Dramă în familia Iohannis! Președintele pierde a doua casă și este obligat să returneze 260.000 de euro

Curtea Supremă a decis că președintele Klaus Iohannis poate fi executat silit. Șeful statului pierde definitiv două case și este obligat să restituie banii din chirie, informează B1TV.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a publicat miercuri, 25 septembrie, decizia în cazul unui litigiu din 2016 privind moștenirea unui imobil din Sibiu, din strada Magheru 35, care a aparținut soției președintelui, Carmen Iohannis, mamei sale și unei familii, Baștea.

Între 1999 și 2008, casa aparținuse lui Ion Baștea, decedat între timp, Georgetei Lăzurcă, soacra președintelui, și lui Carmen Iohannis. Familia Iohannis a cumpărat imobilul de la Ion Baștea.

Litigiul bloca recuperarea de către stat a altui imobil din Sibiu pierdut în instanță de familia Iohannis în noiembrie 2015 – un spațiu comercial din strada Nicolae Bălcescu 29.

Regretatul jurnalist sibian Albin Marinescu de la Justițiarul, căruia fostul primar Klaus Iohannis i-a închis Biblioteca „Mihai Eminescu”, a scris că este vorba de o fraudă și un fals în acte publice încă de când s-a petrecut afacerea necurată.

Albin Marinescu, în ziarul său Justițiarul, a fost cel care a scris pentru prima dată despre afacerile imobiliare ale președintelui și despre problemele cu imobilul de pe Nicolae Bălcescu, unde o renumită bancă a avut sediul. Înainte ca familia Iohannis să închirieze spațiul băncii, Marinescu închiriase acest spațiul din centrul orașului unde își deschisese o mică bibliotecă ce funcționa pe lângă o librărie.

Litigiul privind moștenirea casei din Sibiu de pe strada Gheorghe Magheru 35 a fost pierdut de Rodica Baștea, o prietenă din Miami a familiei Iohannis. Ea solicitase anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al imobilului.

Acum, statul român poate recupera și acest imobil, precum și cei 260.000 de euro obținuți din chirie de familia Iohannis. Pentru asta, însă, un notar public din Sibiu va fi necesar să deschidă o procedură de succesiune prin care statul român să fie declarat moștenitor al imobilelor. Apoi statul român, prin ANAF, poate să treacă la recuperarea banilor de la Klaus Iohannis.

Cu cei 260.000 de euro, Iohannis ar fi cumpărat alte trei case din care de asemenea încasa venituri din chirii.

Citiți și:
Mafia din sistemul judiciar: Cei care i-au închis dosarele penale lui Iohannis au fost promovați rapid sau pensionați, în funcție de doleanțe!
Cea mai obiectivă caracterizare a lui Iohannis

 

yogaesoteric
5 octombrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More