
• Paragraful 5.10 din Documentul OSCE de la Copenhaga din 1990 este, de asemenea, relevant pentru soluționarea disputelor electorale, deoarece acordă tuturor dreptul de a „avea mijloace eficiente de recurs împotriva deciziilor administrative, astfel încât să se garanteze respectarea drepturilor fundamentale și să se asigure integritatea juridică.”

15. Deși legile electorale sunt foarte diferite – și influențate de culturile (politice) naționale – și nu există o abordare comună față de măsuri radicale precum anularea rezultatelor alegerilor, pot fi identificate unele abordări și principii comune.

16. Alegerile sunt procese ample și complexe, care implică numeroși actori, precum și alegătorii, menite să producă un rezultat electoral care să „asigure exprimarea liberă a opiniei poporului”, conform Articolului 3 din Protocolul nr. 1 al CEDO. Anularea ex-post a unei alegeri de către o curte constituțională sau un alt organism judiciar care decide în ultimă instanță este, prin urmare, un eveniment semnificativ în viața unui stat democratic. Anularea înseamnă, în esență, că judecătorul anulează exprimarea opiniei poporului pe motiv că alegerile au fost contrare regulilor. Discreția judecătorului de a anula alegerile ar fi necesar, prin urmare, să fie ghidată și limitată de condiții stabilite în lege. Rolul judecătorului este de a decide dacă condițiile legale pentru anulare sunt îndeplinite în fiecare caz distinct.

17. Comisia de la Veneția a remarcat anterior că legislația electorală a majorității statelor membre ale Consiliului Europei lipsește de obicei de detalii cu privire la puterea de decizie a organismelor competente pentru soluționarea disputelor electorale și că lasă o mare discreție judecătorului care analizează chestiunile electorale pentru a determina dacă neregulile sunt de natură să necesite anularea alegerilor. Din acest motiv, Comisia de la Veneția a făcut o recomandare generală – care rămâne valabilă – de a îmbunătăți legislația privind anularea rezultatelor alegerilor. Merită menționat că și CEDO a exprimat preocupări cu privire la legislația electorală care oferă organismelor de soluționare a disputelor electorale o discreție (prea) largă.

18. Ca regulă, alegătorii este necesar să aibă încredere că votul lor este definitiv. Anularea unei părți a alegerilor sau a alegerilor în ansamblu este justificată doar în circumstanțe foarte excepționale (principiul ultima ratio). Astfel, Comisia de la Veneția a stabilit deja că „anularea rezultatelor alegerilor din cauza unor abateri minore care nu au afectat rezultatul ar putea face procesul electoral mai vulnerabil sau ar duce la neîncredere în remediile judiciare sau la un interes scăzut în ciclurile de alegeri repetate, și posibil la o participare mai redusă.”

19. Pe de altă parte, deoarece frauda sau alte nereguli – chiar și la scară largă – nu pot fi niciodată excluse, posibilitatea de a invalida parțial sau total rezultatele alegerilor este necesar să fie prevăzută într-o formă sau alta. Acest aspect este evident și dintr-o analiză comparativă a legilor electorale. Codul de bune practici în materie electorală cere un sistem eficient de apel și afirmă, în special, că „organismul de apel trebuie să aibă autoritatea de a anula alegerile acolo unde neregulile ar fi putut afecta rezultatul.”

20. Aceste principii se aplică mutatis mutandis alegerilor la toate nivelurile diferite, cum ar fi alegerile regionale și naționale, inclusiv alegerile parlamentare și prezidențiale.

B. Competența curții constituționale și chestiuni procedurale

Competența curții constituționale

Comisia de la Veneția a remarcat anterior că ar fi potrivit ca deciziile de anulare să fie luate de cel mai înalt organism electoral – inclusiv autoritatea electorală centrală a țării – și că astfel de decizii ar fi necesar să fie revizuibile de cel mai înalt organism judiciar, curtea constituțională sau o curte electorală specializată, atunci când un astfel de organism judiciar există. Atribuirea dreptului de a anula alegerile curții constituționale este, astfel, în conformitate cu – deși nu este cerută de – standardele europene și internaționale și cu legislația din multe state. Nu este necesar ca instanța constituțională să fie doar instanța finală și să acționeze ca organism de apel. Există, de asemenea, cazuri de țări care permit plângeri electorale legate de rezultatele alegerilor doar în fața curții constituționale care acționează ca prima – și în același timp ultima – instanță.

