Doi ani de abuzuri ale autorităţilor române împotriva şcolii de yoga MISA

Evenimentele prin care a trecut MISA din martie 2004 până în prezent 

• 18 martie 2004
S-a declanşat „cea mai amplă operaţiune a Jandarmeriei şi Poliţiei române de după 1989”. 300 de jandarmi şi procurori au realizat percheziţii în 16 imobile aparţinând yoghinilor. Printre încălcările de procedură realizate de procurori şi jandarmi în timpul acestor percheziţii sunt divulgarea secretului profesional, abuz în serviciu – distrugere, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (de exemplu dreptul la avocat), purtare abuzivă, tortură, ameninţare, arestare nelegală şi cercetare abuzivă, furt calificat în dauna intereselor private, tâlhărie, violare de domiciliu, împiedicarea participării la proces, încercare de a determina mărturie mincinioasă – cercetare abuzivă şi  instigare publică.

• 28 martie 2004
Înscenarea din vama Nădlac. Gregorian Bivolaru este reţinut în jurul orei 21 la Nădlac, acuzat de încercare de trecere frauduloasă a frontierei, deşi nu era dat în consemn la frontieră. Mentorul MISA este arestat, cu toate că infracţiunea de care era acuzat se judecă în stare de libertate. În 29 martie Gregorian Bivolaru este transportat de la Arad la Bucureşti, unde este dus la Curtea de Apel din Bucureşti sub o escortă impresionantă. Tribunalul Bucureşti dispune aproape de miezul nopţii arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Este fabricată o nouă acuzaţie, de act sexual cu o minoră, pe baza unei declaraţii false, smulsă sub presiune Mădălinei Dumitru, una dintre cele 80 de persoane duse la Parchet în urma percheziţiilor din 18 martie. Mădălina Dumitru, care după câteva luni a devenit majoră, a fost singura minoră din imobilele percheziţionate.

• 1 aprilie 2004
Gregorian Bivolaru este pus în liberate, în urma excepţiilor ridicate de avocatul său.
La solicitarea procurorilor Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, Mădălina Dumitru este dusă sub escortă la INML pentru a i se efectua un examen care ar trebui să stabilească dacă aceasta a întreţinut sau nu relaţii sexuale. Deşi Mădălina nu a fost de acord cu acest examen, iar expertiza medico-legală în astfel de cazuri se face numai cu asentimentul părţii vătămate, aceasta a fost sechestrată împreună cu avocata Adina Solomon, ambele fiind bruscate de jandarmi. Yoghinii adunaţi spontan la INML pentru a protesta sunt bătuţi de jandarmi, unul dintre ei fiind transportat în comă la spital.

• Mai 2004
Europarlamentarul danez Ulla Sandbaek acuză autorităţile române în mai multe rânduri că îl persecută pe mentorul MISA.

• 1 iunie 2004
Gregorian Bivolaru este dat în urmărire generală după ce magistraţii Judecătoriei sectorului 5 au emis pe numele lui un mandat de arestare valabil timp de 26 de zile de la data la care acesta va fi prins.

• 22 iunie 2004
La 100 de zile de la 18 martie, yoghinii au format lanţ uman în jurul Casei Poporului, pentru a protesta împotriva anchetelor abuzive dezlănţuite împotriva şcolii de yoga MISA. Din martie 2004 până în aprilie 2006, MISA a realizat peste 150 de manifestaţii de protest la Parchetul General, Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Guvernul Românei, Parlament sau Preşedinţie.

• 21 iulie 2004
Mentorul MISA este dat în urmărire internaţională prin Interpol.

• 16 August 2004
Procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti îl trimit pe Gregorian Bivolaru în judecată pentru act sexual cu un minor şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei. 

• 1 octombrie 2004
Se lansează scandalul Simona Lungu. Judecătoarea Simona Lungu este acuzată că ar fi jucat într-un film porno. După o campanie de presă agresivă şi presiuni insuportabile aceasta îşi dă demisia din magistratură.

