E timpul să cugetăm!

La o privire atentă, se poate remarca faptul că, deseori, presa foloseşte cuvinte cheie pentru a evidenţia o anumită idee sau un raţionament.  Printre multe alte cuvinte de impact – care sunt favorizate de jurnalişti – se află şi cuvântul scandal.

Cu siguranţă, în urma campaniei mass media din ultima vreme, spectatorul “lipit de sticlă” sau “devoratorul de presă” din ţara noastră face deja o asociere periculoasă între M.I.S.A. şi scandal. Dacă ar fi o situaţie normală de antireclamă, atunci o asemenea campanie de denigrare ar costa enorm de mult, dar la noi totul e pe gratis…

Cum se poate ajunge la un asemenea rezultat?

Se porneşte o campanie de denigrare constantă timp de ani de zile,  de la începutul cursului de yoga şi până în ziua de azi. Ca şi orice campanie de publicitate şi aceasta trebuie reactualizată (pentru ca publicul să nu uite inepţiile!) periodic. Aceste perioade erau activate la începutul fiecărui an de curs de yoga şi (aparent) sporadic şi cu alte ocazii (de exemplu, taberele de vacanţă). Începând din martie 2004, această perioadă s-a compactat şi putem spune că de atunci atacurile din presă (şi nu numai) sunt mai dure şi mai dense.

Aceste atacuri au mai multe justificări, dar, în principal, urmăresc să producă dezbinare, ură etc. între cursanţii M.I.S.A. şi societate sau chiar între M.I.S.A şi cursanţii săi.
Un alt aspect mai grav ar fi justificarea, muşamalizarea  faptelor ilegale săvârşite de autorităţi
în tot acest timp şi atragerea atenţiei populaţiei asupra unor aspecte care, deşi nu sunt cu nimic ieşite din comun, sunt prezentate într-o formă scandaloasă.  

Am apelat la DEX să văd ce înţelesuri are acest cuvânt preferat presei:

SCANDÁL, scandaluri, s.n. 1. Zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, ruşinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. ♦ Zgomot mare, gălăgie, tărăboi. ◊ Expr. (Fam.) A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat. 2. Întâmplare care tulbură ordinea publică; faptă urâtă, ruşinoasă, care provoacă indignare. ♦ Situaţie ruşinoasă; ruşine. – Din fr. scandale, lat. scandalum. Sursa: DEX ’98

Probabil vă aduceţi aminte de imaginile şocante din martie zgomot mare, gălăgie, tărăboi, acuzaţii extrem de grave, presa a fost în alertă maximă. Pasivă, cum e presa noastră (mă scuzaţi… presa lor) a preluat toate informaţiile plasate cu atâta pricepere de către organele de anchetă. De atunci nu există nici o dovadă şi  nici un cap de acuzare la adresa M.I.S.A., ci doar vorbe în vânt şi un  circ mediatic susţinut constant.

Cine e responsabil?
Într-un stat de drept aceste fapte nu s-ar fi putut întâmpla niciodată!
Organele de anchetă pot să se mai înşele, dar nu pornesc un atac aşa de dur fără probe sau garanţie venită de sus.
Dacă totuşi pornesc, şi se întâmplă aşa cum a fost la noi, cu abuzuri atât de evidente, cei care au greşit ar fi trebuit să răspundă până acum pentru faptele lor abuzive.
Răspunderea începe de la primul nivel până la cel mai înalt nivel (minister). Demisiile în bloc ar fost necesare pentru a repara onoarea instituţiilor implicate. Onoarea însă nu este punctul forte al actualei guvernări.
Deşi în repetate rânduri s-a cerut justificare, chiar demisie (menţionăm şi poziţia APADOR-CH) aşa ceva nu s-a produs până în ziua de azi.

Oare de ce?
Se spune că presa este cea de a patra putere din stat. Am vrea şi noi să fie aşa la noi, dar nu este cazul. Deocamdată este prima slugă a puterii. Aceasta nu numai din perspectiva calomniilor aduse şcolii de yoga, ci a multiplelor cazuri de slugărnicie afişată în diferite alte situaţii.
Unii spun că, de cele mai multe ori, doar goana după senzaţional dă naştere acestor articole defăimătoare. Cu siguranţă aşa şi este, pentru că dacă analizăm mai profund articolele apărute în presă putem sesiza că majoritatea seamănă foarte mult între ele. Sunt similare în formulări şi conţinut, spun acelaşi lucru, dar cu alte cuvinte. Ceea ce ne face să înţelegem că jurnaliştii nu îşi fac treaba cum ar trebui, adică nu verifică informaţiile primite, să vadă dacă sunt adevărate sau false, ci doar le răspândesc cu repeziciune.

În susţinerea acestor afirmaţii, nu putem neglija nici raportul României în faţa U.E., în care stăm foarte prost la capitolul libertatea presei.

Cine comandă aceste articole, ştiri bombă, scandaluri!!?
Vă las pe voi să decideţi…
Dar oare există aşa-zisa presă independentă în România?
Eu cred că nu putem vorbi de aşa ceva, dar sunt câţiva ziarişti, redactori de  emisiune şi site-uri web care au început să publice contrar curentului general, adevărul, sau cel puţin şi replicile celor care au fost şi sunt calomniaţi.

Statul de drept ar trebui să fie garantul tuturor libertăţilor celor pe care o reprezintă, fără restricţii şi fără favoritisme pentru că: “Nimeni nu este deasupra legii”.

Ce este statul, de fapt?
STAT1, state, s.n. 1. Organizaţie politică a clasei economiceşte dominante, care are ca scop apărarea ordinii economice existente şi reprimarea împotriva altor clase; teritoriul şi populaţia asupra cărora îşi exercită autoritatea această organizaţie; ţară.

Organizaţia politicã a clasei dominantă din punct de vedere economic este, de fapt, un grup sau grupuri de interese din jurul puterii. Restul nu a contat şi nici nu poate conta într-o ţară plină de politicieni corupţi (aşa-zişii baroni) şi unde primii doi oameni ai statului încalcă cel mai flagrant Constituţia.

Faţa lor umană se vede doar la terminarea (sau prelungirea !!!!!) mandatelor când prin VOTUL nostru devenim IMPORTANŢI.

DA, poate nu este prea târziu să fim şi noi întrebaţi măcar odată la 4 ani!
DA, poate nu este de mirare de ce se face aşa mare scandal legat de nişte oameni care meditează (au gândirea mai clară) şi nu acceptă orice dulcegării cu care se vrea să se mascheze realităţile amare.
DA, votul are valoare pentru ca masa critică să nu fie formată doar din cei care au fost păcăliţi sau cumpăraţi, de cei « lipiţi de sticlă » sau de cei care votează, în turul doi, nu pentru, ci împotriva unui candidat la preşedenţie.
Mai aveţi timp să cugetaţi şi să schimbaţi masa critică şi nu uitaţi:
Puterea speculează întotdeauna lipsa de reacţie a celor capabili şi prostia celor ignoranţi.