Dr. Stefan Lanka – Autism provocat prin vaccinare (I)

 

Cum poate declanşa vaccinarea autismul?
Cum apar vătămările postvaccinale?
Cum le putem preveni?
Cum le putem trata?

Până în prezent au fost identificate trei cauze ale vătămărilor postvaccinale.

1. Efectele adjuvanţilor toxici şi conservanţilor din compoziţia vaccinului

Întrucât aceste otrăvuri din compoziţia vaccinului sunt definite ca substanţe auxiliare, respectiv ca adjuvanţi ai componentelor proteice din vaccin, ele sunt considerate substanţe inofensive şi nu sunt supuse legislaţiei stricte a medicamentelor. Efectele cunoscute şi tipice ale acestor otrăvuri sunt ignorate în mod sistematic în evaluarea vătămărilor postvaccinale, deoarece vaccinului îi este atribuit doar un efect imunologic. Serul vaccinal în sine, cu componentele proteice minore, nu are potenţial toxic, spre deosebire de adjuvanţii şi conservanţii din vaccin.

2. Alergiile la componentele proteice din vaccinuri

Toate componentele proteice din absolut toate vaccinurile sunt interpretate în mod greşit fie ca particule ale agenţilor patogeni fie ca virusuri „atenuate”. În realitate, nu există „virusuri patogene”. În realitate, proteinele din vaccinuri sunt fie particule de bacterii normale, inofensive şi particule din produsele metabolice ale acestor bacterii, care există în fiecare dintre noi, fie particule din ţesuturi embrionare de pui, din celulele şi organele celulare umane şi animale utilizate în producţia de vaccinuri.

Prezenţa bacteriilor E-Coli poate fi explicată, de exemplu, prin procesul de producţie al vaccinurilor care sunt fabricate prin inginerie genetică.

În cartea Vaccinarea, eroarea medicală a secolului, medicul francez Louis de Brouwer descrie procesul de producţie pentru vaccinul împotriva hepatitei B. Astfel, vaccinurile împotriva hepatitei B sunt produse pornind de la proteine din serul unui pacient bolnav cronic de hepatită, dar fără ca în prealabil să fi fost izolat, purificat şi caracterizat biochimic vreun virus al hepatitei B. Biologul german dr. Stefan Lanka: „În fotografia care ar reprezenta aşa-zisul «virus al hepatitei B» nu sunt prezentate structuri izolate, ci este vorba de un aglutinat (acumulare de proteine din sânge, tipice de exemplu în procesele de coagulare).”.

Astfel, vaccinurile împotriva hepatitei B sunt produse pe baza unor proteine nepurificate, prelevate de la oameni cu ficatul grav bolnav, la care (atenţie!) se adaugă o aşa-zisă plasmidă, o componentă a cromozomului bacteriei E. Coli!

În anumite circumstanţe, la fiecare individ se pot declanşa alergii la proteinele străine din compoziţia vaccinurilor, iar alergiile pot declanşa acele procese numite reacţii autoimune.

3. Programele neuro-psiho-somatice declanşate de actul vaccinării

Aceste programe – care sunt la origine programe biologice speciale cu sens – se declanşează atunci când actul vaccinării este perceput ca o ameninţare existenţială, copleşitoare. Factorii declanşatori şi programele neuro-psiho-somatice au fost descoperite şi descrise ştiinţific cu precizie de către medicul german dr. Ryke Geerd Hamer. Acesta le-a numit „legile biologice ale naturii”.

Reacţiile alergice şi toxice la compoziţia vaccinurilor pot amplifica programele neuro-psiho-somatice, pot duce la cronicizarea acestora şi pot îngreuna orice terapie. Exemple tipice de programe neuro-psiho-somatice declanşate în urma vaccinării sunt autismul, depresia, mânia, epilepsia, convulsiile şi altele.

