Dumnezeu ne răspunde cu certitudine, dacă îi cerem cu fervoare să ne vorbească
de Monica Dascălu
Foarte multe relatări evidenţiază emoţia copleşitoare şi starea de mister care precede răspunsul divin propriu-zis sau apariţia manifestărilor divine: sentimentul că ceva minunat, extraordinar, miraculos, urmează să se producă. Acest presentiment tainic este totdată misterios şi copleşitor. El apare ca un fel de hiatus sau discontinuitate, într-un fel deja suntem conştienţi de prezenţa atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu, care ne îmbrăţişează şi ne susţine cu dragoste, dar simultan începem să intuim faptul că este posibil mult mai mult. Este emoţia covârşitoare a apropierii de marile taine ale Dumnezeirii, emoţia inefabilă a ascultării Cuvântului lui Dumnezeu. Întotdeauna, răspunsul divin primit apoi sau apariţia unei manifestări divine sub o anumită formă – ne relatează cei care au depăşit acest prag – este mult dincolo de imaginaţia lor, mult peste propriile aşteptări.
Astfel, cei care au rostit rugăciunea: „O, multiubitule Tată Ceresc, Tu care eşti atât de tăcut, Te implor cu umilinţă, vorbeşte-mi!”, prin însăşi formularea rugăciunii, nu au cerut un răspuns anume la o anumită întrebare sau problemă cu care se confruntau. De altfel, este chiar recomandat, aşa cum am spus anterior, să lăsăm deoparte preocupările noastre obişnuite, să nu cerem în această fază răspuns la o anumită întrebare, căci Dumnezeu ştie mult mai bine decât noi ce avem nevoie cu adevărat şi care sunt dilemele noastre reale. Cerându-i lui Dumnezeu să ne vorbească pur şi simplu, putem manifesta cu candoare o anumită stare de deschidere şi curiozitate, dorindu-ne cu adevărat să auzim ceea ce vrea Dumnezeu să ne spună şi nu ceea ce ne-ar plăcea nouă să auzim.
Un aspect important relatat de cei care au reuşit să realizeze rugăciunea de 24 de ore este sentimentul infebil de a fi ghidat, fie de propria voce interioară, fie de anumite entităţi angelice, Maestrul spiritual sau însuşi Dumnezeu. Rostirea mecanică a rugăciunii nu este suficientă. De multe ori ne întrebăm, pe parcursul celor 24 de ore, ce anume trebuie să facem, cum să ne rugăm etc. Important este nu să repetăm mecanic rugăciunea, ci să o rostim din tot sufletul, urmărind să fim în acelaşi timp foarte atenţi, orientându-ne atunci lăuntric cu toată fiinţa spre a percepe răspunsul divin. Cu foarte multă seninătate şi deschidere lăuntrică, trebuie să fim conştienţi de faptul că Dumnezeu ascultă rugăciunea noastră şi ne va răspunde la momentul oportun. Încrâncenarea egotică, calculele de orice fel nu ne ajută deloc, ci produc o stare de crispare. Starea de candoare, credinţa de nezdruncinat, drgostea pentru Dumnezeu ne vor ajuta să continuăm rugăciunea.
***
M-am hotărât să mă opresc câteva clipe din a rosti rugăciunea şi să ascult dacă Dumnezeu are ceva să-mi spună. Imediat, inima mea a înflorit sub şuvoiul vorbelor Sale, ca un boboc in care năvăleşte deodată toată seva: “Vreau de mult să-ţi vorbesc doar că tu pierzi vremea calculând încă de câte ori ar mai trebui să rosteşti rugăciunea.
Eşti prea rigidă în a stabili un interval de timp în care Eu să vin la tine. Nu vrei să mă auzi decât când tu crezi că a sosit timpul.”
(Daniela, 31 ani)
***
La rugăciunea prin care-L imploram pe Dumnezeu să-mi vorbească am aţipit, cu toate că mi se părea că spuneam rugăciunea în continuare.
Nu ştiu dacă a durat un minut sau mai mult, dar m-am trezit brusc şi am spus: “Doamne, vorbeşte-mi!” Am auzit atunci foarte clar: “Cu cine să vorbesc dacă tu dormi?” Deşi răspunsul Său era aparent sever, mie mi-a produs o extraordinară bucurie şi o credinţă de nezdruncinat în Dumnezeu.(Ioana, 60 ani)
***
…Încununarea rugăciunilor mele s-a produs la aproximativ 11 ore de când începusem să mă rog. O iubire cosmică mă invadase, ardeam în iubire pentru Tatăl Ceresc şi atunci am avut certitudinea prezenţei lui Dumnezeu în mine, în Scânteia Divină din mine (Sinele Suprem Divin, Atman). Nu-mi mai simţeam trupul, eram toată o flacără ce ardea în iubirea Creatorului, simţeam că mă topesc în atâta iubire. Încetasem să mai rostesc mental rugăciunea, doar o trăiam, contopindu-mă cu Divinul.
