Dumnezeu să binecuvânteze România!

Un nou mod de a trece în noul an şi o nouă relaţie a românilor cu noul lor preşedinte. Traian Băsescu a fost prezent în Piaţa Universităţii, împreună cu zeci de mii de bucureşteni, la petrecerea de Revelion. În locul discursului rigid de Revelion (tradiţionalul mesaj al Preşedintelui pentru români, înregistrat dinainte pentru a fi difuzat la televiziunea naţională), Traian Băsescu a rostit un discurs simplu şi emoţionant, în direct din Piaţa Universităţii. El a fost cel care a numărat înapoi la cumpăna dintre ani şi cuvintele cu care a întâmpinat noul an au fost: „La mulţi ani, România! Dumnezeu să binecuvânteze România!”.


 


Ce am reţinut din discursul prezidenţial: Traian Băsescu a spus că doreşte că toţi românii să ştie că preşedintele lor îi iubeşte, că preşedintele lor este un om puternic, capabil să facă din România o ţară care să reuşească. Mesajul preşedintelui este de asemenea un mesaj de unitate şi fraternitate pentru toţi românii: „împreună vom face istorie”. O viziune complet diferită de divide et impera, dezbină şi stăpâneşte, principiu atât de evident în politica lui Iliescu şi a PSD-ului. Şi de asemenea un mesaj de demnitate naţională. Nu suntem chiar coada Europei, nu ni se va face o favoare cu intrarea în UE, vom intra în UE pentru că merităm.


 


Ce mai trebuie semnalat oare? Modul surprinzător în care televiziunile au prezentat acest moment în majoritatea jurnalelor de ştiri de pe 1 ianuarie 2005. Mesajul preşedintelui României, Traian Băsescu, a fost trunchiat, deşi el era foarte scurt cu totul şi sigur încăpea în program. A lipsit exact partea cea mai impresionantă şi mai semnificativă, aceea în care el spunea: „vreau ca toţi românii să ştie că au un preşedinte care îi iubeşte” şi au fost lăsate doar două-trei fraze. Din fericire, unele ştiri au lăsat totuşi să apară urarea de început de an: „La mulţi ani, România! Dumnezeu să binecuvânteze România!”.


 


1 ianuarie 2005

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More