Competența curții constituționale de a anula alegerile poate fi reglementată fie în Constituție, fie într-un Cod Electoral aplicabil tuturor alegerilor, într-o lege electorală care reglementează doar anumite tipuri de alegeri (de exemplu, alegerile prezidențiale) sau în legea privind curtea constituțională. Poate fi reglementată în mod explicit sau implicit; poate fi reglementată în detaliu sau cu clauze deschise.

Dintr-o perspectivă comparativă, pot fi observate două abordări diferite: în unele țări, curtea constituțională exercită o funcție generală de control asupra alegerilor care poate fi interpretată ca incluzând și competența de a anula rezultatele alegerilor. În alte țări, există reglementări mai specifice privind soluționarea disputelor care definesc în mod explicit sfera sancțiunilor (inclusiv anularea alegerilor). Sub ambele abordări, în general, instanța nu acționează din oficiu, ci la cererea sau solicitarea grupurilor de alegători, grupurilor politice, candidaților sau altor organe ale statului.

Chestiuni procedurale

a. Inițierea procedurii, decizia din oficiu

Standardele drepturilor omului proclamă dreptul de a iniția o procedură de control asupra rezultatelor alegerilor în cazul unor acuzații valide de deficiențe în procedură. Comentariul General nr. 25 la ICCPR afirmă că rezultatele alegerilor, inclusiv procesul de numărare, ar fi necesar să fie contestabile.

Conform Codului de bune practici în materie electorală, toți candidații și toți alegătorii înregistrați în circumscripția afectată de presupuse nereguli este necesar să aibă dreptul de a face apel. Poate fi impus un cvorum rezonabil pentru apelurile depuse de alegători cu privire la rezultatele alegerilor. O astfel de restricție a fost acceptată și de CEDO, care a declarat că dreptul alegătorilor individuali de a contesta rezultatele alegerilor „poate fi supus unor limitări rezonabile în ordinea juridică internă.” Comisia de la Veneția și ODIHR au afirmat anterior că atât rezultatele preliminare, cât și cele finale ar trebui să poată fi contestate și că ar trebui să fie clar din lege dacă se aplică un mecanism general sau restricționat de invalidare, în funcție de îndeplinirea condițiilor speciale privind chestiunile probatorii și admisibilitatea plângerilor și apelurilor.

Standardele internaționale nu impun și nici nu interzic în principiu deciziile din oficiu ale curților constituționale. Cercetările comparative arată că atunci când curțile constituționale au datoria de a supraveghea alegerile, această datorie nu implică, în cele mai multe cazuri, puterea de a acționa din oficiu. După cum au afirmat anterior Comisia de la Veneția și ODIHR, „legea electorală ar trebui să specifice dacă entitățile investite cu puterea de a invalida rezultatele alegerilor pot acționa fără a li se prezenta o plângere oficială.” Comisia de la Veneția a notat în Raportul său din 2009 privind anularea rezultatelor alegerilor că, în majoritatea țărilor, organismele judiciare sunt implicate în certificarea sau anularea rezultatelor electorale doar pe baza plângerilor sau apelurilor. În cazurile în care legislația națională stabilește o datorie generală de control sau o funcție generală de garantare a curții constituționale în legătură cu alegerile, s-ar putea argumenta că o astfel de prevedere ar fi ineficientă dacă instanța constituțională nu ar putea iniția proceduri atunci când află despre fraude majore sau abuzuri în procesul electoral. Acest argument este, totuși, poate contrazis de realitatea practică conform căreia candidații, partidele sau grupurile de alegători nemulțumiți de un rezultat electoral pot fi așteptați să depună plângeri dacă există dovezi relevante de fraudă sau alte abateri sau abuzuri relevante. Mai mult, o competență extinsă din oficiu a curții constituționale ar putea pune sub semnul întrebării valoarea limitelor de timp (de obicei destul de scurte și stricte) pentru plângeri, dacă instanța care revizuiește alegerile ar fi liberă să acționeze din oficiu după expirarea termenului limită.

