Dr. Geanina Hagimă: Vaccinarea anti-covid – violarea prin nanotehnologie a integrității ființei umane – Lucrarea prezentată la Conferința „Covid-19 și Convergența Biodigitală”

Este recunoscut oficial că vaccinarea anti-covid este un experiment, studiul clinic de faza a patra la nivel global fiind în desfășurare, și că lumea devine un imens spital digital în care oamenii sunt monitorizați în timp real – documente prezentate în cadrul celei de-a treia ediții a conferinței „Covid-19 și Convergența Biodigitală”.

Dr. Geanina Hagimă

A treia ediție a conferinței „Covid-19 și Convergența Biodigitală” s-a desfășurat pe parcursul a două zile, 14 noiembrie 2025 în clădirea Parlamentului României și 15 noiembrie la Hotel Pullman, cu participarea cunoscutei geneticiene, doamna Alexandra Henrion-Caude. Această a treia ediție a fost o continuare a străduinței unei echipe multidisciplinare de a face lumină, pe bază de dovezi, asupra perioadei covid, de a expune frauda medicală din această perioadă, dar și de a informa oamenii despre rolul plandemiei covid și al serurilor experimentale covid în realizarea planului global de convergență biodigitală.

În această conferință am expus o lucrare amplă intitulată „Vaccinarea anti-covid – violarea prin nanotehnologie a integrității ființei umane”.

Lucrarea mea a adus dovezi atât din cercetările personale, dar și din ale altor cercetători independenți despre prezența unor elemente străine, unele toxice în vaccinurile anti-covid, nedeclarate în prospecte de producători, fapt cu implicații juridice importante, având în vedere numeroasele reacții adverse ale acestor produse și vicierea consimțământului oamenilor constrânși sau manipulați să se injecteze cu produsele a căror compoziție nu o cunoșteau. Rezultatele mele dar și ale altor cercetători le-am inclus într-un raport de 250 de pagini, fundamentat juridic de doamna jurist Aida Frunză, și le-am trimis către o agenție comunitară dar și către Ministerului Sănătății și Ministerul Finanțelor, pentru a ajuta România în procesul deschis de producătorul Pfizer, dovedind că statul român a fost înșelat și prejudiciat prin prezența în aceste vaccinuri anti-covid a elementelor străine, toxice, ce țin de nanotehnologie, care nu sunt menționate în prospect.

Prin prezentarea mea m-am străduit să ofer oamenilor o informare asupra nanotehnologiei nereglementate, dar care a fost utilizată fără precauție în realizarea vaccinurilor anti-covid, după principiul „zburăm cu avionul în timp ce-l construim”.

În introducere am menționat un studiu pe care l-am găsit recent și care este citat și de „National Nanotechnology Initiative – Environmental, Health, and Safety Research Strategy: 2024 Update” (Inițiativa Națională de Nanotehnologie – Strategia de Cercetare pentru Mediu, Sănătate și Securitate: Actualizare 2024) a SUA.

Acest studiu intitulat „Aprobarea clinică a vaccinurilor cu ARNm SARS-CoV-2 bazate pe nanotehnologie: impactul asupra nanomedicinei translaționale” este foarte important pentru acțiunile în justiție dar și pentru a-i combate pe cei care ne-au transmis cu o ușurință criminală că vaccinurile covid sunt „sigure și eficiente”, deoarece se recunoaște deschis că vaccinarea anti-covid a fost un experiment la scară globală pentru studierea nanomedicamentelor – „Primul studiu la scară largă privind efectul nanomedicamentelor asupra populației este în curs de desfășurare, iar acest studiu se preconizează că va fi continuu și susținut”, „Producția, distribuția și administrarea extraordinare a primelor 4,68 milioane de doze de vaccinuri Pfizer și Moderna au inițiat cel mai mare studiu populațional din domeniul nanomedicinei. Acest studiu clinic de fază 4 contribuie la răspunsul la întrebarea istorică «care sunt riscurile necunoscute ale nanoparticulelor lipidice?»” „Pe măsură ce se colectează date privind siguranța și eficacitatea și se analizează evenimentele adverse, se va stabili o cale clară și fără obstacole pentru dezvoltarea de nanomedicamente mai complexe și nelipidice.”

Menționez faptul că și în acest moment pe site-ul ANMDMR pot fi făcute raportări privind reacțiile adverse ale vaccinurilor anti-covid, inclusiv tardive (decese, cancere, boli autoimune, cardiace, neurologice, psihiatrice etc.), de către medici dar și de persoanele afectate sau rudele acestora, aceste produse fiind încă monitorizate pentru calcularea raportului risc beneficiu – „*Vaccinurile covid-19 fac obiectul unor monitorizări suplimentare (▼). Prin raportarea reacțiilor adverse post-imunizare este posibilă identificarea rapidă de noi informații referitoare la siguranță.

