Dr. Vasile Astărăstoae: Medicina a înlocuit religia ca forță morală dominantă în controlul societăților

Fostul președinte al Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, ridică probleme etice importante legate de medicină și actuala pandemie într-un comentariu publicat pe blogul său. El afirmă că medicina a înlocuit religia ca forță morală dominantă în controlul social al societăților moderne.

Etică medicală și medicalizarea societății

Felul în care este gestionată coronacriza aduce în atenția publicului conceptul de medicalizare a societății și, mai ales, conflictele etice apărute.

Medicalizarea este, de obicei, definită ca un proces în care tot mai multe aspecte ale vieții de zi cu zi intră sub stăpânirea, influența și supravegherea medicală. Procesul de medicalizare face parte dintr-o evoluție istorică mult mai amplă, care implică înlocuirea valorilor sociale asociate cu instituțiile tradiționale (biserica, dreptul și familia) cu valorile științei. Medicalizarea este evidentă, mai ales, în crizele medicale când se manifestă sub forma unei „dictaturi politico-medicale”. Astăzi, conceptul de medicalizare este dihotomizat în două componente: medicalizarea economică (în care profitul joacă un rol central) și medicalizarea socială (preocupările sunt de control social).

Medicalizarea economică

Medicalizarea economică este legată de politica economică a industriilor din domeniul sănătății (inclusiv asociații de medici, companii de asigurări și companii de medicamente) și, mai ales, de felul prin care interesele economice modelează cunoștințele medicale și discursul medical. În final, se ajunge la „transformarea problemelor nemedicale în probleme medicale” (Sismondi 2004).

De la dezastrele din politicile publice create de medicamente (de exemplu, Sulfanilamida în 1937 sau Talidomida la începutul anilor 1960), s-a recunoscut că sănătatea este un domeniu în care există un conflict între interesele firmelor din sectorul privat (ghidate de profit) și cele ale pacienților. De fapt, este vorba de conflictul între etica medicală și etica afacerilor. Poitras și Meredith (2009) demonstrează că medicalizarea economică implică o divergență etică puternică între obiectivul de maximizare a bogăției acționarilor și normele științei și metodele științifice asociate cu etica medicală.

Analiza etică a acestor evoluții este complicată deoarece firmele din sectorul privat desfășoară cea mai mare parte a cercetării și dezvoltării medicale și au impus standardele etice pieței. Corporațiile doresc să recupereze cheltuielile cât mai curând posibil și să exploateze avantajele primului venit cu medicamente sau dispozitive (necesare sau nu). În etica afacerilor, este necesar, în primul rand, să se recunoască faptul că toate corporațiile urmăresc strategii compatibile cu maximizarea averii acționarilor. Astfel, nu promovează transparența etică. Este iluzoriu să ne așteptăm la mult mai mult decât la o abordare formală „etică-legală” a deciziilor corporative. Standarde etice semnificativ mai ridicate pot avea un cost financiar, care afectează profitabilitatea corporativă, și vor fi respinse.

În stabilirea cadrului legal și de reglementare pentru profesia medicală, guvernele, parlamentele sunt înclinate să adere la etica utilitaristă în care deciziile sunt luate pe baza calculelor cost-beneficiu. Metoda precisă de determinare a costurilor și beneficiilor depinde de o serie de factori politici și sociali, deoarece sursa de capital pentru corporațiile din domeniul medical sunt piețele financiare globale.

Medicalizarea economică este evidentă în campaniile de marketing realizate de companiile farmaceutice. Campaniile sunt concepute pentru a pune în aplicare o percepție publică a bolii și a sănătății în concordanță cu portofoliul de produse medicamentoase. Marketingul eficient îi face pe oameni să-și vadă trupurile ca fiind inerent bolnave și că se pot însănătoși numai cu un tratamentul medical. Tratamentul factorilor de risc pentru îmbolnăvire și nu doar al bolii asociate a permis, de asemenea, companiilor farmaceutice să crească dramatic vânzările de medicamente și implicit profitul. De aici sintagma „Un om sănătos este un bolnav care se ignoră”.

Medicalizarea economică implică o rețea complicată de interacțiune între medici și companiile farmaceutice. După Donohue și colab. (2007) cheltuielile pentru publicitate și promovare către profesioniștii din domeniul medical și consumatori au fost în 2005: 4,2 miliarde dolari pentru publicitatea directă către consumator; 18,4 miliarde de dolari pentru eșantioane gratuite acordate în special medicilor; 6,8 miliarde de dolari pentru evenimente medicale și 429 milioane dolari pentru publicitatea în mass-media.