Componenta toxică a vaccinării

Ideea vaccinării s-a născut din teoria antică a umorilor şi din observaţia că otrăvurile cauzează boli; de asemenea, se observase că un consum regulat al unor otrăvuri (vezi alcoolul), în doze mici, face ca un consum al unor doze mai mari să nu ducă la deces. Se credea pe atunci ca otrăvurile introduse în organism ar avea ca efect apariţia unor antidoturi, care la rândul lor ar neutraliza otrăvurile. Teoria umorilor susţinea că „otrava patogenă” ar apărea de la sine în organism (?) şi ar acţiona (sub formă de miasmă) atât în afara organismului cât şi asupra altor persoane. Otrava patogenă se cheamă în latină „virus”, iar ideea modernizată a antidotului poartă denumirea de „anticorp”.

Rudolf Virchow, considerat părintele medicinei ştiinţifice, a reintrodus teoria antică a umorilor într-o formă modernă. Suprimând fapte ştiinţifice relevante care îi contraziceau teoria patologiei celulare, Virchow a afirmat că toate bolile ar apărea în celule individuale. Celulele ar genera o „otravă patogenă” („virus”), care ar declanşa la nivel local, dar şi în alte părţi ale corpului, diferite boli, inclusiv cancer. Contrar cunoştinţelor medicale din vremea respectivă, Virchow a definit celulele corpului ca „unităţi centrale ale vieţii”, devenind astfel fondatorul oncologiei moderne şi al ingineriei genetice, care interpretează greşit acidul nucleic ca fiind materialul genetic, deoarece nici până în ziua de azi nu au fost înţelese funcţiile evidente ale acestei substanţe.

Cu teoria lui despre patologia celulară, Virchow a devenit pionierul teoriei infecţiei şi al teoriilor imunologice. Întrucât nu a fost niciodată găsită şi identificată vreo otravă patogenă (nici măcar Pasteur nu a reuşit!!), s-a presupus că bacteriile ar fi cele care generează acea otravă patogenă („toxine”). Dar şi această ipoteză s-a dovedit a fi eronată, deoarece presupusele toxine ale bacteriilor sunt în realitate nişte enzime absolut normale, care niciodată nu ar putea apărea într-un organism într-o asemenea cantitate/concentraţie încât să devină periculoase pentru om sau animal. În cele din urmă, s-a presupus că sporii bacteriilor ar reprezenta otrăvurile patogene, până când au fost descoperite şi funcţiile sporilor.

Când au fost descoperite la bacterii structuri şi mai mici decât sporii, care se transformă complet în bacterii atunci când mediul existenţial le este distrus brusc, s-a crezut că au fost descoperiţi agenţii patogeni ai bacteriilor: „virusurile bacteriilor”.

Din cauza acestei catalogări eronate, aceste structuri au fost denumite „devoratori” ai bacteriilor = bacteriofagi. În realitate, bacteriile se transformă în aceleaşi structuri din care s-au născut, atunci când mediul existenţial le este distrus brusc sau când devin instabile din cauza cultivării „incestuoase” artificiale, din laborator.

Aceste „cărămizi ale vieţii” (unităţi vitale), din care provin bacteriile şi toate celelalte structuri vii, au stat la baza supoziţiei că şi virusurile la oameni şi animale ar arăta la fel. Totuşi, până acum astfel de structuri nu au fost găsite şi izolate ştiinţific nici la oameni şi nici la animale.

Aceste „cărămizi ale vieţii” (building blocks of life), catalogate greşit drept virusuri care lezează bacteriile, sunt alcătuite dintr-un acid nucleic împachetat într-o membrană proteică. Acizii nucleici apar autocatalitic în apă şi eliberează energie în diverse moduri, produc reacţii chimice şi catalizează multe procese. Datorită acestor proprietăţi, îşi formează un înveliş (membrana) în jurul acidului nucleic şi al sistemelor metabolice tot mai complexe din interiorul acidului nucleic. Descoperirea acidului nucleic în fagi a determinat ca presupusa patogenitate a otrăvii „virale” să-i fie atribuită acidului nucleic. De la ideea virusurilor cancerigene s-a născut ideea (la fel de greşită) a genelor cancerigene şi de aici ideea greşită a genelor de toate felurile.