•  2 octombrie 2004
A avut loc prima înfăţişare din procesul în care Gregorian Bivolaru este acuzat de presupusele infracţiuni de act sexual cu un minor şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei.

• 25 noiembrie 2004
Procesul lui Gregorian Bivolaru se mută la Sibiu, în urma cererilor formulate de apărătorii mentorului MISA.

• 16 martie 2005
Gregorian Bivolaru a depus o cerere de acordare de drept de rezidenţă în Suedia la Autoritatea pentru Imigranţi din Malmo. Cererea sa a fost motivată de persecuţiile la care a fost supus în România din anii 80 şi până în prezent, în special după 18 martie 2004.

• Aprilie 2005
Federaţia Internaţională de Yoga contactează Autoritatea pentru Străini din Suedia manifestându-şi sprijinul pentru Gregorian Bivolaru. Tot în aprilie, purtătorul de cuvânt al comisiei parlamentare pentru drepturile omului din Parlamentul finlandez, Ulla Antilla a adresat o scrisoare autorităţilor suedeze prin care îl susţinea pe Gregorian Bivolaru.

• 4 aprilie 2005
În timpul celei de-a doua înfăţişări din procedura de discutare a cererii sale de azil, la Malmo, pe 4 aprilie 2005, mentorul MISA este reţinut de Interpol datorită mandatului de urmărire internaţională emis cu aproape un an în urmă de Inspectoratul General al Poliţiei. Gregorian Bivolaru a rămas în custodia Poliţiei din Malmo din aprilie până în octombrie.

• 11 aprilie 2005
Statul român trimite în Suedia prima cerere de extrădare pe numele lui Gregorian Bivolaru, pe baza mandatului de arestare pentru act sexual cu o minoră.

• 15 aprilie 2005
La cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti a decis emiterea unui al doilea mandat de arestare preventiva pe numele lui Gregorian Bivolaru. In acest nou dosar, Gregorian Bivolaru este acuzat de trafic de persoane alături de alte 16 persoane. Pentru acest al doilea mandat nu au fost înştiinţaţi nici avocaţii, nici el nu a fost citat deşi se ştia unde este şi nici nu a fost audiat.

• 26 aprilie 2005
Este trimisă a doua cerere de extrădare în Suedia formulată pe baza noului mandat de arestare.

• 7 mai  2005
Se pune sechestru asiguratoriu pe 70 de imobile care aparţin yoghinilor – case, apartamente, garsoniere, boxe, case părinteşti, sedii de fundaţii. Procurorii motivează această decizie prin necesitatea de a acoperi despăgubirile cerute de cei şapte martori mincinoşi din dosarul de trafic de persoane care cer daune în valoare de 8 milioane de euro. Imobilele nu au fost evaluate conform legii.

• 16 mai 2005
Procurorul Elena Sandu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decide neînceperea urmăririi penale (ordonanţa NUP) a procurorilor menţionaţi în plângerile yoghinilor referitoare la percheziţiile din 18 martie 2004, pe motiv că faptele sesizate nu există. Nici unul dintre sutele de yoghini care au depus plângere nu a fost audiat.

• 16 august 2005
Biroul pentru imigranţi din Malmo a respins cererea de rezidenţă din cauza implicaţiilor politice ale cazului asupra procesului de aderare al României la Uniunea Europeană. Gregorian Bivolaru a formulat recurs.

• 11-12 octombrie 2005
Curtea Supremă de justiţie din Stockholm, Suedia, a judecat cererea de extrădare formulată de statul român pe numele lui Gregorian Bivolaru.

• 20 octombrie 2005
Gregorian Bivolaru este pus în libertate, după ce a rămas aproape şapte luni în custodia poliţiei suedeze.

