Dr. Galina Răduleanu: Învățați să spuneți: NU! „Cea mai grea sclavie este a sclavului care se crede liber”, „Deșteaptă-te, omenire, din somnul cel de moarte în care te adânciră barbarii de tirani!”

Oferim mai jos un cuvânt de mare folos, susținut de dr. Galina Răduleanu, medic psihiatru și fost deținut politic, fiica preotului și luptătorului anticomunist Boris Răduleanu, supraviețuitoare a infernului temnițelor. Acest cuvânt a fost rostit în cadrul unei conferințe despre gulagul comunist, desfășurată pe 21 octombrie 2021, „Memorialul Închisoarea Pitești”, fiind publicat în revista Atitudini, nr. 83.

„Revenim la comunism? Ascultați pe Galina Răduleanu, medic psihiatru și fost deținut politic, vorbind despre derapajele democrației. Efectele acestor derapaje sunt catastrofale pentru psihicul uman, care tinde să îmbrățișeze sclavia.” ‒ îndeamnă revista Atitudini, care redă cuvântarea mărturisitoarei:

100 de milioane de victime ale regimului comunist

Mă bucură mult prezența celor cu care am împărțit jugul tiranic al comunismului. Împreună, cred că vom putea să reușim stabilirea unei zile internaționale de comemorare a celor 100 de milioane de victime ale acestui regim satanic, în pofida împotrivirii celor care îl idealizează, aplicându-l deghizat și în prezent.

N-aș vrea să pierd ocazia de a sublinia ce a însemnat în „noaptea neagră” pe care am traversat-o, breșa făcută de „Solidaritatea” poloneză, prin care a pătruns speranța unei bune vestiri. Pentru mine, personal, a constituit un model prin care m-am eliberat dintr-o instituție tiranică, declanșând grevă.

Stimate domnule ambasador, țin să vă exprim sincer admirația mea atât pentru trecut, cât și pentru prezent, pentru verticalitatea manifestată de poporul dumneavoastră, pentru simțul de țară și lipsa oricărui compromis, exemple demne de urmat, în primul rând, de noi.

Deși absenți, țin să amintesc de drumul turistic în Cehoslovacia, care a avut un obiectiv conspirativ. Să arunc un buchețel de flori în piața unde Jan Palach și-a dat foc, ca protest la invazia sovietică. De asemenea, despărțirea aceleiași țări în două state independente, în mod pașnic, calm și civilizat, mi-a trezit admirația și chiar o doză de invidie. Deci, aceasta s-a putut face și fără un scenariu criminal, ca la noi, cu „teroriști” nevăzuți și anonimi, cât și cu sute de crime cu „autori necunoscuți”, în așa-zisa noastră revoluție. De ce această diferență imensă? – mă întreb și în prezent.

Metodologia gulagului comunist în România

În ceea ce ne privește, în gulagul comunist numărul 1, la noi s-a lucrat metodic și în etape. Într-un prim stadiu (lucrat inteligent, recunosc), s-a făcut distrugerea elitei, atât politice, cât și intelectuale. În felul acesta, masele populare, lipsite de lideri, au fost mult mai ușor de manipulat (aspect vizibil cu ochiul liber și în prezent).

În paralel, s-a pornit și un „război intern” pentru distrugerea unei adevărate armate de opoziție, formate din cei care și-au iubit țara până la sacrificiul suprem, pentru a o elibera de cotropitorii roșii. Toți munții noștri „nu purtau aur metalic”, ci „suflete de aur”.

Experimentul Pitești

O altă metodă a gulagului numărul 1, a cărui barbarie se putea plasa în cartea recordurilor, a constituit-o „unicatul” experiment Pitești, urmat de Canal, Aiud și restul închisorilor. Peste tot, s-au folosit tortura, foametea, frigul, în vederea exterminării fizice. Numai că, spre profunda lor surprindere și indignare, în locul efectului de nimicire totală așteptat, conform spuselor lui Petre Țuțea, „comunismul a umplut cerul de sfinți”.

Și asta pentru că o bună parte dintre deținuți au considerat detenția un mare dar ceresc, o purificare înălțătoare prin suferință, pe care au trăit-o ca în versul lui Blaga. „Îmi mut Crucea de pe un umăr pe altul / Ca pe o neasemuit de prețioasă povară”. Aspect evidențiat și în filmul domnului Mărgineanu, după cartea doamnei Valeria Grosu, Fii binecuvântată, închisoare.

Acolo, în hrubele întunericului și în chinuri inimaginabile, cei întemnițați au descoperit, asemenea Sfântului Constantin cel Mare, aceeași viziune cerească a Crucii din trecut și vorbele care o însoțeau. „In hoc signo, vinces” (În acest semn, vei învinge). Și au învins.

Ca în versurile lui Gyr: „Doamne, fă din suferință pod de aur, pod înalt / Și din lacrimi fă velință, pentru pat, afund și cald”. O suferință a cărei ardere a topit zgura din noi, descoperind acea comoară pe care o avem fiecare. Și anume viața noastră interioară, care ne dă calitatea de persoană unică și irepetabilă, indiferent de toate manevrele actuale, prin care vrem să o anulăm. „Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”. Iar certitudinea aceasta, chiar și acolo, era însoțită de o stare de bucurie greu de descris.

