Dresarea generației tinere spre stadiul de animal de companie
Realitatea a luat locul spectacolului: circul tragediei, sirenele publicității, muzicii; numai tobele au rămas tobe.
Înlocuirea omului cu roboți în civilizația viitorului nu se va produce prin supratehnologizare (nu că nu ar fi posibil, dar nu avem inși atât de deștepți – AI-ul de azi e o escrocherie, vă spun eu), ci prin dresarea generației tinere spre stadiul de animal de companie (adică animal al companiilor multinaționale).
Aglomerarea demografică, ce cândva se distila într-un popor cu o anume viziune a lumii, cu tradiții, morală, credință și respect față de cei din jur, va fi înlocuită cu o aglomerare a averilor care vor dori să se ridice peste state și peste cetățenii statelor, pentru a domina lumea.
Aglomerarea averilor se face prin strângerea lor într-un singur loc și, conform legii gravitației, se face prin căderea apei de la înălțime spre locuri mai joase. Averile sunt groapa în care munca noastră se adună și se sufocă pentru ca unii să aibă spațiu să-și plimbe iahturile de lux.
Dacă întrebi un om bogat de ce vrea să fie bogat, o să ai probleme să auzi un răspuns pe care să-l înțelegi. De asta bogații fug de ei și se aruncă în acțiune. Fug și de noi, încercând să ne dea atât cât să credem că vom fi luați în echipajul iahtului amintit mai sus. Dar Arca bogăției nu e o navă cu prea multe locuri de muncă.
Bogatul e ca un schior care alunecă frumos pe o avalanșă sperând să prindă pe toată lumea sub ea, numai el să rămână moț peste toți.
Bogăția nu poate vinde decât iluzii (ea însăși fiind o iluzie).
Nu poate mai mult decât ea însăși e. Banul e un efect și nu cauza realității. E ca și cum ai vrea să storci apa de pe frunze (numită popular rouă) ca să pui în mișcare rotoarele de răcire a reactoarelor nucleare.
Ideea că banul există este mult mai periculoasă decât aceea că Dumnezeu nu ar exista.
Banul e virtual. Dumnezeu nu.
Noi fugim de Dumnezeu așa cum fugim și de adevărul din noi, e greu, serios, nu poți să faci bășcălie de el.
Totuși Dumnezeu există, indiferent ce credem noi despre El.
Banul în schimb, dacă noi nu punem mâna să muncim, nu are cum să apară, pentru că el este o treaptă care mijlocește truda muncii în logică socială.
E ca benzina care pune în funcțiune un motor. Degeaba ai munți de canistre pline dacă mașina ta nu are drumuri încotro să meargă.
Banul e o convenție între oameni, ca orice valoare materială.
În clipa în care el ia conducerea, locul omului dispare în lipsa de sens.
Oricum bogații, în clipa în care vor învinge statele (organizările administrative), vor deveni foarte săraci, pentru că banul nu va mai avea valoare.
Munca este o formă a vieții în care, ajutându-i pe cei din jur să trăiască, te ajuți și pe tine să ai un sens în anii pe care îi petreci pe pământ.
Tot restul marilor cuvinte (dreptatea-nedreptatea, binele-rău, sărăcia-bogăția) sunt EFECTE ale trudei spre folosul în slujba oamenilor din jur.
Omul nu poate trăi decât în și prin Omenire.
Nu bogăția de unul singur îi dă sens. Și fericirea fără sens e o iluzie pe care orice bogăție ți-o face cadou fără să-ți spună ce pățești dacă o primești.
E destul de simplu de înțeles dacă am vrea să înțelegem.
Dar vrem?
Autor: Dan Stoica
Citiți și:
Statut, bani, bogăție
Bogăție fără națiuni și națiuni fără bogăție în lumea postmodernă
Părinţii să se îngrijească nu de cum vor dobândi bani copiii lor, ci de cum vor dobândi evlavie şi bogăţie sufletească
yogaesoteric
18 februarie 2025