O strategie de marketing a industriei farmaceutice se referă la:
a. influențarea liderilor de opinie. Se depune un efort considerabil ca liderii de opinie să vorbească favorabil despre produsul unei companii. În multe cazuri, liderii de opinie obțin câștiguri financiare. Liderii de opinie sunt utilizați pentru prezentări cu privire la rezultatele cercetării, prelegeri la conferințe finanțate integral sau parțial de corporații, consultanți plătiți pentru corporații, organizează simpozioane etc. Astfel de interacțiuni, care sunt fără îndoială legale și legitime, provoacă îngrijorare etică atunci când este dificil să se determine gradul de independență al liderilor de opinie. Deși este tentant să concluzionăm că liderii de opinie au o statură etică suficientă, nu este întotdeauna clar dacă cercetarea publicată de un anumit lider de opinie este liberă de influența medicalizării economice sau dacă doar a semnat un material pus la dispoziție de firmă.

b. medicul prescriptor. Cea mai mare parte a cheltuielilor de publicitate și promovare este în continuare direcționată direct către medici. Gama de tehnici, prin care pot atinge acest obiectiv, include nu numai marketingul de către reprezentanții farmaceutici, ci și reclame în reviste profesionale, finanțarea conferințelor de educație medicală continuă, furnizarea de mostre gratuite etc. Sismondi (2004) descrie un studiu de cercetare din SUA realizat de o firmă care a plătit o taxă de 1000 USD pentru fiecare medic, plus 150 USD pentru cheltuielile de administrare a cabinetului, pentru datele pacienților.

c. jurnalele medicale. Valorile eticii tradiționale cer obiectivitate maximă în cercetare, comunicând atât rezultatele pozitive, cât și cele negative. Firmele sunt mai preocupate de câștiguri asociate cu rezultatul „pozitiv” al cercetării și se constată o tendință de a publica numai rezultatele favorabile ale studiilor clinice ale unui medicament. Editorii de jurnale arată o predilecție pentru publicarea rezultatelor pozitive ale studiilor clinice. Dacă cercetătorul comunică rezultate negative, articolul nu este publicat. Și nu există un apetit de a publica efectele secundare ale medicamentului.

d. consumatorii. Care sunt bombardați cu reclame.

Medicalizarea socială

Conceptul de medicalizare socială a apărut în anii 1950, când Thomas Szasz, Barbara Wootton și alții au criticat extinderea psihiatriei din zona tratamentului tulburărilor mintale în zona comportamentelor disfuncționale (criminalitatea și delincvența). Parsons (1951) identifica medicina ca instituție de control social. Prin medicalizare, profesiile medicale capătă importanță și valențe politice pe măsură ce preiau controlul asupra unei probleme și, în consecință, asupra vieților și mișcărilor unui grup de obicei lipsit de putere politică. Conrad (1992) face observația că medicina a „îndepărtat” sau „a înlocuit” religia ca forță morală dominantă în controlul social al societăților moderne. Extinderea acestor noțiuni inițiale la un domeniu mai larg a fost propusă de Freidson și Zola în anii 1970, unde legătura dintre medicalizare și control social a fost stabilită mai bine. Medicalizarea socială se referă la extinderea profesiei medicale în domenii controlate în mod tradițional de alte profesii. Acest fapt duce adesea la o examinare sociologică a problemelor legate de concurența profesiilor pentru control social. Permisiunea acordată „științei medicale” să încalce alte domenii mută atenția asupra persoanei, mai degrabă decât asupra mediului, ca sursă a tuturor problemelor.

Alinierea politică, elaborarea unor politici publice fără o dezbatere etică îndepărtează pe unii experți medicali de etica tradițională medicală. Frecvent, medicalizarea socială se întrepătrunde cu medicalizarea economică. Să nu uităm că experții OMS, care au gestionat pandemia „gripei porcine” (gripa de tip A-N1H1), au fost sponsorizați de firme de medicamente și au uitat să le declare. Orgoliu, beția puterii, interese materiale, fac din complexul politico-medical un pericol real pentru regimurile democratice.

În concluzie, analiza etică este absolut necesară pentru a preveni medicalizarea societății.

P.S.1. Suedia este acum privită ca un miracol. Ce au de spus cei care îi blamau în aprilie?
P.S.2. Profesorul Adrian Streinu-Cercel a declarat: „De la o persoană infectată în decurs de 4 zile, alte 4 persoane vor fi infectate. După încă 4 zile, alte 9 persoane vor fi infectate. După încă 4 zile, alte 27 de persoane. Așa se face că de la o persoană infectată în decurs de 12 zile vom avea 40 de persoane infectate. Puteți să faceți un calcul simplu să vedeți cam în cât timp populația României va ajunge să treacă toată prin infecție”. Lăsând la o parte faptul că ultimele evaluări științifice arată că 80-90% dintre cei infectați au luat virusul de la 10-15% infecţioși, am făcut calculul și a rezultat că în 5-6 cicluri de 12 zile toată populația României este infectată și capătă imunitate. Mai târziu, afirma „abia în 2023 România ar putea să scape de coronavirus”. Nu mai înțeleg nimic.

Citiţi şi:
Dictatura medicală versus etica medicală
Etica medicală… în pandemie

yogaesoteric
14 noiembrie 2020