Comunismul „liber”

În condițiile acestui eșec, sistemul a decis că tactica e nevoie să fie modificată, demers realizat (în gulagul post-comunist actual). Despre el, ne vorbește părintele Calciu, în una din predicile sale. „A doua categorie sunt oamenii pe care e de ajuns să înceapă o persecuție. Așa cum s-a petrecut sau se mai petrece în lume, mai ales în America, unde persecuția e subtilă și foarte perfidă. Este poate o prigoană mai primejdioasă din mai multe puncte de vedere decât cea comunistă. Acolo știam cine e bun și cine e rău. Aici (și acum, adaug eu) nu mai știm unde e bine și unde e rău. Toate sunt gri. La fel în Europa unită. Dar și în țara noastră, unde se perpetuează o nouă formă, mai periculoasă decât în trecut”.

„Cea mai grea sclavie”, a spus un filosof, „este a sclavului care se crede liber”. Oare nu simțiți că gulagul nu a dispărut și că gratiile și-au schimbat numai culoarea? Noutatea sistemului actual constă, așa cum a subliniat părintele Calciu, în atragerea subtilă și perfidă, prin bunăstare. Și, mai ales, prin tehnică, aceasta fiind noua zeitate dominantă, care încetul cu încetul ne golește de discernământ propriu, păreri personale, opoziție și, în primul rând, de viața interioară.

Se tinde, și în mare parte s-a reușit, să ne reducă la niște roboți goi și, mai ales, manipulabili. În locul sacru pe care l-a reprezentat la noi Piața Universității, a existat un cântec, un refren, mereu actual. „Învățați să spuneți: NU!”. Face cineva aceasta?

„Ați mai văzut pe cineva citind?”

A doua inovație a sistemului, în vederea obținerii scopului urmărit, aceea de creare a „omului nou”, este reînvierea unei forme de iconoclasm, de subminare a credinței, în trecut prin arderea icoanelor. Acum, în cadrul perfidiei noului gulag, se caută, de asemenea, să fie înlăturat un dușman extrem de periculos. Și anume acela pe care îl reprezintă cartea. Un „inamic” care dezvoltă gândirea, meditația, aprofundarea ideilor și a evenimentelor, împiedicând preschimbarea noastră în simple manechine. O țintă, din păcate, foarte aproape de a fi atinsă.

Ați mai văzut pe cineva citind? Majoritatea stăm ca hipnotizați în fața micului sau marelui ecran, înghițind „alimentele” care ni se servesc, indiferent de calitatea lor. Și aceasta chiar de la vârsta de doi ani, când copilului i se dă jucăria numită tabletă. Iar obiectul inutil, numit bibliotecă, a dispărut complet din magazine. Un „Big Brother” tinde să ne înlocuiască propria gândire, trasându-ne obligatoriu corectitudinea politică.

Minciuna – factor esențial

Dar cele două sisteme, gulagul 1 și gulagul 2, au un punct cheie, fără de care nu ar putea dăinui. Este Minciuna, un factor esențial de mutilare a eu-lui nostru. Acesta a și constituit noutatea dictaturii comuniste. De-a lungul istoriei, multiplele tiranii, terori sau crime pretindeau o supunere totală, dar tăcută. Comunismul, însă, a urmărit, în primul rând, schilodirea sufletului. Pentru asta, erai obligat să strigi, mințind, că ești fericit, fiind lovit, că trăiești în cea mai bună dintre lumi, ducându-ți existența în foame și frig.

La noi, deși a durat doar 45 de ani, totuși minciuna a reușit o schimbare chiar genetică. Și acum sunt unii care plâng după vremurile „fericite” de odinioară. În noul gulag, s-a mers și mai departe, în ideea de distrugere și de robotizare, instituindu-se o dictatură a gândirii și o desființare a ideii de opoziție. „Inovațiile” trebuiesc acceptate automat și mecanic, refuzul lor ducând la consecințe grave, de altă natură decât cele din primul gulag.

Demiurgii lumii noi

Astfel, s-a decretat că familia poate fi constituită din oameni de același sex, iar schimbarea genului reprezintă o modalitate de a-L corecta pe Creator. Aceștia sunt noii „demiurgi”, creatorii, exact ca în cartea lui Huxley, Minunata lume nouă.

În prezent, imnul din simfonia a noua a lui Beethoven, folosit de comunitatea europeană Toți, pe lume, frați noi suntem, a ajuns o vorbă goală, întrucât în lume se înmulțesc războaiele criminale. Și nimeni nu se întreabă de ce. Noi, cei de aici, suntem, însă, liniștiți, căldicei și docili, având ca deviză: „Nu te băga!”.

Aș vrea să închei cu impresionanta frază dintr-un discurs al doamnei Georgia Meloni, prim-ministru italian: „Eu sunt italiancă, sunt femeie și mamă, nu părinte 1, și nu în ultimul rând, credincioasă. Îmi amintesc de spusele premonitorii ale unui filosof (nu i-am reținut numele): «Va veni vremea când va fi nevoie să demonstrați că 2 + 2 fac 4 și că vara frunzele sunt verzi». Ei bine, timpul acela a sosit”.

Aceasta este evident. Iar imnul nostru național ar fi necesar să fie adoptat de tot globul și pus, mai ales, în aplicare: „Deșteaptă-te, omenire, din somnul cel de moarte în care te adânciră barbarii de tirani”. Amin!

Citiți și:
«Această închisoare a fost pentru mine o a doua viaţă» (I)
Dr. Galina Răduleanu, fost deținut politic: Trăim în amoralitate. În școli este nevoie de educarea caracterului, nu de educație sexuală

 

yogaesoteric
10 martie 2024