Dragostea Occidentului pentru alegeri a murit: ordinea bazată pe reguli a ucis-o

Au fost câteva luni dificile pentru democrație. În România, rezultatele alegerilor care au ofensat Uniunea Europeană au fost anulate; în Georgia, a avut loc o tentativă de lovitură de stat din cauza alegerilor care nu au mers așa cum dorea Occidentul; guvernul francez, detestat pe scară largă, s-a clătinat pe marginea abisului, președintele Emmanuel Macron încercând să ignore ultimele alegeri; guvernul german, favoritul Washingtonului, a căzut pe 16 decembrie; în Moldova, în timpul referendumului și al alegerilor au avut loc o mulțime de afaceri ciudate, care i-au privat de dreptul de vot pe numeroșii alegători moldoveni care locuiesc în Rusia; în Ucraina dictatorială, alegerile au fost anulate cu mult timp în urmă; iar Coreea de Sud a găzduit o tentativă de lovitură de stat. Pe scurt, fascinația democrațiilor occidentale pentru alegeri a luat sfârșit. Întrucât populațiile occidentale s-au săturat de clasa lor politică și votează împotriva ei, ce pot face elitele? Anularea, răsturnarea și ignorarea alegerilor, asta fac. Problema, pentru Occident, sunt alegătorii.

Ce se va petrece dacă extrema dreaptă a Alternativei pentru Germania va câștiga alegerile anticipate din februarie sau dacă extrema stângă a France Insoumise va face la fel în Franța? Va anula SUA, prin tentaculele sale din NATO și UE, aceste voturi? Să nu credeți că nu vor încerca. Iar Washingtonul nici măcar nu e necesar să dea ordinul, pentru că marionetele sale europene știu exact ce se așteaptă de la ele. Desigur, candidatul român atât de temut de NATO, Călin Georgescu, era de extremă dreaptă. Și ce dacă? În plus, mă îndoiesc că acesta a fost motivul care a determinat Curtea Constituțională să anuleze votul. Mai probabil a fost opoziția sa față de războiul din Ucraina – pentru care Curtea a citat „influența străină” (traducere: rusă) prin TikTok ca un temei nesemnificativ pentru a nega validitatea alegerilor. Deloc întâmplător, s-a raportat ulterior că lui Georgescu i-a fost întreruptă încălzirea și internetul și, surpriză, el nu a putut găsi pe nimeni la telefon pentru a rezolva problema.

Dar nu-i putem învinui pe șefii europeni că nu le pasă de alegeri. Ei doar urmează exemplul Washingtonului. La urma urmei, isteria Russiagate de după 2016 poate că nu a reușit să-l înlăture pe Trump, așa cum era intenția, dar a oferit modelul pentru vasalii Americii. Cei patru ani de procese împotriva lui Trump (și apoi încă patru după ce acesta a părăsit funcția) au stabilit cursul pentru Europa, astfel încât acum, dacă un candidat care nu este favorizat de șefii politici câștigă, tot ce au nevoie să facă aceștia este să strige „Influență rusă!” pentru a arunca alegerile la coș. Cu alte cuvinte, democrația este pe moarte în Occident. În Europa se duce pe apa sâmbetei, iar dacă Trump pune capăt războiului din Ucraina (cu condiția ca Biden să nu-i saboteze complet eforturile de pace înainte de preluarea mandatului) sau ne scoate din groapa de gunoi a NATO, puteți fi siguri că în 2028 campania establishmentului va șterge praful de pe cartea de joc din 2016 și se va apuca imediat de treabă.

În mass-media occidentală, Georgescu a fost portretizat ca un necunoscut. Minciună. El este bine cunoscut în România și a avut o carieră diplomatică. Dar este și un naționalist religios, ceea ce-i interzis în UE; și mai rău, SUA, aka NATO, și-a construit cea mai mare bază aeriană militară din Europa – unde? Ați ghicit, în România. Așadar, Washingtonul nu poate permite oricui să guverneze țara. E necesar să fie cineva care să păstreze toate relațiile cu SUA. Iar un naționalist care se opune războiului prin procură al Washingtonului în Ucraina nu este acel cineva.

În ceea ce privește Georgia, electoratul s-a dovedit a fi cel mai neserios pentru Imperiul de Excepție. Acesta a votat un guvern care îndrăznește să ceară ONG-urilor străine să se înregistreze ca atare, așa cum facem noi în Statele Unite. Dar aici aceste ONG-uri nu urmăresc să răstoarne guvernul, așa cum fac în Georgia, pentru a permite Tbilisi să deschidă un al doilea front împotriva Moscovei. De fapt, marea majoritate a protestatarilor împotriva guvernului georgian, care au fost arestați, erau – sunt șocată! Șocată! – străini, adică europeni. Cireașa de pe tort este că președinta franceză a Georgiei a refuzat să părăsească funcția la sfârșitul mandatului său – o președintă cu cetățenie franceză și georgiană, care se laudă cu naziști în arborele său genealogic.

UE a reușit mai bine în Moldova. Referendumul din 20 octombrie privind aderarea la UE a fost câștigat – într-un fel. În țară, guvernul moldovean a obținut doar 50% din voturi, dar expatriații moldoveni din Europa i-au dat un impuls, în timp ce cei 400.000 de moldoveni care trăiesc în Rusia au descoperit, spre dezamăgirea lor, că guvernul a deschis doar două secții de votare la Moscova. Iar aceasta a însemnat că doar 10.000 dintre ei au putut vota. Și așa cum a scris pe Twitter expertul și politologul est-european Ivan Katceanovski pe 21 octombrie, mulți cetățeni pro-ruși din Transnistria nu au putut vota. În concluzie, referendumul moldovenesc a fost o scuză lamentabilă pentru un exercițiu democratic.