Otrăvurile din vaccin şi efectele acestora

„Vaccinurile” clasice de pe vremuri conţineau în cantităţi mari multe neurotoxine precum mercurul, deoarece pe atunci se credea că, prin administrarea acestei substanţe, în organism s-ar produce antidoturi împotriva multor boli. Era vorba de convingeri ezoterice şi teologice, cum că anumite toxine ar fi avut puteri de vindecare [a nu se uita „tratamentul” variolei prin administrarea de mercur, în perioadele când „tratamentul” ucidea mai mulţi oameni decât boala însăşi – n.tr.]. Motivul pentru care se credea acest lucru este foarte simplu: simptomele şi durerea pot fi suprimate foarte uşor cu substanţe toxice, de aceea încă se consideră şi acum că se pot combate cauzele bolilor cu ajutorul otrăvurilor celulare. De aceea şi vaccinurile conţin până în ziua de astăzi otrăvuri celulare.

Adesea, bolile apar fără simptome evidente, atunci când anumite evenimente existenţiale neaşteptate (şocuri conflictuale) declanşează acele programe neuro-psiho-somatice care duc la modificarea ţesuturilor (fie depleţie celulară, fie hiperfuncţie).

Simptomele apar abia când avem depleţie sau creştere celulară prea mare a unui anumit ţesut, astfel încât anumite funcţii şi structuri ale acelui ţesut fie dispar, fie solicită prea multă suprafaţă în jur şi afectează şi alte ţesuturi/funcţii. În această primă fază, faza activă, a programului neuro-psiho-somatic, otrăvurile (medicamentele chimice) nu au efect analgezic pentru ameliorarea simptomelor sau a durerilor, ci dimpotrivă: persoanele aflate în faza activă a unui asemenea program neuro-psiho-somatic, când li se administrează un vaccin, vor reacţiona la vaccin mult mai puternic şi mai vizibil decât persoanele aflate în a doua fază a unui program neuro-psiho-somatic.

 

În faza a doua, care începe după rezolvarea sau neutralizarea cauzei, organismul încearcă să revină la starea iniţială. În acel moment se declanşează vindecarea propriu-zisă, iar organismul încearcă să reducă ţesutul excedentar masiv apărut în prima fază sau să refacă ţesutul pierdut masiv în prima fază. În această fază de reconstrucţie a procesului de boală, care este întotdeauna bifazic, apar cele mai multe simptome şi dureri.

Această fază de reconstrucţie este foarte fragilă şi necesită condiţii optime pentru starea şi îngrijirea corpului. Această etapă reparatorie a programelor neuro-psiho-somatice este suprimată rapid şi eficient de otrăvuri/medicamente de orice fel, care aruncă organismul din nou în starea de alertă permanentă tipică primei faze. Otrăvurile şi carențele la nivel celular împiedică sau încetinesc vindecarea. De peste 200 de ani, medicii homeopaţi au observat că prin administrarea de otrăvuri, simptomele şi durerea pot fi suprimate pentru un timp, dar cu preţul ca recuperarea deplină şi vindecarea completă să nu mai fie posibile.

Dacă nu înţelegem programele neuro-psiho-somatice, este normal să nu avem de ales şi să credem că otrăvurile/medicamentele pot ameliora simptomele şi durerea şi pot combate „demonii” şi microbii „patogeni” sau modificările „maligne” din propriul organism. Cine nu înţelege procesele reale din organism şi faptul că otrăvurile şi chimicalele doar suprimă temporar simptomele şi durerea (fără a vindeca nimic) va crede în continuare în sistemul medical dual de tip „bun contra rău”. Din aceste motive avem teoria patologiei celulare şi a bolilor infecţioase, a bolilor imune, a „oncogenelor” (aşa-ziselor gene „canceroase”), de aceea avem antibioticele, vaccinarea şi otrăvurile din compoziţia vaccinurilor.

Otrăvurile din vaccinuri au efect asupra creierului şi sistemului nervos

În prima fază a programelor neuro-psiho-somatice, metabolismul ţesutului afectat şi al releului neuronal corespondent trece de la metabolism aerob (cu oxigen) la metabolism anaerob (fără oxigen), adică fermentaţie. Această modificare este necesară întrucât, în această criză existenţială, corpul trebuie să furnizeze în mod permanent energie circuitului tisular-neuronal afectat. Metabolismul aerob (cu oxigen) livrează, ca la box, doar timp de câteva minute energie la capacitate maximă, după care e nevoie de o pauză sau se trece pe respiraţie anaerobă (fermentaţie), care nu eliberează la fel de multă energie, însă asigură o funcţionare îndelungată.