Am auzit atunci o voce lăuntrică: “Am luat forma sufletului tău” (Daniela, 29 ani)
Un aspect comun tuturor relatărilor este copleşitoarea iubire care însoţeşte răspunsul divin: ne simţim pătrunşi atunci de inefabila iubire divină, suntem copleşiţi de fericire, de recunoştinţă şi iubire pentru Dumnezeu.
Şi în plus, comunicarea cu Dumnezeu este însoţită de o certitudine de nezdruncinat, de o stare de autenticitate care ne hrăneşte atunci credinţa în realitatea a ceea ce trăim, a ceea ce auzim. Cum auzim vocea lui Dumnezeu ? Nu există o regulă anume, unii au auzit clar o voce exterioară, alţii o voce interioară , alţii au perceput comunicarea telepatic. Dar în fiecare caz a existat certitudinea faptului că Dumnezeu, cu adevărat, ne-a vorbit. Dacă până atunci mai putem avea dubii sau incertitudini, în momentul respectiv acestea dispar cu desăvârşire. Toţi cei cărora Dumnezeu le-a vorbit au relatat că pentru ei experienţa a fost copleşitoare, autentică, reală, dincolo de orice dubiu. Nu există nici o relatare de genul « mi s-a părut » sau « cred că ».
După primul răspuns, putem continua dialogul tainic, lăuntric, cu Dumnezeu Tatăl, reluând rugăciunea
doar mai apoi, când simţim că starea inefabilă de comuniune cu Divinul diminuează. O idee foarte inspirată este să-L întrebăm chiar pe Dumnezeu Tatăl ce să facem în continuare, în decursul celor 24 de ore, cum să continuăm rugăciunea pentru a ne apropia cât mai mult de El.
Un aspect sesizat de foarte mulţi yoghini este acela că, în prezenţa copleşitoare a lui Dumnezeu, alte lucruri sau probleme care până atunci ne frământau şi la care am fi vrut să cerem un răspuns sau un sfat de la Dumnezeu însuşi nu ne mai par la fel de importante, sau chiar le uităm cu desăvârşire. În schimb, prezenţa tainică, misterioasă şi copleşitoare a lui Dumnezeu ne inspiră alte întrebări, la care poate nici nu ne gândisem înainte, de exemplu : « cum să fac să Te iubesc mai mult ? » sau « cum să mă apropiu mai mult de Tine ? » sau « spune-mi te rog, ceva despre Tine ». Altfel spus, îmbătaţi de savoarea prezenţei divine, copleşiţi de taine a căror existenţă nici nu o bănuiam înainte, atenţia şi preocuparea noastră se îndreaptă atunci în mod firesc către Dumnezeu şi numai către El. Ne punem întrebări pe care poate că nu ni le-am mai pus niciodată, descoperim cu încântare semnificaţia unor texte sacre care până atunci pentru unii dintre noi erau simple cuvinte. Se manifestă în plus o extraordinară susţinere afectivă, uneori chiar şi vitală şi mentală. Există unii yoghini care au remarcat uneori apariţia oboselii în această fază a comuniunii cu Dumnezeu, de multe ori generată fie de o insuficienţă vitală, fie de un fel de « oboseală » afectivă sau mentală, dar nimeni nu a remarcat apariţia vreunei stări de plicitiseală în prezenţa lui Dumnezeu ! Totul este minunat de nou, plin de sens, bogat în trăiri, idei etc. Fiinţa divină ni se revelează atunci într-un mod fascinant, mai mult sau mai puţin profund, după aspiraţiile şi dorinţa de cunoaştere a fiecăruia. Cu timpul, devenim fascinaţi de întrebări precum : « cum este » şi « ce este » Dumnezeu şi sentimentul este, în general, că Dumnezeu este mult mai mult, întotdeauna mai mult şi altceva, decât putem noi percepe, este întotdeauna dincolo. Sentimentul eternităţii apare de asemenea, trecerea dincolo de timp şi de spaţiu, dincolo de individualitate, de ego. Se manifestă spontan stări de extaz divin (samadhi), de trezire a sufletului, de Revelare a Sinelui etc…
Un alt aspect comun multor relatări este faptul că această comunicare tainică cu Dumnezeu ghidează fiinţa umană în mod firesc către rostirea rugăciunii : « Doamne Dumnezeule, te implor cu umilinţă, dăruieşte-mi graţia ta supremă ! », care ne poate conduce apoi la trăirea extazului reavărsării graţiei divine asupra noastră.
