Două fețe ale războiului

M-am săturat de imaginile de bombardament (de fapt, de ruine) de prin gări și din punctele de trecere a frontierei cu Ucraina. Oricât ar fi de dureroase, de impresionante, abundența lor sună a propagandă, a limitare în abordarea subiectului și a mediocritate jurnalistică de pe ultima treaptă a libertății de exprimare.

Reporterii pe care România îi are pe la punctele de trecere a frontierei sunt ca și prezența președintelui, a prim-ministrului sau a bietului ministru al Apărării, la vama Siret. Adică plate și neconvingătoare, cu nimic mai breze decât ale trompetului politic Gheorghe Flutur. Să se vadă în cadru și să arate că și ei participă la drama refugiaților. Repetă placa ospitalității și a mulțumirilor din partea refugiaților, a cadrelor și gros-planurilor cu chipurile de copii speriați. Războiul din Ucraina prilejuiește multora o defilare agresivă a mediocrității profesionale și un trafic lacrimogen greu de suportat. Nu depășesc descrierile și prezentările de aglomerație și panică prin gări. Imaginile cu valurile de refugiați îngroziți de apropierea războiului, repetate obsedant și prostește, pot genera căderi psihice și depresii. Încă suntem departe de experiența jurnaliștilor din Killing Fields, din filmul lui Roland Joffe (1984) despre violențele regimului Khmerilor Roșii din Cambodgia.

Aproape toate relatările românești sunt pe deasupra, de departe și pe lângă, eventual, de la adăpost. Se vede goliciunea lor culturală, nepriceperea și lipsa lor de experiență în materie. România n-a prea avut reporteri de front și transmisii veritabile de pe linia întâi. Se simte incapacitatea de a realiza producții temeinice, se vede lipsa de fonduri pentru deplasare, de contacte, plus o vizibilă incapacitate de acoperire a subiectului. Ca să nu mai vorbim despre faptul că nimeni nu este pregătit să facă transmisii și de la Moscova sau din cealaltă parte a conflictului. Sau să obțină măcar o declarație de la ruși sau de la liderii separatiști.

Ce trăim în aceste zile? Numai derută! Un taifun de lacrimi și patetism, o abordare naivă a războiului. Și o îngropare forțată a problemelor românești. De la economie, agricultură și până la armată, totul este acoperit cu plânsetele și aglomerația din gări și de la granița cu Ucraina. De la discursul victorios despre înmormântarea pandemiei, președintele Klaus Iohannis a mai apărut apoi doar la graniță, mai mult pentru vizibilitate și pentru a pregăti vizita trimisului încurajator din partea partenerului strategic, doamna vicepreședinte Kamala Harris, și ea fascinată doar de fluxul refugiaților.

Cât privește înmormântarea pandemiei, este necesar să admit că războiul din Ucraina a descărcat un marfar de Dero și Omo peste subiect. Președintele a ținut să facă el anunțul, în speranța că mai spală din prăbușirea sa dramatică în sondaje. În fapt, președintele Klaus Iohannis s-a grăbit să-și asume integral întreaga derulare a campaniei împotriva pandemiei, în care premierul, ministrul Sănătății și Raed Arafat au fost doar figuranți sau, în cel mai bun caz, executanți de decizii contradictorii. De la începutul pandemiei și până la războiul ruso-ucrainean, coordonarea măsurilor a fost o probă de amatorism autoritar și de incompetență. Președintele a preluat cu hotărâre comanda unei crize sanitare în care era totalmente nepregătit. Dar plin de idei și inițiative, mai toate ridicole sau ineficiente și terminate prost.

Cam la fel se petrece și în dosarul Rusia-Ucraina.

Care sunt prioritățile economice ale țării în noua etapă? Cu ce soluții urmărim să ieșim din criza energetică? Redeschidem sau nu centralele electrice pe cărbuni, închise în mare grabă și din prostia unor amatori într-ale economiei și securității naționale? Modificăm ceva în abordarea agriculturii în vreme de război? Reprofilăm ceva în industria alimentară? Subvenționăm sau stimulăm într-un fel sau altul producția de hrană sau rămânem spânzurați mai departe de importuri?

Nimeni nu răspunde! Noutățile de la Cotroceni și de la Palatul Victoria seamănă perfect cu transmisiile încropite ale tinerilor reporteri ajunși cel mai departe prin gările ucrainene. Patetice, goale, pline de locuri comune, fără acces la esența lucrurilor. Nici președintele și nici premierul nu anunță cine știe ce măsuri și nici modificări importante. În schimb, se duc amândoi cu mers apăsat și cu brațele încordate (nici Iohannis și nici Ciucă nu mai încap de mușchi imaginari!) ca niște actori în rol de pistolari ca să țină un moment de reculegere după o tragedie peste care au încercat să treacă neobservați. Și apoi să se bucure de o revistă de front și de o nouă lectură de păreri ale consilierilor de la Cotroceni. Toate acestea nu mobilizează poporul și nici nu insuflă încredere. Dimpotrivă, dezumflă și contrariază!

Ce-i cu economia, cu educația, cu sănătatea, cu energia? Aflați mai la toamnă! Deocamdată, avem cea mai sigură umbrelă de securitate din istorie! Mai mult de atât, ei nu pot spune și nici gândi. Asta în vreme ce televiziunile se întrec în abordări bulevardiere despre război și mai ales despre Vladimir Putin. Operațiile sale estetice, profilul său psihologic, palatul de nu știu unde, iahturile confiscate de la miliardari, plus o doză enormă și enervantă de încercări de „cartografiere” a subconștientului de ins autoritar.

Au trecut multe zile marcate de eșecuri și pesimism, de bombardamente și gesturi eroice, dar mai ales de profeții și de încercări de citit în sufletul lui Vladimir Putin.

Situația din țara noastră, mai la toamnă!

Autor: Cornel Nistorescu

Citiți și:
Bărbăție, femei și copii în propaganda de război
Ori război total, ori circ total. În ambele cazuri noi, ca oameni simpli, ieşim prost
Dezinformarea – componentă de bază a războiului informațional

yogaesoteric
19 mai 2022