Este necesar, de asemenea, avut în vedere că instanțele, inclusiv curțile constituționale, sunt caracterizate prin faptul că sunt reactive, nu stabilesc agenda; puterea lor este limitată de faptul că nu își pot alege cazurile. Această presupunere ar fi inversată dacă, de fapt, curților constituționale li s-ar acorda dreptul de a acționa din oficiu și de a anula alegerile din propria inițiativă – aceasta ar fi o putere enormă pentru care ar fi rezonabil să se ceară o bază legală clară. În opinia Comisiei de la Veneția, puterea curților constituționale de a invalida alegerile din oficiu – dacă există – ar trebui limitată la circumstanțe excepționale și reglementată clar, pentru a păstra încrederea alegătorilor în legitimitatea alegerilor. Acest caracter excepțional al invalidării se aplică și atunci când curtea constituțională are mandatul constituțional de a valida alegerile din oficiu, ceea ce implică logic dreptul de a le invalida.

b. Echitatea procedurii

28. Conform jurisprudenței CEDO, procesul decizional privind contestațiile la rezultatele alegerilor este necesar să fie însoțit de garanții adecvate și suficiente care să asigure, în special, evitarea oricărei arbitrarietăți. Procedura în domeniul disputelor electorale este necesar să fie echitabilă și obiectivă și să garanteze o decizie suficient motivată; reclamanții este necesar să aibă posibilitatea de a-și exprima punctele de vedere și de a prezenta orice argumente pe care le consideră relevante pentru apărarea intereselor lor prin intermediul unei proceduri scrise sau, după caz, la o audiere publică; este necesar să fie clar din declarația publică de motive a organismului decizional relevant că argumentele reclamanților au fost evaluate corespunzător și au primit un răspuns adecvat.

29. În același sens, Comisia de la Veneția a afirmat că, indiferent de organismul care decide asupra validității rezultatelor alegerilor, legea este necesar să garanteze garanții procedurale, cum ar fi imparțialitatea, norme precise pentru a limita discreția autorității, garanții ale unei decizii echitabile, obiective și motivate, pentru a preveni deciziile arbitrare și pentru a fi în conformitate cu CEDO.

30. Mai mult, în brief-ul său amicus curiae în cazul Marii Camere a CEDO Mugemangango v. Belgia, Comisia de la Veneția a concluzionat următoarele în legătură cu drepturile procedurale în disputele electorale:

„În ceea ce privește drepturile procedurale, dreptul solicitanților la o audiere care să implice ambele părți este necesar să fie protejat. Mai specific, următoarele drepturi este necesar să fie garantate:

a. Dreptul de a prezenta dovezi în sprijinul plângerii [apelului în primă instanță] după ce aceasta este depusă;

b. Dreptul la o audiere echitabilă, publică și transparentă asupra plângerii;

c. Dreptul de a contesta decizia privind plângerea în fața unei instanțe de judecată.

48. Audierea este necesar să fie publică, deoarece transparența procedurilor de soluționare a disputelor electorale este foarte importantă pentru a asigura încrederea în procesul electoral. Deciziile este necesar să fie bine motivate și făcute publice.

49. Cerințele procedurale menționate mai sus sunt similare cu cele ale Articolului 6 din CEDO, dar este necesar să se țină cont de contextul specific al alegerilor. De exemplu, este necesar să fie găsit un echilibru între durata și amploarea audierilor și necesitatea de a rezolva rapid disputele electorale.”

31. În opinia Comisiei de la Veneția, astfel de cerințe procedurale se aplică, în principiu, și deciziilor din oficiu care duc la anularea rezultatului alegerilor. O problemă particulară legată de anularea rezultatului alegerilor este că aceasta va afecta întotdeauna alți candidați și, în unele cazuri, toți candidații. Deși jurisprudența CEDO și standardele Comisiei de la Veneția menționate mai sus permit o anumită flexibilitate pentru a adapta garanțiile procedurale generale la contextul electoral și la exigențele situației, este necesar să fie prevăzută o formă de audiere sau consultare cu părțile afectate, pentru a le permite să își prezinte punctele de vedere și dovezile. În orice caz, deciziile din oficiu ar fi necesar să ia în considerare revendicările prezentate de actorii electorali, precum și plângerile și apelurile oficiale; iar persoanele care – din cauza anulării rezultatelor alegerilor – sunt private de mandat, precum și partidele politice din care fac parte aceste persoane, ar fi necesar să aibă dreptul de a prezenta dovezi și argumentele lor. Instanța ar fi necesar să fie obligată să își asume acest rol pentru a se asigura că candidații și actorii electorali, cum ar fi organismele de gestionare a alegerilor, apar ca părți și fac prezentări.