Este foarte important să nu ne oprim din realizarea celor 24 de ore de rugăciune (şi, eventual, comuniune cu Dumnezeu), chiar dacă primim foarte clar un răspuns divin înainte de sfârşitul celor 24 de ore ! Practic, atunci când am început noi i-am promis lui Dumnezeu că ne vom ruga 24 de ore, şi trebuie să ne ţinem această promisiune. De asemenea, dacă în ciuda tuturor eforturilor, aţipim în răstimpul celor 24 de ore, fiind copleşiţi de inerţie şi oboseală, chiar şi atunci trebuie să ducem până la capăt cele 24 de ore, chiar fiind conştienţi că este posibil să nu primim răspuns (în caz că ne întrerupem de tot, va fi foarte greu să reluăm acest demers altă dată).
În ceea ce priveşte oboseala şi somnul, toate relatările coincid: la sfârşitul celor 24 de ore de rugăciune (desigur pentru cei care le-au dus la capăt cu succes), în mod aparent paradoxal, dispare orice urmă de oboseală sau somnolenţă. Astfel, mulţi yoghini relatează că nu mai au deloc nevoie de somn în ziua următoare rugăciunii de 24 de ore, sau că se simt extraordinar de energizaţi şi revigoraţi. Un alt element comun este starea de bucurie – uneori fericire copleşitoare, alteori o stare de triumf spiritual, care se manifestă precum un dar divin pentru cei care reuşesc să ducă la capăt cu succes cele 24 de ore de rugăciune neîntreruptă către Dumnezeu. De asemenea, apare o stare de autotransfigurare şi o viziune transfiguratoare asupra oamenilor, a lumii şi a vieţii, care uneori se menţine zile în şir. De asemenea se manifestă o dorinţă copleşitoare de a relua această rugăciune de 24 de ore, o stare de aspiraţie frenetică şi iubire pentru Dumnezeu.
***
După prima rugăciune de 24 de ore către Dumnezeu Tatăl am rămas cu o stare de certitudine, parcă realitatea acum a căpătat un alt sens pentru mine. Au început să apară şi momente în care “aud” spontan vocea lui Dumnezeu în inimă. Această stare de certitudine îmi dă de multe ori o fericire extraordinar de intensă şi nu mai sunt deloc speriat de ideea că ea (fericirea) ar putea să dispară. Acum ştiu că El (Dumnezeu) este permanent în mine şi că eu sunt îmbrăţişat permanent de El. (Mihai, 31 ani)
***
Am simţit după această experienţă că am început să am o relaţie personală cu Dumnezeu, în care îl iubesc pur şi simplu pe Dumnezeu. Nu ştiu cum să explic această relaţie personală ca să poată fi înţeleasă – este ca şi cum Dumnezeu a devenit pentru mine foarte real, personal, profund şi apropiat. (Eduard, 32 ani)
***
Eram fericită şi mulţumită că am reuşit. Regretam că se sfârşise, deşi trebuie să recunosc că au fost şi momente când mă gândeam că trece timpul greu şi mai e mult până la final.
Păstram starea de dilatare şi simţeam că nu mai am loc în casă.
Nici somn nu-mi era.
Am ieşit şi m-am plimbat o oră, şi afară totul era nespus de frumos. (Gabriela, 34 ani)
***
Starea de luciditate care a urmat după rugăciunea de 24 de ore aproape nu m-a lăsat să dorm în ziua respectivă, la fel şi a doua zi. (Elena, 29 de ani)
„Cine Îl caută pe Dumnezeu şi caută în acelaşi timp şi altceva nu-l găseşte pe Dumnezeu, dar cine îl caută numai pe Dumnezeu, cu adevărat îl găseşte pe Dumnezeu şi nu îl găseşte nicicând doar pe Dumnezeu, căci odată cu Dumnezeu găseşte tot ceea ce Dumnezeu poate să dăruiască. Dacă îl cauţi pe Dumnezeu, şi-l cauţi pentru propriul tău câştig sau pentru propria ta fericire, într-adevăr, nu pe Dumnezeu îl cauţi.” (Meister Eckhart – Predici)