• 21 octombrie 2005
Curtea Supremă de Justiţie din Stockholm respinge cererile formulate de statul român pentru că Gregorian Bivolaru „nu poate avea parte de un proces corect în România” şi „poate fi expus la grave persecuţii din cauza convingerilor sale religioase”

• 11-13 noiembrie 2005
Primul congres al Federaţiei Europene de Yoga, organizat de MISA la Bucureşti a atestat valoarea şcolii spirituale fondate de Gregorian Bivolaru. Mentorul MISA este ales cu această ocazie membru pe viaţă în forul de conducere al Federaţiei Internaţionale de Yoga.

• Noiembrie 2005
Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Elmar Brok, susţine o corespondenţă cu oficiali români responsabili de integrarea României în UE pe tema cazul Gregorian Bivolaru. Brok cere lămuriri referitoare la modul în care România va aplica standardele europene în sistemul judiciar şi cum va fi asigurată securitatea lui Gregorian Bivolaru dacă s-ar reîntoarce în România.

• 16 noiembrie 2005
Curtea de Apel Bucureşti respinge într-o şedinţă secretă recursul care contesta mandatul de arestare emis pe numele lui Gregorian Bivolaru pentru trafic de persoane la data de 15.04.2005. Acest mandat de arestare a fost emis prin ignorarea procedurilor uzuale şi în prezenţa unui avocat numit din oficiu, cu toate că numele apărătorilor lui Gregorian Bivolaru erau bine cunoscute. Încheierea judecătorească din 15 aprilie oferă, printre altele, ca motiv al privării de libertate a unui cetăţean al României, faptul că “acesta se crede a fi iluminat”.

• 16 decembrie 2005
Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii şi Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o anchetă pentru a verifica respectarea procedurilor în dosarul lui Gregorian Bivolaru.

• Decembrie 2005
Deputatatul suedez Carl B. Hamilton a adresat o interpelare ministrului de interne şi Guvernului suedez, în care susţine că prin faptul că Suedia a refuzat extrădarea mentorului MISA, nu se mai poate pune în discuţie ca statul suedez să acorde României sprijinul pentru integrarea în UE. 

• 23 decembrie 2005
Biroul de Apel pentru Străini din Malmo, Suedia îi acordă lui Gregorian Bivolaru drept de rezidenţă permanentă cu statutul de refugiat. Această decizie este definitivă şi nu poate fi contestată de statul român.

• 1 februarie 2006
Anchetarea modului în care au fost instrumentate cazul MISA şi Gregorian Bivolaru cerută CSM de către ministrul justiţiei este finalizată, dar concluziile sale nu sunt făcute publice.

• Ianuarie-februarie 2006
Yoghinii MISA pichetează zilnic sediul CSM, cerând investigarea abuzurilor pe care le reclamă începând din martie 2004. Între timp, numărul simpatizanţilor MISA acuzaţi de trafic de persoane a ajuns la 40, pe baza aceloraşi şapte mărturii mincinoase. Bunurile confiscate abuziv la percheziţiile din martie 2004 nu au fost decât în mică parte returnate. În continuare, 70 de imobile sunt puse sub sechestru.

• 22 februarie 2006
Este aprobat în plenul Consiliului Superior al Magistraturii Raportul inspectorilor CSM în cazul Gregorian Bivolaru. Departe de adevăr şi de a aduce vreo clarificare, raportul este o insultă la adresa bunului simţ. Pe scurt, yoghinii sunt acuzaţi că şi-ar fi înscenat abuzurile pe care le reclamă de doi ani. Solicitarea ministrului justiţiei de a verifica respectarea drepturilor procedurale ale lui Gregorian Bivolaru este interpretată ca o intruziune în actul de justiţie.

• Martie 2006
Yoghinii continuă protestele publice, deşi sunt ameninţaţi de atentate, iar Primăria caută să le împiedice manifestaţiile.

• 4 aprilie 2006
Reprezentanţii MISA prezintă în faţa Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor seria de abuzuri comise împotriva yoghinilor şi cer constituirea unei comisii parlamentare care să analizeze „la rece” cazul MISA.

Biroul de Presă MISA
7 aprilie 2004
yogaesoteric

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More