Din păcate, atunci când metabolismul anaerob (fermentaţia) rulează luni sau ani de zile – întrucât oamenii nu au cunoştinţă de programele neuro-psiho-somatice sau nu găsesc şi nu pot rezolva cauza bolii –, atunci vindecarea şi comutarea înapoi de la metabolismul anaerob la metabolismul aerob le cauzează probleme majore şi crize de vindecare foarte severe.

Aceste crize de vindecare [crize epileptoide conform celor 5 legi biologice ale naturii – n.tr.] se manifestă prin diverse blocaje sau simptome puternice, cum ar fi convulsiile, problemele cardiace, emboliile pulmonare, durerile acute puternice etc. Se estimează că aprox. 80% dintre bolile din ţările industrializate sunt cauzate de încercările repetate de autovindecare ale organismului, în faza de reconstrucţie a programelor neuro-psiho-somatice.

Fiecare activitate a programelor neuropsihosomatice este vizibilă în creier prin semnale specifice.
În cele patru zone ale creierului sunt reprezentate de asemenea şi cele patru tipuri de ţesut embrionar din care sunt alcătuite trupul şi toate organele.

Comutarea de la metabolismul aerob (respiraţie) la metabolismul anaerob (fermentaţie) în momentul declanşării şocului conflictual produce în creier cercuri, „ţinte de tir” negre tipice (care pot fi văzute doar la CT – tomografie computerizata – fără substanţă de contrast), în baza cărora se poate determina ce fel de programe neuro-psiho-somatice sunt active în organism în acel moment şi unde anume. Dr. Hamer, cel care le-a descoperit, le-a denumit „focare Hamer”.

Atunci când cauza unui program neuro-psiho-somatic este găsită şi rezolvată, dispare instantaneu şi acel releu din creier, pentru că metabolismul anaerob e înlocuit de metabolismul aerob. În faza de vindecare, focarele Hamer devin albe din exterior spre interior, fapt interpretat de către medicina alopată ca metastază cerebrală sau tumoare cerebrală. Dacă ar fi aşa, logic ar fi ca acestea să devină albe din interior spre exterior.

În ceea ce priveşte toxicitatea adjuvanţilor şi conservanţilor din vaccin, este important să reţinem că otrăvurile de orice fel, în special sărurile de aluminiu, compuşii de mercur şi nanoparticulele, sunt transportate din muşchi prin sistemul nervos direct în creier. Nu există nicio „barieră hematoencefalică” împotriva otrăvurilor, de aceea multe substanţe neurotoxice ajung întotdeauna în creier.

Întrucât programele neuro-psiho-somatice în prima fază declanşează metabolismul anaerob, neuronii şi acele circuite neuronale din creier care formează punctul de tranziţie între nervii ascendenţi şi nervii descendenţi, constituind centrul focarului Hamer, vor avea nevoie de foarte multă energie. Metabolismul anaerob (fermentaţia) necesită de 16 ori mai multă energie decât metabolismul aerob. De aceea substanţele toxice se acumulează în special în creier în focarele Hamer, de unde îngreunează funcţiile creierului şi ale corpului. Când muşchii nu pot depozita neurotoxinele introduse prin vaccin, acestea ajung rapid prin nervii ascendenţi în creier, unde afectează şi demielinizează axonii neuronali şi duc la dizolvarea structurilor neuronale din centrul focarelor Hamer.

Când organismul încearcă să repare ţesuturile şi membranele celulare afectate de neurotoxine, întotdeauna se elimină multă apă din organism. Astfel se ajunge la presiune cerebrală, din cauza căreia mor acei bebeluşi care reacţionează imediat şi violent la substanţele toxice din vaccin, fapt ştiinţific dovedit de către prof. Randolph Penning de la Institutul de Medicină Legală al Universităţii München.