Pe lângă informațiile despre frauda vaccinurilor anti-covid, lucrarea mea conține o multitudine de informații și dovezi despre planul de schimbare profundă a lumii în care trăim, dar și a omului însuși prin fuzionarea biologicului cu tehnologia, mai precis cu nanotehnologia, folosind tehnologia 5G/6G, inteligența artificială. Deși se afirmă că planul de convergență biodigitală este util pentru combaterea sărăciei și a modificărilor climatice, de fapt, implementarea acestui plan înseamnă un control total, la nivel molecular (prin comunicații moleculare, electromagnetice, optogenetice) al trupului și conștiinței ființei umane, dar și al mediului. Acest plan nu a fost realizat la cererea oamenilor și cu consultarea acestora, ci a fost conceput și pus în practică fără informarea acestora, fără dezbateri, de către organizații precum ONU (UN), FEM (WEF), OMS (WHO), IEEE, ITU, IEC cu colaborarea corporațiilor, guvernelor, liderilor societății civile, cercetătorilor și a altor părți interesate printr-un „Parteneriat Global”, mobilizând „mobilizând toate resursele disponibile”, luându-și angajamentul „că nimeni nu va fi lăsat în urmă” (Transforming our world: the 2030 Agenda for Sustainable DevelopmentTransformarea lumii noastre: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă).

Având în vedere implicațiile profunde, ireversibile ale convergenței biodigitale, informarea oamenilor este esențială pentru ca ei să facă alegeri corecte și să lupte pentru libertate, pentru păstrarea liberului arbitru. O astfel de informare a lipsit la nivel oficial, ba mai mult, s-a realizat o dezinformare continuă, un război informațional, cognitiv, astfel încât, prin bulversarea oamenilor, prin disonanță cognitivă, planul să fie ușor și rapid implementat, termenul de finalizare fiind anul 2030.

Având în vedere puținele surse de informare documentate, ofer oamenilor prezentarea mea în format PDF ce poate fi descărcată de pe canalul meu de telegram. Această lucrare are linkuri spre documente oficiale și articole pentru studiul personal dar și pentru diseminarea informațiilor către semeni și acțiune.

În perioada următoare vor fi modificări planificate rapide, profunde, ample în toate domeniile, dar mai ales în cel medical prin digitalizarea forțată, folosirea inteligenței artificiale, a comunicațiilor 5G/6G (terestre, spațiale, acvatice), a tehnologiilor cuantice, a materialelor noi (grafen, metamateriale) și nanotehnologiilor introduse în diversele terapii și vaccinuri. Faptul că România se aliniază fără nicio precauție la acest plan, la construirea unui nou sistem de sănătate – Sănătatea 4.0, 5.0 – este reflectată de legi precum legea 293 din 3 noiembrie 2022 pentru prevenirea și combaterea cancerului în care se afirmă că „Medicina personalizată va beneficia, de asemenea, de High-Performance Computing. Combinarea datelor de sănătate ale unei persoane cu monitorizarea în timp real prin dispozitive inteligente și farmacocinetică va constitui baza pentru crearea unui geamăn digital (digital twin) al fiecărei persoane. Acest aspect va valorifica potențialul abordărilor medicale personalizate și va spori strategiile de screening și prevenire, diagnosticele rapide și conceptele terapeutice individualizate”, precum și de schimbările recente ale codului deontologic al Colegiului Medicilor din România.

În noua medicină se preconizează ca oamenii să fie monitorizați și tratați prin nanodispozitive ce circulă prin sângele lor, acționate de la distanță prin supa electromagnetică oferită de rețelele 5G/6G, cu ajutorul inteligenței artificiale, prin crearea de baze de date (geamăn virtual uman) cu toate datele personale, inclusiv secvențieri genetice complete, stocate în computere cuantice. Lumea devine astfel un imens spital digital în care oamenii devin și ei dispozitive în enorma și densa rețea a internetului lucrurilor, așa cum se afirmă într-o broșură a OMS (Global strategy on digital health 2020-2025 Strategia globală privind sănătatea digitală 2020-2025, publicată în anul 2021): „Spitalul digital oferă servicii în interiorul și în afara zidurilor spitalului, trecând de la furnizarea de îngrijiri medicale în cadrul unității la o rețea virtuală inteligentă de îngrijiri medicale centrată pe pacient, integrată în continuitatea serviciilor de sănătate”, „Internetul obiectelor: Un sistem de dispozitive informatice interconectate, mașini mecanice și digitale, obiecte, animale sau persoane care sunt dotate cu identificatori unici și capacitatea de a transfera date printr-o rețea fără a necesita interacțiunea dintre oameni sau între oameni și computere.”

Doar fiind mai mulți cei care înțelegem ce se petrece și care ne opunem activ acestor schimbări vom avea șanse să ne păstrăm integritatea fizică, psihică și să ne apărăm de ceea ce urmează.

Din punctul meu de vedere, în aceste vremuri sunt foarte importante credința, informarea și diseminarea informațiilor cu sursă bibliografică, acțiuni ferme, perseverente și inteligente, unitatea cu oamenii modești, sinceri, dar inteligenți care vor să rămână oameni, apropierea de natură, un stil de viață cât mai sănătos în acest mediu toxic nanotehnologic și electromagnetic care se construiește în jurul nostru.

Dumnezeu acționează prin oameni!

Doamne ajută!

Studiul PDF aici

Citiți și:
Dr. Geanina Hagimă își face public raportul despre vaccinuri, manipulare și convergența biodigitală: Cinci ani de abuzuri în perioada covid
Dr. Geanina Hagimă: Conferința de la Brașov „Covid-19 & convergența bio-digitală” – Anchete disciplinare dar și notificări de avertizori de interes public

 

yogaesoteric
20 decembrie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More