După devastarea Siriei, Trump a anunțat retragerea: De reconstrucții «să se ocupe alții acum»

 

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a blocat fonduri de peste 200 de milioane de dolari destinate începerii reconstrucţiei în Siria, a scris ziarul Wall Street Journal, citând oficiali americani.

Trump a cerut în 30 martie oprirea finanţării după ce a citit o ştire care menţiona angajamentul Washingtonului de a suplimenta cu suma respectivă primele eforturi de refacere a Siriei după conflict, scrie cotidianul.

Cele 200 de milioane de dolari fuseseră promise la o reuniune din Kuweit a coaliţiei internaţionale împotriva Statului Islamic, în februarie, de secretarul de stat Rex Tillerson. Pe 13 martie, Trump a anunţat printr-un mesaj în reţeaua Twitter că Tillerson este demis şi va fi înlocuit de directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), Mike Pompeo.

Oficialii citaţi de Wall Street Journal apreciază că decizia de a bloca fondurile concordă cu declaraţia pe care Trump o făcuse cu o zi înainte potrivit căreia Statele Unite se vor retrage din Siria.

„Să se ocupe alţii acum. În curând, foarte curând vom pleca”, a insistat preşedintele, citat de Reuters, într-un discurs la Richfield, în statul Ohio.

„Ne vom întoarce la noi în ţară, unde e locul nostru, unde vrem să fim”, a spus el.

Și totuși, SUA sunt încă în Siria și nu au de gând să se retragă.


Citiți și:

Preşedintele Bashar Al-Assad acuză SUA de uciderea a milioane de civili: Americanii nu au niciun drept să vorbească despre drepturile omului 

Donald Trump face dezvăluiri sincere despre politica externă a SUA 
Aparatul de propagandă american recurge la un standard dublu în tratarea problemelor internaţionale 

 

yogaesoteric
18 noiembrie 2018

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More