Dr. Max Gerson – O metodă naturală eficientă pentru tratarea cancerului

Dr. Med Max Gerson s-a născut în 1881 în Wongrowitz în Germania. A studiat la universităţile din Breslau, Würzburg, Berlin şi Freiburg.

Gerson suferea încă din timpul studenţiei de migrene foarte puternice. Toţi medicii consultaţi îi spuseseră că boala este incurabilă şi că trebuie să înveţe să trăiască cu ea. Dar el nu s-a mulţumit cu acest verdict şi a căutat mai departe, iar în 1910, a descoperit cartea unui medic italian care recomanda în cazul migrenelor diete alimentare. Şi aşa a început Gerson imediat să experimenteze cu propria persoană.

A încercat mai întâi o dietă cu lapte, care nu a adus însă nicio alinare a suferinţelor sale. După aceea, a încercat o cură de fructe, urmată de o cură de legume, iar în final o cură mixtă de fructe şi legume, în timpul căreia a simţit o îmbunătăţire considerabilă a stării sale de sănătate. Migrenele deveniseră mai rare şi durerile mai puţin intense, însă nu încetaseră cu desăvârşire.

Gerson a cercetat mai departe şi a ajuns la concluzia că migrenele se datorează unei deranjări a metabolizării mineralelor, în special a clorului. Aşa că a început un nou experiment, a reluat dieta pe bază de fructe şi de legume, de data aceasta însă a pregătit totul fără sare şi acest lucru a adus în cele din urmă succesul mult aşteptat! Gerson ştia acum cu siguranţă, după doi ani de experienţe dietetice, că migrenele se pot vindeca şi ţine sub control prin simpla respectare a unor norme alimentare. Orice reîntoarcere la un regim „normal”, aducea cu sine, de fiecare dată, reapariţia migrenelor.

Gerson a început să le prescrie pacienţilor săi bolnavi de migrene, în loc de medicamente, regimul alimentar. Unul dintre pacienţii săi i-a comunicat în 1920, că regimul alimentar îi vindecase nu numai migrena, ci şi tuberculoza cutanată (Lupus vulgaris).

Gerson l-a ascultat cu atenţie pe pacientul său şi a constatat că într-adevăr, starea pielii sale se îmbunătăţise considerabil. După o cumpănire îndelungată, Gerson a emis ipoteza că regimul dietetic întăreşte sistemul imunitar, putând fi aplicat şi la alte boli. Din acel moment, Gerson s-a decis să caute dovezile care să-i confirme teoria.

Dr. Gerson a fost din 1924 sprijinit de dr. Ferdinand Sauerbruch, cel mai cunoscut specialist în tuberculoză la acea oră din Germania, care recunoscuse importanţa unei terapii dietetice în tratarea TBC-ului. Gerson a fost numit şeful unei secţii speciale de tuberculozădin cadrul universităţii din München şi a început tratarea bolnavilor cu regimul său alimentar.

Sauerbruch şi Gerson au relatat despre o experienţă clinică efectuată de ei, în cadrul căreia fuseseră vindecaţi 446 din 450 (99%!!) de bolnavi de tuberculoză cutanată, numai prin regimul alimentar, fără niciun fel de medicamente!

Rezultatele excepţionale obţinute la clinica din München au fost confirmate mai târziu şi de Albert Jesionek (1870-1935) la clinica din Gießen. Eficienţa tratamentului dietetic a fost chiar recunoscută oficial de către Comitetul Consiliului Prusian de Stat pentru Sănătate (1930), în tratarea tuberculozei osoase, cutanate şi articulare. Este de aceea de necrezut că terapia dietetică nu a reuşit să capete o aplicare mai mare, nici măcar în cazul tratării bolilor TBC.

Din păcate, Gerson a întâmpinat o opoziţie masivă din partea corpului medical, rezultatele cercetărilor sale în domeniul tratării bolilor prin terapia dietetică fiind absolut ignorate de către colegii săi medici!

În anul 1928, Gerson a fost chemat la patul unei bolnave de cancer, care fusese deja operată şi căreia medicii care o trataseră îi declaraseră că nu mai poate fi salvată. Gerson îi spuse pacientei că nici el nu poate să o ajute, deoarece nu are niciun fel de experienţă în domeniu, mai ales într-un astfel de caz grav.