Invalidarea teoriilor imunităţii

Nefiind descoperit niciodată presupusul antidot împotriva presupuselor otrăvuri patogene şi virusuri, s-a dezvoltat la momentul respectiv teoria conform căreia proteinele din sânge şi ţesuturi ar fi „antidotul specific” al organismului împotriva presupuşilor agenţi patogeni [aşa-zişii „anticorpi” – n.tr.].

În realitate, prin aceste proteine numite globuline, corpul formează rapid noi vase de sânge, declanşează procesul de vindecare a rănilor şi repară în special ţesuturile şi celulele vătămate (globulinele sunt ca un chit celular). Ţesuturile şi celulele pot funcţiona numai atunci când presiunea intracelulară este reglabilă. Otrăvurile vatămă şi distrug membranele celulare şi, prin urmare, corpul răspunde creând mai multe globuline. Când se injectează otrava celulară prin vaccinuri în organism, acesta răspunde creând globuline pentru a repara celulele vătămate. Astfel devine clar de ce încercarea de a administra vaccinuri fără adjuvanţi nu a avut niciodată efectul aşteptat [fără otrăvurile din adjuvanţi nu se producea nicio cantitate măsurabilă de globuline – n.t.].

Simpla creştere a concentraţiei de globuline din sânge, cauzată de otrăvurile din vaccin, este interpretată în mod greşit ca şi „protecţie” în urma vaccinării [aşa-zisa „seroconversie” – n.tr.]. Acesta este şi singurul parametru necesar pentru ca vaccinurile să fie admise pe piaţă!

Se afirmă că aceste proteine ar reprezenta „anticorpii” la presupusele virusuri şi agenţi patogeni. Orice om de ştiinţă care a lucrat cu „anticorpi”, respectiv cu globuline, ştie că ele se leagă în mod specific la alte substanţe doar în foarte puţine cazuri şi numai în condiţii strict controlate, de laborator, dar niciodată în sânge sau în organism, unde nimic nu este „specific”.

Dacă verificăm publicaţiile în care se pretinde existenţa viruşilor, fiecare cititor poate realiza că în locul structurilor care poartă denumirea de virusuri găsim în realitate doar componentele unor celule muribunde în eprubetă, care sunt interpretate greşit ca şi componente virale. Aceste componente au fost definite de-a lungul anilor, într-un proces îndelungat de consens, ca şi componente ale unui virus.

O izolare propriu-zisă a unui virus patogen de la un om sau animal nu a putut fi efectuată şi documentată până în prezent. Nu există nici măcar fotografii ale unui presupus virus patogen în corpul vreunui om sau animal, aspect verificabil de orice amator care analizează textele explicative ale unor asemenea fotografii. Ceea ce a fost catalogat în mod eronat în eprubetă ca şi „virus patogen” reprezintă în realitate secţiuni prin particule celulare tipice şi vezicule de transport celular.

Vaccinurile nu oferă şi nici nu pot oferi vreo protecţie concretă, în sensul ca persoanele vaccinate să nu se îmbolnăvească şi să nu dezvolte bolile împotriva cărora au fost vaccinate. Până în prezent, ipotezele de bază ale vaccinării şi teoriile privind imunitatea nu au fost niciodată demonstrate ştiinţific, ci dimpotrivă, au fost anulate de toate studiile şi observaţiile obiective, ştiinţifice.

De asemenea, faptul că vaccinurile conţin substanţe toxice pe post de adjuvanţi anulează teoriile despre imunizare ale vaccinării. Este dovedit că adjuvanţii în vaccinuri modifică prin reacţii chimice şi fizice aspectul, forma şi funcţia tuturor componentelor proteice din vaccin. Din acest motiv, presupusa imunitate specifică a unei particule proteice din compoziţia vaccinului, care ar fi componenta unui „agent patogen”, nu are cum să existe, chiar dacă presupusul agent patogen ar exista. Din acest motiv, ipoteza că vaccinurile ar crea anticorpi specifici protectori este infirmată.

Citiţi partea a doua a acestui articol.

Citiți și:

Curtea Supremă Federală Germană: Virusul rujeolei nu există!

Dezvăluiri șocante despre industria farmaceutică: în realitate, nu se știe cu certitudine dacă și cum funcționează un vaccin!

 

yogaesoteric
20 iunie 2017