32. Având în vedere caracterul destul de vag și general al legislației multor state membre privind puterea de decizie a curții constituționale (sau a altui organism competent să anuleze rezultatele alegerilor), garanțiile procedurale capătă o importanță deosebită. Cu cât este mai mare discreția judecătorului care analizează chestiunile electorale în a decide asupra consecințelor neregulilor, în special asupra consecinței deosebit de grave a anulării, cu atât mai importantă va fi existența unor garanții procedurale solide.

c. Termenele limită

33. Codul de bune practici în materie electorală include principiul că termenele pentru depunerea și soluționarea apelurilor în chestiuni electorale este necesar să fie scurte. În mod similar, procedura de invalidare a rezultatelor alegerilor este necesar să fie rapidă și oportună, permițând organismului nou ales să își preia funcția cât mai curând posibil. Verificarea rezultatelor alegerilor după o procedură prelungită ar restricționa dreptul de a candida la alegeri într-un mod disproporționat. Este crucial ca instituțiile competente să dispună de resurse suficiente pentru a desfășura procedurile rapid.

34. Totuși, este necesar să fie prevăzut suficient timp pentru a colecta dovezi și a asculta argumentele actorilor electorali. În cazul în care neregulile vizează probleme complexe, de exemplu, legate de campania electorală sau finanțarea campaniei, astfel de termene pot fi mai lungi.

35. În acest context, este necesar să fie remarcat, de asemenea, că decizia de a anula rezultatele alegerilor ar fi necesar să fie luată ca ultimă soluție. Orice încălcare a regulilor electorale ar fi necesar să poată fi contestată imediat ce apare. În special, problemele legate de înregistrarea alegătorilor, înregistrarea candidaților sau accesul la campanie ar fi necesar să fie rezolvate, iar astfel de plângeri ar fi necesar să fie decise înainte de începerea votării. Plângerile privind defectele proceselor din ziua alegerilor, legate de procedurile din ziua alegerilor sau de numărarea voturilor, ar fi necesar, acolo unde este posibil, să fie rezolvate înainte de verificarea finală a rezultatelor alegerilor.

36. Nu există standarde internaționale clare cu privire la posibilitatea anulării rezultatelor alegerilor după expirarea termenelor oficiale pentru depunerea plângerilor și apelurilor și după ce rezultatele au fost verificate. Dacă apar dovezi de manipulare a alegerilor după ce procesul este finalizat (și organismul ales și-a început activitatea), ar putea exista motive pentru a revizui decizia de validare a rezultatelor alegerilor și pentru a organiza noi alegeri. Deși disputele decise de o instanță de ultim resort nu pot fi redeschise fără argumente convingătoare, guvernarea democratică nu este posibilă dacă alegerile sunt manipulate. Legislația ar fi necesar să permită curților constituționale sau altor organisme responsabile de validarea alegerilor să decidă dacă să revizuiască deciziile de verificare a rezultatelor alegerilor pe baza unor dovezi care nu sunt disponibile în timp util, inclusiv, de exemplu, dovezi colectate de observatorii cetățeni ai alegerilor, a căror evaluare finală are loc adesea după încheierea procesului legal și verificarea rezultatelor alegerilor.

37. Unele ordini juridice permit anularea rezultatelor electorale după ce candidatul a preluat funcția, în timp ce altele nu o fac. Posibilitatea de a anula rezultatele alegerilor după ce candidatul ales a intrat în funcție poate fi limitată la cele mai grave încălcări ale procedurii electorale. Exemple de cazuri în care o astfel de anulare poate fi permisă ar putea include conduite penale care încalcă procedurile electorale în perioada preelectorală, în ziua alegerilor sau în timpul numărării voturilor. În opinia Comisiei de la Veneția, legislația ar fi necesar să reglementeze clar astfel de cazuri și să le limiteze la situații excepționale.

(va urma)

Citiți și:
Erata CCR pe anularea alegerilor – APADOR-CH explică ce ar fi necesar să se facă după ce Comisia de la Veneţia a confirmat că alegerile prezidenţiale au fost anulate abuziv şi nelegal
Procurorul General al României este obligat să se sesizeze după Raportul Comisiei de la Veneţia

 

yogaesoteric
24 martie 2025