Bolnava i-a răspuns însă că ea a auzit de rezultatele excepţionale în vindecarea TBC-ului şi a artritei pe care Gerson le-a obținut şi a insist să fie tratată prin metoda sa. Gerson i-a prescris aceeaşi dietă pe care o administra în cazul tuberculozei. După şase luni, pacientei, căreia îi mai fuseseră date de către medicii care o trataseră până atunci numai câteva săptămâni de viaţă, îi mergea foarte bine. Au urmat alte două cazuri de cancer, care au evoluat cu aceleaşi rezultate neaşteptat de bune. Gerson a devenit conştient de faptul că terapia sa nu este o terapie specifică unei anumite boli.

„Cu aceeaşi terapie dietetică, adaptată în parte pentru fiecare bolnav, ca bază a tratamentului, am vindecat la fel de bine şi TBC, precum şi astm, boli ale aparatului locomotor, boli metabolice sau boli nervoase.”

Planul dietetic prescris de Gerson interzice fumatul, alcoolul, cafeaua şi ceaiul negru, sarea, zahărul, cacao, conservele de orice fel, brânza, carnea afumată sau condimentată, salamul, şunca, parizerul ș.a.m.d. şi recomandă consumul de fructe, salate, legume, lapte crud (nepasteurizat sau fiert), cereale, cartofi, seminţe. De-a lungul anilor, Gerson a modificat adeseori planul dietetic pentru a-i îmbunătăţi efectul tămăduitor. În 1926 a început să reducă drastic consumul de proteine animale, din 1929 a introdus şi cantităţi mari de sucuri de fructe şi de legume.

Situaţia politică din Germania l-a obligat însă pe Gerson să emigreze în 1933, mai întâi în Austria, apoi în Franţa, iar din 1936 în SUA. Gerson l-a cunoscut în acest timp şi pe laureatul premiului Nobel Albert Schweitzer. Soţia lui Schweitzer era bolnavă de TBC, iar în cazul ei fuseseră deja aplicate, fără niciun succes, toate metodele terapeutice cunoscute în medicina alopată la momentul respectiv.

Helene Schweitzer s-a vindecat cu ajutorul metodei Gerson, iar Gerson şi Schweitzer au rămas prieteni toată viaţa. Ani de zile mai târziu, atunci când lui Albert Schweitzer i s-a diagnosticat diabet zaharat, el s-a tratat şi s-a vindecat tot prin terapia Gerson.

În cursul anilor, cabinetul doctorului Gerson din New York a fost asaltat din ce în ce mai mult de bolnavi de cancer aflaţi în stadiul final al bolii. Peste 90% din pacienţii săi erau oameni la care se încercaseră fără succes toate metodele obişnuite de tratare a cancerului, erau oameni cărora ceilalţi medici care îi trataseră nu le mai dădeau nicio şansă de supravieţuire. Gerson nota în 1954, că în cazurile bolnavilor aflaţi în stadiul final al bolilor, el obţinea totuşi cu terapia sa o rată de vindecare de 50%.

Un an înaintea morţii sale, i-a apărut cartea A cancer therapy – results of fifty cases, în care este prezentată experienţa sa adunată de-a lungul anilor cu mii de bolnavi.

Max Gerson s-a stins din viaţă în 1959. Albert Schweitzer, el însuşi medic, scria într-un necrolog: „Gerson a fost pentru mine unul dintre cele mai mari genii din istoria medicinii”.

Bibliografie:

Max Gerson – O metodă naturală eficientă pentru tratarea cancerului şi a altor boli grave   

Citiți și:

75% dintre medici refuză chimioterapia pentru ei înşişi. Oare de ce?

Chiar dacă s-a descoperit că uleiul de cocos este puternic antitumoral, autorităţile nu se grăbesc să susţină continuarea cercetărilor

Atacat de autorităţi şi concerne farmaceutice, un doctor a vindecat timp de 30 de ani cancere în faza terminală – documentarul «Burzynski-The Movie»

 
  
 

yogaesoteric

10 aprilie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More