Drept la replică solicitat ziarului Zi de zi
Către cotidianul Zi de Zi
În atenţia redactorului şef Alexandru TOTH
În urma articolului Discipolii lui Gregorian Bivolaru ţin cursuri despre sex, semnat de Eliza Muntean, apărut în data de 12 octombrie 2009, Biroul de Presă MISA solicită acordarea dreptului la replică.
DREPT LA REPLICĂ
În urma articolului Discipolii lui Gregorian Bivolaru ţin cursuri despre sex, semnat de Eliza Muntean, apărut în data de 12 octombrie 2009, Biroul de Presă MISA solicită acordarea dreptului la replică, pentru corecta informare a cititorilor dumneavoastră.
În primul rând titlul articolului nu are absolut nicio legătură cu conţinutul articolului. Deşi autoarea ne anunţă că „discipolii lui Gregorian Bivolaru ţin cursuri despre sex”, nicăieri în articol nu mai vine vorba de „cursuri despre sex” (sau sexualitate) şi nici nu mai apare cuvântul „sex”! În campania mediatică împotriva MISA deseori calomniile presei au pedalat pe ideea sexualităţii pentru a inventa un subiect de scandal. Acest articol este o ilustrare foarte bună a acestei idei: titlul tendenţios nu are legătură cu realitatea, iar conţinutul articolului nu susţine deloc titlul. Tendenţios este şi modul în care a fost ilustrat articolul: fotografia este complet ruptă din context: articolul care vorbeşte despre un curs de YOGA este ilustrat cu o imagine a unui cuplu nud care se sărută.
Şcoala de YOGA MISA este cea mai mare şcoală de YOGA din România şi din Europa. Succesul acestei şcoli de YOGA, atât în România cât şi în străinătate, se datorează unei abordări tradiţionale riguroase a sistemului YOGA, a volumului mare de elemente teoretice şi practice studiate şi integrării coerente a valorilor şi practicilor yoghine în contextul cultural occidental. Cursul nostru este un curs de YOGA integrală. YOGA integrală este o combinaţie inteligentă de metode specifice tradiţionale utilizate în vederea dezvoltării armonioase a fiecărui aspect al fiinţei umane: fizic, emoţional, mental, intelectual şi spiritual.
În încheiere, vă solicităm să publicaţi această replică în ziarul dumneavoastră, în aceleaşi condiţii ca articolul apărut, pentru a repara prejudiciul de imagine adus şcolii de YOGA MISA.
Biroul de Presă MISA
4 noiembrie 2009
Also available in: Français