Și apoi au fost alegerile prezidențiale din Moldova, compromise în mod similar. Dar, hei, vasalul UE al Washingtonului a reușit să scoată o țară de pe orbita Rusiei, și asta este tot ce contează, nu simpla democrație, nu-i așa? La urma urmei, Washingtonul nu este tocmai pro-democrație. Este pentru ceva foarte diferit – și anume puterea – și așa a fost pentru o lungă perioadă de timp. Uitați-vă doar la modul în care sprijină cucerirea Siriei de teroriști, inclusiv de un conducător pe capul căruia Washingtonul a pus o recompensă de 10.000.000 de dolari. Să ne înțelegem. O mână americană pune o recompensă uriașă pe capul unui terorist, în timp ce cealaltă mână îi pavează calea spre putere. Concluzia evidentă (inclusiv pentru oricine a investigat loviturile de stat susținute de americani și schimbările de regim din străinătate care datează de cel puțin 70 de ani) este că SUA nu sunt interesate de nimic altceva decât de putere (și cu siguranță nu de ceva atât de învechit și de problematic precum dreptul internațional). Aceasta este definiția unui stat gangster.

Dacă vă îndoiți, aruncați doar o privire în Coreea de Sud, unde omul CIA, președintele Yoon Suk Yeol, s-a confruntat cu un viitor electoral dificil. Era puțin probabil ca alegătorii să îl susțină în următoarele alegeri, întrucât aceștia susțineau în mare parte opoziția. Opoziția, potrivit colonelului Douglas Macgregor, dorea ca un general coreean cu patru stele, nu un american, să conducă forțele armate coreene, care numără aproximativ 500.000 de oameni, și dorea, de asemenea, să alunge cei 30.000 de militari americani din peninsulă. Asta, desigur, i-a oferit Washingtonului aceeași plăcere ca și scoaterea unui dinte fără anestezie. Ce era de făcut, atunci? Yoon a luat taurul de coarne pe 3 decembrie cu legea marțială. În cele câteva ore în care se părea că omul nostru de la Seul a dat o lovitură de stat, banda lui Biden a rămas timid tăcută. Dar nimic nu durează în această lume, după cum a remarcat Gogol, și chiar și cele mai obraznice încercări de a submina democrația eșuează uneori. Opoziția s-a unit și a votat împotriva lui Yoon. Ministrul său al apărării a fost destituit, întemnițat și a încercat să se sinucidă, iar mandatul lui Yoon s-a încheiat sub un nor întunecat, ca să nu spun mai mult, deoarece a fost acuzat de insurecție, pus sub acuzare și suspendat din funcție.

Și să nu uităm Franța, unde Macron, ofensat de votul din vara trecută pentru Parlamentul European, care a instalat mulți reprezentanți ce se opuneau războiului din Ucraina, și-a pierdut capul și, într-un mod total idiot și arogant, a convocat alegeri anticipate. Le-a pierdut imediat în favoarea stângii, dar apoi a ignorat alegătorii, rupând tradiția și refuzând să numească un prim-ministru de stânga. Spre surprinderea sa, candidatul de centru-dreapta ales a primit un vot de neîncredere, iar guvernul lui Macron părea destinat să cadă. Această situație a fost temporar evitată prin numirea, pe 13 decembrie, a unui prim-ministru de centru. Dar dacă guvernul său va cădea în cele din urmă, așteptați-vă ca Macron să facă ceva cu adevărat stupid, cum ar fi suspendarea parlamentului, declararea unei urgențe naționale sau, ca Yoon, impunerea legii marțiale.

În sfârșit, există Ucraina, un exemplu strălucitor de democrație, unde președintele conduce ilegal, după ce a anulat alegerile, a interzis opoziția, a înăbușit presa, a exilat Biserica, a închis pe oricine nu-i place și a recrutat în armată mii de ucraineni recalcitranți care i s-au opus vehement. Toate acestea în timp ce își umplea cu înverșunare buzunarele cu fonduri occidentale, în special americane. Iată tirania căreia Biden îi dedică sute de miliarde din banii noștri greu câștigați din taxe. Și nu este susținută nici de ucraineni, dintre care cei mai mulți, conform sondajelor recente, doresc ca războiul să se încheie. Dar Joe „Războiul este moștenirea mea” Biden, în entuziasmul său nebun pentru luptele ucrainene, nu se oprește. Pe 11 decembrie, Ucraina a tras șase ATACMS asupra Rusiei. Îi putem mulțumi cu toții lui Dumnezeu că au provocat puține pagube, deoarece rușii au doborât două și au deviat patru prin mijloace electronice. Dacă ar fi provocat pagube reale, noi, în Occident, am fi putut avea probleme mai grave decât moartea democrației – și anume moartea însăși. Biden pare să ignore realitatea. Pentru noi, ceea ce este în joc este însăși viața și întreaga lume minunată a omului și a naturii. Pentru el, însă, pare să fie doar un alt pas pe calea războiului fără sfârșit, o altă zi, un alt dolar.

Autoare: Eve Ottenberg

Citiți și:
Moartea democrației în Germania | AfD ar putea fi scos în afara legii înaintea alegerilor anticipate din ianuarie
De la execuția lui Călin Georgescu, la execuția democrației!

yogaesoteric
9 ianuarie 2025